Blogu' lu' Marcus

20/11/2010

Împărat şi Caschetar

Filed under: Revista presei in versuri naive — Marcus @ 09:37

Cu ceva timp în urmă am publicat, provenind pe „filiera franceză” parodia „Scrisoarea III”. Iată că, provenind direct de la autor de data aceasta, am plăcerea a vă pune la dispoziţie o altă producţie, care probabil va fi urmată de altele şi altele…

Domnule Marcus,
Citind eu ultimul comentariu la materialul cu ambasadorul american (am citit şi materialul, staţi liniştit!), pe care autorul îl încheie făcând trimitere la “raşchetă”, mi-am amintit că, nu de mult, am scris o parodie în care am folosit cuvântul “raşchetă” ca rimă de gradul I pentru “caschetă” şi “anchetă”. Uite cum se leagă lucrurile, altfel nu aveam cum să vă trimit spre delectare parodia “Împărat şi caschetar” după Mihai Eminescu.
S-auzim de bine!
Ilie Bâtcă

Împărat şi caschetar
(după Mihai Eminescu)

Pe Splaiul Dâmboviţei, în Duster-ul de gală,
Cezarul trece singur, în gânduri adâncit,
Al vremilor trecute alean l-a toropit
Şi-l roade întrebarea dacă vetusta-i şcoală
A scos mai mulţi, pe bandă, sau numai un tâmpit.

Privirea lui atentă-i la forfoteala străzii,
Cât timp se lasă pradă acestei introspecţii:
„Poliţia, e bine că am trimis-o-n secţii,
Să merg bară, la bară, la fel ca toţi nerozii,
S-aştept, la semafoare, cuminte-n intersecţii?”

Convins că nu e cazul să-şi facă vreun reproş,
Aruncă o privire, spre dreapata, în oglindă,
Să vadă de-i în stare escorta să îl prindă
Din urmă, cât n-apare, la stop, culoarea roş
Şi stinge-n scrumieră ţigara fumegândă.

Se-ntunecă la faţă, gândindu-se la Blaga,
La poliţiştii care şi-au aruncat cascheta,
La ce va face Igaş, de-o dovedi ancheta
Că-n Minister se-ntinde, insidioasă, plaga
Pe care s-o înlături mai poţi doar cu raşcheta.

Să ştie poliţiştii că nu a fost palavră
Când le-a trântit-o-n faţă că nu e loc de scuze,
Că procurorul poate, de-acum, să-i şi acuze
Pentru lozinca aia cu “ordinară javră”
Ce-o are tot românul, ca laitmotiv, pe buze.

Ca marmura de albă, ca ea nepăsătoare,
I-apare-n gând, deodată, ingenua Roberta,
Ajunsă, pentru unii, din fostă miss, experta
În măsluiri de voturi, ce a adus, se pare,
În Parlamentul ţării, la rang de legi, Omerta.

Şi Ponta, şi-Antonescu, micuţii derbedei,
În loc să i se-nchine, precum la Pallas, grecii,
Asupra-i dau năvală, ca în călduri, berbecii
Şi otrăvesc norodul cu ale lor idei,
Voind să o coboare din Pantheon, zevzecii.

„O! luptă-te, frumoaso, şi ţine-i în dârlogi,
Precum, odinioară, focoasele-amazoane,
Pe derbedeii ăştia ce umblă cu tromboane
Şi-n urma lor adună cohorte de milogi,
De simt cum, câteodată, m-apucă cu frisoane!”

Aşa gândea Cezarul, ajuns pe la Romană,
Blocat fiind în trafic de doi taximetrişti
Ce aşteptau, ca alţii, nerăbdători şi trişti,
Să treacă premierul, grăbit, cu-a lui coloană,
Având în frunte, iarăşi, huliţii poliţişti.

Pe străzile ticsite cu mii de cai putere,
Mulţimea dă în clocot, împrăştiind sarcasme.
Aducerile-aminte, aceste dulci fantasme,
Pentru Cezar rămas-au, azi, unica plăcere
De a domni în ţara prea plină de marasme.

Ilie Bâtcă