Blogu' lu' Marcus

20/02/2010

De La Singapore Cumparati, La Batumi Traficati

Filed under: Lectura de Duminica — Marcus @ 12:09

Eram ofiţer II pe nava “Argeş” şi ne aflam în portul Singapore pentru reparaţii. Neavînd bani, una dintre distracţii consta in vizionarea de filme procurate la schimb cu alte nave.
Lîngă noi era andocat un petrolier sub pavilion UK, aşa că într-o zi, îmbrăcat fiind într-o pereche de blugi trasformaţi prin tăiere în pantaloni scurţi, cu un tricou naşpa pe mine şi încălţat în şlapi, m-am prezentat cu jalba în proţap la englezoi.
Odată ajuns la navă, am fost întîmpinat politicos de vardie care m-a condus într-un salon de primire, m-a servit cu o coca-cola rece, iar după cîteva minute de aşteptare a apărut şi omologul meu britanic îmbrăcat în cămaşă cu mînecă scurtă albă, îngalonată cu tresele respective, pantaloni scurţi albi, încălţat cu şosete trei-sferturi albe şi pantofi la fel de albi, care m-a întrebat politicos ce doresc.
Văzîndu-l am înghiţit un nod, i-am spus că sînt ospătarul de la nava românească şi că aş dori un schimb de filme.
N-am făcut niciun schimb, ci mi-a dat spre vizionare filme tot timpul cît am mai staţionat în Singapore, iar după un timp ne-am împrietenit şi aflînd că aveam aceeaşi funcţie, a apreciat umorul englezesc cu care am ieşit dintr-o situaţie jenantă.
A doua întîmplare se petrece la Batumi, rai pentru noi, deoarece pentru o pereche de blugi vîndută pe piaţa neagră luai 150 de ruble, adică salariul unui inginer, iar un televizor color rusesc sau un frigider costa vreo două perechi de blugi, ca să nu pomenesc de şampanie sau de fetiţe.
Dacă vindeai blugii în port luai doar 100 de ruble, dar eu ca să nu mă complic cu două vînzări, am încercat într-o zi cu o pereche de ginşi înfăşuraţi în jurul taliei să trec de vameş pentru a-i vinde în oraş, vameş care întîmplător mă cunoştea de la controlul de sosire.
M-a „citit” imediat, şi trăgînd blugii de un crac mă intrebă:
– Şto eta?
– Eta blugins,i-am răspuns eu nevinovat.
– Nie pravda, eta cantrabanda, mă contrazise el.
– Nie pravda, eta blugins, m-am încăpăţînat eu.
In fine după vreo cîteva minute pierdute în stabilirea adevărului, îl văd pe vameş că scoate 100 de ruble, mi le dă şi-mi zice un frumos “spasiba i desfidanie”.
Dacă stabileam că erau contrabandă şi nu blugi, mi i-ar fi confiscat cu proces verbal şi m-ar fi amendat 20 de ruble, bani care ar fi mers la bugetul URSS. Fiind însă vorba de blugi, toată lumea a fost mulţumită, mai puţin ursul.
Un moment simpatic s-a petrecut la revenirea mea în ţară după consumarea voiajului respectiv, cu ocazia vămuirii obiectelor procurate de mine în calatoria abia încheiată, în scopul introducerii în ţară, la Vama din portul Constanţa.
După cum am arătat, dacă la Batumi reuşeai sa vinzi 2-3 perechi de ginşi cumpăraţi din Singapore cu 5 usd perechea, luai atiţia bani încît, pe perioada staţionarii în Batumi erai Adonis-ul georgiencelor şi puteai consuma la cel mai răsărit restaurant din Batumi, caviar cu lingura, udat de şampanie rusească şi vin “de colonie” (aşa erau considerate vinurile provenite din ţările “surori” comuniste, de către sovietici), pînă la loc comanda.
Eu printre altele am cumpărat şi un televizor auto (lux pentru România acelor timpuri), pe care l-am adus în ţară şi l-am declarat la vamă.
De obicei astfel de aparatură nu prea era adusă de marinari, aşa că funcţionara de la Vamă, văzîndu-l a început o căutare febrilă în nomenclator pentru a afla cum să-l taxeseze.
La un moment dat, stiind să desluşească alfabetul slavon şi avînd nevoie de marca televizorului, a găsit inscripţionat într-un colţişor “cdelano v sssr” (am folosit alfabetul latin pentru uşurarea citirii) şi a strgat triumfătoare, după vreo douazeci de minute de căutari în draci:
– Scrie colega, marca televizorului “Cdelano v sssr”!
– Nu vă supăraţi doamnă, am intervenit eu clarificator (era în stare să mă taxeze cine ştie cît pentru “marca” respectivă), dar ceea ce tocmai aţi citit înseamnă “fabricat în URSS”, marca este trecută în colţul din dreapta şi este Electronica (ruşii nu prea erau inventivi în denumiri de firme, sau năşiri de mărci).
– Mulţumesc domnule, îmi replică ruşinată meticuloasa lucratoare vamală şi cred că pentru a-şi arăta recunoştiinţa mă taxă dublu faţă de tariful normal.
Cam aşa trăiam în vremurile respective.

2 comentarii »

  1. Chefliii de soi ai vremurilor trecute se răsfăţau cu cele mai fine delicatese ale bucătarilor. Nici lumea bună nu îşi refuza plăcerile culinare. O fleică, o vrăbioară, un cârnat patrician, o supă bătută, peşte plat sau sosuri îndelung preparate erau stropite cu câte un vin ales.

    O îngheţată consumată în căldura toridă a verii era un ritual aparte. Cucoanele nu coborau niciodată din trăsură pentru a servi pe trotuar savuroasa răcoritoare. Le era adusă în caleaşcă, iar tinerii civili sau ofiţerii care stăteau la mese aveau o vedere splendidă a expoziţiei de femei tinere şi nostime… Deseori, spectacolul era întrerupt de câte un muscal care ruga frumos pe cei ce se plictiseau pe trotuar să facă un tur pe la localul lui cu preţuri piperate, despre care cineva la un moment dat inventase un joc de cuvinte, care suna cam aşa: „Intri fără nici o grijă şi ieşi fără para chioară“.

    În birturile de la 1882

    În birturile româneşti de la 1882 ne introduce Constantin Bacalbaşa: „O fleică costa 40 de bani, o vrăbioară – 80 de bani, un cârnat patrician – 40 de bani, un fel de mâncare cu sos – între 40 şi 80 de bani… cele de 80 de bani fiind mâncările de pasări, vânaturi, pescărie. Puiul de găină se cumpăra din piaţă cu 40 de bani, kilogramul de peşte – cu 60 şi 70 de bani, iar sticla de vin românesc cel mai scump şi mai fin – cu 2 lei… Cu preţ fix de 5 lei de cap se mânca un prânz complet cu cafea şi vin la restaurantele cu bucătărie occidentală“.
    Birturile erau pline deseori. Numai la zi de Paşte sau Sfântul Gheorghe ele pierdeau clientela. Grădinile se bucurau atunci de clienţii lor, căci lumea venea, alegea un loc pe iarbă printre tufişuri, unde era mai mult adăpost şi umbră, întindea pe iarbă şerveturi sau ziare şi petrecea.

    Petreceri de altădată

    „Aici se consuma numai vinul, mititeii, caşcavalul, pâinea, ridichile, cât şi oale nouă de capacitatea unui litru. Cumpărai mai întâi o oală nouă nesmălţuită la preţ de 10 bani una, apoi te duceai la cumpăratul vinului. Într-un gârlici de pivniţă era aşezat un butoi cu vin; un om sta în picioare şi împărţea. Fiecare muşteriu întindea oala sub cană, vinarul o deschidea şi lăsa să curgă vinul, după ce primea anticipat suma de 80 de bani, plata litrului. O coadă nesfârşită aştepta ca să vie rândul fiecăruia. Apoi erau mititeii. Câteva grătare în plin aer frigeau mititeii, pe care alături îi fabrica mereu bucătarii. Zeci de mii de mititei treceau astfel din mâinile bucătarilor în mâinile grataragiilor şi de pe grătare pe hârtiuţele pe care le întindeau clienţii grăbiţi şi înfometaţi.
    În timpul acesta strigăte, împinsături, înghesuială, miros de cârnaţi, năduşeală. În sfârşit, încărcaţi cu oalele cu vin, cu mititeii purtaţi în hârtii, cu pâinea, cu ridichile, cu caşcavalul oamenii îşi regăseau culcuşurile şi începea petrecerea“, notează Constantin Bacalbaşa.
    Lăutarii erau nelipsiţi de la astfel de evenimente, cântând de inimă albastră. Aveau obiceiul ca la apusul soarelui, când grupurile se sculau, să se ţină după unii mai „damblagii“, în pocnetele oalelor sparte, căci aceasta era tradiţia: după ce au petrecut bine, oamenii să dea cu oalele de pământ şi să le audă pocnind ca un pistol. „Această tradiţie nu avea la origină decât un interes igienic. Căci, dacă oalele ar fi rămas pe loc, negustorul le-ar fi curăţat şi le-ar fi revândut, la viitoarea petrecere“, ne lămureşte prin scrierile sale Bacalbaşa.

    Miresmele din Grădina lui Iovan

    Peste zeci şi zeci de ani, cel ce a gustat din delicioşii mititei din Grădina lui Iovan, care erau adevărate delicii culinare, alături de hamburgheri şi hot-dog, nu are cum să uite răsfăţul acelor zile.
    Şi jimbla rumenită sau covrigii calzi de la brutăriile lui Şăineanu, Petre Avram, Madelbaum, Iuliu Schmidt de pe Grădinari sau de pe Amaradia îmbiau cu miresme trotuarele din faţa „brutăriilor de lux“.
    Meniuri alese, cu mâncăruri care mai de care mai delicioase, aduc ceva din specifiul unor timpuri apuse, care hrănesc astăzi setea de cunoaştere din pagini de însemnari
    Sursa:Gazeta de Sud

    Comentariu de virus — 20/02/2010 @ 13:58 | Răspunde

  2. @Salve Virusache: Amice ai gresit adresa, incearca si tu pe blogu’ chombului, da’ si mai bine fa demersuri ptr. a fi reluata de site-ul Guvern.ro 🙂
    sa fii iubit
    marcus

    Comentariu de Marcus — 20/02/2010 @ 14:09 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: