Analizînd starea dramatică în care se găsea flota maritimă comercială la mijlocul anilor 80, Ceauşescu a hotărît că ar putea să o amelioreze prin numirea unui amiral la conducerea departamentului naval din cadrul Ministerului Transporturilor.
Aşa se face că în anul 1985, ne-am pricopsit cu un militar de carieră pe post de Ministru Secretar de Stat, a cărui primă măsură pentru îmbunătţirea situaţiei a constat în mutarea sediului departamentului de la Bucureşti la Constanţa simultan cu soluţii de “căprărie” materializate în introducerea obligativităţii purtării uniformei, tunsul regulamentar şi rasul bărbilor pentru cei care-şi lăsaseră aşa ceva.
Şi aceasta deoarece, conducerea de partid şi de stat ajunsese la concluzia că de vină pentru situaţia în care se afla flota în acel moment, era starea disciplinară generală a echipajelor şi nicidecum lipsa acută a materialelor de întreţinere, a pieselor de schimb, a respectării ciclurilor de reparaţii la termen, in vederea reclasificării navelor în conformitate cu specificaţia tehnică, a introducerii în consum a lubrefianţilor de producţie autohtonă, coroborat cu lipsa de combustibil de calitate, etc.
O notă proastă în privinţa situaţiei disciplinare fusese dată şi de tentativa nereuşită a unui Comandant de navă, Scaleţchi Florentin, de deturnare a navei “Uricani”, fapt care a înrăutăţit brusc condiţiile şi aşa vitrege în care eram obligaţi să ne desfăşurăm activitatea.
Din acest punct de vedere, staţionările navelor în porturile româneşti, fuseseră transformate într-un adevărat calvar de către autorităţi, bucuria revederii familiilor fiind înlocuită de stresul zilnic la care erau supuse echipajele, prin controale la sînge şi inutile atît din punct de vedere administrativ cît şi pe linia autorităţilor portuare reprezentate de Căpitanie, Vamă, Miliţie şi Securitate, plecarea într-un nou voiaj fiind privită ca o izbăvire de cel rău.
Un incident tragi-comic în această privinţă, s-a derulat la bordul unui cargou care staţiona în portul Constanţa, în aşteptare combustibil. In cadrul unui exerciţiu special de testare a vigilenţei echipajelor româneşti, în ceea ce privea accesul persoanelor străine la bordul navelor româneşti (paza la scară a acestora nu era asigurată de trupele de grăniceri), doi ofiţeri de Securitate, un bărbat şi o femeie, au reuşit să treacă de serviciul de vardie al navei şi să ajungă în cabina Comandantului, unde, găsindu-l i-au pus pistolul în piept şi dîndu-i de înteles că ar fi fost terorişti şi că au minat nava, i-au comandat scurt:
-Ne duci la Istanbul!
Comandantul, dînd dovadă de prezenţă de spirit le-a replicat calm şi mucalit:
-Stimată doamnă şi stimate domnule, imi pare foarte rău, dar nava nu are combustibil nici măcar cît să ies din portul Constanţa, aşa că găsiţi-vă pe altcineva !.
Cert este, că în urma unor astfel de acţiuni, au introdus şi la navele româneşti paza la scară asigurată de soldaţi grăniceri.
Acum că problema disciplinei fusese cît de cît pusă la punct prin ras, tuns şi frezat simultan cu portul uniformei, a venit şi rîndul demonstrării competentei profesionale a noului Ministru Secretar de Stat.
Personal am avut parte de patru “meciuri” cu domnul Amiral, în care acesta precum seful statului a dovedit că se pricepea în noua activitate legată de exploatarea tehnică şi comercială a navelor, precum viţelul la poarta nouă.
Imediat după obţinerea brevetului de Căpitan de Cursă Lungă, la sfîrşitul anului 1985, pe 3 ianuarie 1986, am fost contactat telefonic de către armator, care mi-a încredinţat comanda navei “Reşiţa”, un mineralier de 25.000 tdw, deja full încărcată cu ciment în vrac în portul Agigea, cu destinaţia conform actelor mărfii, Abu Qir sau Alexandria în Egipt.
Astfel că, imediat după sosirea la navă şi terminarea formalităţilor de plecare, am părăsit România cu destinaţia Alexandria. Odată ajuns aici, am fost anunţat de Agentul navei să merg şi să descarc la Abu Qir, conform solicitării primitorului mărfii bazată pe opţiunea din contract.
Abu Qir, locul unde a început triumful militar al amiralului Nelson împotriva flotei militare franceze, este situat la circa două ore de marş la est de Alexandria şi este în principal port militar, motiv pentru care de îndată ce mi-am anunţat sosirea, la navă s-au prezentat trei Piloţi îngalonaţi, militari, ale căror prime întrebări au fost referitoare la pescajul navei. Aflîndu-l şi lămuriţi fiind de mine că nu am nicio posibilitate de ajustare a acestuia, mi-au spus să fac cale întoarsă spre Alexandria, bucuroşi ca nu le-am blocat, precum Nelson, intrarea în mîndria lor de port militar, prin eşuarea navei “Reşiţa” (fiind port militar detaliile despre natura fundului, adîncimi, şenal navigabil, etc. erau strict secrete).
Ajuns din nou la Alexandria am luat legătura cu Agentul, care mi-a confirmat intrarea pentru a doua zi în port la descărcare.
Conform planificării, a doua zi am acostat în dană dublă cu o navă specializată în descărcarea cimentului în vrac, încărcarea acestuia în saci şi livrarea sacilor la camioane. Nava respectivă se numea Aqaba Falcon.
Pentru descărcarea Armatorului, a mea, a echipajului şi a navei de orice responsabilitate ce ar fi putut să survină ca urmare a unui litigiu comercial apărut în urma acestui incident, am întocmit o Scrisoare de Protest cu care m-am prezentat la Consulatul nostru din Alexandria, în vederea legalizării sale.
Ulterior am aflat că cel care era Consul în acel moment, respectiv D-l Edu, era de fapt ofiţer de Securitate sub acoperire şi că citind Protestul meu îl informase personal pe amiral despre acest incident.
Am terminat descărcarea, am încărcat apoi fosfat la Tartous în Siria, cu destinaţia Constanţa, unde am ajuns după circa trei săptămîni de la plecare.
Aici am descărcat foarte repede, după care am încărcat minereu pentru Galati.
În timpul staţionării în Constanţa s-a consumat un episod drăguţ în care au fost implicaţi ca protagonişti, Şeful Electrician al navei şi un motan imens şi frumos despre care am aflat că se numea Dănilă.
Tot timpul cît am fost la comanda navei “Reşiţa”, din lipsa de fonduri destinate deratizării navei, atît eu cît şi echipajul am fost nevoiţi să suportăm, plecînd din careu (sala de mese) şi pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale navei, prezenţa a sute de şobolani de diferite mărimi.
Aşa că premergător cu cîteva ore plecării spre Galaţi, Şeful Electrician s-a prezentat la navă cu Dănilă în braţe, amîndoi în stare destul de avansată de ebrietate. De la el am aflat că îmbătarea la o şuetă cu motanul, fusese singura metodă de a-l aduce la navă, motan care într-adevăr după ce s-a trezit din beţie s-a pus serios pe treabă, refuzînd orice fel de mîncare în afară de cea vînată de el.
După descărcarea navei la Galaţi şi părăsirea portului cu destinaţia Constanţa, cînd mai aveam cîţiva kilometri pînă la Tulcea, am fost contactat radiotelefonic de Şeful Agenţiei Navrom Galaţi, cu care am avut următorul dialog:
-Domnule Comandant, tovarăşul Ministru vă intreabă dacă aveţi suficient combustibil pentru un voiaj Tuapse (Georgia-Marea Neagră)-Constanţa!
-Informaţi-l pe tovarăşul Ministru că am combustibil suficient.
-Tovarăşul Ministru mai întreabă cît cărbune puteţi încărca!
-Vă rog să aşteptaţi un moment !
Am căutat cel mai greu cărbune în documentaţia de specialitate şi, în conformitate cu calculele mele, rezulta că aş fi putut încărca aproximativ 12.000 tone, fapt pe care i l-am comunicat Şefului Agenţiei la radiotelefon.
Replica acestuia, care era în telefon cu Ministrul, a fost scurtă:
-Imposibil, tovarăşul Ministru vă ordonă să mergeţi şi să încărcaţi 25.000 tone de cărbune!
