Fabula post-electorala

Romania-i guvernata de un clan de mafioti
Plini de ei si de emfaza, da-n gandire, niste tonti.
Jalnice marionete raspund numai la comanda
Trasi de sfori ei actioneaza idiot si la gramada.

N-au idee si nici jena, tot ce fac ei e năuc,
Menit sa ascunda-n ceata ale lor pofte de lup,
Pusi la oi sa le pazeasca, sa le apere de fiare
Au dat iama de urgenta in năroadele mioare.

De cand sunt paznici la turma au ramas doar cu magaru’
Au mancat pana si cainii, doar sa-si umple ei samaru’.
La comandă-i chiar ciobanu’, pus de sat stapan la turma
Da’ de fapt e sef de haita si la jaf el o indruma.

Hulpav e ciobanu’ nostru şi, vazand acum ca tine,
Se gandeste-n perspectiva cum sa-i fie haitei bine.
Plan adanc el chibzuieste, cum sa-i minta pe tarani,
Unde-s oile din turma, de ce nu mai sunt carlani?

Dup-un timp, gata si planul, bun de-mbrobodit naivii,
C-o minciuna gogonata vor scapa lupii, parsivii.
Cand la ceas de socoteala ciobanu’ va fi-ntrebat
Va raspunde-atunci prostimii ca magaru’ le-a mancat.

Si-uite asa ciobanu’ jmecher de tampiti a fost votat,
Noua turma sa grijeasca a fost iara mandatat.

Zeus, Pleaşca Sau Moise, 3 In 1, La Cotroceni!

Moise ot Basarabi, dupa ce si-a condus boboru’ in mijlocul desertului, dandu-si seama de prostie, la adapostul noptii a furat singura camila ramasa in viata nemancata de boboreni si a luat-o la goana oprindu-se direct la Cotroceni.
De aici, din confortul asigurat de aparatele de aer conditionat, de dupa termopanele care-i asigura linistea impotriva vacarmului creat de vaietele multimii, Moise, sorbind dintr-un pahar de whisky cu ghiata, priveste cum boborenii mor de sete, acoperiti de valurile de nisip generate de furtuna crizei economice. Nici in cur nu-l doare! L-a lasat la inaintare si schimb pe Boc, care a mai gasit o solutie tot unicat ca si taierea pensiilor si ne-a ars cinci procente in plus la TVA, ca sa nu mai plangem (vorba pleziristului de la finante) de mila pensionarilor, ci sa ne vedem de patimile noastre.
Dupa ce au terminat toate caramizile patriei batandu-se cu ele in piept, cum ca marirea taxelor nu se face de nicio culoare in guvernarea basista, alde Boc, Blaga, Udrea & Co., nu numai ca au marit TVA-ul, dar l-au marit si cu cinci procente, situandu-ne astfel pe locul doi in Europa din punct de vedere al cuantumului sau.
Dumnezeu, cand este suparat si vrea sa piarda un popor, ii ia mintile si-l trimite in ziua de votare cu buletinul gata stampilat pe numele Basescu si al PDL-ului. Daca la asta adaugam galetile, pufoaicele si sepcutele portocaliii dublate de arta masluirii rezultatului votarii, obtinem exact cacatul care se afla astazi la conducerea Romaniei.
Tragic nu este insa faptul ca ne-au adus, unde ne-au adus, mintind cat pentru trei generatii de romani, ci faptul ca acesti impostori in frunte cu cabotinu’ sef nu vor sa se dea dusi neam, insistand sa fure si ultima letcaie care ar avea statutul de ratacita in bugetul tarii.
Ma uitam la teveu cum, in loc sa iasa pe sticla si sa-si anunte demisia, Boc-ul a venit si, cu lacrimi in ochi, ne-a anuntat ca a mai gasit o solutie unica pentru a scoate tara din criza si anume cresterea intangibilului TVA. Sunt convins ca nu va trece mult timp pana cand ne va anunta o alta solutie unica si anume desfiintarea prin marire a cotei unice de impozitare.
Si in tot acest timp animalul politic, presedintele jucator, Zeus, Pleaşca sau Moise, la formula 3 in 1, idolul porelor si tatoaicelor din Romania tace precum căcatu-n iarba, neamaiasumandu-si de nicio culoare in public guvernarea, preferand sa-l manuiasca pe Boc din culise si sa-l lase de izbeliste in fata furiei justificate a Romanilor.
Se pare ca steroizii care i-au umflat muschii pana acum s-au cam terminat, iar lui nu i-a mai ramas putere decat pentru a duce paharul plin cu whisky la gura.
Aloooo, Opozitia, curmati-i domnilor suferinta si aranjati de-o suspendare, sa se duca omu’ sa se trateze si sa ne lase in pace, ca daca ne mai conduce mult prin raliul african ne ia dracu’ pe toti.

Un Ceardas Pentru Lepadarea De Satana

Cu cateva zile in urma scriam, in contextul in care Opozitiei i-au lipsit doar opt voturi pentru a ne scapa de ciuma portocalie, ca ar fi cazul ca social-democratii si liberalii sa invete sa numere ungureste, deoarece aceasta este singura noastra sansa de a-l sutui pe Traienel de a Cotroceni inainte de termen si de a ne putea vedea in sfarsit linistiti de treaba.
Cum Udemereu’ nu prea mai are ce obtine acum de la un guvern mai mult decat urat de catre romani si dovedit prin Sentina Curtii Constitutionale, antipopular, anticonstitutional si in general anti si cu un plus de minus pentru capacitatea sa manageriala si decizionala, este de asteptat ca maghiarii sa iasa cat de curand de la guvernare, nedorind sa-si compromita sansele electorale alaturi de o culoare politica ce mai mult ca sigur nu va mai prinde viitoarea legislatura in fotolii parlamentare.
Asa ca, in opinia mea, Opozitia ar trebui sa faca tot ceea ce-i sta in putina pentru ca, dupa vacanta parlamentara, sa refaca alianta de dinaintea alegerilor, sa dea o noua majoritate parlamentara la care chiombu’ sa nu o mai poata da cotita si impreuna cu un nou suflu parlamentar sa initieze si procedura de suspendare a lui Basescu din functie, scutindu-i astfel pe romani de a-i arde pozele acestuia in locuri publice prin oferirea optiunii de a-l arde la vot.
Vrem noi nu vrem, ultima decizie a Curtii Constitutionale, ne-a demonstrat, daca mai era cazul, ca in actuala configuratie parlamentara, pentru a avea sanse de reusita este musai sa-ti dai mana cu UDMR.
Votul decisiv dat de judecatorul propus de catre UDMR la Curtea Constitutionala, ne-a demonstrat ca inca mai sunt sperante de insanatosire a societatii romanesti, dupa tot raul produs de prezenta Basescului in jiltul de la Cotroceni, si ca mai exista in Romania oameni verticali ale caror constinta si crez profesional se situeaza deasupra interesului personal sau de partid si care refuza sa execute comanda politica cotrocenista in detrimentul poporului numai pentru a-si pastra fotoliile caldute.
Cu atat mai penibila si de plans se situeaza in acest contex pozitia judecatoarei, al carei CV l-a impresiont pana la lacrimi pe senatorul Cristian Diaconescu, dar care a votat conform poftelor prezidentiale si impotriva evidentei constitutionale si a deontologiei profesionale. Ba mai mult, aceasta distinsa judecatoare, nu numai ca prin votul sau a facut de ras o intraga categorie profesionala ale carei decizii sunt mai presus de orice comentariu, dar s-a apucat sa se si vaicareasca in public pe motiv ca media a avut acces si a publicat, spre stiinta noastra, modul in care patru judecatori portocaliii au votat impotriva intereselor boborenilor de rand.
In conditiile acestea stau si ma intreb cu ce-i are Basescu la mana pe cei patru judecatori, deoarece numai miza fotoliului de judecator al Curtii Constitutionale, mi se pare prea mica pentru a determina un om ajuns intr-o asemenea pozitie sociala sa abdice de la toate principiile si normele eticii profesionale doar pentru a-i face pe plac unui om cu vadite inclinatii dictatoriale.
In orice caz ceva nu functioneaza cum trebuie la nivelul cerebral al unor astfel de oameni.
Dupa ce ne-a innebunit pur si simplu cu unicitatea solutiei taierii pensiilor ca remediu bugetar sine-qua-non, dupa decizia CC, in loc sa-si dea demisia atat presedintele cat si marioneta sa, Boc, acesta din urma vine cu alta solutie la fel de unica si mareste TVA-ul cu cinci procente, asigurandu-ne ca altfel nu se poate.
Ori , pe acest tipar, ceea ce nu se mai poate intr-adevar, consta in a mai suporta acest Guvern la carma tarii si in general orice guvern emanat de la Cotroceni si aflat in directa supraveghere si putere decizionala a chiriasului cu japca din deal.
Daca Opozitia are solutii la actuala criza, este cazul sa actioneze unit si s-o puna de un ceardas cu conationalii nostri pentru grabnica debarcare a marinelului in portul Rest Menajer Inutilizabil.

