Blogu' lu' Marcus

31/07/2010

Mizerabilii Flotei Comerciale Romane Post-Decembriste

Filed under: Lectura de Duminica — Marcus @ 14:53

Poate că unii dintre cititori vor considera cele afirmate de mine în continuare drept o dramatizare ieftină şi cabotin interpretată în scopul obţinerii unor efecte dubioase, fapt pentru care ţin să asigur pe toată lumea de buna mea credinţă în această privinţă.
Dacă pînă la relatarea facută de soţia mea referitoare la întîlnirea dintre aceasta şi Manager-ul General al Navrom Constanţa, la acea dată, Manea Ghiocel, pe drumul de întoarcere spre casă la Constanţa, judecata mea era incapabilă să înţeleagă mecanismul aparent haotic care genera inevitabilul colaps şi faliment al economiei naţionale moştenire a regimului comunist, relatarea acelei întîlniri a avut efectul unei revelaţii asupra modului meu de a privi şi înţelege lucrurile şi desfăşurarea evenimentelor, în care fără voia mea fusesem angrenat, ca de altfel milioane de români pe ale căror naivitate şi credulitate mizau aşa-zişii politicieni, puşi pe o căpătuială rapidă şi nesupusă niciunui control sau încadrări legale, jefuind fără ruşine un bun naţional la producerea căruia participasem toţi timp de jumătate de veac.
Această mişcare browniană, aparent haotică, al cărui zgomot de fond era estompat de o media abil dirijată şi asmuţită împotriva celor care îndrăzneau cu slabe şanse de reuşită să se opună, acuzîndu-i pe fondul unei isterii generale a maselor manipulate fără pic de jenă, de comunism, cripto-comunism, împotrivire la reforme, etc. şi stigmatizîndu-i totodată public pe cei care nu vroiau revenirea comunismului cînd spuneau „nu ne vindem ţara”, ci încercau să tragă un semnal de alarmă în această privinţă, nu era în realitate decît cea mai organizată formă de devalizare a bunului colectiv, minuţios orchestrată din umbră de factorul politic, care se exonera de responsabilitate prin aruncarea pisicii în curtea FPS, „uitînd” pe moment că din punct de vedere juridico-administrativ economia naţională se afla sub directa conducere şi control al ministerelor de resort, conduse de politicieni aduşi de roata sistemului electiv democratic la putere, la fiecare patru ani.
Din cele spuse de soţia mea am înteles ca d-l Ghiocel, în timpul audienţei acordate acesteia, a aruncat pur şi simplu la întîmplare raportul întocmit de mine, motivaţia acordării acestei audienţe constînd de fapt în încercarea prin intimidare de determinare a soţiei mele de a face tot ceea ce era posibil pentru a mă convinge să părăsesc nava.
În acest sens, ticăloşia comisă de Sissanis în privinţa biletului de avion putea fi catalogată drept o farsă copilărească nevinovată pe lîngă mijloacele de persuasiune folosite de onorabilul manager şi general pe deasupra.
Acesta pe un ton poruncitor şi arogant, lipsit de cel mai elementar bun simţ datorat unui interolcurtor de gen feminin (măcar atît), i-a spus unei soţii deja înfricoşate de atitudinea justiţiară adoptată de o piticanie (să-mi fie scuzată expresia!) şi la propriu şi la figurat, că deţine toate probele necesare prin care să dovedească faptul că soţul ei a „subminat economia natională (sic!)”, şi că dacă nu mă va fi convins în cel mai scurt timp (în sensul acesta i-a sugerat şi ce să-mi scrie în radiogramă) să părăsesc nava, se va deplasa personal la Cape Town, de unde mă va aduce „în lanţuri” pentru a mă baga la închisoare şi a-mi anula brevetul de C.L.C. (în imbecilitatea sa omiţînd intenţionat să-i spună soţiei, că nu era abilitat pentru o asemenea sancţiune şi că aceeaşi comisie de examinare care-mi dăduse respectivul brevet i-l dăduse şi lui).
Normal că astfel şantajată şi înfricoşată, soţia mea crezînd că am înnebunit, mi-a trimis radiograma respectivă, în care doar informaţia referitoare la decesul tatălui meu era adevarată (oricum nu mai aveam ce face, el petrecîndu-se cu aproape o lună mai înainte), mama în schimb, nefiind nici mai bolnavă, nici mai sănătoasă, ci doar mai bătrînă cu şase luni de zile.
