Blogu' lu' Marcus

07/02/2010

Pax Traiana

Filed under: Revista presei in versuri naive — Marcus @ 10:24

Tara-ntreaga afla stirea, comentata cu ardoare,
Cum ca-n dealu’ lui Feleacu fu sabat cu vrajitoare.
Pirande, sase la numar, temute in tiganie,
Adunatu-s-au in graba si-o dadura pe magie.

Blestem crunt ca sa desfaca, ce cazu pe Parlament,
Rod al vrajii din alegeri, la ceas de antrenament.
Aliodor, magul de Curte, fiind un pic cam cherchelit,
Folosind alta formula, flacara a cam fleostit.

Si in loc ca numai Mircea la devla sa fie-atins,
Alesii din toata tara azi se zbat pe jar incins.
Liberalii si-ai lu’ Geoana fiind lucrati cu flama mov
Tulbura cu harmalaie tihna din basesc alcov.

Drept urmare, bulibasii, sub comanda lu’ Mondialu’,
Adunara vrajitoare si-ocupara-n graba dealu’.
Vraja fu magie alba de pace si de noroc
Sa-i fereasca de necazuri si pe Nasu’ si pe Boc.

Demnitari si Sfatul Tarii, subiecti pentru descantec,
Dantui-vor la comanda, Nasu’ va da ton la cantec.
Strans uniti in hora mare si cu dragoste in suflet,
Vor slavi in veci Traianul, de-acum doar cu el in cuget.

De nici asta vraja, insa, n-o iesi precum s-a vrut
Un sobor mare de preoti va fi luat cu imprumut.
O molifta sa slujeasca, dracii din alesi sa scoata
La Palat, lui voda-al nostru, Pax Traiana-i va fi data.