La Rada Cu Strecuratoarea

Culoarea „roz” în care îmi fusese zugrăvită la plecarea din Constanţa situaţia de la navă a început să se metamorfozeze încet-încet către cenuşiu, pentru ca la finalul discuţiei pe care am avut-o cu fostul comandant al navei (obligat să mai rămînă o noapte la navă pe motiv de orar de zbor) să devină neagră catran, mai neagră decît continentul pe care tocmai aterizasem.
De la acesta am aflat cu uimire şi plăcut surprins de curajul său, că se încumetase să vină de la Tema (Ghana) la Dakar (circa 7 zile de marş în plin ocean), doar cu un motorist, ceilalţi membri din echipajul Secţiei maşină în frunte cu Şeful Mecanic al navei, refuzînd să mai părăsească portul Tema după descărcarea navei, pe motiv de neplată a salariilor (din 5 luni de contract, fuseseră plătiţi doar pentru zece zile), în condiţiile în care situaţia la corpul navei şi la agregatele din Compartimentul Maşini era jalnică şi nava deşi avea telegrafist, nu avea staţie radio, singurul mijloc de comunicare cu coasta fiind radiotelefonul, care asigura această legătură pe o raza nu mai mare de 30 Mm (cca 56 km).
Motoarele auxiliare (generatoarele navei) erau în cîrpe, motorul principal ca vai de el, se înregistrau infiltraţii destul de mari de apă în Compartimentul Maşini (cel mai vulnerabil constructiv compartiment al navei din punct de vedere al vitalităţii şi flotabilităţii navei) ca urmare a neetanşeităţii tubului etambou, un tanc de balast din bordul babord era fisurat, el neputînd fi golit, etc.
Cel mai tare mă afecta însă atitudinea armatorului faţă de plata salariilor, deoarece actele navei fiind expirate, ea fusese planificată pentru reparaţii în vederea reclasificării periodice, în şantierul naval din Dakar, şi în acest mod îmi imaginam că toate aceste neajunsuri vor fi înlăturate.
Cît de mult aveam să mă înşel!
Un alt motiv serios de îngrijorare îl constituia lipsa aproape în totalitate a apei potabile şi tehnice la bordul navei.
Dar şi acest motiv avea să dispară a doua zi după plecarea vechiului echipaj, în faţa asigurărilor date prin radiotelefon de un trepăduş de la biroul lui Sissanis, cum că în ziua următoare se perfectase aprovizionarea cu apă a navei adusă de o barjă specializată pentru astfel de operaţiuni.
Sanchi!
Trebuie să precizez că printre puţinele satisfacţii pe care le-am avut timp de aproape trei luni de zile cît am stat la Dakar a fost aceea că după circa o săptămînă, împrietenindu-mă cu operatorul senegalez de la radiocoastă, Mr. Diop, acesta să-mi ofere pe tura lui, ori de cîte ori doream „dreptul la vorbitor” cu familia.
Astfel, după ce stabileam legatura cu Dakar Radio, pe tura amicului meu invizibil, prima lui întrebare era:
-Bon jour (Bon soir), mon Capitain, astăzi cu cine să-ţi fac mai întîi legătura, cu armatorul sau cu soţia, acasă sau la serviciu?
Palidă, dar totuşi salutară consolare faţă de condiţiile de închisoare de lux pe care trebuia să le accept.
Situaţia la navă se înrăutăţea pe zi ce trecea, pe de-o parte datorită infiltraţiilor devenite masive de apă pe la tubul etambou, cărora pompele navei începuseră să nu le mai facă faţă, a lipsei apei potabile şi tehnice şi în curînd a alimentelor necesare, iar pe de altă parte datorită credibilităţii armatorului, care mă asigura zilnic că voi primi o barjă cu apă şi că voi fi aprovizionat cu alimente, credibilitate care s-a dus dracului (scuzată să-mi fie exprimarea!) în momentul în care am descoperit tot de la amicul Diop (agentul navei ignorîndu-mi pur şi simplu insistenţele radiotelefonice), că portul Dakar nu are un serviciu specializat în aprovizionarea navelor aflate în radă cu apă, iar fostul ship-chandler al navei mi-a spus că nu mai poate aproviziona nava cu alimente, datorită sumei mari datorate de armator pentru alimentele deja livrate unei alte nave aparţinînd aceluiaşi armator, „Gheorghieni”, şi aflată de mai bine de două luni în portul Dakar.
Ulterior am aflat ca nava fusese adusă la remorcă, în urma înscenării unui incendiu la navă şi marfă, pusă la cale de Sissanis, în vederea încasării unei prime de asigurare de 1,5 milioane de dolari, motiv pentru care mai tîrziu a fost arestat împreună cu fostul director general al Navrom Constanţa, Manea Ghiocel şi condamnat (Manea a scăpat), la trei ani de închisoare şi plata sumei respective către statul român (de platit n-a plătit, iar la inchisoare n-a putut sta prea mult, din veşnicele motive „medicale”).
În aceste circumstanţe, ca răspuns la nesimţirea şi indolenţa armatorului, care în afară că nu se preocupa de soarta navei, mai mă şi minţea cu neruşinare criminală, pentru evitarea riscului de scufundare a navei la ancora, nu-mi rămînea decit posibilitatea eşuării intenţionate a navei într-un loc ales de mine pe coasta senegalează, cu posibilitatea dezeşuării sale ulterioare.
Dar, Bunul Dumnezeu este mare!
Acest lucru aveam să-l constat în viitorul foarte apropiat, cînd situaţia avea să se îmbunătăţească considerabil, ca urmare a unui şir de întîmplări faste şi aducătoare de puncte pentru noi în acest meci al disperării.
Prima din acest şir, a fost îregsistrată odată cu abordarea navei noastre de către o pirogă pescărească senegaleză, cu patru pescari la bord, al căror şef, Paul, m-a informat că doreşte să facă troc cu noi pentru anumite produse.
Cum la bordul navei aveam nişte cherestea rămasă de la un amaraj anterior, i-am oferit-o în schimbul unor ţigări pentru echipaj şi adunînd totodată toate sticlele goale de plastic găsite la navă, însoţite de două canistre, l-am rugat fără să am garanţia că se va ţine de cuvînt, să ne aducă apă potabilă la navă.
Începînd cu acea zi şi pînă la plecarea navei în luna ianuarie, acest om simplu, analfabet, trăind împreună cu numeroasa sa familie (pe care aveam s-o cunosc ulterior) la limita supravieţuirii, s-a dovedit a avea mai mult caracter, omenie şi onoare decît toţi „armatorii” români la un loc (să nu-i pomenesc pe politicieni).
După trei ore, era la bordul navei, cu o cantitate de apă suficientă (mai adăugase şi el nişte recipienţi) pentru supravieţuirea noastră, iar din dimineaţa următoare a început să se prezinte la navă în fiecare zi, în jur de ora 10 dimineaţa şi părăsind-o spre seară, făcîndu-ne în tot acest timp fel de fel de servicii.
O a doua întîmplare a constituit-o sosirea la bordul navei a unui alt ship chandler de origine libaneză, stabilit cu toată familia în Senegal, pentru a fugi din calea ororilor războiului din Liban şi care întîmplător vorbea foarte bine româneşte, el terminînd Facultatea de Petrol şi Gaze la Ploieşti.
La oferta sa de alimente şi materiale de întreţinere am răspuns pozitiv cu o cerere substanţială, pe care a şi onorat-o a doua zi.
Minţit fiind de armator la plecare că voi avea la dispoziţie pentru astfel de cheltuieli bani cash luaţi de la Agentul navei, la întrebarea lui George referitoare la modalitatea de plată, în mod firesc i-am răspuns cash.
Numai că după ce mi-a lăsat marfa şi văzînd că nu am cash, mergînd la agent să-şi încaseze suma datorată (cca 4000$), acesta aproape că l-a dat afară spunîndu-i că Sissanis îi datorează deja şi lui o căruţă de bani, motiv pentru care nici nu-mi răspundea la apelurile radiotelefonice.
Cu toate că iniţial se supărase pe mine, crezînd că l-am minţit intenţionat, după o discuţie mai lungă cu el, George a realizat caracterul duplicitar şi infect al armatorului, motiv pentru care ne-am împrietenit, decişi să i-o plătim acestui nenorocit cu pretenţii.
Dar salvarea efectivă a navei a venit tot de la amicul Diop, care m-a pus în legătură cu o cunoştiinţă de-a sa, Şeful Căpităniei Portului Dakar, care după ce mi-a ascultat jelania şi necesităţile la radiotelefon, m-a învăţat să-i trimit oficial (legal) o radiogramă via Dakar Radio, radiogramă în urma căreia navei i-a fost asigurată intrarea în port la dană, spre surprinderea şi încîntarea lui Sissanis, care m-a şi felicitat (n-aş fi mai avut parte!) pentru această iniţiativă a mea.

Adio Democratie, Bun Venit Dictatura!

In sfarsit chiombu’ si-a vazut visul cu ochii. Toate schelalaielie lui antirusesti de pana acum, generate de ura personala pe care o avea pentru Putin pe motiv de mod autoritar de a conduce destinele rusilor si nicidecum de vreun sentiment patriotic, cum clamau pupinbasistii, au disparut ca prin farmec. Motivul, compararea lui intr-un ziar occidental cu fostul lider de la Kremlin. Ba, la toata afacerea a avut parte si de un bonus de la un alt ziar european, care l-a numit „un mic dictator”. Bonusul este totusi oarecum umbrit de folosirea sintagmei „mic dictator” si nu „mare dictator”, dar merge si asa pana la urma.
In opinia mea formula cea mai potrivita ar fi „o caricatura de dictator”, da’ cine-s eu sa judec?
Cert este ca aceste semnale date de presa europeana coroborate cu unele declaratii publice ale unor adevarati lideri politici europeni (vezi cancelarul Germaniei) ar trebui sa ne ingrijoreze al dracului de tare in ceea ce priveste viitorul Romaniei in Uniunea Europeana. Si asta deoarece, criteriul fundamental pe care trebuie sa-l respecte un stat membru al Uniunii, este ca acesta sa fie stat de drept.
Ori cu Basescu nostru in frunte, in viitorul apropiat, aceasta notiune va deveni istorie pentru romani, iar dictatura (de carnaval sau nu) instaurata de acesta in Romania va fi precis motiv de excludere a Romaniei de la masa europeana.
Este probat in Istorie ca metoda aflata la indemana democratiilor de a lupta impotriva unei dictaturi, alta decat cea pe cale armata, consta in sanctiunile economice pe care le pot aplica acestei tari concomitent cu carantinizarea acesteia din punct de vedere politic pe plan intenational.
Partea a doua a acestui set de masuri i se aplica deja Romaniei, prin faptul ca in afara de intrunirile comune unde musai trebuie invitati toti sefii de stat, Basescu nu si-a marcat in agenda nici macar un sfert de intrevedere cu vreun lider politic important din lume. Practic el a scos Romania din circuitul relatiilor internationale.
Sa te tii insa patanie pe manelistii iute pupatori de cur basescian atunci cand Romania va fi si economic sanctionata, pe motiv de dictatura, mai ales in conditiile actualei crize economice.
Si acest moment este foarte, dar foarte aproape sa-si faca simtita prezenta.
Daca Basescu isi imagineaza ca lidership-ul politic european ii va tolera acest derapaj grav de la principiile democratiei se inseala amarnic.
Partea proasta este ca pe el nici in cur nu-l doare si, de suferit, tot noi vom suferi consecintele dementei sale.
Daca pe plan intern a facut ce a vrut atat din Constitutia tarii cat si dintr-o eventuala opozitie, jalonandu-si pas cu pas drumul catre dictatura cu renuntari si lipsa toatala de reactie din partea societatii romanesti, in relatiile internationale asemenea gainarii acceptate de poporu’ lu’ Brucan, nici macar nu intra in discutie.
Astazi, functie de decizia Curtii Constitutionale, vom sti cu certitudine, daca singurul „of” al Basescului a ramas gatuirea Presei si anularea dreptului la libera exprimare.
Daca decizia Curtii ii va fi favorabila, in ciuda evidentei strigatoare la cer de neconstitutionalitate, dictatorului de opereta nu-i va mai ramane decat mizilicul numit Presa, care-i va fi servit la micul dejun de catre Fisc, DNA si Servicii.
Asa ca nu ne ramane decat sa asteptam, ca de iesit in strada… preferam sa vedem meciurile Campionatului Mondial de Fotbal.

Basescule, Jos Labele De Pe Presa Si Libertatea De Exprimare!

De mai bine de cinci ani de zile de cand scriu si incerc sa lamuresc finalitatea actiunilor lui Basescu, am sustinut ca omu’ acesta nu are altceva in cap, decat desfiintarea statului de drept in Romania si instaurarea unei dictaturi, total subordonata interesului sau personal si indreptata impotriva interesului national, general.
In tot acest timp am fost injurat, facut cu ou si cu otet, de catre pupinbasistii talibani din blogosfera, care au adus drept contra-agumente faptul ca in Europa de azi nu mai este posibila o dictatura, ba mai mult, faptul ca pana acum Basescu nu a bagat la puscarie niciun jurnalist care l-a criticat.
Ei bine, iata, ca am avut dreptate si dupa ce si-a subordonat toate parghiile Puterii in stat, nestematele de pe coroana fiind Parlamentul, Guvernul si Curtea Constitutionala, a venit timpul sa termine si cu Presa, pe motiv ca aceasta ar fi o amenintare si o vulnerabilitate la adresa sigurantei si a interesului national.
Toate bune si frumoase numai ca, neducandu-l mintea prea mult, nu s-a gandit ca invocarea interesului national in scenariul securistic copt de el pentru a lua gatul Presei, poate sa fie o arma cu doua taisuri, cu efect de bumerang, deoarece la o analiza mai atenta, nu Presa este cea care ameninta interesul national, ci prezenta sa la carma tarii, insotita de actiunile cu caracter antisocial si antinational pe care le-a luat si le ia in continuare intr-un mod total discretionar.
Nu voi aduce ca argumente in acest sens gainariile si potlogariile ramase nesanctionate, care l-au imbogatit atat pe el, toata viata un amarat de bugetar, cat si pe membrii clanului sau, nici modul fraudulos in care si-a insusit cu japca al doilea mandat prezidential, ci voi face referire strict la actiunile intreprinse impotriva interesului national dupa criterii constitutionale.
Din economie voi face trimitere la articole din Constitutie incalcate fara jena de actualul presedinte incepand cu Art.1(5), Art.12(4),Art.13, Art.16(2), Art.28, Art.34(2) etc. Cine nu ma crede, poate sa citeasca articolele respective si sa traga propriile concluzii.
Totusi, din lungul sir al incalcarilor prevederilor constitutionale, cateva trebuie musai comentate, din perspectiva unui muritor de rand, diletant in Drept Constitutional, dar cu stiinta de a citi si intelege un text cat se poate de simplu si pe intelesul oricarui neavenit in domeniul juridic.
Astfel Art.3 garanteaza libertatea de exprimare.
Ori ceea ce vrea Basescu sa faca cu aceasta gaselnita de-a dreptul imbecila, nu numai ca ingradeste acest drept, ci il desfiinteaza sub sanctiunea incriminarii sale penale. Cu alte cuvinte daca indraznesti sa-l critici pe Basescu si regimul sau dictatorial-mafiot, obligatoriu atentezi la siguranta nationala si aduci, de pe pozitii de terorist, prejudicii grave interesului national. Deci, jurnalisti, ciocu’ mic si joc de glezne in asteptarea startului dat de Basescu pentru pupaturi de cur prezidential, ca altfel puscaria va mananca!
Un alt articol din care Basescu a facut varza prin taierea discretionara a pensiilor si salariilor este Art.47(1) referitor la nivelul de trai, text care stipuleaza clar si fara echivoc ca „statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent”.
Pai cata decenta putem contabiliza in urma masurilor aberante dictate de Basescu, in urma carora numerosi cetateni ai Romaniei vor iesi din aceasta iarna cu picioarele inainte, fara izmene pe ei (amanetate pentru plata imprumuturilor facute de Guvern) si cu panze de paianjeni şi turturi de foame si de frig la fund, pentru a fi cazati la loc de veci?
Numai Dumnezeu poate sa dea raspuns la o asemenea intrebare.
Dar poate cel mai evident mod de a atenta la interesul national, recunoscut public chiar de slujitorii Basescului, este cel in care Basescu si guvernantii lui ne-au mintit cu nerusinare, batandu-si joc la greu de prevederile Art.31, referitor la Dreptul la Informatie al cetateanului.
Oare ce drept la informatie li s-a garantat romanilor, atata timp cat au fost mintiti crunt si de la obraz pe toate canalele oficiale, guvernamentale si prezidentiale, referitor la gravitatea situatiei economice a tarii, fata de care nu s-a luat absolut nicio masura de imbunatatire sau macar de limitare a efectelor dezastuoase ale crizei, numai din dorinta de a-i asigura basescului un al doilea mandat?
Si cat de grav este atins interesul national astazi, in aceste momente in care Guvernul, depasit din toate punctele de vedere de evolutia crizei, gaseste in genocidul social solutia finala pentru a o depasi?
Daca la toate acestea adaugam si modul rusinos si profund antinational in care parlamentarii Basescului au cedat in fata pretentiilor udemeriste de a se renunta la limba oficiala romana pentru studiul Isoriei si Geografiei patriei, avem un inceput corect de definitie a ceea ce si cine este Inamicul Public Numarul Unu al acestei tari si al interesului ei national, Inamic care trebuie musai izolat si indepartat de la Putere intru izbavirea acestui neam atat de incercat de vicisitudinile Istoriei.
Presa a ramas, din fericire, singurul bastion necucerit decat partial de catre Basescu in marsul sau triumfal pentru instaurarea Dictaturii in Romania.

Basescometru

Neavand alte solutii si cu derdelus pe creier,
Guvernantii lui Basescu au gasit un consilier,
Inspirat fiind, se pare, de unu’, Vespasian,
Ce-n latrinele romane, din cacat a scos un ban,

Plus ideile lui Base si, tinand cont de poluare,
Pun romanii sa plateasca taxa pentru… aerare.
Au creeat basescometrul, aparat sofisticat,
Care numara basina, digital codificat.

La final de saptamana, contoru’ pus pe retur
Ne indica fara dubiu vanturi trase drept pe cur.
Si-un inspector, pus anume, greu platit si mult scolit,
Taxa ia la flatulente, pe indexul ce-a citit.

Si-uite asa Basescu-al nostru deveni nascocitor,
Consemnat va fi-n anale ca mare inventator.
Daca altceva de bine n-o lasa in testament
Va ramane in Istorii, nume pentru… instrument.

Sesam Deschide-te!

Odata cu instaurarea dictaturii mafiote in Romania, Basescu, precum in basmul copilariei noastre, a strigat „Sesam, deschide-te!” si a dat liber la bogatiile tarii, hoardelor de termite portocaliii, care sunt in stare de orice pentru a se mentine la Putere si a jefui cu nerusinare ceea ce a mai ramas de jefuit in aceasta tara.
Pasionat fiind de subiect am citit multa literatura de specialitate in care este studiat fenomenul mafiot acolo unde el isi face simtita prezenta.
Spre deosebire insa de tarile in care aceasta plaga nenorocita actioneaza de ani buni de zile, la noi, inventatori de notiuni si tipare sociale noi, precum „democratie originala”, Basescu a structurat si o retea mafiota originala, caracatita damboviteana portocalie actionand, spre deosebire de tarile susmentionate, la vedere, cu o nesimtire totala, fara vreo tresarire sau gand ca activitatea sa ar putea fi sanctionata in vreun fel de catre societate.
Si asta deoarece, Stapanul Serviciilor si al Institutiilor Abilitate vegheaza!
Sub pulpana lui calduroasa lupii au dat iama la oi, nestingheriti de nimeni, dulaii care ar fi fost de presupus sa aiba comportament ciobanesc, au fost transformati de Basescu in niste biete potai tomberonez-maidaneze, ocupate sa supravegheze la ordin rivalii politici ai Nasului, sa confectioneze dosarele care mai de care mai de rasul lumii si sa-i furnizeze stapanului informatii cu care sa-si poata struni, in interese strict personal, haitele de lupi, prin arma celui mai ordinar santaj posibil.
Santaj, altfel manuit cu maiestrie de Traienel si in situatii mai deosebite,cum ar fi realizarea unei majoritati parlamentare dupa voia si placul inimii sale.
Urmarind dezvaluirile facute in media in ultimile zile iti vine sa turbezi pur si simplu cand vezi avalansa de faradelegi la care s-au dedat si se dedau slugile Basescului si sa tipi pur si simplu de indignare cand vezi cum de la umilul caraliu, trecand prin DNA, Procuratura si terminand cu Justitia la cel mai inalt nivel, tot ceea ce este de presupus a lupta impotriva crimei organizate si a jafului national, sta cu mainile in san si asteapta indicatiile pretioase ale Carmaciului pentru a actiona. Nu mai exista procedura autosesizarii, iar la plangerile penale facute de terti impotriva oamenilor Basescului Procuratura si DNA raspund cu viteza luminii cu NUP , ba uneori (vezi Udrea) cu felicitari.
In sustinerea celor de mai sus as putea veni cu zeci de exemple aparute in presa in ultima vreme, exemple care dovedesc cat de extinsa este caracatita portocalie si cat de mult contribuie amarasteanul de rand la bunastarea acestui cancer, insa consider ca este inutil.
Cu riscul de a ma repeta subliniez faptul ca nu existenta acestei mafii deranjeaza cel mai mult, ci modul fatis, sfidator chiar, in care aceasta activitate se desfasoara la vedere si netulburata de institutiile abilitate ale statului.
Si cum dracu’ ar putea fi altfel cand pestele s-a imputit de ne-a strambat nasul dn loc, chiar de la cap, Basescu fiind campion absolut la tot felul de ilegalitati si faradelegi strigatoare la cer, incepand cu Dosarul Flota si terminand cu apartamentul din Mihaileanu, fapte pentru care, in loc sa zaca dupa gratii, a fost premiat cu un nou mandat prezidential.
Tragedia nu ar fi totusi chiar atat de nesuportat, daca poporul s-ar bucura cat de cat de un trai decent, lipsit de grija zilei de maine si n-ar fi supus stresului insuportabil al Sabiei lui Damocles ce stă deasupra gatului sau.
Asa insa, cand in toate clasamentele detinem locuri de podium in ceea ce priveste nivelul saraciei si al nivelului scazut de trai in lume, si cand Basescu decide discretionar taierea pensiilor, salariilor, subventiilor pentru incalzire etc, condamnand pur si simplu la moarte o mare parte a populatiei acestei tari, parca iti vine sa te substitui arnautilor Basescului, orbi la toate talhariile si marsaviile pe care portocaliii le comit cu nerusinare, chiar sub nasul lor si s-o pui de o revolta populara care sa puna capat acestei mizerii, ridicata de Basescu la nivel de politica de stat, in Romania europeana a anului de gratie 2010.

Auzit-am La Romani !

– „Blestemat sa fii Basescu si-a ta sleahta de banditi”
Striga azi romanii-n strada infuriati, scrasnind din dinti.
– „Sa n-aveti parte de odihna nici macar de pacea sfanta
Pentru foamea ce-ati adus-o si-oprimarea cea mai crunta.

Viermi scarbosi sa se infrupte din seu’ ce-ati adunat
Cand prin furt si prin minciuna pe romani i-ati ruinat.
Foc de iad sa parjoleasca in veci sufletele voastre
Tot asa cum voi facurati, in ast’ trai, cu-ale noastre.

Iar averile ce strans-ati, ca supusi la mare Nas,
Pe pustii sa se topeasca, risipite de urmasi,
Istoria sa consemneze, la capitolul damnati,
Ale voastre nume rele, drept exemple de ratati.

La osanda grea si cazna sa fiti aspru condamnati
De Divinitatea Sacra atunci cand fi-veti judecati.
Sa n-aveti parte de iertare pentru faptele comise
Ci numai de Focul Gheenei pentru vietile distruse.

Iar de Domnul va s-auda ruga de sarmani ca noi
Sa n-astepte pentru plata, Judecata de Apoi.
Ci acum sa va trimita in loc bine ferecat
Cu zabrele la ferestre, loc pazit si meritat.

Voda fie-n cap de lista, cu ani grei de puscarie,
Sa se curete şi tronul de aşa o murdărie.
Dreptate prin judecata sa se faca-acum în neam
Sa scapam de la domnie de-un beţiv si de-un tiran.”

De La Cotroceni La Targoviste, Cu O Halta La Snagov

Romanul are o vorba. Atunci cand destinul cuiva se intrerupe brusc si intr-un mod nu tocmai fericit, el da din umeri si sintetizeaza printr-o zicere „acolo l-a tras ata, dom-le!”.
Vazand incrancenarea si incapatanara cu care de la o vreme Nasu’ isi cheama Famigliile pentru bataita la poponet si indicatii pretioase in locatia Snagov, Speranta ma duce cu gandul ca nu vom apuca sa vedem terminat in conditii de normalitate al doilea mandat prezidential, cat despre termitele portocaliii, in comparatie cu taranistii, putem spune ca cei din urma au terminat intr-un mod fericit cu politica, fata de ce vor pati slugile lui Basescu cand vor deveni istorie.
De ce spun acest lucru?
Simplu, deoarece avem dovada ca ultimii care au avut de-a face, chiar si tangential cu Snagov-ul deciziilor basiste, si-au incheiat socotelile cu aceasta lume in mod tragic si brusc.
De la Michael Jackson, intr-o ordine inversa, trecand prin liderul bulgar Jivkov si ajungand la escala helipurtata ceausista din 22 decembrie 89, facuta inaintea autostopului care l-a condus exact in fata plutonului de executie de la Targoviste, ultimele VIP-uri, chiriasi temporari ai Snagov-ului, si-au incheiat viata intr-un mod cu totul neasteptat fata de procesul acesteia de pana la momentul respectiv.
Crestin fiind, nu-i doresc Basescului final plumbuit cu miros de tamaie si clinchet de cadelnita, da’ parca o debarcare fericita cu zanganit de catuse inchise, tot ar fi pe masura faptelor sale.
Ori, urmare a unei logici firesti si a mersului fatalitatii, s-ar parea ca aceste vizite la „locul faptei” vor avea rezultatul sperat de milioane de romani.
Asta unu la mana !
Doi la mana, cu trimitere la aceeasi adresa lacustra, putem socoti marea frasuneala mediatica ce a precedat intalnirea de ieri ca fiind nici mai mult, nici mai putin decat o fasaita sulfuroasa cu faptas Basesc.
Ce altceva s-ar putea spune despre acest nou episod din serialul „Ce minciuni ne-a mai turnat Basescu”, atata timp cat dupa ce ne-au tocat pur si simplu la cap, aproape o saptamana cu scenarii care mai de care mai fanteziste despre remanieri, reglari de conturi basisto-udristo-bevebiste etc, acompaniate la momentul faptei cu o desfasurare mediatica impresionanta, din care n-a lipsit nici desantul heli-purtat pentru a intregi numarul jurnalistilor care au numarat masinile prezente la intrunire, am inspirat aerul puturos produs de un mare fas?
Autorul ?
Cine altul decat iubitul nostru prezidel (de fapt mai mult al lor, decat al nostru), care prin surse a alimentat media, aducand-o in pragul isterizarii, cu intentii de remaniere si vendette anti BVB, in ideea de a schimba azimutul artileriei jurnalistice chitit pe tragedia in care ne-a varat ‘mnealui si gasca sa de derbedei catre o banala schimbare de ministri, facuta pe modelul schimbarii lenjeriei intre soldatii armatei sovietice.
Domnii din media, in loc s-o tina tare si teapan pe ideea ca Basescu isi intareste pe zi ce trece dictatura, au pus botu’ (sa fiu scuzat) si au dezbatut pe toate fetele marele nimic, frectia de la piciorul de lemn, sau altfel zis, remanierea guvernamentala.
De parca acest lucru ar servi la ceva, sau ar aduce vreo schimbare cu implicatii majore si benefice in evolutia viitoare a Romaniei. As putea continua dar subiectul este chiar de aruncat la cosul de gunoi.
Si pentru ca vorba ceea „the show goes on”, in tot haloimisul asta politic de saptamana trecuta, am mai avut parte de un episod hazliu, daca nu ar fi de-a dreptul stupid, in care liderii Opozitiei, in loc sa-si dea mana si sa lase dracului orgoliile de gradinita de-o parte, pentru a pune de o strategie comuna beton de a scoate tara din criza si a-l suspenda pe Basesu, s-au retras in vestiar, unde si-au masurat, cu public, faloseniile masculine cu batul de chibrit pentru a vedea cine-o are mai lunga si mai groasa pentru a putea fi decretat „regina balului opozitiei”.
Bagati-va fratilor mintile in cap ca daca socotiti mai bine v-au lipsit doar opt voturi pentru a ne ferici.
N-ati face rau daca ati invata sa numarati aceasta diferenta in ungureste, si ati pune-o de o noua majoritate sufiecienta pentru debarcarea Basesc-ului, implicit pentru scaparea tarii de belelele portocaliii.

Comandant Pe Un „Cosciug” Plutitor

Încă din start doresc să-i avertizez pe cititorii rîndurilor care urmează că nu mi-am propus nici rolul de acuzator, nici pe cel de judecător al unor persoane care au avut un rol decisiv şi bine stabilit în procesul de înstrăinare şi distrugere a flotei comerciale romăne, în dorinţa unei îmbogăţiri personale rapide, fără niciun merit şi fără a da socoteală cuiva.
Mi-am propus, în schimb, ca în tot ceea ce voi scrie referitor la acest subiect, să fac referire numai la fapte trăite de mine şi la oameni cu care în activitatea mea am intrat în contact, lăsînd cititorului posibilitatea de a trage singur concluziile ce se pot desprinde din relatarea unor evenimente şi cerîndu-mi totodată scuze anticipat, dacă uneori în dinamica relatării cititorul va descoperi uneori poate, şi note de subiectivism.
Totuşi, pentru a înţelege cît de cît fenomenul care a dus la dispariţia în ceata comercială maritimă, a unui parc naval impresionant ca număr, specializare pe grupe de nave, tonaj, etc. trebuie să pornim de la premisele începutului de an 1990, cînd imediat după evenimentele din Decembrie ‘89, în România, prin trecerea de la sistemul comunist la trecutul şi viitorul sistem capitalist, s-au creat condiţii excelente pentru dreularea unui jaf naţional bine dirijat şi înfăptuit de către oameni aflaţi la momentul respectiv în importante funcţii de conducere administrativă sau decizie politico-economică.
Pe de-o parte, vidul legislativ total, caracteristic legilor specifice noii economii de piaţă, dublat de lipsa unui control legal şi riguros al averii comune moştenite de la sistemul comunist şi de existenţa unei prese agresive, care taxa imediat orice încercare de control asupra acesteia drept atitudine comunistă, şi marcat de diletantismul organelor de cercetare, anchetă şi sancţiune (poliţie, procuratură, justiţie, experţi financiari specializaţi în fraude comerciale, etc.), datorat pregătirii reprezentanţilor acestor organe şi instituţii pentru cu totul şi cu totul altfel de infracţionalitate economico-financiară, iar pe de altă parte lăcomia, setea de înavuţire rapidă, prin orice mijloace, dispreţul total faţă de societate al unor ciocoi de tip nou, pe fondul unei corupţii generalizate pînă la cel mai înalt nivel, a dus la falimentarea rapidă şi înstrăinarea doar în scop personal nu numai a flotei comerciale române, ci a întregii economii naţionale.
Viitorul dezastru al flotei avea să fie prefigurat de „punerea pietrei de temelie”, aşezată cu multă grijă la începutul anului ‘90,de Petromin Constanţa, care deţinea în exploatare navele de mare tonaj, proprietate Navrom Constanta, nave reprezentate de mineraliere şi petroliere.
Astfel majoritatea acestor nave, în urma unor contracte Joint-Venture (de care puţină lume avea habar la momentul respectiv), au început să ia rînd pe rînd drumul Greciei, spre şantiere navale din Pireu mai exact, unde în principiu, după ce ar fi fost reparate pe banii partenerului străin (marea majoritate a banilor proveniţi din ipotecarea navelor (sic!)), urmau să fie exploatate în comun de Petromin şi respectivul partener, profitul fiind de asemenea împărţit procentual funcţie de cota de participare a părţilor contractante.
Iniţiatorul acestui proces ireversibil, a fost c.l.c. Călin Marinescu (alias Shogun-ul), în perioada respectivă după ce temporar, ca „mare revoluţionar” – se distinsese prin imediata ocupare a sediului Securităţii port Constanta şi însuşire a arhivelor aflate acolo, în primele minute de după fuga împuşcatului – ), uns ministru-secretar de stat la ministerul transporturilor, susţinut din umbră de nume grele din politica post-decembristă română.
Inutil să precizez că niciuna dintre navele respective nu a mai văzut ulterior vreun port românesc, ele trecînd rînd pe rînd în proprietatea partenerilor străini din varii motive litigiose, cele mai dese fiind susţinute de neîndeplinirea obligaţiilor cotractuale ce-i reveneau părţii române.
Nu are rost să insist pe mecanica acestui prim mod de înstrăinare, deoarece el a făcut obiectul unui proces derulat în perioada regimului Constantinescu, proces terminat cu sentinţe judecătoreşti definitive, privative de libertate între 5 si 13 ani, dictate împotriva părţii vizibile şi implicate prin semnături din clica de hoţi, în frunte cu distinsul magician Călin Marinescu.
Ca o paranteză, voi adăuga totuşi că numai o parte din pedepsele respective au fost executate, niciun condamnat nesuportînd pe motiv de sănătate regimul penitenciar, iar la eliberarea, tot din motive medicale a Shogun-ului, acesta a fost inclus pentru merite deosebite şi refacere psihică în delegaţia oamenilor de afaceri români care l-a însoţit pe nou-alesul preşedinte al României, Traian Băsescu, în prima vizită facută de acesta în Marea Britanie.
Crucea şi Veşnica Pomenire ale acestui laborios şi profitabil (pentru unii) proces de jaf naţional neruşinat a fost însă pusă în guvernarea C.D.R.-istă, cind ministrul transporturilor era acelaşi Traian Băsescu, la sfîrşitul mandatului său, în curtea martimă a României nemaiexistînd decît cîteva epave cu titlu de inventar, pe care distinsul ministru le oferea – citez din memorie – „spre a fi pupate pe pavilion de cei care se interesau de situaţia flotei, în port la Agigea”, unde erau acostate (ulterior au dispărut şi acestea).
Una dintre măsurile care au facut posibilă această dezvoltare a situaţiei a constat într-o hotărîre de guvern prin care întreprinderile armatoare importante la acea dată în România respectiv Navrom, Petromin şi Romline Constanţa au primit binecuvîntarea de a da în locaţie de gestiune grupuri de nave unor operatori independenţi români, în mare parte comandanţi de nave, care depuneau o garanţie modică şi care de cele mai multe ori aveau în spate interese şi oameni de afaceri de mic calibru străini, ei reprezentînd doar paravanul acestora.
Metoda a fost relativ simplă: noii operatori au subînchiriat la rîndul lor navele, încheind cu firmele respective contracte bare-boat, prin care transferau navele abia primite în responsabilitatea exploatării acestor parteneri străini.
Şi din nou s-a profitat la greu, pe de-o parte de necunoaşterea noilor mecanisme de exploatare a navelor, devenind posibilă trecerea lor în proprietatea noilor parteneri ca urmare a neîndeplinirii de către partea română a condiţiilor contractuale, iar pe de altă parte, după ce unii dintre noii operatori şi-au făcut plinul valutar în conturile personale, au început pur şi simplu să facă pierdută urma navelor, părăsite, arestate şi apoi confiscate în diferite porturi ale lumii pe motiv de neachitare datorii portuare.
Încă o dată, nu doresc să intru în amănunte ci doar să creez o parte din atmosfera în care la sfîrşitul anului 1996, prin intermediul unei firme de crewing contra unui comision de 800 usd, am primit comanda navei „Humuleşti”, un cargou de 8.700 tdw, aflat ancorat în rada portului Dakar din Senegal.
Nava, împreună cu alte surate, fusese dată spre administrare şi exploatare, în baza modelului de mai sus, firmei „Euroship” din Constanţa, în spatele căreia se afla un avocat „om de afaceri” greco-marocan Sissanis, bun „prieten” cu directorul de atunci al Navrom-ului, Manea Ghiocel, operatorii români fiind de fapt nişte marionete în mîna acestui păpuşar.
După instructajul făcut la sediul firmei anterior plecării, instructaj în care mi s-a prezentat o situaţie mai mult decît „roz” a firmei şi a navei, pe data de 17.10.1996, după un zbor de cîteva ore, cu o escală de o noapte în Paris, însoţit de ceilalţi membri din echipaj, am sosit aduşi de o şalupă la navă, pentru a face schimbul de echipaje.
Din acest moment a început coşmarul şi calvarul celor 6 luni petrecute la navă şi terminat cu două procese, unul la Cape Town şi unul la Constanţa, ambele cîştigate de subsemnatul şi de echipaj în detrimentul armatorului, care (ManeaGhiocel) la unul dintre procese (cel din Constanţa), a fost adus încătuşat de poliţie la unul din termene, după ce în prealabil afirmase despre mine ca sînt hoţ şi că am „subminat economia naţională”.

Basescule, Ne vrem Banii Inapoi!

Cetateanul de la Roma multumit era se pare,
De-i dadeau mai marii urbei ceva paine si mult circ.
Noi, urmasii lui genetici, de la Tisa pan-la Mare,
Avem circ, n-avem si paine, suntem doar marfa pentru dric.

Pastisa de Collosseum, arena e Parlamentu’,
Iar circarii sunt alesii, de culoare mai oranj,
Ce-si joaca rolul bine si sfidand Regulamentu’
Provoaca voit in tara, de la lege derapaj.

Colombina Anastase, fosta Miss de carnaval
Si cu claunu’ Olteanu, din nascare purtand masca,
Se supun unui scenariu, avand rolul principal,
Regizat de presedinte secondati fiind de gasca.

Show-ul a-nceput in iarna, cu vreo sase ani in urma
Fiind deschis chiar de-Alesu’, in rol de iluzionist.
Mincinos in partitura, el ne-a luat ca pe o turma,
Buna doar de sacrificiu, pentru visu-i de-arivist.

N-am stiut ca regizorul, vataf peste saltimbanci,
Pregatit e sa ne traga, din culise’, un mare tun
De-am ramas in pielea goala cei mai cei dintre saraci
Iar la carma tarii, astazi, avem parte de-un nebun.

