Blogu' lu' Marcus

24/09/2009

Poveste Fara Sfarsit (inca)

Filed under: Basme boborene — Marcus @ 11:19

Dumnezeu, la Facerea Lumii, printre multe alte lucrari savarsite, aflat probabil intr-un moment de respiro, a dat fiecarui popor cate un conducator sau rege, unii mai buni si mai intelepti, altii mai rai si mai saracuti cu duhul, functie de meritele dovedite pana atunci de poporul astfel daruit.
Inca nu se stie de ce (Necunoscute sunt Caile Domnului!), posibil ca stocul de regi si conducatori sa se fi terminat, sau poate doar dintr-o toana  Dumnezeiasca, atunci cand a ajuns la romani, Domnul, probabil pus pe sotii, in loc de rege le-a daruit acestora, pe Nebunul Regelui.

Romanii, popor hatru si chitit pe distractii si circ, vazand initial cu ce i-a daruit Domnul, mai ales ca din punct de vedere fizic, Nebunul ii facea sa se tavaleasca pe jos de ras,  fara a avea nevoie de interventii de specialitate pentru a-i aranja moaca, si-au zis ca l-au apucat pe Dumnezeu de-un picior si ca din acel moment veselia si circul ii vor ajuta sa treaca mai usor peste necazurile zilnice. Acum, daca Nebunul si-ar fi vazut doar de indatoririle prevazute in fisa postului, toate ar fi fost bune si frumoase. Intr-adevar, repertoriul sau era pe gustul (e drept, cam indoielnic) al unei majoritati a supusilor, iubitori de manele, meciuri de fotbal si telenovele, asa ca tumbele, giumbuslucurile, bataile cu frisca cu demnitarii tarii, betiile sale etc faceau deliciul spectatorilor amatori de circ gratis. Numai ca, dupa scurt timp, Nebunului i s-au urcat „succesurile” la cap si sloganul cu „Sa traiti bine!,” cu care a castigat simpatia publicului, a devenit subit „Statul sunt eu!”.
Bref, Nebunul a inceput sa se creada rege cu acte in regula.
Si ca orice rege care se respecta a inceput sa lucreze cu spor la naruirea tuturor dregatoriilor care pana atunci dadusera tarii oarece speranta de democratie.
Tot ca orice rege care se respecta (pe model Louis XIV sau Carol al II-lea), el si-a tras, in vazul intregii adunari a supusilor, si o ibovnica pe care a facut-o mare dregatoreasa. Coconii cu fusta, cu sange presupus albastru, au capatat normalitatea ereditara a regalitatii si au fost trimisi sa-l reprezinte pe rege pe la Inalte Curti Straine.
Famiglia regala, considerand ca totul ii este permis si i se cuvine, bucurandu-se de adapostul pulpanei hlamidei regale a Nebunului, s-a apucat de negoturi care mai de care mai prospere si mai in afara legilor regatului. Dupa indelungi batalii duse impotriva intrigantilor ticalositi de la Curtea Sa, Nebunul nostru a reusit sa aduca pe post de marioneta, ca Sfat Domnesc, pe boierii reprezentand culoarea Casei Regale, „portocalizand” astfel toate dregatoriile regatului, moment in care orice urma de speranta nutrita de supusi intru insanatosirea mintala a Nebunului s-a dus pe Apa Sambetei.

Legile vechi au inceput sa fie calcate in picioare, fara nicio rusine, au fost incropite pe picior si adoptate legi noi, in dispretul oricaror reguli de bun simt, Judecatorii tarii au fost redusi la tacere si pusi la discretia totala a Nebunului si a acolitilor sai, poporenii au fost indatorati in strainataturi pe zeci de ani, fara acordul celor alesi de ei sa-i reprezinte, banul public a ajuns sa fie folsit dupa bunul plac al protejatilor si mai ales protejatelor Nebunului, ibovnica lui i-a transformat pe alesii poporenilor in obiectele ei de batjocura publica etc. Si in tot acest timp, poporenii saraceau si saraceau gandind ca nu mai au mult pana cand li se va amaneta si camasa ramasa sa le acopere goliciunea edenica. Tot in nebunia lui, autonumitul rege s-a gandit ca daca le-ar da poporenilor sex si droguri la liber, acest lucru va completa spectacolul de circ oferit de el si-i va determina pe acestia sa mai uite mizeria in care i-a obligat sa-si duca traiul de zi cu zi. Numai ca in aceste conditii, o din ce in ce mai mare parte dintre supusi s-a trezit brusc din starea de inertie euforica in care vegetase pana atunci si a inceput sa se intrebe, tot mai des si mai vocal, daca nu le-ar fi mult mai bine daca ar sacapa de Nebunul de la carma tarii.

Povestea se incheie aici cu doua variante de final: In prima varianta, poporenii se lasa „anesteziati” de efectele drogurilor promise la liber de Nebun si-l accepta pe acesta in continuare, urmand sa-si duca crucea pe care o merita, in urma unei astfel de alegeri, cu toate nenorocirile ce decurg din aceasta; In cea de-a doua varianta, cea de final fericit, poporenii, satui de circul si matrapazlacurile Nebunului, isi iau din nou soarta in mana si, la sfarsit de an, il trimit pe Nebun si pe gasca lui de neispraviti pusi doar pe capatuiala, taman „unde si-a intarcat Mutu’ iapa”.

Ramane la aprecierea ta, cititorule, ce gen de literatura te satisface, cea cu Realesu’ pe post de erou vesnic, sau cea cu Final Fericit pentru destinul tau de poporean nevolnic.

4 comentarii »

  1. ma tem ca happyend-ul e un final de poveste mai degraba american, decat romanesc, din pacate…

    Comentariu de cristian — 24/09/2009 @ 11:47 | Răspunde

  2. @Buna Cristi: om trai si om vedea, cum a zis orbul 🙂
    sa fii iubit
    marcus

    Comentariu de Marcus — 24/09/2009 @ 12:00 | Răspunde

  3. Macar o data la 4 sau 5 ani avem PUTEREA .. pacat ca suntem NEINSTRUITI si NU ne pricepem la ales…
    Daca nici acum Nu ne vine mintea la cap.. suntem peierducti si noi si tara noastra.
    problema TOT la noi este .. Pot americanii si rusii sa SPUNA ce vor.. daca Noi am fi un popor care sa-si cunoasca conducatorii si sa aiba DISCERNAMANT…
    Daca Nu o sa o tinem cu REALES ( ce spaniol suna ) tot intr-un CONGRES unde sa murmuram MANDRA CORABI , MESTER CARMACIUL….
    Si UDREA,RIDZI,BLAGA,BOC,VIDEANU,EBA,BERCEANU,ANASTASE..
    Si prostimea SA NE DROGAM BINE… a am uitat si BARBATII la Bordel…

    La vita e bella…..

    Comentariu de adriana popa — 24/09/2009 @ 15:28 | Răspunde

  4. @ Adriana Popa
    Ce perspectivă înălţătoare ni se oferă: „bărbaţii la bordel”. Ei vezi, aici ai ghicit unde bate strâmbu’. Îţi dai seama ce entuziasm pe capu’ ălor cu penis?

    Comentariu de Cârcotaşu — 24/09/2009 @ 17:22 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: