Blogu' lu' Marcus

27/01/2010

Basescu Si Mosu’

Filed under: Basme boborene — Marcus @ 12:59

Miez de noapte de Gerar intr-o liniste incremenita de gerul de afara, ger in stare sa inghete si eventualele batai de clopot inscriptionat „Basescu”, se petrece in mister sabatic peste palatul Cotroceni si acareturile sale.
In cabinetul de lucru al presedintelui, placut incalzit si cu aroma de licoare scotiana, acesta, asezat la un birou masiv de mahon, cu o sticla pe un sfert plina de matrafox Chivas in fata, nemultumit de prestatia vraciului sau personal, care nu-i poate indeplini chiar toate dorintele, de mai bine de doua ore incearca, prin putere telepatica si a rugaciunilor, sa stabileasca o legatura directa cu Dumnezeirea.
Intr-un colt al biroului, asezat turceste in mijlocul unei pentagrame facuta din lumanari ce emana flacari violete, Aliodor din Damasc (asa il alinta presedintele) vegheaza la stradaniile psihice ale presedintelui, indeplinindu-si in acelasi timp si treaba pentru care e platit regeste din banii romanilor. Cu mana stanga el practica magia neagra, intepand cu doua andrele, imprumutate de la doamna Elena, dupa consumarea unei emisiuni TV, niste figurine din ceara avand chipurile lui Iliescu, Voiculescu si Patriciu (Vantu nu se pune ca i-a facut jocul presedintelui la electorale), pe care apoi le infasoara in papirusuri cuprinzad blesteme scrise in ebraica, dupa care le arunca intr-un tucal cu smoala fierbinte. Cu mana dreapta, Aliodor practica magia alba, facand pase de stergerea memoriei asupra crestei unui cocos (clapon) rosu, hipnotizat de el in prealabil, pase menite sa-l faca pe acesta sa uite de ispravile extracoteţare ale ispravnicesei, ispravi generatoare (conform cotcodacelilor gainii sale legitime, la Dan Diaconescu in Direct) de disconfort casnic pe motiv de gelozie.
Brusc aceasta liniste mormantala este tulburata de vocea inconfundabila a Realesului care, dupa ce a mai ras o cinzeaca, se pare ca a reusit o legatura pe o linie paranormala, securizata cu Divinitatea:
– Doamne, stiu ca ai fost bun pana acum cu mine si m-ai ajutat sa fac tot ceea ce mi-am propus in aceasta tarisoara. Cu ajutorul lui Aliodor si al institutiilor statului care au lucrat la unison, din greu, pentru fraudarea alegerilor, am facut rost de un al doilea mandat prezidential, lu’ aia mica i-am facut rost de post de europarlamentar, lu’ aia mare i-am facut rost de un apartament de un milion de Euro, mi-am facut rost de ibovnica trasnet careia i-am facut rost de cel mai banos minister, nevesti-mii, lu’ Maria, i-am facut rost de-o iapa pe care s-o calareasca si s-o iubeasca in lipsa de altceva, lu’ frate’miu Mircea i-am facut rost de superafacere cu munitie expirata si revanduta, lu’ Boc i-am facut rost de post de purtator de cuvant pentru ordine si pohte prezidentiale, lu’ poporu’ roman i-am facut rost de Boc si de imprumut la FMI si in general am facut tot ce-am poftit in tara asta fara sa fiu deranjat de cineva.
In acest moment al discursului, in incapere se aude o serie intreaga de minitunete , insotite de tot atatea minifulgere si pe peretele opus biroului, perete pe care troneaza un tablou reprezentand-o pe Nuty in marime naturala, topless, fotografiata in timpul unei prezentari de bikini, chiar in apropierea acestuia, dintr-un norisor de culoare violeta isi face aparitia figura patriarhala a Mosului, incadrata de plete lungi si de o barba la fel de lunga de culoare alba care, probabil sensibilizat de rugaciunile Realesului, a decis sa vina el insusi pentru a-i asculta acestuia doleantele. De cum aparu Mosu’ trage mai intai o ocheada in dreapta lui, la tablou, si vazand ce reprezinta, mimeaza gestul de a stuchi de trei ori in san (viziunea nu are sani) si isi face trei cruci cu limba, in cerul gurii (Mosu nu are nici maini) si dupa ce sopteste „Piei satana!” i se adreseaza lui Traian:
– Spune fiule, cu ce te pot ajuta?
Traian, aureolat si el la aparitia Mosului de un cerc violet si vizibil emotionat, ii raspunde:
– Doamne, asa cum ti-am spus putin mai inainte, am facut toate cele ce am voit. Un singur lucru nu-mi iese. Nu stiu ce sa fac pentru a le multumi moldovenilor de peste Prut, datorita carora am fost reales.
– Doar atata Traienele?!!! Nimic mai simplu, fa-le ce le-ai facut si pana acum!
– Ce Doamne, rost de cetatenie romana?
– Traiane nu fi tampit ca eu te stiu de jmecher. Vrei sa te critice din nou aia pe la UE pe tema asta? Nu Traienele, mai fa-le o vizita!
Zicand acestea, norisorul violet pe care sta capul Mosului se transforma intr-un jet violet a la Enterprise si cu viteza de 4 warp Mosu’ se topeste in neant.
Iluminat, Traian termina si ultimul strop de trascau scotian, ii da telefon lui Boc sa vina sa-i faca bagajul si sa ia lista cu ce are de facut cat lipseste el si lui Nuty sa se pregateasca si ea sa vanda turism la moldoveni.
Si uite asa, Traian, neavand la indemana vreo alta destinatie internationala mai simandicoasa, pleaca pentru a 5-a oara in vizita in Republica Moldova. Poate ca de data asta nu-i mai dau comunistii lui Voronin cadou vin casat, ci se lipeste si el , ca tot omu’, de ceva mai de soi pentru crama Cotroceniului.

Nota: poveste culeasa la Manastirea din orasul moldovenesc KABUL.

6 comentarii »

  1. Ai uitat de cucuvele. 😀

    Comentariu de Roxana Iordache — 27/01/2010 @ 13:04 | Răspunde

  2. @Roxana: cucuvelele au plecat de multisor in tarile calde si nu cred ca mai sunt sanse sa revina 🙂
    sa fii iubita
    marcus

    Comentariu de Marcus — 27/01/2010 @ 13:18 | Răspunde

  3. aia au coniac bun 🙂

    Comentariu de cristian — 27/01/2010 @ 14:57 | Răspunde

    • @Geaba, nea Cristi, daca nu au visichii isi pot baga coniacul drept in cur 🙂
      sa fii iubit
      marcus

      Comentariu de Marcus — 27/01/2010 @ 15:13 | Răspunde

  4. Ghicitoare,in suvitza nu ma doare:
    Are vesta de kevlar,
    Imbracata-n Kandahar,
    Azi pleca s-o ia in bul
    La vecinii din Kabul…

    Comentariu de virus — 27/01/2010 @ 17:04 | Răspunde

    • @Salve Virusache:
      Decolat-a spre Kabul,
      Dar ajuns-a la Cahul.
      De-ar fi invitat in Pula,
      L-am avea din nou pe Bula!
      🙂
      Sa fii iubit
      marcus

      Comentariu de Marcus — 27/01/2010 @ 17:28 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: