Blogu' lu' Marcus

31/10/2009

Cincizeci Au Fost, F’o Douazeci Au Ramas !

Filed under: Arhiva,D'ale politichiei mioritice — Marcus @ 12:12

Zilele acestea am avut curiozitatea sa citesc apelul-adeziune, lansat in media de cei 50 autointitulati intelectuali ai neamului.

Pentru cei din generatia mea, a anilor 50, parcurgerea acestui text a avut efectul unui dus scotian si semnificatia unei masini a timpului, care m-a proiectat cu 30 de ani in urma, cand viata spirituala a romanilor era dominata de cel mai desantat cult al personalitatii, practicat prin incantarea de osanale zilnice la adresa marelui carmaci, cu origini geniale carpatine.

Singura deosebire consta in faptul ca daca, preaiubitul si stimatul fiu al poporului, era totusi ancorat de catre intelectualii osanalisti ai acelor timpuri in realitatea pamanteana, neopupincuristii timpurilor noastre, dau urmasului intru nemurire, dimensiuni cosmice cu radacini olimpice.

Nu-mi inchipuiam ca super intelectualul Patapievici, care se considera detasat de plebea urat mirositoare, rezultata a secolelor traite sub povara excrementelor si dejectiilor deversate in capul sau de vidanja vecinilor mai oteliti in spada, situati la N, W si S de ea, plebe numai buna de practicat sporturi extreme, avind ca punct de sprijin doar o funie in jurul gatului, va accepta cu nonsalanta sa-si puna ilustra semnatura pe o lista comuna, al carei scop consta in stoparea practicarii unui exercitiu de democratie in tara noastra.

Si asta cu atat mai mult cu cat, respectiva voce isi face simtita prezenta intr-un cor, a carui performanta unica consta tocmai in interpretarea unor piese cu un caracter profund anticomunist.

Aceeasi oameni, care cred ca detin adevarul absolut si care condamna si infiereaza cu apriga minie capitalista 50 de ani din istoria unui popor, concep si accepta cu seninatate semnarea unui text pe langa care, elogiile aduse de comunisti lui Ceausescu in atatia ani de practicare a cultului personalitatii par incercari stangace ale unui copil de clasa a IV-a.

O alta ciudatenie a respectivului apel consta in eterogenitatea initiatorilor acestuia, printre care gasim pina si intelectuali care in viata de zi cu zi isi cistiga existenta extragand sau tratand dinti si masele cariate.

Motivatia gestului unor nume sonore de pe aceasta lista este simpla si banala: avantajele materiale suportate de contribuabilul roman, pe care domniile lor le au ca urmare a ocuparii unor posturi (I.C.R, TVR, etc) platite la greu in institutiile statului roman, posturi obtinute ca urmare, nu atat a calitatilor lor personale superioare, ci a ajutorului neconditionat oferit de ei in campania electorala prezidentiala.

Este evident faptul ca, daca in urma unui Referendum dictat de acest exercitiu democratic de sorginte constitutionala, sponsorul oficial ar trebui sa paraseasca fotoliul prezidential atunci si scaunele comode pe care dosurile lor intelectuale se lafaie prin bunavointa alesului, se vor clatina serios, riscand sa cada si avand efecte directe asupra bunastarii materiale a ocupantilor.

In aceste conditii este firesc ca dantura respectivilor sa se infiga cat mai adanc in fotoliile datatoare de confort social. Daca din acest punct de vedere motivarea gestului lor este cat se poate de naturala, nefirescul apare atunci cind acesti domni, in frunte cu Patapievici si Liiceanu, se erijeaza in exponenti de baza ai intelectualitatii si societatii civile romanesti si din aceasta pozitie incearca in cel mai lamentabil mod cu putinta sa induca vulgului, atit de detestat de d-l Patapievici, ideea ca printr-o eventuala suspendare a presedintelui din functie, Romania va fi prima tara din lume care va cunoaste urgiile Apocalipsei.

Stau si ma intreb: oare cat de handicapati intelectual ne considera stimabilii domni semnatari ai epistolei apoteotice, daca isi inchipuie ca dupa aproape 18 ani de cind gandirea democratica si-a refacut intrarea in modul de a privi lumea al romanului, acesta mai are nevoie sa fie tinut de mina pentru a trece strada?

Prin aceasta actiune domniile lor fac un mare deserviciu institutiei prezidentiale, respectiv presedintelui, pe care hiperbolizindu-l in maniera comunista a exacerbarii unui cult al personalitatii de trista amintire pentru romanii din generatia a II-a si a III-a, nu resusesc sa faca altceva decit sa-i inversuneze pe opozantii cu drept de vot ai acestuia si sa trezeasca amintiri de cosmar celor nehotarati, cu rezultate imprevizibile in intentia lor de vot. In acest mod circul de la nivelul puterii este mutat, in plan social, la nivelul strazii.

Lasati domnilor intelectuali lucrurile sa decurga normal, democratic, vremea oracolelor anilor 90 a apus, romanul ajungand astazi la maturitatea civica si politica necesara si suficienta, de a lua singur decizii care sa-i marcheze devenirea.In aceste conditii apelul dvs.ar putea fi hilar daca nu ar fi nociv si datator de frisoane.

30/10/2009

Alio, Nea Costineeee!

Filed under: Uncategorized — Marcus @ 14:44

Sincer sa fiu am fost tentat sa dau uitarii incidentul, in care mai multe texte care imi apartin, bune sau rele, mi-au fost plagiate fara pic de rusine, unora schimbandu-li-se titlurile pentru a fi repostate pe blogul personal al faptuitorului, cat si pe alte bloguri. Dar romanul are o vorba, si asa cum prostu’ daca nu e si fudul, nu este prost destul, asa si hotul pana nu este tupeist si magar, parca nu e el.

Deci hotul, tupeist si magar, de-si zice Costin Tansescu, iata ce-mi scrie astazi la comentarii:

“Costin Tanasescu

costintanasescu.ro

romulus_romulus2002@yahoo.com

92.83.82.111 Submitted on 2009/10/30 at 1:05pm

Mi-e greata cat de mult poti dezinforma opinia publica! Eu n-am comentat niciodata pe blogul tau!!! De fapt nici nu stiam ca existi! MINTI CU NERUSINARE! Halal blogger! Ai noroc ca este anti-Basescu, ca altfel te scoteam din virtual. Daca mai vorbesti in numele meu, iti fac “varza”rahatul asta de blog, pe care si-un copil l-ar putea crea! Si nu te mai chinui sa-mi afli adevarata identitate, pentru ca n-o vei alfa niciodata.

Costin Tanasescu adica http://www.costintanasescu.ro

Investigand mai departe, iata ce mai aflu eu despre aceasta “capodopera” de blogger, care se ocupa in principal cu furtul calificat:

“DAN

June 4th, 2009 at 9:48 PM

nu e un site la fel de bun ca si myspace, dar fata de pagina jegosului agramat : http://www.costin tanasescu.ro

e super select.acel individ(costin) dintos si cica ziarist, incearca pe orice cale sa stranga bani pt fonduri caritabile inexistente, si sa prosteasca femeile sa faca sex de mila cu el.va dati seama ca nu ar fi pe net, un site de genul asta, daca ar fi cum spune “ea”, ca isi face si conturi de fetita, pt ca ar fi politia urgent pe ei.e doar o “vrajeala” de om frustrat din copilarie ceea ce spune costin.”

Deci omul nu numai ca-i recidivist in ale furatului cu nerusinare (am mai aflat ca nu sunt singura lui victima), dar prezinta si grave disfunctionalitati cerebrale generate probabil de Complexul lui Oedip, remarcandu-se prin aceasta pe diferite alte cai.

Ce nu stie imbecilul, este faptul ca daca “poezeua” furata a aparut doar pe blog, articolele pe care si le-a insusit ca natangul si in care fac referire la Dosarul de Securitate al Basescului, au aparut cu ceva ani in urma intr-un cotidian national, sub numele meu real.

Mare ti-e gradina Doamne si plina de imbecili!

Costine, baiatule, mi-e mila de tine, cauta-te frate, nu mai veni sa ciordesti si sa mai si ameninti prin casele oamenilor, ca pana la urma s-ar putea s-o iei nasol in bot.

Cu tot dispretul necesar

Marcus (in cazul tau, s-ar putea ala cu arcu’)

PS-in ciuda titlului aceasta postare nu ii este adresata magarului, incapabil sa inteleaga ceva din ea, ci bloggerilor de buna credinta care ar putea sa-i cada victime nefericitului.

Sa fiti iubiti

marcus

N-are Mama, N-are Tata !

Filed under: D'ale politichiei mioritice — Marcus @ 11:00

A turbat chiombu’!

Si, infipt cu tarie cu coltii in halca sangeranda de prada numita scaun prezidential, este in stare sa comita orice marsavie sau ticalosie pentru un nou mandat. Simtind in ceafa Crivatul sutului in cur, chiombu’, pe principiile „ori la bal, ori la spital”, „totul sau nimic” si „dupa mine potopul” reprezinta in aceste zile o expresie vie a materializarii nepasarii romanilor, care timp de cinci ani de zile i-au tolerat si incurajat comportamentul aberant si deviat de la orice norma elementara de conduita, permitandu-i orice extravaganta sau mitocanie legata de sfidarea cu nerusinare a legilor acestei tari, numai si numai pentru satisfacerea pohtelor sale dictatoriale.

In turbarea sa, acest blestem al neamului romanesc se comporta de-a dreptul irational renuntand fara rusine la orice forma de disimulare a intentiilor sale de fraudare a alegerilor, in fata unei societati romanesti pur si simplu paralizata si incapabila sa i se opuna in vreun fel, indiferent de gravitatea actelor comise de acesta.

De la haosul politic, cu grave consecinte economice reprezentat de mascarada jocului „de-a uite, guvernul, nu e guvernul”, pana la circaria fatisa menita sa-i aduca un castig electoral, poate decisiv, cu initierea acestui Referendum total inutil, costisitor si ilegal, nimic nu i se pare imposibil de regizat in vederea atingerii scopului sau final.

Dandu-le drumul, pe tarlaua electorala, maimutelor portocalii care-l sustin neconditionat, incepand cu ibovnica prezidentiala care ne anunta sententios ca suntem urmasii lui directi, croiti dupa chipul si asemenarea lui (Fereste Doamne!) si terminand cu Sever Voinescu care infiereaza cu manie proletara „tupeul” unor ONG-uri ce-i contesta, pe buna dreptate si sustinut la greu de texte de legi nationale si recomandari europene, dreptul de a organiza un Referendum menit sa-i aduca avantaje electorale decisive, chiombu’ si-a scos practic la bataie intregul arsenal de tertipuri securistice invatate pe vremea cand era pregatit de Cabinetul 2 al CC al  PCR, tovarasa Elena Ceausescu si de generalul de Securitate Macri, pentru a-si lua in primire postul de la Anvers.

Uita ca aceleasi ONG-uri, printr-o activitate febril partinitoare si implicatie politica fatisa, au contribuit intr-o masura extraordinara la aducerea sa la Cotroceni in 2004 si se da rau si urat la ele, contestandu-le orice rol pe care acestea l-ar putea avea in denuntarea abuzului cu care a stabilit cu de la sine putere si impotriva oricaror reguli si legi in vigoare desfasurarea acestui Referendum. Aceleasi ONG-uri, in viziunea sa, nu au niciun drept sa-i conteste modul scandalos cu care isi face propria campanie electorala pe fondul celei pentru Referendum, manipuland fara nicio inhibitie sau urma de bun simt acea parte a electoratului mai putin inititata in exercitiul democratic inceput in Romania, in urma cu douazeci de ani.

Daca imediat dupa alegerile din 2004, aceste reprezentante ale asa-zisei „societati civile” din Romania, ne erau bagate cu forta pe gat de chiomb, prezentate ca fiind salvatoare ale neamului pe motiv de inscaunare a sa la Cotroceni, astazi aceleasi reprezentante au devenit brusc oaia neagra a societatii datorita „indraznelii” lor de a-i contesta actiunile ilegale.

Dintr-o data si pe modelul „n-am mama, n-am tata”, pe care l-a aplicat , in devenirea sa , tuturor apropiatilor sai politici fara de care astazi ar fi privit cerul printre zabrelele de la Rahova si nu prin termopanele cotroceniste, incepand cu Petre Roman, Plesu, Saftoiu, Gusa, Pippidi si multi, multi altii chiombu’ se debaraseaza, aruncand la gunoi si devenitul lest „societatea civila”.

N-am sa uit nicodata discursurile televizate ale unor repezentanti ai acestei societati printre care s-au facut remarcati Parvulecu sau Pippidea, care plini de „neutralitate politica” militau la greu pentru a convinge electoratul sa-l voteze pe asimetric in anul de gratie 2004.

Iete ca i-a rasplatit si pe acestia acum, cu varf si indesat, in stilu’i caracteristic si inconfundabil!

Sunt convins ca acest demers initiat de aceste ONG-uri, cu toate ca este perfect legitim, nu va avea absolut niciun efect in oprirea acestei nebunii reprezentata de Referendum, datorita inertiei de care da dovada societatea romaneasca din momentul instalarii anticristului in fotoliul prezidential.

Singura noastra sansa ramane exprimarea masiva a celor aproape 70% dintre romani, satui pana la voma de prestatia acestui circar, in ziua de 6 decembrie si de ce nu 22 noiembrie.

29/10/2009

Taximetristul si Calugarita

Filed under: D'ale asimetricului — Marcus @ 17:03

O calugarita se urca intr-n taxi si la un moment dat observa ca taximetristul o absoarbe din priviri:

-De ce te uiti asa la mine fiule, intreaba calugarita?

-Maicuta, iarta-ma daca pacatuiesc, dar intotdeauna mi-am dorit sa sarut o calugarita.

-Fiule am vazut multe la viata mea, iar dorinta ta poate fi satisfacuta daca indeplinesti doua conditii; sa nu fii casatorit si sa fii catolic.

-Maicuta nu sunt casatorit si sunt catolic!

Taxiul opreste pe o alee intunecoasa, calugarita ii aplica un frantuzesc de ar fi bagat in boala  si cea mai versata prostituata, dupa care cei doi isi continua drumul. La un moment dat taximetristul, ros de remuscari, i se confeseaza calugaritei:

-Iarta-ma maicuta, dar am pacatuit, sunt casatorit si evreu, la care calugarita ii raspunde:

-Nicio problema amice, ma numesc Traian Basescu si merg incognito sa iau pulsul electoral intr-o manastire de maicute.

Prea Multe Secrete Basescule, Nu Crezi?!!!

Filed under: D'ale politichiei mioritice — Marcus @ 11:26

Adunatura ifosata si  cu pretentii superelitiste la GDS, unde tatucu’ chiomb si-a depus, pe fond de hahaituri si tropaieli aprobatoare si admirative, laptii filozofiei sale politice insotiti de darea de seama asupra activitatii sale in cei cinci ani de mandat prezidential.

Lume buna, cu staif autodeclarat la tartacuta, toti cu unghiile taiate si cu batistele proaspat calcate au ascultat plini de evlavie Cuvantul lu’ Dom’ Chiombu’, concretizat in explicatiile acestuia asupra noilor dezvaluiri, marca Hayssam si motivarea actiunilor sale pe linia instaurarii dictaturii in Romania basesciana.

De la Rodica Culcer, atat de devastata erotic de spusele supermasculului, incat probabil si-a umezit cu picaturi de  urina pemparsii (la menopauza nexam activitate hormonala), trecand pe la simbolul revolutionar Radu Filipescu, simbol ciufulit rau de tot de valorile antidictatoriale care l-au consacrat in 89, dispus acum sa imbratiseze noile valori ale Stalinului embrionar si, terminand cu papionatu’ bun de aruncat din balconul parlamentar, H. Patapievici, expresiile fetelor participantilor radiau lumina de sorginte nord-coreeana la citirea invataturilor tovarasului Kim Ir Sen.

Cu nesimtirea si tupeul, deja subiecte de folclor si unanim recunoscute, chiombu’, in loc sa dezminta continutul stenogramei Degeratu-Hayssam, s-a apucat, pe logica inversa Udrea, sa-i conteste legalitatea inregistrarii convingandu-si totodata auditoriul devastat intelectual de declaratiile sale, de faptul ca este mai mult decat normal ca un consilier prezidential sa raspunda in numele presedintelui unei solicitari facute de un terorist international aflat in arestul si sub cercetarea organului de ancheta al parchetului.

Problema cea mare insa, consta in faptul ca, legala sau nelegala, inregistrarea respectiva (nedezmintita si deci asumata de presedinte) dovedeste fara drept de apel implicarea personala a presedintelui intr-un caz de terorism in care i-a propus initiatorului respectivului act, nici mai mult nici mai putin, decat sa-si ia familionul si s-o taie in State.

Dand-o iar pe marota Iliescu si-a mai informat slugile nevertebrate ca de fapt el voia sa afle de la Hayssam cum complotase Iliescu pentru a atenta la Siguranta Nationala. Numai ca, in loc sa afle acest lucru, Hayssam i-a spus lui Degeratu cu cati bani a contribuit la campania electorala a lui Basescu in 2004.

Asta da cooperare intre teroristi si presedintele ales al Romaniei!

Din darea de seama a chiombului am mai aflat ca nu conteaza ca deja asistam la o lovitura de stat in plina desfasurare, cu el ca autor, atata timp cat ziaristii nu au fost arestati sau si mai rau impuscati, se cheama ca zburdam in atmosfera destinsa a democratiei si nici vorba de intentii dictatoriale.

Ce daca legile tarii incepand cu Constitutia si terminand cu Legea Partidelor Politice sunt ignorate si batjocorite pe fata de catre el si maimutele portocalii, ce daca intitutiile statului de drept, in frunte cu Parlamentul tarii, si-au incetat practic activitatea datorita tot lui, ce daca tot ce inseamna organism de control si pedeapsa se afla la discretia lui totala, ce daca a impanzit tara cu poza sa cu care sperie pe de-o parte copiii, iar pe de alta parte parintii prin sloganul de campanie adoptat de marele „reformator” pe ultima suta de metri ai mandatului, autodeclarata „elita intelectuala” a tarii trebuie sa stie ca el este aparatorul si garantul drepturilor si libertatilor democratice si al statului de drept in Romania de secol XXI.

Si „elita” tropaie, aplauda si are orgasme „live” la spusele chiombului. In ritmul acesta, fara o participare masiva la vot a romanilor cu bun simt si satui de dementa instaurata de el, sansele ca „de ce ne este frica sa nu scapam” (adica de el) sa capete forme reale si sa se indeplineasca 100%.

Apara-ne Doamne!

Din Arhiva personala citire:

Agentia Erevan News, fidela cititorilor sai, pune la dispozitia acestora, transcrierea reala a convorbirii dintre Omar Hayssam si Procurorul Ciprian Nastasie si nu prelucrata, asa cum a aparut in presa romana. Iat-o:

Centrala:- Alo, casa procuror Nastasie?

Nastasie:- Buna ziua, da!

C: -Primiti o conovorbire telefonica cu taxa inversa din Siria de la cetateanul Hayssam?

N: -Da, va rog!

Omar Hayssam: -Alo, salam al leicum dom procuror, ce mai faceti?

Nastasie:- Bine multumesc prietene, tu ce mai faci?

O.H.: -Forte bine, multumesc lui Allah, tie si lu’ dom presedinte Basescu.

N: -Cu sanatatea cum mai stai?

O.H.: -Forte, forte bine, fie numele lui Allah laudat! Aici la Surya facut din nou analize si consultat mare doctor palestinian Abdul, chirurg eminent, care facut facultate la Bucuresti-Baneasa, unde avut profesor Pacepa. El acum specialist operatii metoda Kalashnikov si C-4 si anestezie generala cu gaz Sarin. El vazut analize Romania si spus la mine ca, datorita mancat fasole la mititica, eu fost balonat stomac si de aceea analize iesit prost, la Surya mancat cus-cus si falafa, baut lapte camiloi si analize iesit exceptional.

N: -Ma bucur pentru tine prieten drag, dar de ce m-ai sunat?

O.H.: – Allah sa te aibe in paza, mare problem este acum la mine cu frati ai mei si patron vapur Tartusi. Eu cind fugit la tara, intr-adevar berbecut eram si facut beeee !, dar tu rog fromos bagam fitil autoritati ca eu fugit mare domn cu floare la butonier, nou look, pasapurt fals cu aero nu cu vapur. Scapat asa frati la mine si patron vapur de puscarie, ajutat la mine. Vorbit tu la domn presedinte si spus la el ca daca ajutat la mine si de data asta, eu trimis la Cotroceni imediat cu vapur Tartusi, una camiloi special dresat facut la vara poze cu el plaja la Mamaia si dat electorat cu autograf, iar pentru tine trimis doi cadina, pur singe arab, antrenate de mine harem personal. Spus la domn presedinte ca lapte camiloi bun la barbatie, multumit mult doamna Elena.

N: – Bine prietene, sa vad ce pot face, dar cred ca se aranjeaza.

O.H.: -Socram, multumesc inca o dat la tine si la domn presedinte si rugat Allah de cinci ori pe zi pentru sanatate la voi. Salam al leicum!

N: – La revedere!

28/10/2009

Stimate si Stimati Colegi in Ale Bloggeritului

Filed under: Uncategorized — Marcus @ 11:11

Nu este prima data cand mi se intampla ca „baieti de bine” care circula in aceasta lume virtuala, sa ma plagieze fara rusine si sa-si atribuie texte care imi apartin (nu ca ar fi cine stie ce comori literare, dar asa ceva nu se face).

Daca un „coleg” de douazeci de ani a facut acest lucru, mai treaca-mearga, deoarece pe de-o parte a schimbat doar numele autorului, iar pe de alta parte, in urma inteventiei mele pe blogul sau, si-a cerut scuze, acestea fiind acceptate.

Iata insa ca oameni de la care in principiu nu te astepti la asemenea metode si comportament vin, si fara pic de rusine, procedeaza identic, in speranta ca vor ramane nedescoperiti. Unde mai pui ca aceste persoane sunt inregistrate si ca autori cu acte in regula, publicati si cu recenzii scrise de specialisti in domeniu! Nu sunt o fire vindicativa, insa  o asemenea metoda de „abordare” a modului de exprimare in scris al fiecarui individ mi se pare cel putin lipsita de etica.

De aceea v-as ruga, in limita timpului si dispozitiei Dvs., sa comentati acest fapt, in speranta ca opiniile dvs. ii vor ajuta pe unii dintre colegii nostri aflati in suferinta, sa se vindece de aceasta boala rusinoasa a plagiatului.

Sa fiti Iubiti,

marcus

In continuare redau faptele:
Draga Marcele, vad ca un posesor de blog te plagiaza fara rusine.
Nu numai ca a publicat pe blogul sau, cu un alt titlu, poezia ta, dar a postat-o si la blogul lui AN.

Comentariu� de Ged

Corect ce zice Ged. Ca să nu pierzi timpul, uite-aici la Năstase , omu’şi zice Costin Tănăsescu ş-acilea-i blogu’ lui.

Comentariu� de Cârcotaşu —

Stimate Domnule Tanasescu, Imi cer scuze fata de gazda acestui blog, respectiv D-l Adrian Nastase, deoarece il folosesc pentru a rezolva o problema personala de etica, insa am incercat sa intru pe blogul dvs., la comentarii, si nu am reusit. Vad ca inspirat de titlul postarii D-lui Nastase, m-ati plagiat fara nicio remuscare si nici macar nu ati avut curiozitatea sa intrati pe link-ul pe care-l postez regulat pe acest blog, cu trimitere la postarile mele zilnice pe varii teme. Daca ati fi procedat asa, ati fi descoperit originalul poeziei a carei paternitate o revendicati sub alt titlu. Incercand sa aflu mai multe despre Dvs., iata ce am aflat: “Costin Tănăsescu De la Wikipedia, enciclopedia liberă [[wiki]] Născut în 22-Noiembrie-1971. Locuieşte în Ştefăneşti-Argeş şi este membru al cenaclului literar “Cafeneaua Literară” din Piteşti. Debut “pe hârtie” în 2004, în “Symposion”-ul ieşean. Cărţi publicate: – “Mi amor”, ed. Carminis, Piteşti, 2005, redactor de carte poetul Virgil Diaconu şi “Vrăjitoarea”, ed. BrumaR, 2007, editor Robert Şerban, redactor de carte criticul literar Marian Barbu Referinţe critice: Niculina Oprea, Constantin Stan, George Mihalcea, Virgil Diaconu, Marian Barbu, Mihai Borşoş, Liviu Comşia, Amalia Voicu, Marius Chelaru, Maria-Diana Popescu, Petre Andrei Flueraşu, Emil Lungeanu. A mai publicat, printre altele, în volumele colective de cenaclu nr.4,5 şi 6 “Virtualia”, Iaşi, antologii coordonate de poeta Alina Manole. Aproape gata al treilea volum de versuri. Titlul acestuia fiind “Romanul în care mor”, acest important detaliu apare chiar în volumul de eseistică şi critică literară “Gramatica tăcerii sau codul poetic al lui Costin Tănăsescu” – Emil Lungeanu”
In ideea ca nu-i doar o potrivire de nume vin pe aceasta cale la Dvs. cu o intrebare si o rugaminte: Lucrarile enumerate mai sus, purtand paternitatea numelui DVs., au ca geneza aceeasi metoda pe care mi-ati aplicat-o mie? Daca da, eu zic ca ar fi cazul sa cereti scuze autorilor care v-au servit drept “muze”. Deocamdata fara respect marcus

Nota: cel putin am aflat ca nu un autor veritabil este „faptuitorul” acestui plagiat de doi lei.

Marcuse,

ai grija, tata, ca faci o confuzie grava. Fa cumva sa scoti din conflictele tale biografia mea de pe wikipedia ca ajungem la alte alea… Eu sunt Costin Tanasescu din Stefanesti. Persoana cu care ai tu ce ai e alta. Nu e scriitor si e din Buzau…

Comentariu� de Costin Tanasescu

@Costin Tanasescu; daca am facut aceasta confuzie, imi cer scuze, insa am fost indus in eroare de coincidenta de nume si de pretentiile de “poiet” ale plagiatorului. Te-as ruga daca ai detalii despre persoana respectiva sa mi le comunici. Eu, initial, am vrut sa lamuresc problema pe blogul acestuia, insa pe acesta nu se pot face comentarii. Din nou scuze, o zi buna si
sa fii iubit
marcus

Comentariu de Marcus

27/10/2009

Sa Nu Uitam Baile De Multime!

Filed under: Arhiva,D'ale asimetricului — Marcus @ 10:34

Totul a început miercuri seara, în timpul programelor TV de Actualitati. Prezenta d-lui presedinte la Iasi, televizata pe fondul unor comentarii isterico-erotice de trista amintire, a dus în final la starea în care ma aflu acum. Dar sa lasam faptele sa vorbeasca! Dupa ce El Lider Maximo se adreseaza multimii, pe post de urmas direct al lui AL. I. Cuza, el coboara în mijlocul multimii, chipurile pentru a se încinge în traditionala si istorica Hora a Unirii. Televiziunile dau tonul la balamucul obisnuit, cînd multimea isterizata apoteotic sfideaza toate mijloacele de protectie si se repede spre salvatorul natiunii, fie pentru a face deja intratele în programul vizitelor poze de grup si album, fie macar pentru a-si atinge liderul iubit. Unii mai practici flutura niste dosare cu petitii. „Aici, domnule presedinte. Sînt blonda, asa cum va place dvs.”, se aude din multime o voce umeda la subsol, titrata de televiziuni (oare cum s-o simti Prima Doamna, care numai blonda nu este), la auzul unor asemenea dovezi electorale de iubire? Si presedintele, pentru a ajunge la blonda, îsi smulge într-un gest deja cunoscut paltonul (oare cîte paltoane au presedintii?), pe care-l arunca SPP-istilor înnebuniti (sic!), si, printre pupaturi (o doamna îmbrobodita, trecuta de vîrsta a doua, tradeaza pe chip trairea unui orgasm intelectual – sic! – întîrziat la atingerea prezidentiala), strîngeri de mîini si colectare de petitii, ajunge în final la blonda. Apoi îi este prezentat un Mos Ion Roata, în embrion, imberb si cu glas pitigaiat, marcat de perioada caracteristica pubertatii, care îi relateaza „spontan” si neregizat presedintelui ce si cum a fost scuipat pe obraz de scîrnavia de boier. Presedintele, cu un gest divin, îl mîngîie pe Mos Ion Roata Jr., pe obrazul traumatizat, îndepartînd astfel insulta adusa de ticalosit. Alte poze, alte pupaturi si El Presidente pleaca la Focsani. Aici, alt reporter, suspect de devastat erotic, ne spune la început ca circa 1.000 de persoane l-au asteptat pe Divin, ca apoi, cu nonsalanta, sa supraliciteze si sa ne anunte ca un ocean de oameni se calca sinucigas în picioare, pentru a urma exemplul comoldovenilor din Iasi întru contactul fizic prezidential.

Nu mai suport, iau un ciocan si sparg televizorul. Apoi, cu toate ca mi-am propus mai demult sa fiu prudent în folosirea mijloacelor electro-casnice, dotate cu ecrane de vizita, merg în bucatarie si încerc sa folosesc cuptorul aragazului pentru a-mi încalzi varza. De pe ecranul acestuia îmi zîmbeste dl. presedinte. Îl sparg si pornesc cuptorul cu microunde cu acelasi efect. Îl sparg si pe asta. Merg apoi în baie sa ma spal putin pentru a ma racori, dar n-am noroc. Fereastra de vizita a masinii de spalat îmi prezinta aceleasi imagini. O rezolv dintr-o singura lovitura. Ma spal cu apa rece si încerc sa ma calmez, citind ceva. Tocmai cînd ma pregateam sa sparg vitrina bibliotecii, apare sotia însotita de doi vecini noi, pe care n-am apucat sa-i cunosc, îmbracati în alb, care ma roaga sa le împrumut ciocanul. Cu parere de rau, renunt la el, iar vecinii, drept multumire, îmi fac cadou o camasa, ultima moda. Deoarece nu reusesc sa o îmbrac singur (se încheie la spate), simpaticii mei vecini ma ajuta sa o îmbrac, dupa care ma invita politicos la o plimbare cu masina. Acum sînt linistit. Stau în camera cu Napoleon al III-lea, venit în vizita pentru marea sarbatoare a Unirii, cu unchiul lui, cu ducele de Wellington, cu Iosefina (desi este o camera pentru barbati), cu Hitler, cu Stalin si cu Ceausescu. În general, este liniste. Doar din cînd în cînd Napoleon se mai ia la harta cu ducele, dar îi desparte prompt Iosefina, acelasi lucru facîndu-l Ceausescu în disputele dintre Hitler si Stalin. Cînd nu reusesc cei doi, intervin îndatoritor gazdele noastre si cu jeturi puternice de apa, cînd rece, cînd fierbinte, sau cu injectii intravenoase, readuc pacea în mica noastra colectivitate. Managerul hotelului spune ca am toate sansele ca în doua-trei luni sa ma întorc în sînul familiei, cu conditia ca din gospodaria noastra sa dispara cu desavîrsire aparatura generatoare de asemenea manifestari. Asta nu este greu de realizat. Dl. director m-a asigurat ca, în urma sejurului, voi fi lecuit si de naravul de a visa, pentru a preîntîmpina anumite surprize. Cu speranta ca dl. director stie ce face, închei aici dorindu-va tuturor: „Sa traiti bine!”.

De la Tiitoare Citire !

Filed under: Revista presei in versuri naive — Marcus @ 10:07

Ibovnica la curte, cu chiomb la asternut,
Discursuri tine astazi, care te lasa mut.
Tu afli ca in veacuri stramosii ti-au fost altii
De cum stiai din acte si’nscris in filiatii.

Nu tu romani, nici dacii, ci chiombu’ e tatuc
Letopisetul tarii este un act caduc.
Tupeu, nerusinare, minciuna gogonata
De la Elena stire, Basescu’ti este tata!

Dar asta nu e totul, crestine sarbatori
Mai nou sunt transformate in temeri si fiori,
Cu Base realesu’, in veci nemuritor
La Mosu’ Nicolae, pervers suplinitor.

Iar daca Ciuruitu’, acum lut si ulcele,
Nu a ramas, dementul, erou in toate cele,
Borfetu’ de la curte, nou cronicar domnesc
Tranforma Romania in arbore basesc.

In patru cincinale furat-ati tot din tara,
Istoria ramas-a ca ultima sa piara.
Si a murit, sarmana, lasand in locul ei
Minciuni si preacurvie,discursuri de doi lei.

Ajuns-ati prea departe neobrazati debili,
Falsificati trecutul bieti servitori umili.
Dar Mosu’ Nicolae, in zi de sarbatoare,
Ne va scapa de ciuma, de rana ce ne doare.

Faceti-va bagajul, impachetati avutu’
Duceti-va la dracu si luati cu voi uratu’
Spre iad sa va conduca cu trambite si surle
satana de’ncantare cu hoarda lui sa urle!

Iar noi,cu mosii nostri, buni, rai asa cum sunt
In pace sa ramanem, stapani pe’acest pamant!

26/10/2009

‘Rea-ti ai Dracului de Dementi cu stramosu’ vostru Chiomb cu Tot !

Filed under: D'ale politichiei mioritice — Marcus @ 19:01

Plumbuitu’, la modul cum se ajunsese sa se falsficie Istoria neamului, daca mai apuca sa traiasca un an, ar fi incercat sa ne convinga ca este urmasul direct a lui Decebal, Burebista si Traian la un loc.

N-a fost sa fie, fie la ei acolo!

Depasind orice culmi de nerusinare care frizeaza pur si simplu dementa, Elena Ot Plescoa, ne anunta cu mandrie ca noi, ca popor, nu suntem altceva decat descendentii lui Traian Basescu.

Poate mamicuta ta, neamul tau si idiotii de aurolaci portocalii, care au aplaudat cu entuziasm asemenea aberatii sa se traga, fa tembelo, din sangele pe jumatate tataresc al bastardului din capul statului, in niciun caz romanii cu bun simt si capacitatea de ratiune ramasa inca intacta, dupa genocidul intelectual aplicat timp de cinci ani de aparatul de propaganda al chiombului asupra creierelor de romani.

Daca pe voi a reusit sa va spele pe creierele alea, si asa deficitare de neuroni, de asa maniera incat sa va asumati descendenta din chiomb, este treaba voastra de trepanati, dar in referirile pe care le faceti la neamul romanesc, pastrati dracului un minim simt al masurii si al bunului simt al celor sapte ani de acasa.

Chiar sunteti o adunatura de turbati, scapati de la ospiciu si chititi sa ne inebuniti si pe noi?

Inapoi la balamuc idiotilor, de buna voie, ca de nu dupa Mos Niculae, camasa de forta va asteapta, iar in cazul Nuticii, Traienelului si al clanului de mafioti patronat de el, baietii cu duba si cu fata mascata.

Sictir nenorocitilor, la balamuc si la puscarie cu voi!

Remarcabilele „Succesuri” de Politica Externa ale Chiombului

Filed under: Arhiva,D'ale politichiei mioritice — Marcus @ 11:23

A fost nevoie de prestatia pe sticla timp de o ora a unei maimute portocalii, pentru ca subsemnatul sa realizeze brusc faptul ca Romania ultimilor cinci ani a avut parte, in prezenta chiombului, de cel mai stralucitor reprezentant al diplomatiei si politicii externe, omul providential care a facut ca tara noastra sa fie subiect de teama si respect pentru comunitatea statelor lumii.

Daca n-as fi avut parte de discursul ilustrului propagandist portocaliu as fi continuat si astazi sa traiesc cu gustul amar lasat de prestatia jalnica a chiombului, a carui principala prerogativa prezidentiala constitutionala este politica externa, in cultivarea si extinderea relatiilor internationale ale tarii noastre, incepand cu sora mai mica, Moldova, trecand prin Moscova lui Putin si terminand cu branciul, mai mult decat injositor , aplicat de Belusconi la ultimul Summit NATO.

Gust inveninat si de incapatanarea imbecila dovedita de asimetric in a-si etala „cunostintele” de limba engleza, cu radacini adanci in engleza arabeasca de bazar, cu care a macelarit pur si simplu limba lui Shakespeare ori de cate ori a avut ocazia, la cel mai inalt nivel, in fata unor cunoscatori de’adevaratealea ai acestei limbi.

De la „Sulaina cenal” pana la „avioanele” oferite in loc de „planuri” ucrainienilor pentru a se integra in NATO, chombu’ nu a precupetit niciun efort de „actualizare” arabeasca a limbii engleze, facandu-se si facandu-ne de rusine, ca natiune, in fata unei lumi intregi.

Consecvent totusi cu mine insumi si pentru a nu comite greseala vietii mele, de a ma lasa convins de retorica papagalicesca cotrocenista a portocaliului dezlantuit pe sticla, si de a-l vota (Doamne Fereste!) pe chiomb, am intrat repede in arhiva personala si citind doar cateva fapte de vitejie ale acestuia in materie de politica externa si cunostinte de limba engleza, mi-am revenit la fel de subit cum am cazut in transa si m-am lecuit in acelasi timp de naravul de a asculta papagali pupinbasisti.

Redau in continuare doar doua dintre materialele care m-au readus la realitate:

BASE HERO, PUTIN K.O. !

Sub titluri de’o schioapa precum: „Base Hero, Putin K.O.”, „Go Base, Go!”, „Keep Walking Base !”, „Base, the New Superstar”, toate marile cotidiene internationale dedica in paginile lor de inceput de saptamina spatii generoase magistralei prestatii a presedintelui Romaniei d-l Traian Basescu cu ocazia summit-ului de la Zagreb dedicat resurselor energetice si gestionarii acestora, prin care pur si simplu l-a spulberat si umilit pe presedintele rus Vladimir Putin dintr-o singura fraza.

Toti analistii politici sint de acord si in cuvinte elogioase subliniaza in comentariile lor noua pozitie de incontestabil lider european zonal cistigata de Romania, ca urmare a interventiei curajoase si bataioase a presedintelui acesteia, care l-a ingenunchiat fara drept de apel pe puternicul lider de la Kremlin.

Cel mai pertinent comentariu pe aceasta tema ii apartine totusi ca de obicei, Agentiei de Presa Erevan News, motiv pentru care il redam in continuare:

„Cuvintele cheie folosite de d-l Presedinte Traian Basescu in discursul acestuia, cu trimitere directa la pozitia Rusiei in aceasta privinta, au constat in sublinierea faptului ca Romania nu va accepta niciodata ca tarile detinatoare de mari resurse energetice (Rusia) sa le foloseasca drept arme politice, ele trebuind sa se rezume in a le considera drept o marfa chiar daca strategica, supusa regulilor economiei de piata.

Presedintele rus Vladimir Putin a receptionat aceasta lovitura directa in plina figura si vadit marcat (mai ales ca intarziase o ora) si totodata rusinat de pozitia adoptata de tara sa pana in acest moment, si-a recunoscut spasit greseala, jurandu-se in acelasi timp pe rosu ca nu va mai face.

In continuare, Domnia sa a aratat ca daca pana acum a tratat cu dispret suveran si a ignorat total declaratiile belicoase anti-rusesti venite din partea omologului sau de la Cotroceni, de data aceasta nu mai poate trece indiferent pe langa acestea si, in consecinta, ca este de acord ca politica energetica a resurselor rusesti de energie sa fie dictata de la Bucuresti, functie de necesitatile din zona.

Astfel atat preturile cat si cantitatile de energie necesara si modalitatile de transport ale acesteia, vor fi de acum incolo prerogativa stricta a presedintelui Romaniei, d-l Traian Basescu.

Totodata ca semn al bunelor intentii ale Federatiei Ruse, Putin a mai declarat ca este de acord cu retragerea trupelor rusesti din Transnistria, ca va sustine revenirea Basarabiei la Patria Mama, ca va retroceda tezaurul Romaniei pina la ultima piesa insotita de compensatii materiale, ca va sustine Romania in problemele litigioase pe care aceasta le are cu Ucraina, ca va proceda la topirea rachetelor balistice indreptate catre Romania si ca va transforma metalul astfel obtinut in medalii comemorative cu efigia d-lui Basescu insotita de inscriptia „Base deus Balcani”, ca va lasa la latitudinea Autoritatii Navale Romane de la Constanta dreptul de control si dirijare al traficului navelor maritime comerciale si militatre sub pavilion rus, in afara apelor teritoariale ruse in cele internationale ale Marii Negre, astfel incat aceasta dupa ce a fost pe rand lac grecesc, turcesc si rusesc sa devina pe drept lac romanesc.

In vederea statutarii tuturor acestor stipulatii se va incheia si semna un tratat romano-rus, sarbatorit printr-o masa tovaraseasca la Golden Blitz, tratat care va consfinti pentru totdeauna statul de vasal al Rusiei fata de Romania.

Presedintele Putin a mers mai departe si a dat ca termen prim de indeplinire al acestor angajamente data de 30 Februarie 2008, cu posibilitate de prelungire nu mai tarziu de 01 Aprilie 2008.

Concluzionand, Agentia de Presa Erevan News, reitereaza succesul deplin repurtat de cel mai mare animal politic al tuturor timpurilor, d-l presedinte Traian Basescu, care printr-o singura fraza a ingenunchiat Urs-ul, citand in acelasi timp si cel mai sugestiv titlu aparut in presa internationala, respectiv in ziarul Izvestia: „SECURIST-UL lor a fost mai „cool” decit KGB-istul nostru”. „

N.R. „Putin a scos Romania de pe harta energetica a Europei de Est”.

Daca ieri, functie de rezultatul intrevederii Basescu-Putin de la Zagreb, ma pregateam sa declar: „Jos palaria Domnule Presedinte Traian Basescu!”, astazi nu pot spune decit: „Iar ai facut-o de oaie Basescule! „

GRAIURILE LUI NELSON SI VOLTAIRE, MUTILATE PE ALTAR PREZIDENTIAL

Înca din start tin sa precizez ca nu am pregatirea academica necesara sustinerii unei dizertatii pe aceasta tema, însa cu scuzele de rigoare, fata de persoanele vizate, tin sa mentionez ca pentru subiectul în cauza sînt suficiente acumularile de cunostinte generale si de specialitate dobîndite în urma absolvirii unor cursuri de învatamînt tehnic superior, dublate de existenta bunului-simt al celor sapte ani de acasa. Trecînd peste aceasta introducere clarificatoare, sper eu, putem afirma ca este remarcabila dorinta unor presedinti post-decembristi ai României de a se adresa auditoriului strain, cu ocazia unor discursuri sau alocutiuni importante tinute de acestia, în limbile engleza sau franceza. Dar din pacate, uneori, în cazul d-lui Ion Iliescu si al d-lui Traian Basescu, laudabil este numai efortul, în timp ce performanta lasa mult de dorit, stîrnind hohote malitioase de rîs sau surîsuri de compasiune în rîndul cunoscatorilor. Daca în cazul d-lui Ion Iliescu, acest fenomen este scuzabil oarecum, prin faptul ca domnia-sa este reprezentantul unei generatii condamnate sa învete limba rusa, în cazul d-lui presedinte Traian Basescu acest fapt poate fi justificat, chiar prin explicatiile domniei-sale, care, la începutul anului scolar curent, recunostea public pe un post de televiziune privat ca, în timpul procesului de învatamînt, au existat materii la care domnia-sa chiulea cu regularitate. Ceea ce nu i se poate trece cu vederea însa d-lui presedinte sînt greselile de limba engleza, care denota o slaba pregatire profesionala în domeniul maritim. Si asta pentru un om care clameaza în cele patru zari, producînd înrosirea de invidie a statuii marelui Nelson din Trafalgar Square, ca a comandat nava amiral a flotei române. Daca în bazarurile levantino-orientale, pe care dl. presedinte le-a vizitat în timpul peregrinarilor sale, putea cere unor negustori mai tuciurii sau mai oblici la ochi schimbarea unui material sintetic, pe care intentiona sa-l cumpere, prin folosirea unei limbi engleze de genul:”this model, altro colore”, iar negustorul îl întelegea, în performarea meseriei de ofiter de marina comerciala, legile internationale, cît si mîndria profesionala nu permit acest lucru. Si asta deoarece folosirea incorecta în marinarie, prin pronuntarea unui cuvînt sau denumiri geografice locale, poate sa faca, fara exagerare, diferenta dintre siguranta si dezastru maritim.

Daca în practicarea limbii engleze în mod uzual, la nivel international, se poate spune ca exista tot atîtea limbi engleze pentru cîti vorbitori o folosesc (dovada fiind chiar folosirea incorecta a ei de catre presedintele George W. Bush, în anumite ocazii), în domeniul maritim, bazat pe experiente cu urmari tragice, s-a ajuns la un acord international. În urma acestuia s-a convenit obligativitatea cunoasterii de catre marinari a vocabularului standard maritim englez si a limbii maritime engleze. Totodata, documentatia de specialitate utilizata la bordul navelor si editata în proportie de 90% de Amiralitatea Britanica, pentru a se evita confuzii impardonabile ca aceea facuta de dl. presedinte, atunci cînd cu ocazia unei alocutiuni a pronuntat Sulaina Cenal, în partea de introducere a Cartilor Pilot, care descriu anumite zone geografice specifice în care nava urmeaza sa navige, a fost inclus un vocabular fonetic, cuprinzînd pronuntia termenului în limba tarii respective. În acelasi sens trebuie mentionat si raspunsul domniei-sale la o solicitare a unui parlamentar european, de a spune cîteva cuvinte si în limba franceza. În timp ce unii jurnalisti români, aplaudaci fara discernamînt ai persoanei prezidentiale, au prezentat raspunsul acestuia, care, daca citez bine din memorie, suna cam asa: „În primul rînd sînt comandant de nava si, în aceasta calitate, daca as fi nevoit sa cer ajutor pe mare, as face-o în limba engleza”, drept o dovada de prezenta de spirit extraordinara, pentru specialisti raspunsul domniei-sale a constituit o alta dovada de ignoranta profesionala. În conformitate cu legile internationale citate mai sus, cu toate ca expresia folosita în caz de sinistru naval si cerere de asistenta si salvare respecta ortografia engleza, scriindu-se MAY DAY, ea se pronunta în sistemul radiotelefonic din comunicatiile navale folosind în mod expres fonetica franceza, respectiv ca în frantuzescul M’AIDER. Cu astfel de confuzii, poti fi foarte usor pus în situatia ridicola ca, facînd referiri în limba engleza la nava, interlocutorul neîntelegîndu-te sa-ti ofere cadou o oaie. Sau sa-i ceri pilotului român, în timpul tranzitarii Canalului Sulina, sa faci o escala prin ancorare în portul „Sulaina” si acesta sa-si continue netulburat marsul, pîna la varsarea Dunarii, iarasi neîntelegînd solicitarea ta în calitate de comandant de nava. Si asta deoarece, spre deosebire de discursurile prezidentiale, unde auditoriul are la dispozitie si textul scris al acestora, în marinarie baza o constituie limba engleza vorbita. Si acum, considerînd ca cititorii au înteles de ce am folosit în titlu numele amiralului Nelson, în loc de cel al Marelui Will, sa ne referim putin si la limba lui Voltaire. Este stiut faptul ca, în timp ce limba engleza a fost asimilata prin cutuma drept limba internationala, folosita cu precadere în comert, navigatie etc., limba franceza a ramas de-a lungul timpului o limba internationala utilizata frecvent în saloane cu pretentii intelectuale sau în cercuri diplomatice elevate. Daca pentru engleza sînt uneori scuzabile interpretarile personale, vorbirea incorecta a limbii franceze la cel mai înalt nivel atrage dupa sine sanctiuni, ea neramînînd netaxata de cunoscatori, care provin din mediile sus-mentionate. De aceea, practicarea vorbirii ei la acest nivel, într-o maniera lipsita de acuratete, este cel putin o dovada de impolitete fata de auditoriu. Concluzionînd, se poate spune ca, pentru evitarea unor situatii cel putin hilare, imediat exploatate de reprezentantii mass-media, cu efecte nu tocmai favorabile pentru cei în cauza, în fata electoratului autohton si a mediului în care se produc este recomandabila folosirea limbii materne asistata de traducerea de specialitate, care se impune în aceste situatii.

GRAIURILE LUI NELSON SI VOLTAIRE,MUTILATE PE ALTAR PREZIDENTIAL(AVENTURA AZERA)

Auzind de patania d-lui Presedinte Basescu de la universitatea din Baku,cu ocazia decernarii titlului de Doctor Honoris Causa,in urma careia memorabilul sau discurs,inceput in limba engleza si terminat in limba romana si adresat auditoriului format din studenti si cadre universitare,a ramas fara ecou din motive tehnice(teama conducerii universitatii de a-i dot ape ascultatori cu casti pentru traducere,ca acestea sa nu fie subtilizate de utilizatori),mi-am dat seama ca nici solutia cu folosirealimbii materne la rostirea discursurilor prezidentiale,nu-l pot scoate intotdeauna din impas pe d-l Presedinte.

In orice caz,in aceasta situatie,domnia sa putea sa tina discursul foarte bine si in limba engleza pe care o vorbeste si care cu siguranta ar fi fost pe deplin inteleasa de partenerii azeri de intrunire,vorbitori de limba engleza asemanatoare celei vorbite de d-l Presedinte.Cred ca in astfel de situatii domnia sa ar trebui,ca pentru dezamorsarea unor eventuale neintelegeri,sa se lase condos de intuitie si fler.

Mai tragic-comic a fost faptul ca,organizatorii ceremonialului de decernare al prestigiosului titlu,au uitat ca vestmantul traditional in astfel de ocazii,al oricarei universitati din lume,este format din roba si toca,cea din urma fiindu-i adusa domnului Presedinte,numai in urma insistentelor sale.

Cred ca daca acest titlu i-ar fi fost acordat in S.U.A.,Franta,Marea Britanie sau Germania,tari vizitate de asemenea de d-l Presedinte in actualul mandate,astfel de incidente nu ar fi putut sa se produca,avand in vedere pe de o parte,faptul ca in aceste tari au fost introduse castile audio de unica folosinta,iar pe de alta parte traditia de care se bucura aceste tari,in acordarea unor asatfel de titluri onorifice.

Oricum pentru preintampinarea unor asemenea evenimente neplacute,este de preferat ca in deplasarile viitoare in strainatate,serviciul presidential de protocol sa aibe in vedere si dotarea bagajelor d-lui Presedinte cu un strai de ceremonie pentru astfel de ocazii.Niciodata nu se poate sti de unde sare iepurele.

25/10/2009

Izmenele lu’ Chiombu’

Filed under: Arhiva,D'ale asimetricului — Marcus @ 11:56

Poate ca citind acest titlu cineva ar fi inclinat sa creada ca m-am imbolnavit si eu de boala din capu’ lu’ chiombu’. Adica, ce au in comun izmenele acestuia cu politica romaneasca in general si in particular cu actuala campanie electorala?

Pai au, stimati cetateni romani cu drept de vot!

Si asta deoarece, daca la majoritatea purtatorilor de gen masculin ai acestui tip de lenjerie intima, ele mai suporta, in dreptul turului, usoare alterari de nuanta maronie, ca urmare a folosirii insuficiente a hartiei igienice, izmenele lu’ chiombu’ sunt cacate rau de tot in cur. Motivul acestui aspect dezagreabil consta in frica patologica, ce tine tot de boala din capu’ lui, de marota Ion Iliescu. De setea lui viscerala de razbunare, care-l face sa umble cu izmenele cacate in cur fata de aceasta idee fixa tine si intentia sa, ca in aceasta lupta electorala sa-l bata si el, macar o data, pe inamicul sau de-o viata. Acest Don Quijote al politichiei mioritice de bazar oriental, bantuit de fantoma politica Cavalerului a la Don Juan, Ion Iliescu, caruia se pare ca fostii sai votanti i-au ridicat o statuie in capatana goala a chiombului, vine, dupa retragerea oficiala a Tatucului (dupa cinci ani de zile) din viata politica a tarii, si-l ameninta public in primul sau discurs electoral oficial ca-l va lasa si fara cal si fara soclu, in fata unui electorat tembelizat si mut de admiratie la elucubratiile emise de boala din capu’ lui.

Daca peste asta turnam si aluatul urii si invidiei patologice a chiombului fata de cetateanul Patriciu, care se pare ca s-a descurcat cu petrolul mai bine decat el si clanul sau de mafioti ba in afacera Flota, ba in bordurarea, asfaltarea sau parcelizarea intru parcare a drumurilor si trotuarelor patriei, iaca avem imaginea completa a strategiei de campanie electorala folosita de chiomb in aceasta cursa de calificare prezidentiala.

Ca „batranul edec comunist” ii sta chiombului in gat precum broscoiul pesedist in gatul unui argat de-al sau portocaliu, o stim de multa vreme,  insa noutatea consta in efectul de bumerang al intentiei asimetricului de a-l denigra pe Ion Iliescu, ca tema de campanie.

Pai cat de tampit sau de bolnav in cap trebuie sa fii, pentru a crede ca cineva cu mintea intreaga poate sa puna botu’ la asemenea aberatii produse in momentul in care tara arde in focul crizei economice si al celei politice pe care tocmai ai generat-o, in dispretul majoritatii unui popor?

Eu, personal, consider ca omagiu mai puternic nu putea cineva sa-i aduca fostului politician Ion Iliescu, care prin personalitatea sa de adevarat om de stat a reusit sa creeze asemenea resentimente si psihoze unor impostori politici de teapa acestui Basescu.

Bazandu-ma pe cele afirmate de chiomb in speech-ul sau electoral am ajuns la concluzia ca si mult trambitata Lege a Pensiilor l-a avut ca unica tinta, tot pe d-l Ion Iliescu si pensia sa de „nesimtit” (sincer sa fiu, nu stiu daca d-l Ion Iliescu a iesit la pensie, si daca da, ii doresc sa manance cat mai mult din ea!), dar oricum, preventiv,  si tot era necesara o asemenea masura luata de camarila maronie a chiombului.

Ei bine, un aemenea personaj de dramoleta bulevardiera ne-a condus cinci ani de zile si, culmea!, isi mai doreste un mandat pentru a-si desavarsi „reformele”” din capu’ lui bolnav. Si tot culmea este faptul ca se mai gasesc 30% dintre romanii cu drept de vot, care pentru un kil de zahar, o litra de ulei, o geaca portocalie, un stegulet si o esarfa sau, pur si simplu din imbecilitate, il mai crediteaza ca valabil si neexpirat psihic in intentia lor de vot.

Iesiti oameni buni la vot si, daca nu sunteti atinsi de “filoxera” Basescu, striviti prin optiunea voastra buboiu’ purulent din capul statului!

Si pentru ca tot veni vorba si, in baza promisiunii de ieri, sa ne amintim cum a luat nastere sintagma „batranul edec comunist”, lansata de chiomb cu ocazia suspendarii sale din functia de presedinte al Romaniei.

INTERVIUL LUI BASESCU ACORDAT RADIO EREVAN

Reporter: Domnule presedinte, cum comentati intentia PSD de a initia procedura de suspendare din functia pe care o detineti?

Basescu: Este evident faptul ca batrinul edec comunist Iliescu, manipulandu-l pe Prostanac si impreuna cu motanul securist Felix, petroliberalul Tariceanu, mogulul Patriciu si grupurile ticalosite de interese, vor sa cheme minerii la Bucuresti, sa dea o lovitura de stat, sa reinstaureze comunismul si sa-l numeasca pe Iliescu pe viata, urmand exemplele lui Mao-Tze-Dun, Stalin, Fidel Castro si Mathusalem.

R: Mathusalem?

B: Pai, da! Ganditi-va la Comuna Primitiva, si atunci era comunism, nu?

R: Ce parere aveti despre cei doi romani arestati de americani in Irak?

B: Dupa cum va spuneam, Iliescu, batrinul edec comunist, manipulandu-l pe Prostanac si impreuna cu motanul securist Felix, petroliberalul Tariceanu, mogulul Patriciu si grupurile ticalosite de interese au trimis in Irak doi mineri deghizati in scopul compromiterii mele.

R: Care este opinia dvs. fata de refuzul Moldovei de a primi ajutor de la Romania pe calea integrarii europene, dupa tot ce ati facut dvs.pentru republica sora?

B: Este clar faptul ca batrinul edec comunist Iliescu, manipulandu-l pe Prostanac si impreuna cu motanul securist Felix, petroliberalul Tariceanu , mogulul Patriciu, grupurile ticalosite de interese si hoardele de mineri s-au inteles cu comunistul Voronin in scopul discreditarii mele.

R: Domnule presedinte, ce aveti de spus despre situatia, mai mult decit de stanjenitoare, generata de initiativa ambasadorului nostru din Italia?

B: Nu a fost nicio initiativa. Batrinul edec comunist Iliescu, manipulandu-l pe Prostanac si impreuna cu motanul securist Felix, cu petroliberalul Tariceanu, mogulul Patriciu, grupurile ticalosite de interese si hoardele de mineri l-au platit pe ambasador in scopul debarcarii mele.

R: Domnule presedinte, trebuie sa incheiem deoarece afara a inceput sa ploua.

B: Pai normal. Din cauza batrinului edec comunist Iliescu, care manipulindu-l pe Prostanac si impreuna cu…..

Suna cunoscut, n’asa???!!!

24/10/2009

Oferta speciala si unica

Filed under: Administratia Prezidentiala - Comunicate — Marcus @ 18:34

„Casa de creatie populara si promovare a tinerelor talente literare Basescu & Fiica” se ofera sa scrie gratuit epitafuri tuturor posesorilor de fotografii cu autograf date de d-l presedinte si dornici de ingropaciune politica cu pozele respective la capatai.

Dupa modelul, „mama moarta, dar in viata”, decesul posesorului nu este strict necesar pana pe data de 06.12.2009, dupa care este recomandabil ca o masura anticriza de economisire la fondul de pensii (in special) si cel de salarii.

Pentru conformitate

A.Tucal

Consilier Prezidential

Dosarul De Securitate al Chiombului

Filed under: D'ale asimetricului — Marcus @ 13:44

Dosarul lui Basescu poate constitui un scenariu perfect realizabil la Hollywood pentru un film policier. Exact ca în filmele americane, avem de rezolvat o crima aparent insolvabila, care porneste de la premiza ca stim autorul, Traian Basescu, cunoastem delictul – colaborarea cu Securitatea, avem arma crimei – chiar declaratiile domniei-sale însotite de adrese oficiale ale MApN si înscrisuri în documente la fel de oficiale ale PCR, avem marturii ale martorilor, avem mobilul – parvenitismul si arivismul (în mai putin de 6 ani, comandant de nava si apoi reprezentant NAVROM), dar ne lipseste victima – dosarul fiind ascuns cu grija de faptuitor, în speranta ca nu va fi judecat. La asta se adauga si presiunile care se fac asupra omului Legii – din CNSAS -, care, santajat si amenintat, face tot posibilul pentru a escamota adevarul. Astfel, CNSAS refuza cu obstinatie sa judece dovezi imbatabile ale colaborarii lui Basescu cu Securitatea, emise de organe de drept ale Statului, în care se arata negru pe alb ca numitul Basescu a fost racolat de Serviciul CI, ca nu da 2 bani pe un registru de evidenta a colaboratorilor cu Securitatea, tinut de primul-secretar al PCR, care-si daduse acordul – conform legilor în vigoare de atunci – pentru folosirea lui Basescu ca informator, nu tine cont de dispozitiile scrise ale lui Ceausescu, care prevedeau ca toti reprezentantii comerciali ai României anului 1989 trebuiau sa fie ofiteri de Securitate sub acoperire, în acest sens, dupa declaratiile generalului Plesita, unora fabricîndu-li-se astfel de dosare, fara stiinta si fara asentimentul lor, nu audiaza fosti sefi ai Securitatii Port, respectiv general în rezerva Dumitru Nicusor, colonel în rezerva Ion Ivanciu, nu cauta în dosarele colegilor de facultate ai lui Basescu note olografe date de acesta, note scapate de filtrul vigilent al SRI. În schimb, ce face CNSAS? La sugestia publica a lui Basescu, CNSAS, prin reprezentantul sau Mircea Dinescu, pune botu’ (scuzati expresia) si înghite fumigena de a cauta în Arhivele Statului si în arhive particulare, rapoarte de calatorie date de comandantul Basescu armatorului, rapoarte care nu au nici o relevanta pentru calitatea de informator a lui Basescu, ci reprezinta doar praf pentru ochi neavizati. Si uite asa, dl. presedinte scapa de întrebarile stînjenitoare si de acuze, luîndu-ne înca o data de tîmpiti. Ba mai mult, pentru ca starea de confuzie sa fie totala, da de lucru CNSAS-ului dosare neinteresante pentru electorat, care sa-l tina ocupat pentru vreo 2 generatii si 10 legislaturi, comitînd cu acest prilej si blasfemia de a ataca singura institutie ramasa credibila în sufletul românilor – Biserica. În tot acest scenariu, demn de un thriller de casa, dl. Basescu a omis 3 lucruri: 1) Cerîndu-si de la români dosarul, a uitat proverbul „ai grija de ce-ti doresti, deoarece s-ar putea sa ti se îndeplineasca”; 2) Dumnezeu este mare si nu bate nici la 1, nici la 15; 3) Exista oameni care, daca organele abilitate ale Statului o vor cere, vor depune marturie în ceea ce priveste adevarul despre presedinte. Si înca ceva: tot un proverb spune ca minciuna are picioare scurte, asa ca, mai devreme sau mai tîrziu, adevarul va iesi la lumina.

