Din Inbox Adunate Si La Bloggeri Date

Top 10 bîrfe din blocul din Roman unde s-a mutat Elena Udrea

1) S-a descoperit că blocul din Roman în care stă Elena Udrea nu e doar comunist, ci a si colaborat cu fosta Securitate;

2) Într-o zi, Elena Udrea era să moară de foame pentru că n-a reuşit să găsească pe nimeni în tot orasul, care să-i schimbe 500 de euro.

3) Într-o altă zi, Elena Udrea şi-a pierdut cheile de la apartament, aşa că şi-a mai cumpărat un apartament în acelaşi bloc.
4) Vecinii o consideră pe Elena Udrea o persoană foarte mărinimoasă, văzînd cît de grijulie şi bună e în relaţia cu beţivii care se mai pişă în scara blocului.
5) Un vecin care a inundat-o pe Elena Udrea, s-a trezit a doua zi cu ANAF-ul şi DNA-ul la uşă, iar la avizier au apărut nişte stenograme cu discuţiile dintre el şi nevastă-sa.
6) Încă din prima zi, ca să placă vecinilor, Elena Udrea a construit un patinoar şi un bazin olimpic în uscătorul blocului.
7) O vecină i-a cerut o cană de zahăr, iar Elena Udrea i-a spus să mai astepte puţin, ca într-o lună de zile, va primi o pungă de zahăr, două de mălai şi un celular.
8) Traian Băsescu e îngrijorat că Elena Udrea, ca toate femeile din zonă, va vrea să plece la muncă în Italia.
9) Elena Udrea nu mai iese din casă, de cînd a auzit de la o vecină că maidanezii din jurul blocului nu muşcă dacă simt că eşti om bun.
10) Administratorul blocului se plînge că Elena Udrea de fiecare dată cînd plăteşte întreţinerea îşi trage şi ea un 20-25% din sumă.

Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta. Campania pentru ocuparea Ungariei

Luni, 17 ianuarie 2011 Sursa: Ziaristi Online Autor: Maria Mocanu

Acest episod, intrat deja în folclor, este unul real şi redau aici descrierea lui făcută de generalul Marcel Olteanu, fost guvernator al Budapestei în timpul ocupaţiei româneşti a Ungariei, între august şi noiembrie 1919. A apărut iniţial în cartea sa “Huzarul negru”, 1926, şi a fost preluat în reeditarea cărţii generalului Gheorghe Mărdărescu (foto sus, pe terasa hotelului Ghellert din Budapesta, in dreapta generalul Panaitescu, in acelasi loc), “Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei”, 1922, realizată de Editura Marist sub titlul “Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei – şi alte mărturii”, 2010.

…Şi-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919.
Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi.
Deasupra palatului a văzut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungurească, roşu-verde-alb.
Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dându-şi capela pe ceafă şi scărpinîndu-se după ureche şi-a zis: “Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă…”
“Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…”
Zis şi făcut.
Chemând pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborât steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsându-i nojiţele s-atîrne-n vânt. Şi aşa a fâlfâit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui…
….
“Cine oare să fi făcut această tragică glumă? îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicând, îmi arătă cu mâna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcâiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atît amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut…
“Cine oare să fi dat vântului şi să fi ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului Ştefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebînd parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea.
Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire.
Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire.
“Mă voi interesa, domnule doctor”, îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii.
“Este chiar acolea, domnule general”, îmi răspunse vânătorul mic şi îndesat, încordîndu-se şi făcând cu capul un gest despre cheiul Dunării.
– Cum îl cheamă?
– Don’ sergent Iordan.
– Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?
– Da, domnule general, chiar don’ sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dânsul a şi executat ordinul… acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii…
Mă-ntorc puţin spre stânga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor – ilustraţia magistrală a unui moment istoric.
Priveau când la trecătorii enervaţi şi sanchii, când la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali.(…)

Semn De Gratitudine De La Bancile Din Romania

Un numar de banci romanesti s-au asociat ca sa-si exprime gratitudinea lor publicului romanesc care le-a ajutat sa depaseasca timpurile grele de criza.
Aceste banci au comandat o editie limitata comemorativa a unuei ascutitori speciale pentru creioane care va fi oferita cadou milioanelor de clienti ca semn de multumire pentru miliardele de lei profit obtinute in 2010. Ascutitoarea are un design special care sa ne reaminteasca tuturor relatia prietenoasa si chiar intima pe care bancile au construit-o cu publicul.