Alrama Generala, O.G.6 Sub Asediu

Filed under: Lectura de Duminica — Marcus @ 10:04

Cea mai neagră şi mai aspră perioadă din cei aproape patru ani de studiu în regim militar, a fost reprezentată de parcursul anului II de învăţămînt, efectuat în întregime în Institut, supuşi fiind la tot felul de mizerii din partea unor cadre militare care nu-şi aduceau cu plăcere aminte de „sejurul” nostru de aproape un an la hotelurile din staţiunea Eforie Nord.
Pentru noi, care urmam să ne desfăşurăm activitatea viitoare ca ofiţeri mai mult în străinătate, o ameninţare surdă şi continuă era reprezentată de neacordarea avizului de navigaţie pentru apele internaţionale, aviz dat de Securitatea română, care avea în vedere şi caracterizările făcute de comandanţii noştri militari în perioada de studiu. Practic eram ţinuţi sub lupă atît de către aceştia cît şi de organele de Contrainformaţii militare (care prelucrau informaţiile primite de la colegii noştri cu angajament de colaboratori) şi, de la nevăcsuitul bocancilor sau săritul gardului unităţii, pînă la relaţiile cu cetăţeni străini şi eventuale nemulţumiri faţă de regim rostite cu voce tare în faţa cui nu trebuia, toate constituiau motive de neacordare ale acestui aviz, ceea ce ar fi însemnat dezastru profesional pentru noi.
În legătura cu relaţiile cu cetaţenii străini, încă din primele zile petrecute în institut, ni se prelucrase sub semnătură de luare la cunoştinţă, un Ordin General al Ministerului Apărării, O.G.6, care reglementa natura şi modul de desfăşurare şi raportare al acestor relaţii, de care depindea în mare măsură viitorul nostru în marina comercială. Privită prin prisma prevederilor acestui ordin, întîmplarea următoare nu poate decît să întregească stupizenia sa, în condiţiile în care noi, prin natura meseriei, urma să lucrăm mai mult cu cetăţeni străini decît cu români.
După cum am mai arătat, institutul era practic un şantier în plină construcţie, în mijlocul căruia se afla un platou, delimitat pe o latură de un scuar discret şi cochet totodată, o oază de verdeaţă în centrul căreia se afla statuia lui Mircea cel Bătrîn (colegii de la Electro-mecanici i-au dat într-o noapte cizmele cu cremă neagră de ghete) şi catargul pe care în fiecare dimineaţă era arborat drapelul naţional, în ecourile imnului României intonat de noi.
Într-o dimineaţă de vară, la schimbarea gărzii, caporalul de schimb însoţit de militarii din schimbul respectiv au descoperit cu groază şi uimire că lîngă statuia venerabilului domnitor român, răsărise peste noapte un cort portocaliu, lîngă care era parcat un autoturism Skoda.
„Bătînd” la uşa cortului, din acesta şi-au facut apariţia două capete blonde, spic de grîu, un el şi o ea, posesoare ale unor feţe buimace de somn, care la vederea desfăşurării de forţe militare ce înconjuraseră cortul au început să strige speriate:
– Tzo, tzo!
Escortaţi de corpul de gardă la Ofiţerul de Serviciu pe Institut, s-a lămurit şi misterul camping-ului respectiv: cei doi erau turişti cehi, care în drum spre Mamaia se rătăciseră şi găsind loc cu verdeaţă şi umbrit de falnica statuie, au hotărît să înnopteze aici, urmînd ca dimineaţa să-şi reia drumul spre destinaţie.
Cam aşa era apărat de gărzi Institutul de Marină în acele zile de construcţie febrilă.
Tot anul II ne-a mai adus şi una caldă şi una rece.
Cea rece era reprezentată de numirea în funcţia de Comandant de batalion a unui Căpitan de Rangul III, „căprar” prin definiţie, iar din punct de vedere al caracterului, ranchiunos şi răzbunător, venit să completeze – în mod nefericit pentru noi – pe Comandantul de companie care avea acelaşi grad, motiv pentru care se aflau într-o permanentă competiţie de a ne face cît mai mult rău, evidenţiindu-se astfel în faţa şefilor ierarhici, potrivindu-se din acest punct de vedere precum tusea şi junghiul. Partea bună a constat în introducerea unor recompense de cinci zile de permisie pentru studenţii merituoşi la învăţătură care-şi luau examenele cu note de 9 şi 10.
După sesiunea de iarnă a cărei permisie nu am ratat-o, în Institut s-a organizat şi desfăşurat o Sesiune de Comunicări Ştiinţifice, cu participarea mai multor centre universitare, unde am obţinut premiul I pentru lucrarea prezentată
Acest premiu a costat într-o carte „Procesul de la Nürenberg” şi o permisie de cinci zile, dată prin Ordind de Zi pe Unitate, de care puteam beneficia cînd doream, aşa că m-am decis s-o „lipesc” vacanţei de vară (aveam doar o lună de vacanţă).
În sesiunea de examene din vară, am debutat în forţă luînd primul examen cu 10 (mai ţinteam o permisie), dar, punîndu-mă Necuratul să plec fără învoire după apelul de seară şi să mă întorc a doua zi de dimineaţă, am avut surpriza neplăcută să constat declanşarea unui circ care a durat toată sesiunea de vară.
Al meu Comandant de batalion, care nu mă avea deloc la inimă, în urma unui control inopinat a descoperit faptul că lipseam învoit de la „bec”, asa că s-a decis sa mă aştepte toată noaptea, iar a doua zi, la prima oră, cu mare tam-tam sa mă ducă la Şeful şcolii.
Acelaşi cabinet ca la ultima vizită, numai că de data aceasta full de stelele întrunite dimineaţa pentru şedinţa cu Amiralul, printre care şi Şeful Facultăţii de Navigaţie, aceeaşi întrebare (din punctul acesta de vedere Amiralul aprecia eforturile la învaţătură mai mult decît pe cele ce ţineau de”căprărie”), acelaşi răspuns venit de la Şeful Facultăţii: „este un student de 9 şi 10”.
Concluzia Amiralului:
– Ieşi afară, esti brînză bună în burduf de cîine!
Imediat după mine a ieşit şi Comandantul de batalion, care a hotărît că fapta este sancţionabilă cu 15 (maximum) zile de arest executabil în timpul sesiunii de examene. Dezastru! Nu mai puteam susţine examenele, deci restanţe pentru care trebuia să pierd două săptămîni din vacanţa de vară (cînd erai restanţier veneai mai devreme din vacanţe). Medicii Institutului lipsind în acel moment din unitate, nu am putut face vizita medicală obligatorie în această situaţie, sentinţa fiind amînată. Şi intenţionat a fost amînată pînă în ziua următorului examen cînd tocmai începusem scrisul la Navigaţie, moment marcat de intrarea în sală a Comandantului de batalion care m-a scos afară pentru a mă duce la arest.
Sala respectivă se afla la etajul II al pavilionului, vară fiind, geamurile erau deschise, aşa că m-am repezit la un geam (eram doar noi doi pe culoar), am încălecat pervazul şi i-am spus marelui comandant:
– Dacă nu mă laşi să dau scrisul la Navigaţie mă arunc!
Vizibil speriat a fost de acord, nu înainte de a-i promite că a doua zi vom merge la doctor pentru a intra la arest.
M-am întors în sală şi mi-am terminat lucrarea (am luat 9 la scris şi n-am mai intrat la oral).
A doua zi m-am ţinut de cuvînt şi am ajuns împreună la unul din medicii institutului. Acestuia, un Căpitan-medic, i-am spus că am ceva personal de raportat, motiv pentru care l-a invitat în ciuda protestelor sale, pe însoţitorul meu să aştepte afară.
Rămaşi singuri, i-am raportat toată tărăşenia, spunîndu-i că învăţasem mult pentru examene şi că-l rog omeneşte să mă păsuiască pînă la sfîrşitul sesiunii. Om de înţeles, a fost de acord şi nu mi-a semnat foaia de arest pe motiv de surmenaj intelectual, în disperarea Comandantului de batalion.
Aşa ca am dat liniştit toate examenele, motiv pentru care m-am mai ales cu o permisie de cinci zile şi întîmplarea a făcut ca imediat după susţinerea ultimului examen să ne deplasăm în vederea efectuării practicii pe navele militare, în portul Constanţa, însoţiţi fiind doar de Comandantul practicii, Şeful Catedrei de Navigaţie, un om deosebit.
După ce ne-am instalat la navă, am ieşit imediat la raport şi i-am solicitat Şefului practicii, acordarea celor zece zile de permisie de merit, pe care acesta mi le-a acordat fără nicio reţinere, începînd cu a doua zi dimineaţa.
Aşa se face că a doua zi, la ora prînzului, cînd în sfîrşit a ajuns la navă şi Comandantul de batalion, decis să mă bage la arest, nu prea a mai avut pe cine să ducă cu el la Institut.
La momentul terminării permisiei, expirase şi termenul de executare al arestului, aşa că tunînd şi fulgerînd, bravul meu Comandant de batalion mi-a promis zile negre pentru anul III de învăţămînt.
Numai că Dumnezeu fiind mare şi bun, anul III l-am început cu altcineva la comanda batalionului, singurul comandant pe linie militară de care îmi aduc aminte cu plăcere şi care chiar şi atunci cînd te pedepsea îţi dădea senzaţia că ţi-a făcut un favor.