Ştiind că nu avea rost să duc o discuţie polemică cu un neavenit, am zis şi eu un “am înţeles”, m-am legat cu nava noaptea de sălcii la Tulcea şi am solicitat control de plecare, după ce în prealabil dădusem o radiogramă adresată şefilor mei direcţi, oameni de specialitate, cărora le solicitam să mă instrucţioneze cum pot încărca 25.000 de tone de cărbune în mineralierul “Reşiţa”, care într-adevăr putea să încarce 25.000 de tone, dar de minereu de fier.
În timp ce mă întreţineam cu controlul a venit şi răspunsul competent de a proceda de urgenţă spre Constanţa.
Ajunşi în rada Constanţa am avut parte de altă surpriză ieşită din mintea plină de “înţelepciune” a domnului amiral. Acesta, avînd în vedere economia de combustibil, ordonase, împotriva Regulamentului Internaţional Pentru Prevenirea Coliziunii pe Mare, ca navele româneşti aflate la ancoră să păstreze minimum de lumini pe punte şi la castelul de navigaţie pe timpul nopţii.
Faţă de o astfel de situaţie, riscai să gîndeşti o manevră de trecere printre două nave, cînd de fapt aveai de-a face cu una singură, de o lungime considerabilă.
Cu oraşul Constanţa deja în bezna ceauşistă şi cu navele băgate în bezna “amiralistă”, m-a contactat Pilotajul să mă intrebe dacă văd Pilotina trimisă în întîmpinarea noastră.
Răspunsul meu a fost scurt:
-Domnilor eu nu reuşesc să văd oraşul Constanţa de la două mile şi dvs. aveţi pretenţia să văd Pilotina ?
Surpriza cea mare avea însă să vină din partea d-lui Amiral, a doua zi cînd, întîlnindu-mă cu nişte colegi care fuseseră în absenţa mea la o sedinţă de Comandament, prezidată de acesta, m-au apostrofat scurt:
-Ce faci Marcele, ai înnebunit ?
-De ce măi ?
-Păi d-l Amiral, ne-a ţinut un discurs în care ne-a spus că venim cu pretenţia să luăm salariile întregi atîta timp cît comandanţi ca tine, în loc să descarce marfa la Abu Qir, s-au dus şi au descărcat-o la Aqaba în Iordania ?
-Bine măi deştepţilor,să presupunem prin absurd că am fost capabil de o asemenea performanţă, păi acum mai stăteam eu de vorbă cu voi, sau vă trimiteam vederi cu Salutări de pe Coasta de Azur?
-Da măi, ai dreptate !
Şi realizînd din cele relatate de colegi mei că de fapt, în ignoranţa lui, Amiralul confundase numele navei Aqaba Falcon cu numele portului iordanian Aqaba, caz în care comandantul Scaleţchi fusese mic copil pe lîngă mine, m-am întors la navă şi mi-am blindat geanta cu documente justificative, pentru a mă duce a doua zi în audienţă la el în vederea lămuririi acestei situaţii.
A doua zi de dimineaţă, m-am dus mai întîi la şeful meu direct cu care am avut urmatoarea discuţie:
-Ce fac Şefu’ mă duc în audienţă, sau aştept liniştit să mă aresteze, pentru ca am trecut Canalul de Suez de capul meu şi am vîndut cimentul în altă ţară de destinaţie ?
-Staţi liniştit domnule Comandant, mergeţi la navă deoarece dacă vă duceţi în audienţă s-ar putea să-l deşteptaţi şi nu ne trebuie aşa ceva !
-Şi cu cărbunele cum rămîne ?
-Mai nou i-a intrat în cap că se pricepe şi la activitatea de navlosire (angajarea comercială a navei într-un contract de transport maritim), aşa că sperăm ca după cîteva duşuri reci, măcar aici să ne lase în pace.
-Dacă mîine vin cu cererea de continuarea concediului de odihnă pe anul trecut, întrerupt la plecarea cu “Reşiţa”, mi-o aprobaţi ?
-Veniţi mîine dimineaţa cu ea.
Şi aşa am scăpat de “aventurile” cu nava “Reşiţa, după întîlnirile de gradul III cu Amiralul “civil” în mîinile căruia se aflau destinele flotei comerciale române la acea dată.