Chiombu’ si Anvers-ul

Avînd în vedere faptul ca dosarul de Securitate al d-lui presedinte Basescu, din motive lesne de înteles, nu poate fi facut public, chiar înainte de aderare, si tinind cont de reactia interna si internationala pe care ar stîrni-o faptul ca România anului de gratie 2007 este condusa, în pas de defilare, de un fost si prolific agent al Securitatii, ziarul nostru si-a asumat o ancheta desfasurata pe cont propriu pentru stabilirea adevarului. Astfel, pe filiera Pacepa – CIA – Serviciile Secrete belgiene, am intrat în posesia unui raspuns cvasioficial dat de supercontraspionul belgian Poirot, Hercule Poirot, alias agentul 00fîs!, raspuns pe care vi-l aducem pe aceasta cale la cunostinta.

Raport la sosirea la Anvers a reprezentantului NAVROM Traian Basescu

Serviciul de contraspionaj belgian a aflat, prin intermediul eroului national al românilor, Mihai Pacepa, cît si din surse proprii, ca numitul Traian Basescu este de fapt ofiter sub acoperire al DIE. Din acest motiv, subiectul a fost luat în lucru de organul nostru, în scopul de a fi întors si de a lucra pentru noi. Oportunitatea nu a întîrziat sa apara, si dupa o serie întreaga de actiuni specifice, filaj, supravegheri video, telefonice, a reiesit clar ca numitul se pregateste sa traga un tun financiar, ca urmare a reparatiilor navei Zimnicea, în portul Anvers. Stiind faptul ca în România anilor ’80 orice cheltuiala valutara facuta fara aprobare este pasibila de închisoare, am elaborat un plan de actiune bazat pe infiltrarea unui agent sub acoperire la firma de reparatii navale, care urma sa remedieze defectiunile survenite la nava Zimnicea. Si planul a functionat: Basescu a încasat o mare suma de bani, semnînd o nota suplimentara de reparatii (în care erau trecute lampi portative, prize suplimentare, hîrtia igienica folosita de muncitori, aerul respirat de acestia în timpul reparatiilor etc.), în urma semnarii acestei liste, dupa ce comandantul si seful mecanic refuzasera, stiind ce-i asteapta în tara. Astfel, am fost capabili sa-i organizam un flagrant, în momentul însusirii banilor. Pus în fata probelor, Basescu a capotat si a acceptat sa devina agent dublu, cu conditia ca în momentul în care Ceausescu va fi înlaturat sa-i subtilizam dosarul de Securitate. Acest lucru a fost îndeplinit cu succes de serviciile noastre speciale în decembrie ’89. Tinînd cont de dificultatile prin care trecea flota comerciala belgiana în acel timp, prima sarcina operativa pe care a primit-o Basescu în noua calitate a constat în distrugerea flotei comerciale române, care-i facea o concurenta acerba flotei noastre. Sarcina a fost îndeplinita cu succes, Basescu dînd dovada în acest sens, dupa parerea noastra, de exces de zel. Dar cea mai importanta sarcina pe care a primit-o a fost aceea de a-l lucra politic pe liderul democrat Petre Roman, pentru a-l înlocui la conducerea PD, fiind astfel candidabil la presedintia României. Succes din nou, iar din 2004, succes deplin – presedinte al României. În urma acestor succese rasunatoare, statul nostru i-a acordat calitatea de cetatean de onoare al Belgiei, asa ca în cazul în care rateaza ducerea pîna la capat a mandatului în România, no problem, îl alegem în Belgia(abolim monarhia). Cu toate ca ar mai fi multe de spus despre, fara falsa modestie, aceasta lovitura de geniu a Serviciilor Secrete belgiene, închei aici cu sfatul de a nu mai încerca sa-i gasiti dosarul în tara. Cu stima, al dvs. Poirot, Hercule Poirot, Agent 00fîs!

De ce Schelalaie Chiombu’ de Frica unei asa-zise Campanii „Murdare” ?

Filed under: D'ale asimetricului — Marcus @ 13:34

Raspunsul la aceasta intrebare vine de la sine; deoarece la cate bube purulente are pe chelie, este singurul care poate fi atacat de adversarii sai pentru potlogariile personale, ale familiei sale si ale clanului mafiot pe care l-a nasit si il naseste si este singurul care poate fi tinut responsabil pentru acest haos politic in care a aruncat cu nesimtirea-i caracteristica tara in interes strict personal.

O campanie „curata” , in care toate aceste marsavii ar fi trecute sub tacere,  i s-ar potrivi ca o manuse, mai ales ca toata campania lui este strategic axata pe decridiblizarea si discreditarea clasei politice care se opune planurilor sale dictatoriale. Din nefericire pentru el, ceilalti candidati nu pot fi atacati pe baza de „dosarele” fabricate in eprubetele DNA sau ale Service-urilor, nici macar pe teme de moralitate, lucru care nu se poate spune despre el, acest cancer care, daca va mai primi inca un mandat, va nimici societatea romaneasca in totalitatea ei, readucand-o la „valorile ceausiste” si poate si mai rau.

Nici nu a inceput bine campania si au si aparut intrebarile, mai mult decat stanjenitoare, bazate pe documente publicate in presa si recunoscute drept autentice chiar de el, referitoare la mascarada nationala cu „rapirea din Bagdad”. Nu are campania atatea zile destinate raspunsurilor pe care trebuie sa le dea la intrebarile majore ce i se vor pune, intrebari si raspunsuri care intr-o tara civilizata nu numai ca i-ar bara drumul catre presedentie, dar l-ar trimite urgent in spatele zabrelelor.

Iata numai cateva dintre ele:

1. Dosarul de colaborator al Securitatii ars din motive numai de Basescu si de fosta Securitate stiute

2. Dosarul Flota

3. Dosarul de nomenclaturist PCR din esalonul II al Basescului

4. Dosarul Mihaileanu

5. Dosarul Casuneanu

6. Ridzi

7. Udrea

8. Afacerile cu armament si munitie Basescu al mic

9. Apartamentul Ioanei Basescu

10.Impostura tutei Elena Basescu ajunsa sa ne reprezinte in Parlamentul European

11.Betiile, preacurvitul, minciunile de zi cu zi ale Basescului, patronarea de catre el a unor clanuri organizate de tip mafiot etc.

12.Faptul ca s-a opus sa avem o pensie decenta

13.Circul si mocirla in care ne-a obligat sa ne scaldam zilnic fara putina de riposta

14.Decredibilizarea si subminarea Puterilor statului de drept (Guvern, Justitie, Parlament) in vederea instaurarii dictaturii sale

15.Decridibilizarea si carantinizarea politica a Romaniei pe plan international

16.Faptul ca ne considera  “tampiti”

17.Decridibilizarea si batjocorirea Presei si in general mass-media, alta decat cea favorabila lui

18.Incalcarea grava a Constitutiei ori de cate ori a avut ocazia

19.Indatorarea noastra  si a copiilor nostri, fara avizul celor alesi de noi sa ne reprezinte, pentru multi ani de aici inainte

20.Ne-exercitarea atributiilor sale constitutionale si transformarea functiei prezidentiale din cea de mediator (neutru politic) in cea de decident partinic

21.Intentia vadita de desfiintare a statului de drept si a democratiei in Romania

22.Risipirea banului public pe Referendum-uri electorale, inutile, in timp ce categorii intregi de romani sunt neplatite sau stau cu sabia somajului si a neplatii salariilor si pensiilor deasupra capului.

23.Diversiunea nerusinata la care ne-a facut partasi in cazul Hayssam.

24. Criza politica majora in care a aruncat tara prin dinamitarea guvernului PSD-PD-L si refuzul de a accepta un guvern sprijinit parlamentar de o larga majoritate, care sa asigure alegeri prezidentiale nefraudate si nesponzorizate din ban public.

Si lista poate continua.

Si ca sa nu ne plictisim, incepand de astazi, pe langa comentariile zilnice referitoare la agenda politica, voi recurge la arhiva personala, pentru a puncta cei cinci ani de zile de dementa nationala intretinuta de chiomb numai si numai in inters personal.

Pentru astazi: Dosarul de Securitate al chiombului.

23/10/2009

Rai mai ie unii dom’le!

Filed under: Erevan News — Marcus @ 13:18

Fratele Marx spune:

octombrie 22, 2009 la 4:56 pm

O stire de ultima ora: s-a sinucis Emil Boc. A fost gasit spanzurat de un bonzai.

Marcus spune:

octombrie 23, 2009 la 11:43 am

@Fratele Marx: Erevan  News a dat o dezmintire: Boc traieste, bine-merci, el nu a fost gasit spanzurat de “copacul” respectiv, ci facand caca la umbra lui.

sa fii iubit

marcus

O Palma Data Armatei Romane

Filed under: D'ale asimetricului — Marcus @ 12:30

Dupa comertul cu bovine parlamentare practicat de chiomb inainte de Motiunea de Cenzura, care a dus la sutuirea cand in cur cand in bot a guvernului de trista amintire, dar rusinoasa prezenta Boc, iaca a venit si randul generalilor de paie, alde Ontanu&cie, sa faca obiectul tranzactionarilor rusinoase practicate de chiomb, prin care isi asigura un electorat din ce in ce mai hulit de majoritatea romanilor.

Este prima data cand consider ca asimetricu’ nu este vinovat in acest troc scandalos, vina apartinand in totalitate celor trei beneficiari de stelute pe umar, care si-au dat cinstea pe rusine si au acceptat cu bucurie si recunostinta o avansare nemeritata in grad, in timp ce adevaratii osteni ai tarii fie mor aiurea in pustietatile irakiene sau afgane, fie se chinuie sa mentina Armata Romana la standarde cat de cat acceptabile din punct de vedere al compatibilitatii cu cerintele NATO, in ciuda privatiunilor si umilintei la care-i supune actuala conducere a tarii.

Nu stiu cum s-au simtit cei trei tradatori la momentul „tablagirii” lor de catre un presedinte nebun, in prezenta adevaratilor militari de cariera care si-au meritat cu varf si indesat respectiva  inaintare in grad, insa la nivelul perceptiei mele, aceasta mascarda nu inseamna altceva decat o palma usturatoare aplicata Onoarei Militare.

Sub calcaiul acestui neispravit, ajuns dintr-un moft electoral presedintele Romaniei, am vazut in acesti cinci ani modalitati de mituire politica practicate de chiomb, care mai de care mai scarboase si mai puturoase.

De la numiri de ambasadori, nominalizari de europarlamentari, numiri ca directori la ICR, sau oriunde aiurea unde este rost de un ciolan carnos, nimic nu i-a scapat chiombului pentru a-si rasplati pupincuristii cu functii gras platite din banii amarasteanului de roman.

Dar ca sa ajungi sa rasplatesti cu onoruri militare niste generali ai Armatei Romane ajunsi in aceasta pozitie, nu din campul de instructie sau teatrele de operatiuni, ci din cea mai joasa categorie a tradatorilor, nu credeam ca imi va fi dat sa traiesc.

Sunt fiu de militar, am absolvit un institut superior de invatamant tehnic militar, mi-am format o cultura generala bazata si pe lecturarea, fie a genului beletristic referitor la fapte de arme sau memoralistic-istoric in acest domeniu, dar pe nicaieri nu am gasit asemenea referiri injositoare la modul de promovare in armata vreunei tari.

Napoleon si chiar mult hulitul Hitler isi recompensau generalii cu inaintari in grad sau anumite beneficii materiale, dar o faceau pentru fapte de arme nu pentru sters curul prezidential cu pupaturi la greu.

Rusine sa va fie, va bateti joc de toate valorile acestui neam!

„Base Gigea, Restu’ Câh !”

Filed under: Erevan News — Marcus @ 10:46

Agentia de presa Erevan News isi informeaza cititorii ca in urma unor teste efectuate de specialisti ai unor institutii internationale de aparare a drepturilor omului, pe diverse esantioane reprezentative din Romania, forurile de conducere ale acestor institutii au identificat un nou gen de genocid si anume „crime impotriva inteligentei umane”, crime recomandat a fi judecate, respectiv condamnate, de Tribunalul International de la Haga.

Astfel dupa testele aplicate unor estantioane formate din grupuri de 1253 de subiecti portocalii,  cu varste cuprinse intre 18 si 75 de ani, pentru diferite categorii socio-profesionale, s-a constatat ca in urma spalarii creierelor subiectilor (nu ca ar fi fost prea mult de spalat- ceea ce constituie o circumstanta atenuanta-), prin metode specifice fostei Securitati, acestia au fost adusi la stadiul de trogloditi, la momentul testarii reactionand monosilabic la un singur stimul vizual si anume la poza cu autograf  a presedintelui Romaniei, d-l Basescu Traian.

La vederea acesteia au fost in stare sa ingane „Base gigea, restu’ cah  !”, investigatiile ulterioare demonstrand ca subiectii, in afara de aceste cuvinte insotite de batai din palme si hahaituri, nu au putut articula altceva in afara de „papa, caca, nani”.

Urmare acestor experimente Tribunalul International de la Haga va solicita autoritatilor romane extradarea cetateanului Basescu Traian in vederea judecarii sale pentru crimele susamintite.

a consemnat pentru Dvs.

Vartan Vosganian

22/10/2009

Pupinbasisti, Inapoi la „Artimetica”!

Filed under: D'ale politichiei mioritice — Marcus @ 19:33

Acum cinci minute, d-l parlamentar portocaliu, fost gazetar pupinbasist Sever Voinescu ne-a  zis, pe Realitatea TV, ca „ezicsta o esplicatie” stiintifica pentru numarul de 300 de paralmentari pe care si-i viseaza chiombu’ in viitoarea Mare Adunare Nationala.

In viziunea domniei sale si in conformitate cu studiile politologilor, incepand cu insusi unu’ de-i zice Madison, numarul de parlamentari ai unei tari trebuie sa reprezinte rezultatul radacinii cubice din numarul total al populatiei tarii, adica pentru Romania 300.

Cu alte cuvinte, deoarece in ultima vreme nu s-a mai facut niciun recensamant, populatia actuala a tarii este de 27 de milioane de romani si n-ar fi de mirare ca, in situatia contabilizarii numarului celor care l-au votat pe chiomb, sa descoperim pe 6 decembrie vreo 25 de milioane de fani ai lu’ asimetricu’. Mai ales daca voturile le va numara doamna de la BEC, adica aia  cu restaurantu’, asistata de Blaga si de ce nu de d-l Voinescu personal. La cat se pregatesc ei sa fure, un asemenea rezultat nu ar surprinde pe nimeni.

Iar la cat ne-a futut chiombu’ timp de cinci ani de zile, fara a-si lua masuri de protectie si control al natalitatii, este posibil sa fi ajuns la 27 de milioane de romani.

Tampitilor si cretinilor „care este”!

Ave Traiane si’un Praz Verde !

Filed under: D'ale asimetricului,D'ale politichiei mioritice — Marcus @ 10:44

Boala grea din capu’ lu’ chiombu’ se acutizeaza pe zi ce trece. Daca pana ieri acesta, intre momentele negarii propriilor afirmatii si a dezicerilor sale, deja intrate in folclor,  lasa sa treaca un anumit interval de timp mai marisor, incepand de ieri acest fenomen a inceput sa se manifeste la interval de cateva secunde, in cadrul acelorasi declaratii.

In plus de asta, si agravant in acelasi timp, este faptul ca pe d-o parte si-a creat propriul cod de reguli si legi, in totala contradictie cu cele care ar trebui sa guverneze societatea romaneasca, iar pe de alta parte manifesta amnezii totale si dubioase, care il ajuta sa lanseze „cucubate” de rasul curcilor cu care incearca sa prosteasca electoratul.

Asa se face ca ieri, dupa gestul politic al noii majoritati parlamentare de a consfinti acest fapt printr-un vot dat in Parlamentul tarii, intarit de semnaturile celor 254 de parlamentari, intrebat fiind de catre reporteri in legatura cu acest fapt, la inceput a spus ca va recunoaste aceasta majoritate numai daca ea va fi legalizata printr-o hotarare judecatoaresca (conform carei legi in vigoare??!!!), pentru ca dupa numai cateva secunde sa anunte sententios ca si in aceste conditii o va recunoaste abia in viitoare legislatura, nicidecum in momentul de fata.

Altfel, chipurile, ar incalca Constitutia tarii dand totodata de exemplu modul in care a fost recunoscuta majoritatea data de Alianta DA. In aceasta situatie asimetricu’ ori minte cu nerusinare, ori are grave scapari de memorie. Si asta deoarece in 2004 cand, in ciuda rezultatului alegerilor castigate de PSD unit cu PUR, a facut pe dracu’n patru, l-a numit pe Tariceanu Prim ministru, iar apoi l-a „tradus” pe Felix, pe maghiari si pe reprezentantii minoritatilor nationale, pe care i-a adus langa Alianta DA in Parlament, reusind in acest fel sa incropeasca o majoritate care numai legalizata la Judecatorie nu a fost.

Mai catre zilele noastre, cand l-a numit pe Boc Prim Ministru, a facut la fel, bazat pe intelegerea dintre PSD si PD-L, care au batut palma oriunde in alta parte, numai la Judecatorie nu.

Insa chiombu’, atins grav de boala din capu’ lui, ne crede tampiti de tampiti si ne vinde castraveti alterati pe post de legume proaspete.

Avem parte insa si de o certitudine. Este clar pentru toata lumea ca, in ciuda parerii cvasiunanime a romanilor care isi doresc stabilizarea scenei politice dambovitene, prin investirea unui Guvern legitim, condus de Klaus Iohannis, cu o larga sustinere parlamentara, chiombu’ se incapataneaza maladiv si cu efecte economice dezastruoase pentru romanul de rand si pentru economia romaneasca, in ansambul ei, sa mentina cu orice risc aceasta caricatura de Guvern, in frunte cu Boc, numai pentru a-i asigura lui linistea si conditiile necesare fraudarii grosolane a alegerilor prezidentiale.

Ingrijorator insa pentru el si imbucurator pentru cei 65% dintre romanii care nu-l mai vor la carma tarii este faptul ca daca, prin absurd si ca urmare a fraudei masive clocita la Cotroceni si aplicata de Boc, chiombu’ va castiga un al doilea mandat, in ritmul in care boala din capu’ lui avanseaza, este foarte posibil ca pe data de 6 decembrie, el sa aiba viziuni manifestate public in care se va crede Cezar, iar Brutus (Hrebenciuc, Iliescu, Voiculescu etc) impreuna cu alti senatori ticalositi vor complota impotriva lui sa o puna de un Ignat politic, prin injunghiere colectiva, motiv pentru care o va lua pe Cleopatra (Udroaica) si se vor refugia intru adapostire in Egipt (la Plescoi).

Doamne Ajuta!

Un Ochi Plange, Unul Rade

Filed under: Revista presei in versuri naive — Marcus @ 10:04

Sida, EBA, mama moarta,
Hrebenciucul si’al sau tata
Lacrimi false, hahaituri
Sunt servite’acum ca mituri.

Base chiombu’,  histrionul,
La nou circ da iarasi tonul
Cersind voturi cu toptanu’
Pana nu se-ncheie anu’.

Lumea plange sau jeleste
Vazand „bardul” cum boceste
Mama moarta, dar in viata
Lirism tamp lansat pe piata.

Apoi rade, se hlizeste
Tuta-i tema de poveste
In Love Story mioritic
SIDA-i nume… sifilitic.

Dar mai bun asa badita
Decat Hrebe la fetita,
Un Basesc socru lu’ Sida
A prezis Mama Omida.

Iar boboru’ lu’ manea
Chiomb in iarna va vota,
Preferand circ national
Cu alt boc de carnaval.

Pagina următoare »