Blogu' lu' Marcus

04/05/2009

Hot News

Filed under: Erevan News — Marcus @ 18:22

Agentia de presa Erevan News informeaza:

Luand in consideratiile rezultatele dezastruoase ale perioadei de contract la Presidentia Romaniei, in care aceasta a fost condusa de actualul presedinte traian basescu, soldate cu descalificarea Romaniei din turneul final pentru depasirea efectelor grave ale crizei economice care afecteaza crunt tara, cat si declaratia publica a d-lui presedinte, care dupa modelul Postelnicu „am fost un dobitoc”, recunoaste ca a facut o eroare impardonabila cu scopul de a frauda alegerile parlamentare, atunci cand a promulgat legea privitoare la marirea cu 50% a salarilor profesorilor, Parlamentul Romaniei decide:

„1)  dupa precedentul creat la Federatia Romana de Fotbal, in cazul in care Victor Piturca nu a calificat echipa nationala de fotbal la turneul final, plata restului din salariul contractual prezidential inregistrat ca datorat actualului presedinte al Romaniei, d-l traian basescu, pana in luna decembrie a anului in curs si demiterea imediata a acestuia din functia detinuta. Motivarea acestui gest consta in faptul ca, la fel ca Victor Piturca, traian basescu este idem (sic!) de nesimtit si nu-si da singur demisia.

red

2) pana la alegerile din toamna, desemneaza un triumvirat format din Marean Vanghele, Elena Basescu si Jiji Becali, care sa conduca prin rotatie, cate o zi, destinele Romaniei.

3) prezenta decizie este aplicabila imediat.

semneaza presedintii celor doua camere.”

Reporterul nostru de teren Vartan Vosganian ne-a confirmat faptul ca la publicarea comunicatului respectiv, d-l presedinte traian basescu, se afla in curtea Palatului Cotroceni, insotit de ministrul turismului, d-na elena udrea, unde se ocupau de prepararea unui gratar cu mici, pe motiv ca nu au fost invitati de 1 Mai mucitoresc-romanesc de catre Vanghele, la sarbatoarea campeneasca organizata de acesta, ei fiind ocupati cu lansarea imnului turismului romanesc.

a consemnat pentru Dvs.

Vartan Vosganian

Cine-i Calca pe Romani pe Nervi?

Filed under: Din arhiva cu surprize — Marcus @ 11:07

Totul a început miercuri seara, în timpul programelor TV de Actualitati. Prezenta d-lui presedinte la Iasi, televizata pe fondul unor comentarii isterico-erotice de trista amintire, a dus în final la starea în care ma aflu acum. Dar sa lasam faptele sa vorbeasca!

Dupa ce El Lider Maximo se adreseaza multimii, pe post de urmas direct al lui AL. I. Cuza, el coboara în mijlocul multimii, chipurile pentru a se încinge în traditionala si istorica Hora a Unirii. Televiziunile dau tonul la balamucul obisnuit, cînd multimea isterizata apoteotic sfideaza toate mijloacele de protectie si se repede spre salvatorul natiunii, fie pentru a face deja intratele în programul vizitelor poze de grup si album, fie macar pentru a-si atinge liderul iubit. Unii mai practici flutura niste dosare cu petitii. „Aici, domnule presedinte. Sînt blonda, asa cum va place dvs.”, se aude din multime o voce umeda la subsol, titrata de televiziuni (oare cum s-o simti Prima Doamna, care numai blonda nu este), la auzul unor asemenea dovezi electorale de iubire? Si presedintele, pentru a ajunge la blonda, îsi smulge într-un gest deja cunoscut paltonul (oare cîte paltoane au presedintii?), pe care-l arunca SPP-istilor înnebuniti (sic!), si, printre pupaturi (o doamna îmbrobodita, trecuta de vîrsta a doua, tradeaza pe chip trairea unui orgasm intelectual – sic! – întîrziat la atingerea prezidentiala), strîngeri de mîini si colectare de petitii, ajunge în final la blonda.

Apoi îi este prezentat un Mos Ion Roata, în embrion, imberb si cu glas pitigaiat, marcat de perioada caracteristica pubertatii, care îi relateaza „spontan” si neregizat presedintelui ce si cum a fost scuipat pe obraz de scîrnavia de boier. Presedintele, cu un gest divin, îl mîngîie pe Mos Ion Roata Jr., pe obrazul traumatizat, îndepartînd astfel insulta adusa de ticalosit. Alte poze, alte pupaturi si El Presidente pleaca la Focsani.

Aici, alt reporter, suspect de devastat erotic, ne spune la început ca circa 1.000 de persoane l-au asteptat pe Divin, ca apoi, cu nonsalanta, sa supraliciteze si sa ne anunte ca un ocean de oameni se calca sinucigas în picioare, pentru a urma exemplul comoldovenilor din Iasi întru contactul fizic prezidential.

Nu mai suport, iau un ciocan si sparg televizorul. Apoi, cu toate ca mi-am propus mai demult sa fiu prudent în folosirea mijloacelor electro-casnice, dotate cu ecrane de vizita, merg în bucatarie si încerc sa folosesc cuptorul aragazului pentru a-mi încalzi varza. De pe ecranul acestuia îmi zîmbeste dl. presedinte. Îl sparg si pornesc cuptorul cu microunde cu acelasi efect. Îl sparg si pe asta. Merg apoi în baie sa ma spal putin pentru a ma racori, dar n-am noroc. Fereastra de vizita a masinii de spalat îmi prezinta aceleasi imagini. O rezolv dintr-o singura lovitura. Ma spal cu apa rece si încerc sa ma calmez, citind ceva.

Tocmai cînd ma pregateam sa sparg vitrina bibliotecii, apare sotia însotita de doi vecini noi, pe care n-am apucat sa-i cunosc, îmbracati în alb, care ma roaga sa le împrumut ciocanul. Cu parere de rau, renunt la el, iar vecinii, drept multumire, îmi fac cadou o camasa, ultima moda. Deoarece nu reusesc sa o îmbrac singur (se încheie la spate), simpaticii mei vecini ma ajuta sa o îmbrac, dupa care ma invita politicos la o plimbare cu masina.

Acum sînt linistit. Stau în camera cu Napoleon al III-lea, venit în vizita pentru marea sarbatoare a Unirii, cu unchiul lui, cu ducele de Wellington, cu Iosefina (desi este o camera pentru barbati), cu Hitler, cu Stalin si cu Ceausescu. În general, este liniste. Doar din cînd în cînd Napoleon se mai ia la harta cu ducele, dar îi desparte prompt Iosefina, acelasi lucru facîndu-l Ceausescu în disputele dintre Hitler si Stalin. Cînd nu reusesc cei doi, intervin îndatoritor gazdele noastre si cu jeturi puternice de apa, cînd rece, cînd fierbinte, sau cu injectii intravenoase, readuc pacea în mica noastra colectivitate.

Managerul hotelului spune ca am toate sansele ca în doua-trei luni sa ma întorc în sînul familiei, cu conditia ca din gospodaria noastra sa dispara cu desavîrsire aparatura generatoare de asemenea manifestari. Asta nu este greu de realizat. Dl. director m-a asigurat ca, în urma sejurului, voi fi lecuit si de naravul de a visa, pentru a preîntîmpina anumite surprize. Cu speranta ca dl. director stie ce face, închei aici dorindu-va tuturor: „Sa traiti bine!”.

Miorita Reloaded

Filed under: D'ale asimetricului — Marcus @ 10:57

A mai trecut o saptamana. O saptamana in care, basescu, dupa ce a terminat de rezolvat problemele din invatamant, trimitandu-i pe dascali sa faca greva, deoarece pe el nu-l intereseaza subiectul, s-a pus iar la alergat dupa ministri ai turismului, prin locuri in care acestia cheltuie fara rusine un buget umflat al noului minister, pentru a-si promova imaginea personala, de Julieta amazoana.

udreacalare2

De cand a devenit ispravniceasa, Leana ot Plescoa calareste si la propriu si la figurat tot ce prinde, de la guvern si seful statului pana la biciclete si bidivii. Singurul ramas necalarit de focoasa aflata in calduri este un amarat de clapon, care se multumeste cu dividendele incasate din pescarie. Si ce pescarie neamule, la cel mai inalt nivel!

Acum, ca tot veni vorba de Romeo cel Plesuv si Julieta ot Plescoa, stau si ma intreb ca prostu’, oare la banii si posibilitatile lor, chestiile astea doua chiar nu gasesc bani de-o camera la un motel, de chinuie un popor intreg obligat sa vada toata ziua la teveuri o telenovela de prost gust, in care el o tot o alearga si ea nu se hotareste sa se impiedice si sa cada?

Dar gata cu cei doi, ca iar ma apuca si incep sa sparg obiectele electrocasnice dotate cu vizoare pentru vizita!

A fost totusi un sfarsit de saptamana plin. Ochi as putea spune. Plin cu miros de mici si bere moca, impartiti de un Vanghele care a confiscat data de 1 Mai, a scris pe ea „Made in Romania” si a scos-o la produs prin parcuri, la ceas de zi, in scop electoral. A fost plin de armonii platite din banii contribuabilului si destinate atragerii de pelerini in tara o zi ecumenica, o zi laica si plina de atractii pacatoase, pe care Lenuta se incapataneaza s-o promoveze prin invadarea micilor ecrane cu propriu’i portret pana la exasperarea telespectatorului. Si a mai fost plin de spirit neomioritic, caracterizat de faptul ca politicienii nostri, in frunte cu Alesu’, si-au luat „baile de multime” la purtator, le-au dotat cu steaguri, baloane si corturi colorate in culorile partidelor si au invadat pur si simplu un spatiu destinat unor localnici chititi pe alta sarbatoare si treaba, in locul celei de a se da de ceasul mortii pentru a face o poza cu maimuta pozareata cotrocenista sau de a-l aplauda pe contracandidatul acesteia la fotoliul prezidential.

Saracii ciobanasi au fost nevoiti sa asiste neputinciosi la inlocuirea turmelor lor cu turmele electorale aduse organizat sa-i faca campanie asimetricului si prostanacului.

Daca ar fi sa luam in calcul intrunirile la care basescu nu si-a facut campanie electorala in toti acesti mai bine de patru ani de cand a ajuns accidental la Cotroceni, am descoperi ca doar la inmormantari si la mese de pomeniere nu a facut-o, in rest n-a ratat nimic neicusoru’. Iar de poze ce sa mai vorbim, cate un dolar daca ar fi cerut de bucata, ar fi putut strange atatia bani incat sa nu mai fim nevoiti sa ne indatoram pentru vreo doua generatii la FMI.

Dar asta e, traim in The Land of Choice, tinut fermecat, in care orice fantezie capata valoare de realitate si unde avem toate sansele sa patim ca magaru’ din poveste:  cand ne vom obisnui sa traim nemancati, vom muri de foame, dar fericiti cu asemenea stapani.