Blogu' lu' Marcus

29/03/2010

Tara In Care Traiesc

Filed under: Romania the Land of Choice! — Marcus @ 10:55

(Incercare de compunere model pentru cursul scolar elementar)

Au trebuit sa treaca mai bine de patruzeci de ani, pentru a constata pe pielea mea ca tara in care traiesc nu este nici pe departe acel teritoriu idilic, despre care am invatat in primii ani de scoala, daruit de la Dumnezeire cu toate conditiile pentru a fi gazda unui popor harnic, care datorita muncii sale sa poata trai indestulat si in pace in hotarele sale.
A trebuit sa se nasca o Elena Udrea pentru a afla ca istoria multimilenara a poporului din care fac parte este un fals ordinar si ca de fapt stramosii nostri nu sunt dacii si romanii, ci un cetatean oarecare, pe numele sau Traian, presupus a avea la randul sau originile in tatarimea lui Gengis Han.
Daca tara in care traiesc de mai bine de cincizeci de ani nu este ceea ce am invatat in anii copilariei, atunci ce este?
Ei bine, tara in care traiesc este tara in care intregul sistem valoric a fost dat peste cap de toanele, pohtele si apucaturile unui om care, tuturor preceptelor eticii si bunului simt elementar le-a opus propria sa conduita, definita de pupinii sai drept „basescianism” si de contestatarii sai, dotati cu scaun la cap si cei sapte ani de acasa, drept „basinism” :“Basescianism (basinism)- s.n.-termen generic definitoriu pentru: alcoolism, arivism, autocratism, demagogie, derbedeism, egocentrism, grobianism, hotie, mahalagism, marlanism, mitomanie, parsivism, politicianism, populism, precurvie, rasism. din lat. basescus.”
Pornind de la aceasta definitie tara in care traiesc este tara in care elevii nu vor sa mai invete de frica posibilitatii ca, avand carte, la maturitate sa nu fie pusi in ipostaza dascalilor lor actuali de a duce un trai mizerabil, la limitele demnitatii umane.
Tara in care traiesc mai este tara in care pensionarii nu se mai inchina la icoanele din biserici, ci in fata tarabelor precupetilor din pietele romanesti, atunci cand vad preturile prohibitive afisate in dreptul banalelor legume necasare traiului de zi cu zi.
Tara in care traiesc este ca o corabie care se scufunda, iar echipajul cauta sa inoate cat mai departe de locul naufragiului, pentru a nu fi tras in adancuri de vartejul produs de accident, catre locuri in care prefera sa iobageasca la cules de capsuni si masline pe campii andaluze sau napolitane, decat sa moara de foame in propria tara, in mana cu un atestat de absolvent de invatamant superior.
Tara in care traiesc mai este tara in care sleahta de derbedei adusi la Putere de un om care a fraudat in mod mizerabil alegerile prezidentiale, fura fara nicio rusine sau jena, pana si zaharul din ceaiul celor multi si saraciti, neriscand nimic in fata unei Justitii transformata intr-un sistem stalinist de control politic al romanilor.
Tara in care traiesc mai este locul in care banii investiti in constructia de autostrazi (pe model Fata Morgana) ar fi suficienti pentru derluarea unui program pe termen lung de cercetare spatiala.
Tara in care traiesc este tara in care pupincurismul a fost recuperat din mocirla in care a fost expectorat intr-un decembrie insangerat si reciclat in gurile unor asa-zisi intelectuali arivisti si ale unor slugi de palat cotrocenist, capatand noua sa forma de pupinbasism.
Tara in care traiesc este tara in care crestinii, in loc sa se bucure si sa petreaca, indemnati de Minunea Dumnezeiasca a Invierii, ies disperati in strada si cer unor guvernanti impotenti intelectual dreptul la un trai decent.
Tara in care traiesc este tara scoasa de pe harta Europei de catre suratele ei din Uniune, ignorata de lumea civilizata si care incearca o legitimare cat de cat a Realesului, platind tribut fanariot sub forma banului public investit fara discernamant in cumparare de fier vechi.
Tara in care traiesc este tara in care mosii sai, in loc sa fie stimati si pretuiti dupa o munca cinstita de o viata, sunt umiliti, batjocoriti si manati de la spate sa-si ocupe de urgenta locurile de veci.
Tara in care traiesc este o tara ce se vrea reformata de un om a carui cultura generala consta in citirea pe perioda unui cincinal, a unei singure carti.
Tara in care traiesc este tara in care timpul s-a comprimat, readucand-o la nivelul feudalismului de tip fanariot si la pohtele unui impostor cu visuri dictatoriale, este o tara in care legea este data de liberul arbitru si aplicata ca atare.
Cam asta este, in mare, tara in care traiesc zi de zi cu regretul ca nu mai am varsta la care sa ma duc unde vad cu ochii, doar pentru a scapa de un regim, care pe zi ce trece, se transforma sub privirile noastre impasibile in cea mai parsiva dictatura.