„Eu niciodata nu am facut vreun compromis cu mogulii!”
Aceasta „asertiune” a devenit leit-motivul discursului basescian, tinut la toate intrunirile electorale ale chiombului in aceasta campanie si este repetata obsesiv in toate aparitiile sale din mass-media.
Repetand-o ca o moara hodorogita, pe post de surogat pentru orice alta idee constructiva care sa stea la baza unei viziuni proprii asupra problemelor majore cu care se confrunta romanii in aceasta perioada de criza profunda, chiombu’ ne ia inca o data de tampitii tampitilor, deficitari la greu de materie cenusie depozitara de memorie.
Primul atac dur, dintr-un sir luuuung de asemenea atacuri, la adresa prevederilor constitutionale, chiombu’ l-a initiat si dus la bun sfarsit printr-un compromis de cea mai joasa speta facut cu „solutia imorala Voiculescu”, chiar in sediul acestuia, la Grivco, unde dupa spusele sale „s-a dus cu caciula in mana, in cautare de voturi”.
Pentru ce ii trebuiau asimetricului voturi la momentul respectiv?
Nimic mai simplu, pentru a eluda prevederile constitutionale in sensul de a forma un guvern sprijinit pe o majoritate parlamentara „ne ad-hoc”, contrara celei firesti rezultata din vointa exprimata de electoratul anului 2004, care daduse castig de cauza aliantei PSD-PUR, castigatoare a respectivelor alegeri parlamentare si indrituita in consecinta de a da premierul, respectiv noul guvern.
Drept urmare chiombu’, cu tichia de margaritar in manuta, s-a dus nu doar o data (asa cum cu nerusinare minte electoratul), ci de mai multe ori la Grivco, ferit de ochii presei (unde ti-e transparenta Traiane?) si l-a implorat pe actualul mogul bun de impuscat, Dan Voiculescu, s-o rupa cu PSD-ul si sa sustina o majoritate impusa de chiomb in jurul Aliantei DA.
Dar, trecand peste acest exemplu mai mult decat graitor, intreaga cariera si devenire a acestui impostor, si inainte si dupa decembrie 89, n-a fost altceva decat un lung sir de minciuni, delatiuni, uneltiri, compromisuri de inspiratie fanarioto-comunista prin care Basescu, uzand de cele mai abjecte arme din arsenalul unui politician de iarmaroc ca santajul si scenariile rocambolesti reunite in „crezul sau politic”, a ajuns in pozitia din care astazi se cere dictator.
Exemplu de curaj, chiombu’ isi permite sa-l acuze pe Mircea Geoana de lasitate , pe motiv ca acesta ar evita confruntarile publice electorale cu el, in timp ce in primele zile de dupa fuga lui Ceausescu, a stat ascuns (conform propiilor lui declaratii), timp de trei zile intr-un, sau mai degraba sub un birou conspirativ al Securitatii Port Constanta, situat in cladirea Navlomarului si a asteptat, cu morcovul ajuns din cur in gat, un deznodamant in urma caruia sa poata sa apara si el, numit de Marinescu Calin (Shogun-ul) in FSN si, astfel legitimat, sa poata da atacul final asupra arhivelor Securitatii Judetene Constanta, dupa ce in prealabil Shogun-ul devalizase arhivele Securitatii Port Constanta, in primele minute de dupa aeropurtarea ciuruitului.
Drumul Basescului de la Tovaras de nadejde si de frunte al ceausismului si Securitatii pana la noua calitate de Domn cu acte in regula al noii Puteri, a fost jalonat de tradari ordinare (vezi „esti cel mai tare Petre!”), debarasari de sustinatori loiali dupa realizarea telurilor imediate si de actiuni numai si numai distructive bazate doar pe ambitia sa patologica de arivism material si politic dublata de o sete viscerala de razbunare indreptata impotriva tutoror celor care la un moment dat au avut nesansa de a li se interesecta drumul cu al sau.
Pentru indeplinirea acestor deziderate meschine chiombu’, odata ajuns la Putere, n-a precupetit niciun efort si n-a dovedit nici cea mai mica jena in a-si subordona Justitia, Serviciille si, in general, tot ceea ce tine de factor de Putere in aceasta tara.
Pe langa „eroismul” dovedit de chiomb in zilele lui decembrie 89, un alt atu poate fi jucat impotiva „lasitatii” lui Mircea Geoana si anume „faptele de vitejie” dovedite in luptele sale publice de strada cu copii, cu „tigancile imputite”, cu proprietarii de buticuri, cu „gaozarii si tonomatele” sau cu poeti simbol ai dizidentei si ai zilelor unui decembrie insangerat care au indraznit sa-l critice.
Spre ghinionul sau insa, majoritatea oamenilor care gandesc in aceasta tara si care pe deasupra mai au si drept de vot, se pare ca au realizat in sfarsit ca toata aceasta manifestare de „probitate” politica si „eroism basescician” nu sunt altceva decat bomboana de pe coliva decesului sau politic ce se va consuma de Sfantul Nicolae.
Asa ca, scuteste-ne Basescule cu placa santuita a compromisului si a luptei tale impotriva mogulilor rai ai neamului, ca nu tine, cu alte cuvinte plimba ursu’ si fa-ti numerele de circ cat mai departe de scena politica a tarii!