Perspectiva este sumbra si tot rasul ne-a pierit
Fiind inlocuit de lacrimi si proteste-n batatura,
Impotriva unui voda ce tiranic ne-a belit,
El tronand in opulenta si cu gand la dictatura.

Veni, iata, insa timpul, ca ajunsi sarmani si goi,
Far’un viitor de bine si-nrobiti in datorii,
Sa strigam in gura mare: – „Ne vrem banii inapoi,
Cabotinu’ si-a lui sleahta sa-i ia dracu pe pustii!”

Sabat Si Adevar La Cotroceni

Ora tarzie de Sabat la Palatul din deal.
La biroul sau de lucru, luminat discret doar de o veioza, Traian, cu o sticla de whisky pe jumatate goala in fata, sta la birou, fumeaza Kent dupa Kent si mediteaza, pierdut in fumul dens din incapere, la evenimentele ultimilor zile.
Desi i-au iesit toate jocurile si sforariile pe care le-a tras, un sentiment de neliniste si teama l-a cuprins de cateva zile, chinuindu-i noptile in care abia mai apuca sa doarma doua-trei ore. Chinul care-l macina este generat de faptul ca nu intelege de ce romanii, in loc sa-i multumeasca si sa-l venereze ca pe vremuri, cand asculta manele si bea palinca cu ei, iar apoi se intreceau la tuns oaia si berbecu’, tocmai acum cand i-a fericit cu taiatul salariilor si al pensiilor, au ajuns sa protesteze in strada si sa dea foc la pozele pe care altadata se buluceau sa obtina autografe.
Coplesit de acest gand si pentru a scapa macar cateva ore de el, Traian vru sa puna mana pe telefon si s-o cheme pe Duduia. Amintindu-si insa de modul lamentabil in care esuasera ultimele lor intalniri, ce s-au vrut erotice, dar s-au sfarsit in betii crunte datorita neputintei sale, dadu plictisit a lehamite din mana si renunta la telefon. Isi mai turna un pahar de whisky si, dupa ce-l dadu peste cap, vru sa se duca la culcare, cand, brusc, un gand il tintui pe loc.
Inainte de a pleca la Scoala de Vara a FSB de la Lubianka, Aliodor ii lasase o oglinda fermecata, pe care o putea folosi o singura data, la moment de mare cumpana. Inspirat de acst gand, Traian apasa pe un buton secret montat in birou si, fara cel mai mic zgommot, in perete se deschise o usa mascata care-i permise accesul in Camera Violet.
Ajuns in camera el se opri in fata unei oglinzi montata intr-o rama de aur, pe un suport de mahon, capitonat cu matase violet si, dupa ce-si facu curaj, intreba:
– Oglinda, oglinjoara, exista in aceasta tara un om mai frumos, mai destept, mai bun si mai drept decat mine?
De cum ii auzi intrebarea, oglinda se puse pe un ras aproape isteric, de se zguduira peretii palatului, pana crapa (nasol, ghinion 7 ani), dupa care se opri brusc si stergandu-si lacrimile ii raspunse:
– Auzi, Traienele, tu chiar vorbesti serios si vrei sa-mi pierd timpul insirandu-ti vreo douazeci de milioane de nume de romani care intrunesc aceste criterii ? Hai, fii serios, te rog si lasa intrebarile de intarit moralul, intreaba-ma si tu ceva pragmatic, da’ vezi, ai dreptul la o singura intrebare.
Auzind aceasta, Traian, dupa ce se gandi putin, intreba:
– Oglinda, oglinjoara de cine trebuie sa ma tem in tara?
– Ei, vezi, asa mai vii acasa, ii raspunse oglinda vesela! Pai vezi tu, mai Traiane, daca a vazut poporu’ ca nu-ti pasa de nimeni si de nimic, in afara de tine si ca minti de ingheata apele, a ajuns sa se roage la Dumnezeu sa-l scape de tine.
Imediat ce termina de spus acest lucru, vocea oglinzii fu inlocuita de cea a unui robot care comunica:
– Dupa cinci secunde aceasta oglinda se va autodistruge: 5, 4, 3, 2, 1 buuuum! si oglinda se mistui intr-un nor de fum inecacios.
Usor nedumerit, nestiind cine-i acela caruia i se roagă poporu’, Traian se duse la birou, isi mai turna un pahar de whisky si forma un numar de telefon:
– Alo!
– Alo, da, sa traiti Sefu’, se auzi vocea sefului SRI de la celalalt capat al firului.
– Ba, Maiore, uite care e treaba, tocmai am aflat ca e unu, Dumnezeu, cu care uneltesc romanii si se roaga de el sa ma dea jos. Ia-l pe Morar si pe Kovesi, aflati tot ce puteti despre el, daca-i curat confectionati-i voi un dosar, pe modelul stiut si in termen de douazeci si patru de ore sa nu mai aud de el.
Nemaiasteptandu-l pe Maior sa-i raspunda, Traian tranti telefonul, termina ultimul strop de whisky din sticla si pleca la culcare, oarecum mai linistit.
In dimineata urmatoare, inainte de expirarea celor douazeci si patru de ore, decum ajunse la birou, secretara il anunta ca Seful SRI asteapta sa fie primit.
Traian isi aprinse o tigara, desfacu o noua sticla de licoare scotiana, isi turna cu mainile tremurande o portie zdravana de inviorare, o bau, dupa care ii ordona secretarei sa-l lase pe Maior sa intre:
– ‘Traiti, Sefu’! zise acesta, vizibil marcat de noaptea nedormita.
– Sa traiesti si tu, ba Maiore, da’ nu mai mult ca Gica Petrescu, ha,ha,ha raspunse hahaindu-se Traian. Ia zi, ai ceva noutati?
– Si inca ce noutati Sefu’, nici n-o sa va vina sa credeti cand le veti auzi!
– Baga, Maiore!
– Ieri noapte, dupa ce mi-ati ordonat ce am de facut, mi-am pus tot personalul pe jar si spre dimineata am primit raspunsul.
– Hai, zi odata si nu ma mai fierbe, zise Traian nerabdator.
– Pai, nu de Dumnezeu trebuie sa va temeti Sefu’, ati fost dezinformat, ci de dracu’, deoarece aproape tot romanu’ zice ca, daca dracu’ v-a adus si v-a inscaunat la Cotroceni, apai tot el sa vina, sa va ia si sa va duca pe pustii, unde si-a intarcat mutu’ iapa. Ori cu dracu’, nu prea ne putem pune, Sefu’, ‘traiti!

EBA La Briusel

Ieri botoasa lu’ tatuca la Briusel tinu discurs,
Coafata ca-ntr-un horror mai ceva ca cel pe bune,
Sperie de la tribuna, far-a da drept de raspuns,
Demnitari, demnitarese uluiti de-asa viziune.

In cap serpi si lighioane dantuiau in mare chin
Paru-i zburlucit pe umeri, temute cozi de dragon,
Se invartosa spre lume, sugerand doar jeg si slin,
„Aranjat” cu mare „arta” o liana si-un odgon.

Vrand sa para elevata si cu stil de mare star
EBA-a aratat ca dracu si a provocat oroare
Audientei prea selecte, alta decat cea din bar,
Cu care-i obisnuita, cand revine-ntre hotare.

Fata, ia sfat de la mine, la Briusel nu-i ca-n Bamboo,
Unde poti intra-n bikini si sa fii aplaudata.
Schimba-ti look-ul si stilistul si fa asta chiar acu’,
Daca vrei să ai succesuri, nu să fii repudiata.

Dati Un Ban Pentr-un Golan

Luminatu’ despot, Base, da zapis catre pulime
Ordonand exterminarea multora din romanime
Langa cota de o litra, luata din salar’ cu japca
Ban pe ban sa stranga prostii, cheta sa ii umple sapca.

Dupa ce cu nesimtire si tupeu nemasurat
Praduit-a banul tarii de la banci imprumutat,
Vrea Basescu ca boboru’ sa stranga acum cureaua
Si marinimos sa-i umple, la chemarea-i, teschereaua.

Bourenii si Videnii, alde Udrea si cu Blaga
Averile sa-si inmiasca si sa nu-si consume vlaga.
Fiindca, deh, ei sunt alesii, camarila imperiala
Tinuta la mare cinste pe-a natiunii cheltuiala.

Boboreanu’ e cu carca, vita buna de-njugat
Înhămată-n jug sa are, pe mosie la-mparat.
Zapisu’ e cu bataie si cu tel ambitios
De batrani vrea sa ne scape ca de lest neputincios.

Mari tampiti ne crede Base, cu gramaj mic la gandire,
Sa-i dam ban muncit cu truda, pe model de infratire.
Solidari ne vrea cu hotii si banditii din guvern
Ce au saracit o tara, lalaind un fals refren:

Cum ca altii sunt de vina, ca in timpuri de belsug
Au dat bani la saracime si au mai slabit din jug.
Pielea, deci, vor s-o jupoaie invocand o criza grea
Dupa ce, precum lacusta, au ras tot ce se putea.

Motivat a fost sloganul „Dati un leu pentru Ateneu!”
Dar stupid e azi să vină cel mai mare derbedeu
Care stă cu mana-ntinsa, cu bocancii pe divan,
Cerand lumii sărăcite: „Dati un ban pentr-un golan!”

Dictatura A Murit, Traiasca Dictatura!

De baut da Plescoita la intregul cabinet,
Sampania curge-n valuri, libera la robinet.
„Pusca si cureaua lata” canta iar Primu Ministru,
Ii dadura vot miseii pentru set de legi sinistru.

Ungurimea-i bucuroasa si e prinsa intr-un ceardas
Printr-un troc ei aruncara graiul nostru pe faras.
Prea ferice e si Voda, tara-ntreag-a transformat
In umila servitoare, sluga la al sau palat.

Pohta lui e lege astazi, de la Mare in Carpati,
La mujici e jale mare, de Voda fost-au tradati.
Senini sunt si ticalosii ce-au votat in Parlament
Legi tembele, criminale ce conduc la faliment.

Crapa-n strada pensionarii, protestand acum in van,
Voda le-a luat din chimiruri, ultimul lor gologan.
Mamele isi plang copiii, lasati fara viitor
De-mprumut facut de Voda, erijat in dictator.

Geaba protesteaza vulgul, sub un soare ucigas,
Voda hahaie-n palatu-i si le-arata cine-i Nas.
S-au imbulucit cu votu’ sa-l aleag-a doua oara,
El ii las-acum sa urle, de foame si frig sa moara.

Liber a dat la hotie pentru simbriasi docili
Facand loc la saracie la cei multi si cei umili.
Dupa douazeci de ani in care, tot romanul a sperat
La belsug si libertate, vede azi ca-i inselat.

Dictatura-i iar acasa, sus in deal, la Cotroceni
Sta cu Voda-acum la masa, iara noi mancam coceni.
Sacrificiul dat de tineri intr-un Undrea-nsangerat
Striga azi de prin morminte si se cere razbunat.

Cu Un Dictator In Frunte, Vom Avea Victorii Multe!

Imediat dupa validarea rezultatului alegerilor prezidentiale din decembrie trecut, de catre judecatorii CC, in ciuda evidentei mai mult decat strigatoare la cer a jafului electoral fara precedent practicat de Basescu si clanul sau de mafioti, pentru a-si depasi contracandidatul la o diferenta infima de voturi si alea venite din strainataturi, am scris o postare intitulata „Basinosii”.
Sincer sa fiu pana ieri noapte mai credeam ca totusi judecatorii numiti in acest for suprem decizional, sunt mai presus de manariile si smenurile basiniste, ca au o constinta proprie, ca servesc Justitia, ca deciziile lor trebuiesc respectate cu sfintenie ca emanand nu numai de la niste minti luminate, ci si conectate total si nepartinitor la actul de justitie, respectiv dreptate.
Pe dracu !
Ceea ce s-a iantamplat ieri in Parlamentul Romaniei, pana noaptea tarziu, ne dovedeste ca aceasta Curte nu reprezinta nimic altceva decat o prelungire a rectului prezidential cu care Traian se caca pe capatanile romanilor de cand a luat puterea in mana.
Lasand la o parte circul la care am asistat, in care s-a votat si s-a tot votat, pana cand a iesit cum a voit chiombu’, desfasurarea evenimentelor se poate constitui intr-un preludiu al momentului in care Basescu va scoate tancurile in strada si va dizolva Parlamentul.
In conditiile in care Motiunea de Cenzura de astazi, desi sprijinita masiv de vointa populara, are sanse minime de a trece, noi urmand a suporta prezenta guvernului Basescu, pana cand acesta va dispune altfel, chiombu avea nevoie ca de aer de o Curte Constitutionala obedienta pana la nerusinare, care sa anihileze si ultima cale de atac a Opozitiei impotriva legilor Basescu-Boc, total anticonstitutionale, antipopulare si in general anti a tot ceea ce inseamna decenta sau notiune de etica.
Cine se mai amageste cu gandul ca in Romania mai exista ramasite de stat de drept si ca Basescu nu a instaurat, prin cedarile repetate si de cele mai multe ori tacite ale norodului in fata atacurilor la baioneta date de acesta impotriva democratiei, dictatura, se inseala amarnic.
Traim in plin cosmar al dictaturii redivivus, cu un Ceausescu 2 reloaded si reiancarnat in actualul presedinte.
Ori, pornind de la actuala stare de fapt, Basescu nici nu mai are nevoie sa scoata tancurile si sa forteze dizolvarea statului de drept, acest lucru s-a petrecut deja, iar noi culegem ceea ce au semanat cinci milioane si o litra de manelisti in plina luna de decembrie.

Felix A Fost „Penetrat” De Pinocchio Ex-Anvers

Dupa ce timp de mai bine de cinci ani am postat pe forum la editia on-line a ziarului Jurnalul National, stabilind in acest timp si relatii de colaborare excelente cu seful personalului care se ingrijeste de aceasta editie, iata ca a venit si vremea „pay-back-ului”. A fost suficient ca amicul meu virtual sa intre in concediu, pentru ca postarile mele anti-basescu, sa fie banate de inlocuitorul acestuia pe motiv de folosire de cuvinte indecente. Mai precis am fost facut Ban de Constanta din cauza folosirii cuvantului „cacaniu”.
Bref, ce s-a intamplat?! Dupa ce timp de vreo doua zile, poezelele mele anti-chiombila au fost sterse de la comentarii, mi-am luat inima in dinti si am consumat cateva minute-telefon pentru a afla de la amicul meu ce l-a deranjat atat de tare, de mi-a pus-o mai ceva decat japonezii americanilor la Pearl Harbour, sau Bin Laden newyorkezilor in septembrie, in sensul ca fara avertisment sau declaratie de razboi, m-a atacat de nu m-am vazut la „productia” litarara.
Ei bine, in loc de amicitie, am fost intampinat cu ostilitate de inlocuitorul temporar (sper) al amicului meu, care mi-a spus ca motivul banarii il constituie trivialiatea continuta in poezelele mele. Curios si intrigat i-am cerut „esplicatii” la care acesta mi-a raspuns senin si dezinhibat ca, „par examplu”, in titlul unei poezele am folosit cuvantul „cacaniu” ceea ce nu se face carevasazica in paginile unui ziar care se respecta. Nu m-am lasat si i-am zis ca, pe de o parte cuvantul incriminat este prezent in DEX, iar pe de alta parte dumnealor au un sistem automat de „filtrare” care iti umple gura de virgule si stelute, in cazul in care te produci cu mascari pe forum, sistem care nu a sesizat nici-un cuvant nelalocul lui. Nu are rost sa reproduc toata discutia, cert este ca intr-un tarziu preopinentul meu, vrand-nevrand, a trebuit sa cada la pace, cu conditia sa scot cuvantul „cacaniu” din titlu.
De Caragiale, putin zis, dar asta este, a trebuit sa renut la nuanta sulfuroasa si sa-i fac pe plac!
Stand eu si cugetand ceva mai adanc dupa terminarea ostilitatilor, pornind de la considerentul ca pe forum la scriitorul Tudor Octavian, din nou „par examplu”, exista un grup de forumisti care cat este ziua de lunga se injura si se mahalagesc folosind in clar un limbaj care ar inrosi obrajii celui mai birjar dintre birjari si nimeni nu le zice nimicuta pe motiv de vocabular neadecvat, am ajuns la concluzia ca nu nefericita mea inspiratie poetica prin folosirea cuvantului „cacaniu” l-a indarjit pe cerberul jurnalist, ci mai degraba continutul postarilor respective in totalitatea lor.
Mergand mai departe pe linia logicii elementare mi-am dat seama ca de fapt, serviciile lui Pinocchio ex-Anvers au reusit sa dovedeasca vigilenta oamenilor lui Felix si sa-l „penetreze” prin infiltrarea unor agenti din gasca portocalie exact la locu’ potrivit.
Inchei aici povestirea micii mele patanii, cu speranta ca serviciile de contrainformatii ale lui Felix vor actiona la timp si vor anihila jocurile abil concepute si executate de Pinocchio, in vederea anihilarii opozitiei 🙂 .
Cu alte cuvinte, astept sa-si termine amicu’ concediul.

Ia Aminte, Traienele!

In antichitate grecii o cutuma respectau
Autori de fapte grave, din letopiset stergeau,
Mai tarziu, in Evul Mediu, exista un obicei
Consemnati erau satrapii cu porecla de misei.

Catre timpurile noastre, lumea s-a emancipat
Dar tiranii si despotii de oprobiu n-au scapat.
Functie d-ale lor fapte, ei au fost stigmatizati,
Caci Istoria nu uita nume de descreierati.

La noi insa-i jale mare, nu stim cum sa procedam
Pe Basescu, presedinte, sa-l damnam sau sa-l uitam.
Faptele-i, la diagnostic, cu dementa coincid,
Care ne-au adus doar haos, culminand c-un genocid.

Insetat fiind de Putere si cu gand la dictatura
A sadit in romanime dezbinare si doar ura.
Si-a batut joc de precepte, de ce-i sfant si de morala
Ce-a fost bun in tara asta, azi e tema de ocara.

La Putere-i preacurvia, etilismul si hotia,
Iadul ne-a adus Basescu, condamnata-i Romania.
Minciuna-i o calitate, marlania o virtute,
El e azi vazut ca Moise de lingai si multe tute.

A instaurat teroarea, prin santaj si-amenintare
Si speranta de mai bine, prin decret vrea sa omoare.
Nu-i mai sta nimic in cale, face numai ce pofteste
Voia lui e lege-n tara, Constitutia-i poveste.

Tot Istoria ne-nvata, dandu-ne exemple grele
Cum pieira dictatorii, autori de fapte rele.
Fara trambite si surle, fara fala sau regret
Fost-au maturati din cale, numele dus in desert.

Ia aminte, Traienele, si invata din trecut
Oricat de pe val esti astazi si oricat ai fi temut
Vine clipa Judecatii pentru tot ce-i muritor
Iar osanda este crunta pentru orice dictator!

In The Name Of Allah !

