Blogu' lu' Marcus

27/03/2010

Un Ginerica Itinerat

Filed under: Lectura de Duminica — Marcus @ 13:26

Ziua de 25 Octombrie, are o semnificaţie deosebită pentru familia mea, deoarece ea reprezintă o frumoasă şi însorită zi din toamna anului 1980, în care mi-am unit pentru totdeauna destinul cu cea care avea să-mi fie în viaţă, cea mai bună soţie, prietenă, confidentă şi mamă a celor două fete ale mele.
Legate de acest “DA” spus în faţa Stării civile cît şi în faţa altarului în acea zi minunată din viaţa fiecărui om, cu mai bine de douăzeci si cinci de ani în urmă, stau evenimentele care au fost la un pas de a schimba calendaristic această dată aniversară, ca urmare a deciziei unui coleg şi prieten de-al meu, de a face acelaşi pas important în viaţă, însă cu o lună şi ceva înaintea mea.
La sfîrşitul lunii septembrie a acelui an, îmi petreceam timpul liber al concediului de odihnă şi al zilelor de compensaţii acumulate cu un an înainte, cînd am primit un telefon de la Inspectorul de personal de la Navrom, prin care eram solicitat să mă prezint de urgenţă la sediul întreprinderii.
Chiar în ziua respectivă aranjasem prin arvunire Restaurantul Palace din Constanţa, pentru data de 25 Octombrie, în vederea “bairamului” nupţial ce urmează după orice vizită făcută la ofiţerul stării civile, urmată de cea care se desfaşoară in faţa altarului şi în care ai ocazia de a dănţui încoronat în jurul acestuia.
Dacă-i ordin însă, cu plăcere, aşa că după circa douăzeci de minute mă aflam la biroul Mişcare Personal al armatorului, unde am avut următorul dialog cu inspectorul de personal, tot un zîmbet la faţă şi cu o voce numai miere şi lapte:
-Marcele, uite tocmai a plecat Mircea B. de la mine după ce m-a rugat din suflet să-i găsesc un înlocuitor pentru un voiaj scurt cu nava “Unirea” (nava amiral a flotei comerciale române-avea să se scufunde cîţiva ani mai tîrziu în Marea Neagră-), pînă la otomani şi înapoi, maximum zece zile, deoarece peste o săptămînă se însoară. Şi ştiind că sînteţi colegi şi prieteni m-am gîndit să te sun pe tine.
-Bine Tudore, dar să ştii că tocmai ce am terminat şi eu aranjamentele pentru nuntă pentru data de 25 Octombrie, aşa că dacă nu sînt înapoi pînă atunci, te îmbraci frumos în ginerică şi îmi ţii locul !
-Exclus Marcele, “Unirea”, de mai bine de un an face aceleaşi voiaje regulate.
-O.K., am acceptat eu, plecînd acasă unde mi-am făcut urgent bagajul, în aceeaşi seară plecînd în voiaj.
Totul a decurs conform planului, numai că, odată ajunşi în Turcia şi începînd încărcarea la terminalul la care petrolul era adus din Iraq, la graniţa iraniano-iraqiana tocmai izbucnise războiul, care pe de-o parte a declanşat o criză petrolieră majoră pe plan mondial, iar pe de altă parte mi-a spulberat mie planificările matrimoniale.
Şi aceasta deoarece, italienii au decis să-şi măreasca rezervele petroliere, drept pentru care au făcut tot posibilul să cumpere în vederea stocării, cam tot ce se găsea în acel timp pe piaţă şi care avea ca provenienţă resursele în materie ale celor două ţări aflate deja în conflict armat.
Aşa că, D-l Comandant a primit o radiogramă de la Armator, prin care era anunţat că destinaţia abia încărcatei cantităţi de ţiţei iraqian se schimbase din Constanţa în Augusta (Sicilia).
După terminarea încărcării, nava s-a desprins de la cheu cu cap compas noua destinaţie numai că, atunci cînd mai aveam circa trei ore pînă la sosire, la bordul navei a sosit o altă radiogramă, prin care navlositorul solicita descărcarea navei în Sardinia, insulă spre care nava a schimbat de direcţie cu toată viteza.
După cîteva ore bune de marş prin Sudul Siciliei şi la mai puţin de o oră de Sardinia, o altă radiogramă îl înştiinţa pe Comandant că trebuie să descarcăm la Taranto, în Sudul Italiei.
Deja toată aventura începuse să ia o turnură urîtă pentru intenţiile mele personale de a-mi întemeia un cămin.
În fine am ajuns la Taranto, unde se mai aflau două petroliere româneşţi pline ochi cu ţiţei, “Dacia” si “Crişana”, care-şi aşteptau cuminţi rîndul la descărcare. Devenise clar faptul că, în condiţiile respective de criză, italienii foloseau pur şi simplu navele pe post de depozite plutitoare, capacităţile lor de stocare de la mal fiind insuficiente pentru preluarea de la nave a întregii cantităţi cumpărate.
După vreo trei zile de aşteptare, văzînd că agonia începe să se cronicizeze, m-am prezentat la Comandant, căruia i-am relatat situaţia mea, relatare însoţită de rugămintea de a mă repatria cu primul tanc petrolier care va termina descărcarea.
D-l Comandant (un mare Om-Dumenezeu să-l odihnescă ! ), m-a ascultat şi apoi a luat legătura la radiotelefon mai întîi cu Comandantul navei “Dacia” (care era primul planificat la descărcare), iar după ce a primit acceptul acestuia, cu Agentul navei, în vederea rezolvării formalităţilor de transfer de echipaj la radă.
Astfel se face că a doua zi dimineaţă am fost luat de o şalupă de la nava “Unirea” şi transportat pe post de super-cargo la nava “Dacia”, iar după terminarea descărcării (încă trei zile), aceasta a pimit angajare de încărcare din Skikda (Algeria), pentru Constanţa..
Conform estimărilor mele, noul voiaj avea să-mi ofere un răgaz de o săptămînă pînă la data nunţii.
Aceste estimări au fost în parte corecte (am sosit la Constanţa cu trei zile înainte de nuntă), ele dovedindu-se incorecte din altă privinţă. Şi anume aceea că a fost necesară ajustarea de urgenţă a costumelor de haine, aflate în lucru la Croitorie, ca urmare a modificării subite şi substanţiale a taliei subsemnatului.
Şi aceasta deoarece, la sosirea mea la nava “Dacia”, prin cambuza acesteia (spaţiul de depozitare şi păstrare al alimentelor navei), trecuse de curînd un uragan, lăsînd-o mai goală decît obişnuia să se plimbe Eva prin Paradis.
In ultimile cinci zile dinaintea sosirii navei la Constanţa, fiecărui membru al echipajului îi fusese repartizat cite un sfert de pîine pe care trebuia să-l gestioneze cu atenţie deosebită, atunci cînd mînca din el, o dată pe zi, cite o zeamă lungă făcută din multă apă şi uşoare urme de ingrediente ce se mai puteau găsi în rezervele navei.
Ajuns acasă în condiţii de siluetă de invidiat şi numai bun pentru pozele de album cu viitoarea soţie şi neamurile “aferente”, am aflat că deja aveam făcute analizele medicale prenupţiale, insoţite de certificatele necesare, singurul lucru care-mi rămînea de făcut fiind de a-mi da avizul prin înrobitorul DA, rostit cu tărie şi convingere de faţă cu martori şi în prezenţa Ofiţerului Stării Civile (întîmplător unchiul meu).
Tot acum am mai aflat că, dacă aş fi mai avut “puţinică răbdare”, m-aş fi înapoiat de la Genova (“Unirea” pînă la urmă a descărcat în acest port şi nu la Taranto) aeropurtat ,deoarece îmi fusese trimis bilet de avion pentru a fi la timp acasă.
Dar aşa cum se zice “tot răul este spre bine”, a fost şi de această dată valabil, unu, prin cîştigarea unei siluete de manechin şi doi, nunta a fost un succes deplin, de atunci împărţind şi bunele şi relele cu cea care s-a dovedit de-a lungul timpului a fi o soţie şi o mamă devotată.
Inutil să mai adaug faptul că nava “Unirea”, care conform promisiunilor de dinaintea plecării în voiaj, urma să se intoarcă în maximum zece zile, de la Genova a plecat şi a incărcat de la Forcados (Nigeria), de unde s-a întors în Constanţa, la fix trei luni de la data plecării.