Blogu' lu' Marcus

19/11/2009

Esti O Floare, Esti Un Crin, Esti Parfumul Cel Mai Fin!

Filed under: D'ale politichiei mioritice — Marcus @ 10:47

Cu cateva ore inainte de turul I, daca stai si incerci o analiza sumara a modului in care a decurs aceasta campanie, nu-ti trebuie multa minte si nici cine stie ce  specializari in analiza politica, pentru a realiza faptul ca daca asimetricu’ mai are sanse sa ne mai chinuie cu inca un mandat, si de ce nu cu unul pe viata, acest fapt se va datora in exclusivitate atitudinii si pozitiei din ce in ce mai transante pro chiombu si anti Geoana, adoptata de aripa talibana a liberalilor.

Aceeasi  aripa mioapa care ni l-a votat cu surle si trambite acum cinci ani de zile, aceeasi aripa care habar nu are de democratie si doreste din nou un presedinte care, inainte de presedinte de tara, trebuie sa fie musai presedinte de partid, aceeasi aripa care nu doreste o reforma adevarata la nivelul institutiei prezidentiale in sensul cerut de Constitutia actuala a Romaniei, buna sau rea, dar de substanta democratica, aceeasi aripa, care dovedind incapatanare magareasca in sustinerea musai a Tariceanului ca Prim MInistru, a condus la formarea guvernarii PSD-PD-L, aceeasi aripa ingrata care a uitat sprijinul efectiv pe care l-a primit de la PSD guvernarea Tariceanu si cu care l-a pus cu botu’ pe labe pe chiomb, aceeasi aripa umilita si calcata in picioare de zbanghiu la momentul scindarii PNL-ului, aceeasi aripa care…

De ochii lumii, acesti pretinsi liberali urla din toti bojocii ca nu-l mai vor pe Traienel ca presedinte, insa prin tot ceea ce fac ii netezesc acestuia drumul spre un nou mandat, de o maniera care pe undeva tradeaza inconstienta, as putea spune chiar prostia. Sau poate ca nu ! Poate o fac deliberat si atunci este mai grav.

Pe ultima suta de metri Crin  a obtinut ceea ce a dorit, o confruntare cu Geoana, confruntare terminata in opinia mea la egalitate (cu un minus pentru un Crin nervos, incapabil sa-si asculte adversarul, cu acuzatii demontabile la adresa acestuia), dar cu un castig enorm pentru chiombalau.

Nu stiu unde or fi vazut talibanii liberali victoria lui Crin de aseara, la Sinteza Zilei, eu am vazut un Crin, repet, nervos, pescuind in ape tulburi, cu un discurs in care acuzatiile aduse la adresa lui Geoana, i-au venit inapoi ca un bumerang, ba si cu un bonus de stangacie (eufemism) in momentul in care a recunoscut ca nu a participat la confruntarea in sapte, pe motiv de Vadim.

Crin, daca ai uitat, pe chiomb l-a adus la putere diferenta data de voturile lui Vadim, atacul in lipsa pe care l-ai sustinut aseara cu adresa Vadim, s-ar putea sa te coste enorm, daca vei ajunge in turul II. Daca aveai sa-i spui ceva lui Vadim, la fel de enorm ai fi avut de castigat confruntandu-te direct cu el si spunandu-i verde in fata ce ai impotriva lui, asa doar l-ai victimizat in sensul ca l-ai privat de dreptul lui egal cu al vostru de a participa la confruntare si ti l-ai si pus in cap. Stim toti ce poate face Vadim in astfel de situatii. Nema strategie, Crin, nema diplomatie si orientare politica! Pacat, mie personal mi-ai fost si imi esti pe plac, numai ca si PSD-ul are talibanii sai, ori cu atitudinea ta ti i-ai pus si pe astia in cap, intr-un eventual tur II.

Dar deja aceasta joaca de-a „v-ati ascunselea” in materie de confruntare directa a devenit si plictisitoare si penibila, este clar ca atat CRin, cat si Geoana si mai ales chiombu’, fug de ea ca dracu’ de tamaie, dand subiect de presa si abatand atentia de la lucruri mai grave ca cel in care salteaua prezidentiala de Plescoi si-a permis sa anunte public boborenii ca face ce „vrea bikinii” ei in aceasta tara, scotand la iveala labe unteve, o lista cu convorbirile telefonice ale procurorului de caz ce a avut-o in vizorul unei anchete penale, la un moment dat.

Dar despre asta in alt material!

12 comentarii »

  1. Crin, bun de gură, da’ leneeees!!!! Si obraznic.

    Nu a fost in stare sa aranjeze macar o dezbatere.
    A asteptat sa-i vina totul de-a gata.
    El asteapta sa fie invitat!
    Critica da’ nu are solutii!
    Discutiile despre problemele economice si sociale i se par plictisitoare….filfizonului!
    Pai, inlocuim un tupeist ca Basescu cu un comod si un obraznic precum Crinisor?

    Comentariu de Plano — 19/11/2009 @ 11:10 | Răspunde

  2. @Salut Plano: grav este ca liberalii (unii dintre ei) chiar nu vad cine-i Satana in acest talmes-bames de inspiratie cotrocenista.
    sa fii iubit
    marcus

    Comentariu de Marcus — 19/11/2009 @ 11:56 | Răspunde

  3. Off topic…In 2000,zisei ca sparg piatza Craiovei…Canci!Plecai cu vreo 300 marci,sa fac piatza din Vidin praf…Bei,frate,de nu le ai cu comertzu si nu esti pe felie,stai re.acu acas’..Ca asa patzii io la vecinii nostri..Luai bacu’ la Calafat ,cine mai era ca mine,marcile erau in boznar,eram in bulan…Ma uitai io la aia cu care mergeam,erau coclitzi,stiau ca pe tabla -nmultirii ce se cere pe piatza noastra..Io ,canci…Din vorba-n vorba, intelesei ca ficatzii erau la pretz bun,la caserole,da’ vamesii din Calafat ne zisera la plecare ,ca daca luam ficat din Vidin pun motorina pe el…Cum adica?In fine,ne primira bulgarii cu urale-n Vidin,stiau ei ce stiau,bateau din palme..Bine asa!Luai taxiu,sa ma-ncadrez in timp…Imi luara baietzii 15 marci,cu conditia sa vin tot cu ei…Ajunsei io in piatza,ma uitam ca la alte alea…Ce r.eac sa cumpar?Ciocolata,cafea?Privii la pretzuri,mergea,da’ cat sa cumperi,le-oi vinde?Mai incolo vazui pufuletzi…Luau femeile cu sacu’..S-or cauta,da ‘ cum sa-i iau cu carca?Renuntzai si luai cascaval,mai ieftin ca-n RO,fro 10 rude si cincizeci de ciocolatzi cu alune..Timpu’ se scurgea ca la balamuc,ma uitam la ceas si eram invidios pe aia, ce se duceau la punct ochit,punct lovit..Lasa-i..!La iesire din Vidin,pana-n bac,mai lasai la bulgarii din vama cinspe marci,ca asa era tainu’..Sa ma lase cu cascavalu si ciocolata…Ii dadui,ca n-aveam ce face…Din vama noastra ,mai luai un cartus de tigari si o sticla de whiski,ca toti luau ,da ‘ mai mult,nu stiu de ce..Ajunsei la Craiova cu cascavalu’ si cu alelalte…Mi le cumparara rudele si iesii cu cinzeci de marci in pierdere…Nu ma mai dusei d-atunci…

    Comentariu de virus — 19/11/2009 @ 14:02 | Răspunde

  4. @ Virusache,
    F’seşi fraier, n-ai „ştofă” de bişniţar, ce dracu’ te băgaşi în chestia asta? Avusăşi 50 DM pierderi? Zi bogda proste că-i puţin. Păi tu ce crezuşi? Văzuşi că ăia se duceau la sigur şi tu-ţi pierdeai timpu’ şi tot nu te lăsaşi? Tu-ţi… pierduşi şi banii. 😆

    Comentariu de Cârcotaşu — 19/11/2009 @ 16:19 | Răspunde

  5. Frate, stai sa vezi. Pe la inceputuri, cand romanul cara fieratanii la turci, de la burghie la freze cu cap de vidia, de la aparte foto la ace de cusut, imi zice un pretenar. Bai, hai la turci sa ne facem cu bani. Hai, frate, dar n-am pasaport. Fa-ti iute. Dar inaite du-te-n targ si ia marfa pentru a o vinde la turci. Vezi ca se cauta: caiete, creioane, chiloti, maieuri… chestii din astea. La care adauga ce ai prin casa.
    Fac iute un tur de ochi prin casa si adun intr-o sacosa un apart foto URSS, ceva cutite dintr-un set primit la nunta, cateva farfurii de la cununie… Si plec in targ sa cumpar restul. Dau la bani de ma sparg pe chiloti, amieuri, ciorpi si un vraf de caiete diverse. Ma duc la Pasapoarte, dau banu sa iasa mai repede pasaportul si astept cu infrigurare. Cand sa zic hai la autobuz… pauza pasaportul meu. Al sotiei e gata. Al mei canci! Nu am curajul să o las singura la turcu, asa ca fac cu mana la autobuz. Autobuzul se duce dracu, eu raman acasa cu maldarul de marfa. Cand mi s-a eliberat pasaposrul nu mai aveam unde ma duce.
    Caietele le-a consumat fiul meu in 4 ani de scoala generala, eu am purtat 2 ani maieuri, ciorapi si chiloti. Aparatul foto este si acum in sertar. Mananc din farfuriile de la cununie. Daca-mi vine pe chelie, am si cu ce ma taia la vene.
    Partea buna este ca la o luna de la neplecarea mea la turci, preturile au sarit mai tare ca Iolanda Balas. Am facut o socoteala scurta si m-am scos pe seama inflatiei. Daca ma duceam la turci cred ca ma faceau aia… la marfa, deh! ca sunt fraierache la negocieri.

    Comentariu de sictireli — 19/11/2009 @ 23:01 | Răspunde

  6. @Marcus&Plano Calmati-va, talibanii aia liberali de care vorbiti vor vota cu Geoana in turul doi (daca va fi cazul, noi speram sa nu), niciunul dintre noi nu uita care e obiectivul principal al momentului: JOS BASESCU!

    Comentariu de atreides — 20/11/2009 @ 01:37 | Răspunde

  7. @Virusache si Sictireli: ce sa va fac fratilor, daca n-ati facut aceeasi scoala cu alde alea mici a lu’ chiombu! Acu’ v-ati fi lafait si voi in palat platit din vanzari anterioare, nu v-ati fi mai destainuit in public cu esece in comertu’ en detail 🙂
    sa fiti iubiti
    marcus

    Comentariu de Marcus — 20/11/2009 @ 10:54 | Răspunde

  8. @Atreides: Sa te auda Dumnezeu! Pe el, pe ei pe mama lor 🙂 !
    sa fii iubit
    marcus

    Comentariu de Marcus — 20/11/2009 @ 10:54 | Răspunde

  9. eu unul n-o sa mai votez in ruptul capului cu marinarul, n-o sa am regrete sa pun stampila pe geoana daca nu intra crin in turul 2

    Comentariu de Lucian — 20/11/2009 @ 15:48 | Răspunde

  10. Sunt de acord in totalitate. M-a enervat Crin, felul lui de a-si contrazice bunul simt proclamat. Si mai tare m-a enervat calmul Geoana, exact ca refuzul intalnirii lui Crin cu Vadim. E adevarat, pana la un punct pot intelege, ce naiba sa dezbati cu Becali ori cu Vadim? Discutia ajunge in derizoriu, dar, daca esti destept, iesi deasupra. Crin s-a enervat, asta pot intelege, e o reactie umana. Sper ca azi sa isi spele pacatul.

    Comentariu de adarus — 20/11/2009 @ 17:38 | Răspunde

  11. @Lucian: lasand la o parte simpatiile noastre politice (mie, desi pro social-democratie mi-e simpatic Crin), consider ca la stadiul de harcea-parcea la care a ajuns institutia prezidentiala sub comanda chiombului, experienta diplomatica a lui Geoana, realizarile lui in acest domeniu, dublate de relatiile personale pe care si le-a facut si intretinut, constituie un atu pentru el. Gogoritele, cu Iliescu in spatele lui, sunt pur si simplu cucubate basesciene, care nu tin cont ca in ciuda simpatiei si influentei de care se bucura Iliescu in PSD, Geoana este cel care l-a dat jos. Acceptand sa il sustina pe Geoana, Iliescu a dat inca data dovada ca este un barbat de stat veritabil, care pune mai presus interesul degrup, decat pe cel personal. Imagineaza-ti-l pe chiomb, detronat de la sefia partidului si oferindu-se sa ofere orice fel de ajutor celui care l-a detronat. De neimaginat, mai repede un pahar de cucuta sau un glont in inima, decat o mana de ajutor. Asta este omul!
    sa fii iubit
    marcus

    Comentariu de Marcus — 20/11/2009 @ 17:51 | Răspunde

  12. @Buna Ada: vezi tu, de la momentul in care am pus aceasta postare si pana acum, Crin si impreuna cu el si alti liberali de frunte, cu toate ca inca lupta pentru turul II este viu disputata, au lasat-o mai moale, gandind (sper eu) la consecintele nefaste ale unui razboi urat, de uzura, intre el si Geoana. In fine, om trai si om vedea, cum zice orbu’ ! 🙂
    sa fii iubita
    marcus

    Comentariu de Marcus — 20/11/2009 @ 17:55 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: