Blogu' lu' Marcus

08/05/2010

In Vino Veritas

Filed under: Lectura de Duminica — Marcus @ 17:20

Mă aflam cu nava “Borsec”, al cărei Comandant eram în portul indian Goa de unde încărcam un full de minereu de fier pentru Constanţa, cînd în jurul miezului nopţii m-am trezit la cabină cu Căpitanul Secund al navei, care tocmai se întorsese din oraş unde fusese împreună cu Ofiţerul I Mecanic .
Văzîndu-l catran de supărare şi temîndu-mă că s-a întîmplat cine ştie ce nenorocire l-am întrebat:
-Ce s-a întimplat Victore de nu putea să aştepte pînă mîine dimineaţă ?
-Domnu’ Comandant, Timonierul de vardie Vasile, în afară de faptul că este mangă în scară în timpul serviciului de cart, l-a insultat şi bruscat pe Mecanicul I, iar atunci cînd am intervenit pentru a aplana conflictul mi-a zis textual că “ i se fîlfîie de mine, că eu sînt Căpitan aici la navă, dar că el este Căpitan de Securitate în ţară şi că, dacă îi dă un kil de cafea şi un carton de Kent şefului său direct, maiorul Roşioru (într-adevăr la Securitatea Port era un asemenea maior care răspundea de flotă), ne dă jos pe toţi de pe navă la sosirea în România”.
Surprins de cele raportate de Secundul navei, mai ales că acest Vasile era la primul lui voiaj pe navă şi că pînă atunci trecuse neobservat, i-am replicat Căpitanului:
-O.K. Victore, mai ia doi marinari cu tine şi hai să mergem jos !
Ajunşi la scara navei, Vasilică al nostru era într-adevăr chior de beat, motiv pentru care l-am trimis la cabină, după ce în prealabil i-am confiscat toată băutura pe care au mai găsit-o cei doi marinari în cabina acestuia şi l-am pus sub pază (arest la cabină) pentru trei zile, neanunţînd prin radiogramă Armatorul despre masura luată ( ar fi trebuit să-i oprească din salariu şi să-i taie valuta drept diurnal pentru cele trei zile, plus un vagon de hîrţogărie şi de declaraţii).
După trei zile, proaspăt înviat, a ieşit la muncă, nu înainte de a avea o discuţie cu mine în care l-am anunţat că am luat măsura respectivă doar la navă şi că dacă nu doreşte să merg pînă la capăt cu procedura punitivă, era cazul ca în continuare să îşi vadă de treabă.
Tot restul drumului nu am mai avut probleme cu el, am ajuns şi am intrat în cursul serii în portul Constanţa, la descărcare, iar a doua zi de dimineaţă cînd am venit la navă, Vasilică al meu era de serviciu în scară şi tot cu şpriţu’ la “bord”, motiv pentru care l-am trimis la cabină să se odihnească, urmînd să văd ce măsuri să iau în privinţa lui.
Navele care veneau din Brazilia sau din India în acele zile, din lipsa totală de cafea naturală de pe piaţa socialistă, erau subiect de controale ale tuturor autorităţilor din portul Constanţa, ai căror reprezentanţi începînd cu femeia de serviciu şi terminînd cu directorii adjuncţi (la directorii importanţi mergeam personal cu “tributul” în cafea) se perindau zilnic la bord, cît timp opera nava în port, în speranţa căpătării unei anumite cantităţi de materie primă pentru licoarea magică de fiecare zi.
Nici Securitatea nu stătea mai bine la acest capitol şi nici nu făcea exceptie de la regulă aşa că, în jurul prînzului, Ofiţerul de Serviciu pe navă mi-a telefonat şi m-a anunţat că eram căutat de doi ofiţeri de Securitate, motiv pentru care i-am dat dispoziţie să-i aducă la mine la cabină.
Odată instalaţi confortabil în fotolii în aşteptarea unei cafele şi în faţa unui păhărel de J.W., am început o conversaţie din care rezulta că nu am avut probleme în timpul voiajului. La un moment dat a venit ospătarul cu cafelele şi cu o gustare, ospătar pe care la plecare l-am rugat să-l anunţe pe Timonierul Vasile să se prezinte la mine la cabină.
După circa 10 minute, acesta s-a prezentat, încă mahmur (apucase să doarmă ceva), moment în care m-am adresat celor doi musafiri, fără a-i fi avertizat din timp asupra intenţiilor mele:
-Nu vă supăraţi domnilor, dar i-aţi adus uniforma domnului aici de faţă ?