Toamna anului 1994 m-a găsit executînd un contract pe nava “Mare”, cu armator grec şi pavilion Panama. Cu această ocazie, am simţit pe pielea mea “binefacerile” aduse de revoluţia islamică în Iran, în portul Bandar Abbas, de unde am încărcat bitum în butoaie pentru Chittaggong în Bangladesh.
După cele văzute şi trăite de mine pe pămînt iranian, pot spune fără exagerare şi cu mîna pe inimă faptul că, în opinia mea, Iranul sfîrşitului de mileniu şi secol, reprezenta la momentul escalei respective nici mai mult nici mai putin decît începuturile Evului Mediu, întemeiat pe existenţa statului bazat pe preceptele fundamentalismului islamic aplicate nefericit cu metodele nazisto-fascisto-staliniste în modul de control al destinelor unui popor.
După acostarea navei în port, în timpul controlului de sosire, efectuat de militari pe lîngă obişnuitele organe vamale, la un moment dat am fost chemat de Ofiţerul Maritim III la cabina unui motorist.
Aici doi militari erau în plin proces de vandalizare şi “redecorare” a spaţiului respectiv, prin smulgerea de pe pereţii cabinei a unor postere înfăţişînd corpuri feminine mai mult sau mai puţin îmbrăcate, după ce în prealabil rupseseră pur şi simpu cărţile de joc găsite la vedere pe mesele din cabine, motivînd că astfel de lucruri erau interzise în Iran.
A fost nevoie de intervenţia Agentului căruia i-am explicat faptul că militarii nu se aflau pe teritoriul iraian, ci panamez (conform Legii Pavilionului), aşa că zelul lor demolator trebuie curmat imediat, dacă nu doresc iscarea unui conflict diplomatic.
Comandantul militar al echipei de control, la aflarea acestei veşti, a luat legatura cu superiorul său prin radio, care i-a confirmat cele spuse de mine prin Agent, punînd astfel capăt unei acţiuni de-a dreptul imbecile.
În afară de faptul că echipajului i s-a interzis vizitarea oraşului, permiţîndu-i-se accesul doar la un Seamen’s Club aflat în incinta portului, de altfel o construcţie splendidă prin arhitectura şi opulenţa ornamentală de tip persan, am avut din nou probleme cu autorităţile, în momentul în care a trebuit să facem nişte fotograii ale mărfii încărcate la bord (pentru a proba faptul că ambalajul acesteia prezenta deficienţe înainte de încărcare, într-un eventual litigiu maritim).
Pentru a face aceste fotografii mi-a trebuit o aprobare specială şi nu numai atît.
În ziua respectivă desemnată acestei activitaţi, la bordul navei s-au prezentat doi super-îngalonaţi însoţiţi de Agent, care tot timpul cît am făcut poze (în magaziile navei, pe punte şi pe chei la camioanele cu butoaie), m-au însoţit, după care au luat camera foto cu ei, înapoindu-mi-o a doua zi cu filmul gata developat.
Programul la televiziunea iraniana dura cam patru ore, dintre care două îi erau dedicate Ayatollah-ului surprins în diferite activităţi şi momente de meditaţie şi exprimare religioasă, el reprezentînd şi “ştiriile” zilei, o oră era rezervată unui film artistic interminabil şi episodic despre eroismul iranienior din timpul războiului cu Iraq-ul, iar cealaltă oră era destinată unei “telenovele” indigene, care începea invariabil cu sosirea soţului acasă, unde o dată ajuns era întîmpinat de o soţie docilă, aşezat de aceasta pe un scaun, descălţat tot de aceasta după care îi aducea un lighean cu apă şi începea să-l spele conştiincioasă pe picioare.
Inutil să spun că niciodată nu am reuşit să văd mai mult decît începutul plin de tandreţe, duioşie şi devotament conjugal al acestei “opere” de artă cinematografică.
Dar cel mai mult m-a impresionat modul barbar în care erau tratate femeile în această ţară. În timpul unei vizite la Seamen’s Club, la momentul plecării, însoţit fiind de Ofiţerul Maritim II, s-a nimerit să fim la uşa clubului simultan cu un grup de femei iraniene, care serviseră cina în luxosul restaurant de aici, toate învelite în negru de sus şi pînă jos şi bineînţeles avînd şi feţele acoperite, care intenţionau de asemenea să părăsească localul.
În momentul în care le-am sesizat intenţia, Doiul le-a deschis uşa, invitîndu-le politicos prin semne să iasă primele.
Nici dacă le-ar fi ars cu fierul roşu nu ar fi stîrnit reacţii mai puternice şi mai vehemente din partea lor. Ele s-au dat brusc înapoi vociferînd şi dînd virulent din cap în semn de negaţie. Văzînd acest mod de manifestare şi pentru a nu genera şi noi reacţii imprevizibile, am ieşit noi primii, urmaţi fiind de grupul respectiv.
La un moment dat, am fost ajunşi din urmă de o adolescentă mai îndrăzneaţă şi englezită, care ne-a abordat întrebîndu-ne din ce ţară eram şi de ce am procedat aşa.
I-am răspuns că sîntem români şi că în ţările civilizate acesta reprezintă un gest politicos de exprimare a aprecierii şi respectului purtat de bărbaţi faţă de sexul frumos.
Ne-a mulţumit şi a plecat la fel de repede şi probabil la fel de nedumerită de cum venise, înfricoşată totodată de cele întîmplate.
A doua zi, exprimîndu-mi nedumerirea în faţa reprezentanţilor P&I, care ne asistau la încărcare şi care fuseseră şcoliţi în Englitera, aceştia îmi confirmară obedienţa pînă la limitele sclaviei pe care trebuiau să o adopte şi să o afişeze femeile iraniene în atitudinea lor faţă de bărbaţi, spunîndu-mi totodată că dacă cineva risca să comenteze în vreun fel negativ situaţia din ţară, iar autorităţile în urma unui denunţ ar fi aflat acest lucru, acesta ar fi fost imediat “săltat” de către forţele de securitate islamică, dus în necunoscut şi înapoiat familiei după un anumit timp, pe post de “legumă” umană…
Sincer să fiu, în momentul în care nava s-a desprins de cheu cu destinaţia Bangladesh, m-am închinat mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru faptul că sînt român.
Pînă am ieşit din apele teritoriale iraniene şi din zona maritimă meteorologică iraniană, în timpul marşului spre noua destinaţie, toate Avizele de Navigaţie şi Buletinele Meteo transmise de Autoritatea Iraniană începeau cu obsedantul deja “In the name of Allah”.
Nu, mulţumesc! Văzusem cu ochii mei ce se poate face în numele lui Allah!
În cei aproape treizeci de ani de marinărie, viaţa şi meseria mi-au oferit şansa de a străbate lumea în lung şi în lat şi să constat cu propriile simţuri şi conştiinţă inegalităţile sociale din această lume, exprimate în modul de viaţă şi civilizaţie foarte bogate pînă la ţări ai căror locuitori trăiesc aproape în conditiile comunei primitive, la un nivel minim de sărăcie lucie şi mizeră.
Dacă ar fi să întocmesc un clasament al sărăciei şi mizeriei în care trăiesc anumite popoare, pe primul loc aş situa Somalia, urmată foarte îndeaproape de Bangladesh.
În această ţară, mai exact în portul Chittaggong, am ajuns cu nava după plecarea din Bandar Abbas, oraş-port pe ţărmurile bîntuite de cicloanele devastatoare ale Golfului Bengal care delimitează la est Bangladesh-ul şi aveam urgentă nevoie fie de nişte piese de schimb noi pentru unul dintre generatoarele navei (lucru imposibil de procurat aici), fie măcar de un atelier de reparaţii bine utilat tehnic, în care să putem “cîrpi” pe cele vechi, pînă cînd le-am fi putut înlocui cu succes.
În această situaţie, Agentul navei mi-a propus ca, împreună cu Şeful Mecanic al navei, să mergem şi să vizităm un astfel de work-shop, pentru a ne forma o idee în ceea ce privea posibilitatea de a repara piesele respective.
Aşa că într-o zi de dimineaţă a venit la navă, ne-a luat cu maşina agenţiei şi ne-a dus la un astfel de atelier, unde o dată ajunşi a dat drumul la maşină, urmînd ca la navă să ne întoarcem cu un taxi.
După ce ne-am convins că nici pe departe nu aveam şanse de a efectua reparaţiile respective (la navă aveam condiţii de o mie de ori mai bune), Agentul navei a plecat să caute un taxi şi după circa zece minute s-a întors însoţit de două ricşe, trase de doi biciclişti.
Cred că am mai spus, dacă nu o fac acum, faptul că sînt un tip supraponderal, la vederea căruia “şoferul de taxi” care-mi fusese repartizat de Agent, un puşti la vreo şaisprezece ani şi atît de slab de ar fi înlăcrimat toate organizaţiile mondiale angajate în lupta pentru eradicarea foametei în lume, s-a dat îngrozit înapoi şi a început să strige brusc albit la faţă:
– Jumbo, Jumbo (am aflat apoi de la Agent că acesta era termenul generic pentru elefant în Bangladesh) şi no, no, please no!
La insistenţele Agentului, “driver-ul” i-a explicat acestuia că ricşa respectivă constituia singurul mijloc de supravieţuire pentru el şi că nu putea risca în niciun caz eventuala dezintegrare a acesteia sub efectul transportării unui “elefant”.
Pentru a mă amuza i-am propus să se urce el în ricşă şi să “şofez” eu, lucru care l-a determinat să se urce de urgenţă pe bicicleta şi să dispară în trombă de Lamborghini.
Aşa că a trebuit să mai aşteptăm o jumătate de oră, pînă cînd Agentul transpirat şi epuizat a venit să ne ia, de data aceasta însoţit de două triciclete motorizate, apte cît de cît să ne ducă în siguranţă (a lor, nu a noastră) la navă.