Istoricul american Kurt Treptow, condamnat pentru pedofilie, aşteaptă eliberarea conditionata
Istoricul american Kurt Treptow, condamnat la şapte ani de închisoare pentru pedofilie, va afla pe 27 februarie dacă va fi eliberat condiţionat, informează agenţia NewsIn. Procurorul a admis că cererea de eliberare condiţionată formulată de avocatul americanului este întemeiată.
Pe 8 ianuarie, magistraţii de la Judecătoria Iaşi au respins cererea avocatului, iar acesta a făcut recurs.
Astăzi, Kurt Treptow a susţinut, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Iaşi, că între 2003 şi 2006 a scris o carte despre viaţa lui Vlad Dracul. Potrivit legii, două zile de lucru la carte sunt echivalente cu reducerea cu trei zile a pedepsei.
Kurt Treptow a fost condamnat în 2002 la şapte ani de închisoare, pentru pedofilie. Istoricul american urma să fie eliberat condiţionat din închisoare în luna mai.
Instanta a admis eliberarea conditionata a lui Adrian Nastase. Procurorii DNA au facut recurs
Judecatoria Sectorului 4 a admis marti cererea de eliberare conditionata din inchisoare a fostului premier Adrian Nastase, condamnat la doi ani de inchisoare in dosarul „Trofeul Calitatii”, anunta Agerpres. Adrian Nastase nu va fi eliberat imediat din penitenciar, deoarece decizia nu este definitiva, iar DNA a anuntat ca va ataca hotararea cu recurs.
Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a declarat recurs la decizia Judecatoriei Sectorului 4, acesta urmand sa fie judecat de Tribunalul Bucuresti.
Nu pot sa realizez la ce operatii sau spalari pe creier a recurs chiombu in cazul slugilor sale de la parchet, cert este insa faptul ca acestia, dezinhibati de orice remuscare tinand de profesionalism sau deontologie, isi bat la ordinul poltic al chiombului joc atat de meseria pe care sunt chemati s-o faca „legati la ochi”, cat si de un popor intreg care nu mai are pic de incredere in actul de justitie din Romania anului basist 2013, dupa ce a asistat neputincios la o serie intreaga de manifestari ale parchetului care au culminat cu condamnarea politica a d-lui Adrian Nastase.
Numai in URSS-ul lui Stalin era posibil ca cei osanditi la moarte pe motive politice sa fie pusi sa-i multumeasca public tatucului de la Kremlin pentru privilegiul de a le garanta un glont in ceafa, sau in Germania nazista a lui Hitler si in Romania comunista a anilor cincizeci istoria recenta a inregistrat asemenea deraieri monstruoase ale justitiei de la rolul ei din societate, deraieri pe care romanii supravietuitori ai regimului comunist au sperat sa le vada disparute odata pentru totdeauna.
Dar n-a fost sa fie! Votand ca bezmeticii de mai multe ori la rand, aceeasi romani au preferat la conducerea statului roman un fost securist, reprezentant al nomenclaturii comuniste, care din lada cazona cu care s-a prezentat la Cotroceni a scos la iveala fostele metode comuniste de reglare de conturi cu adversarii politici, prin instrumentarea unor procese care reprezinta o palma data actului de justitie intr-un stat de drept.
Si aceasta nebunie nu se opreste cu intemnitarea inamicilor basisti, ci este continuata intr-o forma agravanta de catre procurorii gestapovisto-stalinsiti ai chiombului, care sunt dispusi sa incalce practic legea in picioare pentru a satisface visceralitatea veninos-bolnavicioasa si setea de razbunare a dementului din capul statului.
Acestia, lipsiti de orice jena sau bun simt elementar, vin cu niste argumente pur si simplu de bataie de joc la notiunea de justitie si trasforma actul respectiv de dreptate intr-o rafuiala personala a unei institutii cu pretentii a statului de drept cu o persoana fizica neagreata de conducerea politica a momentului.
Halal mod de a face dreptate! Adica exact in aceleasi conditii un condamnat pentru pedofilie primeste mangaieri pe cap de la oamenii parchetului, care-l sustin in cererea lui de eliberare conditionata, avand ca principala sustinere faptul ca pedofilul respectiv in timpul detentiei a scris o carte, in timp ce unui condamnat politic aceeasi oameni ai sistemului ii contesta acest drept legal invocand pretexte de rasul curcilor.
Este de noaptea mintii pur si simplu, ca simplu cetatean al acestei tari nu stii ce sa mai crezi!
Cert este ca vazand cum slugile basescului trag cu dintii la propriu de d-l Adrian Nastase pentru a-l mentine dupa gratii nu este de nicio mirare faptul ca la conducerea parchetului General si a DNA, conform poftelor chiombalaului, Romania inca are parte de o caricatura interimata care nu iese din ordinele lui tatuca de la Cotroceni.
In opinia mea este de datoria magistratilor de buna credinta din aceasta tara de a pune piciorul in prag, macar acum in al doisprezecelea ceas si de a-si recastiga idependenta vanduta de procurorii lui Morar pe doi arginti gauriti.
In aceste conditii nu ar mai surprinde pe nimeni daca Basescu le-ar cere acestor cioflingari cu pretentii de oameni ai legii, ca pentru a scapa de-a pururi de marota Adrian Nastase, sa-i aplice acestuia metoda Zelea Codreanu sau Lucretiu Patrascanu si sa-l faca „scapat” de sub escorta.