Cum Se Scrie In Japoneza Te Iubesc / Te Ador

Ne-am săturat, nu ne mai este teamă!

de Col.(r) Costinel PETRACHE

ai făcut astfel, încât să ne temem de tot şi de toate…

ne este teamă de omul de lângă noi, dar şi de umbra noastră întrucât nu suntem tocmai siguri dacă-i a noastră sau nu…

ne este teamă de cuvintele blânde de care suntem în stare pentru că, am văzut, blândeţea ne îngroapă şi mai mult…

ne este teamă de ziua de mâine, aflată, dintr-o gravă şi nefericită întâmplare istorică, în poftele demente ale minţii tale bolnave…

deşi ne-ai împovărat viaţa mult peste anii pe care-i purtăm, ne este teamă să îmbătrânim pentru că ne-ai ucis speranţa într-un apus liniştit…

ne este teamă ca nu cumva să ne atingă vreo boală, pentru că ne-ai decimat puterea să i ne opunem…

ne este teamă să ieşim din casă; stafia ta behăindă bântuie fiece cărare, fiece privire, fiece întâlnire, ameninţându-ne că este posibil să nu ne mai întoarcem…

ne este teamă să trecem strada, pentru că în jocul netrebnic al minţii tale demente lumina verde nu este decât masca luminii roşii…

ne este teamă de vecinul de dincolo de gard, cu care ne ştim de-o viaţă, deoarece l-ai convins că fiecare dintre noi îi este duşman de temut…

ne este teamă să trăim cultivând apropierea şi iubirea; mintea ta bolnavă a declarat înţelegerea dintre oameni infracţiune de risc maxim la adresa existenţei tale odioase, asociată paranoic securităţii naţionale…

ne este teamă de anotimpurile care ne-au împlinit şi ne împlinesc rotitor rostul şi viaţa; le-ai anulat cu brutalitate sensul şi bucuria revenirii…

ne este teamă să trăim sigur şi decent; ne vrei doar supravieţuind dintr-un ceas într-altul, cu mâinile întinse spre-a cere sau împreunate a diperare şi rugă…

ne este teamă să murim; nu ştim dacă rămaşii au puterea să ne ducă spre groapă, după cum ne este teamă ca nu cumva fantoma spiritului tău malefic să nu ne dea pace nici Dincolo…

ne este teamă să ne bucurăm de ivirea Primăverii; renaşterea de orice fel dezlănţuie în tine ura descrerierată a pierzaniei…

ne este teamă de bucuriile cele mai fireşti deoarece vezi în ele un pericol mortal la adresa supravieţuirii noastre condiţionate;

ne este teamă să spunem cuiva că suntem doctori, ofiţeri, profesori, muncitori, ingineri, artişti… ne este teamă că nu putem fi hoţi, derbedei, trădători, impostori… canalie, doar pe aceştia contezi, doar în ei ai încredere, ei sunt uneltele cu care ne-ai decimat libertatea, demnitatea, liniştea şi speranţa…

ne este teamă de ajungerea dimineţii; ne vrei de-a pururea în braţele unei nopţi care să nu se mai termine…

ne este teamă să ne lăsăm iubirea în împlinirea unui copil; mercenarii tăi întru decimarea fiinţării noastre naţionale îi pândesc respiraţia, somnul şi lumina spre a i le reteza la ordinul tău, canalie nenorocită…

de toate astea şi de multe altele ne-ai făcut să ne temem… este ceva, însă, bestie mutantă, de care nu ne este teamă… de tine, lepădătură netrebnică, de tine nu ne este teamă… ia în seamă această evidenţă…