Blogu' lu' Marcus

17/04/2010

P.C.R.- Partid, Ceausescu, Romania !

Filed under: Lectura de Duminica — Marcus @ 15:56

Deşi la nici 8 ani de la terminarea studiilor şi la vîrsta de treizeci şi unu de ani, mă număram printre cei mai tineri comandanţi ai flotei comerciale române, trebuie să mărturisesc faptul că cel mai dificil pas pe care l-am avut de făcut în vederea îndepliniriii acestui deziderat al oricărui ofiţer de marină comercială, a constat în primirea mea în rîndurile membrilor PCR.
În vremurile acelea, orice funcţie de conducere, conform doctrinei partidului că acesta era forţa politică unic conducătoare in România socialistă, trebuia să fie insoţită de calitatea de membru PCR.
Ori eu, datorită firii mele cît şi a comportamentului de frondeur, sancţionat ca atare de o societate obedientă pînă la dezumanizare faţă de Conducător, nu am reuşit această “performanţă” decît cu cîteva luni înaintea susţinerii examenului de brevet de Căpitan de Lungă Cursă.
Culmea este că, din punct de vedere al pregătirii teoretice eram cu mult peste medie, deoarece încă din anii de liceu, pe lîngă noţiunile filozofice cuprinse în programa de studiu al acelor ani, îmi însuşisem destul de bine materialismul dialectic şi istoric, care în teorie erau super, dar aplicate în practică au dat naştere monstruozităţii care a fost societatea socialistă multilateral dezvoltată în frunte cu conducătorul ei iubit.
Belele pe această temă au început în ultimul an de liceu, cînd în programa de studiu a acestei discipline încă se mai preda Cultul Personalităţii, iar coincidenţa a făcut ca exact în ziua în care ne-a fost predată această lecţie să fie sărbătorită cu mult fast comunist şi dovezi de loialitate totală, si prima zi de naştere a “tovaraşului”, în care pentru prima dată în mass-media comunistă, semnificaţia PCR a fost transformată din Partidul Comunist Român în Partidul Ceauşescu România.
Normal că în condiţiile acestea, în timpul orei de Socialism Ştiinţific, am ridicat frumos două degete şi primind aprobarea d-nei profesoare, am întrebat cu nonşalanţă, cum trebuie privită această iniţiativă de proslăvire a Alesului, motiv pentru care am fost dat afară din clasă, pentru ca apoi, în pauză, d-na profesoară (de altfel o femeie foarte cumsecade), să-mi ţină o predică destul de lămuritoare din care trebuia să reţin pentru viitor că în democraţia de tip socialist, dacă vreau să-mi meargă bine ca destin, trebuia să ţin cont de faptul că sînt anumite întrebări care nu trebuiesc rostite cu voce tare în public.
N-am ţinut cont de sfatul d-nei profesoare şi in anul III de institut, înainte de sesiunea de iarnă am avut o şedinţă UTC, cu participarea ca invitat a Şefului Facultăţii de Navigaţie.
După cum am mai spus, institutul în acei ani era un adevărat şantier, noi trebuind să locuim în nişte cămine nefinisate constructiv, prevăzute cu geamuri cu ramă metalică, ce în timpul vijeliilor însoţite de zăpadă, făceau ca dimineţile, cei ce avuseserăm “norocul” de a fi cazaţi pe latura de Nord a tronsoanelor respective, să ne trezim cu troiene de zăpadă pe noi acumulate şi formate în timpul nopţii.
La şedinţa respectivă, în care în cuvîntul său Şeful Facultăţii ne-a vorbit despre necesitatea de a fi integralişti, lîngă mine stătea un coleg şi prieten costeliv, străveziu la faţă, necîntărind mai mult de 55 kg cu ţinuta de iarnă şi armamentul din dotare pe el, condiţii în care mă pune Necuratul să iau cuvîntul:
– Tovarăşe Căpitan de Rangul I, este foarte frumos ceea ce ne spuneţi şi noi la rîndul nostru dorim din tot sufletul să obţinem rezultate cît mai bune la învăţătură şi să fim integralişti. Dar cum putem obţine oare astfel de rezultate, atîta timp cît în fiecare seară înainte de culcare ne rugăm la Dumnezeu să ne moară colegul din patul alăturat (şi aici am arătat spre prietenul meu) pentru a-i lua pătura ca să ne învelim cu ea?
A urmat un moment de tăcere mormîntală, întrerupt de o ilaritate generală iniţiată chiar de Şeful Facultăţii, un profesor foarte bun şi înzestrat cu simţul umorului, care pentru a depăşi momentul respectiv mi-a replicat că Institutul, printre altele, ne pregateşte şi pentru navigaţia în condiţii meteorologice polare.
Nu s-a lasat cu sancţiuni datorită tactului şi bunului simţ ale acestui om deosebit, dar s-a menţionat la dosărelul personal.
Ulterior am ajuns şi Ofiţer Maritim II, pe mineralerul de 55.000 tdw “Beiuş”, unde soarta iar mi-a fost potrivnică în ceea ce privea compatibilitatea mea cu calitatea de membru PCR.
Şi asta deoarece, rod al întîmplării, ne pricopsisem în echipaj cu un marinar, nea Chirică, om în vîrstă, care în tinereţea lui fusese Secretarul PMR al raionului dobrogean Negru Vodă şi care se mîndrea cu rolul său determinant în colectivizarea ţinuturilor dobrogene, ca prima regiune complet colectivizată din România lui Gheorghiu Dej.
Punctul lui forte în povestirea isprăvilor personale de comunist înfocat şi dedicat al acelor timpuri, îl constituia rememorarea momentelor în care împuşcase cu mîna lui caii ţăranilor care nu înţelegeau beneficiile mecanizării în agricultura socialistă.
Evident că partidul, după ce îşi atinsese scopurile, se debarasase de astfel de activişti cu patru clase primare, “fără mamă fără tată”, iar teribilul Secretar Raional PMR, sfîrşise prin a deveni marinar.
Noi il cunoşteam din auzite de la echipajul unei nave soră unde, pentru a scăpa elegant de el, Comandantul navei stabilise prezenţa echipajului pentru plecare în voiaj la orele 12.00, numai că tot echipajul în afară de nea Chirică, fusese înştiinţat că ora reală era de fapt ora 06.00 a.m., aşa că acesta cînd s-a prezentat la amiază gata de plecare, ia nava de unde nu-i!
Anul acela a fost şi anul de start pentru campania de înfometare a poporului român, condusă “ştiinţific şi cu clarviziune de geniul din Carpaţi”, aşa că în timpul unui voiaj Comandantul navei a primit o radiogramă ce conţinea primul Decret dat de Ceauşescu referitor la raţionalizarea alimentelor, radiogramă însoţită de ordinul de a fi prelucrată cu echipajul.
În această şedinţă, refractar la sfaturile fostei mele profesoare din liceu, am luat cuvîntul şi, după ce am făcut cîteva aprecieri cu caracter general asupra doctrinei socialiste, am lansat şi următoarea întrebare:
– Tovarăşe Secretar BOB (funcţie îndeplinită de Asistentul Medical al navei) explicaţi-mi şi mie vă rog, cum se face ca într-o ţară socialistă cu o agricultură modernă, mecanizată, etc. recunocută fiind în trecut drept “Grînarul Europei” să se dea un asemenea decret?
Atîta i-a trebuit lui nea Chirică! S-a dezlănţuit ca o furtună, m-a identificat scurt drept duşmanul de clasă, înfierîndu-mi cu mînie proletară atitudinea prin care dădeam dovadă că nu înţelegeam politica înţeleaptă a partidului, că prin anii 50 Volga neagră m-ar fi aşteptat la sosirea navei în ţară, şi dă-i şi dă-i şi bla, bla, bla!
Pînă la întoarcerea navei în Constanţa a fost nevoie de eforturile conjugate ale Comandantului navei şi ale membrilor BOB al PCR de pe navă, oameni ce ţineau efectiv la mine şi care mă apreciau şi mă respectau din punct de vedere profesional, pentru a-l linişti pe acest Stalin în embrion. Lucrurile, într-un final, s-au calmat cît de cît, dar ceva tot a rămas la dosărel.
Oricum după acel voiaj eu am rămas în concediu pentru a da examen de Ofiţer Maritim I.
Momentul meu de glorie a venit însă, cind după patru ani de muncă la bordul navelor noastre în funcţia de Căpitan, cu rezultate profesionale foarte bune, am fost recomandat pentru primirea în PCR, consumîndu-se în timpul şedinţei de confirmare a primirii mele în partid, şedinţă desfăşurată la sediul BOB al PCR din Navrom şi prezidată de liderul sindical de atunci.
Acesta, pentru a-mi testa cunoştinţele teoretice şi nivelul de pregătire ideologic, mi-a pus următoarea întrebare:
– Tovarăşe Căpitan, puteti să ne spuneţi dacă ştiţi, care sînt sarcinile economice ce au revenit navei dvs. în cadrul planului întreprinderii pentru anul trecut ?
– Da, bineînţeles, şi le-am enumerat conştiincios. Dar aş dori să adaug şi motivele pentru care acestea nu au fost îndeplinite.
– Nu, vă mulţumim, m-a întrerupt acesta, sînteti foarte bine pregătit şi nu pot decît să vă felicit cu ocazia primirii dvs. în rîndurile membrilor PCR.
Şi astfel a luat sfîrşit coşmarul celui mai greu “examen” din viaţa mea, imediat după acest eveniment, înscriindu-mă pentru examenul de brevet de Căpitan de Lungă Cursă, examen pe care l-am luat cu succes în iarna anului 1985.