-Ce uniformă domnule Comandant ? mi-a replicat unul dintre cei doi vizitatori.
-Păi uniforma de Căpitan de Securitate, calitate pe care domnul pe care-l vedeţi şi-a declinat-o în faţa Căpitanului navei în portul Goa, ameninţîndu-l totodată cu debarcarea la Constanţa. Motiv pentru care, pe tot drumul de întoarcere, am luat toate măsurile necesare pentru a-l proteja şi a vi-l livra bine sănătos şi respirînd încă la sosire.
Au rămas efectiv interzişi pentru cîteva momente, iar după ce i-am dat liber lui Vasile, le-am povestit toată tărăşenia, spunîndu-le că dacă omul era într-adevăr ceea ce pretindea că ar fi fost, era cazul ca pe viitor să-şi trimită în astfel de misiuni sub acoperire oameni abstinenţi “neiute” dedabili la licorile indiene produse din nucă de cocos. Aceasta deoarece exista riscul potenţial ca respectivii, odată desconspiraţi, să vină înot de la Goa la Constanţa.
Cei doi m-au ascultat, evident fără a infirma sau confirma identitatea celui în discuţie, iar după un timp şi-au luat “darul” în genţile Diplomat şi au plecat.
Rezultatul acestei întrevederi a constat în faptul că timonierul respectiv a fost mutat începînd cu a doua zi pe o altă navă, fără nicio sancţiune administrativă sau de altă natură, lăsîndu-mă pe mine să filozofez la hamletiana dilemă, adaptată pe tiparul societăţii socialiste multilateral dezvoltate de “a fi sau a nu fi securist”.
Tot în acele timpuri, la bordul navelor comerciale din flota românească, se desfăşura un program de instruire şi calificare a personalului maritim nebrevetat intitulat “Şcoala personalului navigant”, în urma căruia, anumiţi membrii din echipaj care întruneau condiţiile de vechime şi stagiu, erau calificaţi şi promovaţi în funcţii superioare în ierarhia serviciului la bord.
În urma voiajului respectiv, trebuia să-mi dau avizul asupra promovării unui Marinar (era şi student la fără frecvenţă la o facultate cu profil tehnic), ca Timonier.
Strîmtoarea Dardanele o treceam fără pilot, aşa că la întoarcerea din voiaj, l-am desemnat pe Ştefan (aşa se numea marinarul respectiv), să ţină la cîrmă, asistat fiind de Ofiţerul şi Timonierul titulari de cart pe Comanda de Navigaţie la ora respectivă.
Cel mai dificil punct de trecere al acestei strîmtori turceşti este situat într-o poziţie numită Nara, unde, navele ce vin din cele două sensuri, se întîlnesc într-adevăr într-un loc foarte strîmt, cu posibilităţi limitate de manevră în siguranţă şi, pentru a se evita şi înscrie în următorul drum, trebuie să facă o modificare substanţială a direcţiei de înaintare.
Ca regulă de navigaţie este ca, atunci cînd timonierul aflat la cîrma navei, primeşte de la Comandant, Ofiţer de Cart sau Pilot un ordin de modificare a drumului navei (direcţia de înaintare a acesteia), el trebuie să anunţe cu voce tare, după ce a acţionat timona navei în sensul schimbării, modificările de drum, de obicei din 10 în 10 grade, pînă cînd ajunge la noul drum, moment în care i se ordonă să-l menţină în continuare prin formula “Drept aşa ! ”.
Deci cu Ştefan la timonă, şi cu puţin înainte de a ajunge la Nara, am dat comanda:
-Cîrma 10 puncte dreapta !
-Cîrma 10 puncte dreapta, îmi repetă Ştefan, începînd totodată să-mi comunice modificările de drum: 340 de grade…350 de grade…360 de grade… 370 de grade…380 de grade..
La 380 de grade m-a bufnit rîsul şi i-am ordonat:
-Ho, Ştefane, opreşte-te că nu dau turcii şi s-a terminat de mult cercul ! Voi n-aţi învăţat la facultate că de regulă acesta nu are decît 360 de grade?
-Scuzaţi-mă domnu’ Comandant, ştiţi emoţiile, îmi răspunse Ştefan roşu la faţă !
-Stai liniştit băiete, se mai intimplă şi la case mai mari, aşa că…
Normal ca i-am semnat toate hîrţoagele necesare în vederea promovării, iar voiajul urmator, unul dintre timonierii titulari rămînînd în concediu, a fost înlocuit cu succes de Ştefănel “cel cu cercul” (în materie de porecle marinarii nu iartă !).