Tot de la soţie am mai aflat că, în nemernicia lui, acest aşa-zis om şi director pe deasupra mai comisese o netrebnicie: soţiilor membrilor din echipajul navei, care veniseră în final la Navrom pentru revendicarea salariilor, după ce în prealabil, timp de aproape şase luni de zile îşi consumaseră nervii şi speranţele, tocind zilnic pragurile firmei „Euroship” cu acelaşi motiv dar fără niciun rezultat, d-l Ghiocel le spusese că nu avea cum să le dea salariile, deoarece Comandantul navei (adică eu), primise suma respectivă de la Armator şi că părăsise nava, însuşindu-şi-o şi rămînînd în străinătate.
Datorită acestui fapt, de circa o săptămînă, blestemele şi ameninţările cu moartea la adresa familiei mele, proferate pe bună dreptate de soţiile de marinari, lăsate timp de şase luni cu speranţa primirii unor salarii muncite cinstit de soţii lor, inundaseră pur şi simplu linia telefonică personală, înroşind totodată aparatul, familia mea fiind terorizată şi nemaiîndrăznind să iasă din casă.
Cum am ajuns acasă, primul lucru pe care l-am facut a fost (echipajul la plecare venise în întîmpinarea acestui demers, rugîndu-mă să telefonez familiilor îngrijorate, pentru a le linişti) să dau aceste telefoane şi să lamuresc situaţia.
Neconvinse la telefon (putea fi oricine altcineva în afară de mine), am aranjat o întîlnire pentru a doua zi cu cîteva dintre soţii, cărora le-am aratat documentele aduse de la navă şi au recunoscut semnăturile soţilor lor, prin care aceştia certificau primirea salariilor în Dakar şi în Guineea Bissau. Cu acest prilej le-am întrebat dacă ar fi dispuse să fie martore într-un eventual proces, însă din şovaiala şi indecizia lor am înţeles că nu trebuia să mă bazez prea mult pe acceptul lor formal.
Aveau săracele dreptate, dacă mie – Comandantul navei – îndrăzniseră să-mi pună în cîrcă o asemenea ticăloşie, atunci soţilor lor, simpli marinari rămaşi încă pe navă, ce viaţă le-ar fi făcut, ştiind că soţiile lor mă sprijineau pe mine?!
Liniştind totuşi apele din acest punct de vedere şi lămurit pe deplin asupra cîrdăşiei vespasianice care exista între Navrom şi Sissanis, am pornit pe de-o parte atacul juridic pentru recuperarea banilor, iar pe de altă parte, ajutat de liderul de sindicat care mi-a făcut cunoştiinţă cu un jurnalist de renume pe plan local, atacul media împotriva acestor javre (din nou îmi cer scuze pentru limbaj!) pe mîna cărora fusese lăsat destinul flotei comerciale române.
În urma acestei acţiuni, într-un ziar local de mare tiraj au fost date episodic în vileag, documentat, toate mizeriile înfăptuite de aceşti domni, mai puţin cea cu „însuşirea ilegală” (furtul) salariilor echipajului comis de mine.
Ştiind că nu mă pot baza pe depoziţiile soţiilor respective, m-am sfătuit cu ziaristul care publicase foiletonul inspirat de relatările mele şi acesta a fost de acord să-l intervieveze pe Manea Ghiocel în legatură cu acest aspect.
Acesta, plin de sine şi crezîndu-se intangibil, ca un adevărat stăpîn pe moşie, în esenţă însă un prostovan infatuat, i-a confirmat în cadrul intreviului înregistrat pe reportofon şi de faţă şi cu alţi martori, într-un cadru oficial, faptul că furasem banii respectivi şi că „subminasem economia natională”.
A doua zi cu articolul în mînă, m-am prezentat la avocat şi am iniţiat actiunea de chemare în instanţă pe motiv de calomnie (la acea dată faptă incriminată penal) a numitului Manea Ghiocel, cerînd în acelaşi timp şi despăgubiri pecuniare.
În ziua următoare, surpriză: în ziar a apărut un nou articol cu mine protagonist de această dată, demontînd piesă cu piesă acuzaţiile aduse, probîndu-mi afirmaţiile cu documente publicate în facsimil.
Din acest moment evenimentele au început să capete o dinamică mai susţinută, mai ales că între timp, fusesem sunat din Sud-Africa de către un domn avocat Fitzmorris, care mă întreba dacă doream să mă reprezinte şi pe mine în procesul deschis de echipaj versus Navrom, la Cape Town, mai ales că avea nevoie urgentă de documentele aflate în posesia mea.
Am căzut imediat la pace, a doua zi am produs prin notariat o împuternicire pe care însoţită de declaraţia mea în engleză şi tradusă oficial le-am trimis via air mail, în Cape Town.
Totodată, prin fax i-am trimis toate documentele solicitate de el pe perioada procesului (din mai pînă în noiembrie), menţinînd în permanenţă contactul telefonic cu el.
Nemulţumit numai cu minciunile referitoare la mine, Ghiocel a mai găsit o cale de atac împotriva mea, aceea a unei reclamaţii la Poliţia TF Constanţa Port.
Nu degeaba se spune „ai grijă de ce-ţi doreşti!”.
Aici politistul anchetator, după ce m-a ascultat şi a frunzărit documentele, mi-a spus că de fapt poliţia intenţiona să-i înfunde pe Sissanis şi pe Ghiocel, întrebîndu-mă totodată dacă aş fi fost de acord să susţin prin declaraţii scrise cele relatate în cadrul acelei întîlniri. Unde dai şi unde crapă!
Şi a început Sarabanda!
Sissanis a fost arestat (pe lîngă declaraţia mea, minoră totuşi ca importanţă, Poliţia deţinea probe concludente de implicare a sa într-o fraudă de asigurare, în urma căreia încasase 1,5 milioane de dolari), iar lîngă el în arest preventiv pentru 30 de zile a fost adus şi amicul Ghiocel, care la al doilea termen al procesului pentru calomnie intentat de mine a fost adus sub escortă, încătuşat pentru a le povesti judecătorilor cum am furat eu banii echipajului.
Depozitia lui practic a fost o probă jenantă de tăcere auto-acuzatoare dublată de uimirea sa de a mă vedea (pentru prima dată în carne şi oase), liber şi „neîmbrăţărat”, acuzîndu-l pe el, exemplu de cinste şi probitate profesională.
Inutil să mai spun că din acest proces d-l Manea Ghiocel a ieşit cu o amenda penală de 2,5 milioane lei şi obligaţia la plată despăgubiri în valoare de 20 milioane lei (la nivelul anului 1997).
În acest timp, Navrom-ul mai făcuse o tîmpenie, trimiţînd şi echipaj de schimb la Cape Town, echipaj pe care-l ţinea la hotel (în loc să plătească fostului echipaj salariile restante), fost echipaj care prin hotărîre judecătorească devenise locatar al navei pînă la terminarea procesului.
Aşa cum am mai precizat, acesta a fost finalizat în luna noiembrie prin sentinţă definitivă prin care echipajului i s-a dat cîştig de cauză, la sosirea în ţară a Şefului Mecanic, primindu-mi prin intermediul ascestuia o tranşă substanţială din suma revendicată, diferenţa fiindu-mi remisă în cont de către avocat, după ce acesta şi-a dedus cheltuielile şi onorariul.
Ironia a constat în faptul că, după alte şase luni, am cîştigat şi procesul pe aceeaşi temă în ţară, avocatul Navrom-ului habar neavînd că eu deja poate şi cheltuisem banii.
Oricum, ca şi mii de alţi navigatori români nu ne-am încasat aceşti bani, deoarece Navrom-ul a intrat între timp în lichidare, aceste sume nefiind pe lista creditorilor privilegiaţi conform noii Legi a Falimentului şi deci nemairămînînd bani, nu am mai avut de unde să fim plătiţi, avînd doar satisfacţia palidă de a fi cîştigat procesul.
Epilog: datorită calităţilor manageriale „deosebite” ale Ghiocelului scăpat ca prin minune de condamnare în cazul Sissanis, acesta, peste ceva timp a fost găsit potrivit pentru a fi uns Manager la Agroexport Constanţa Port, unitate pe care după un timp relativ scurt, a adus-o la faliment (are mînă bună băiatul, aviz amatorilor!).