De la Toparceanu La Basila, Prin Blogu’ Lu’ Marcus!

Primind de la un prieten bun din Canada aceasta superba si inedita poezie, semnata Toparceanu, m-am gandit sa o pun pe blog si in acelasi timp ea m-a inspirat sa versific un pic pe aceeasi tema in stilul caracteristic mie o „poezea”, care zic eu ca exprima, intr-un anume fel, un coltisor din calvarul la care ne supune prietenul si colegul meu de facultate si de munca din regimul de trista 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 amintire Chiombila, aka Base, aka (mai nou) Cinzeaca Gatlej de Aur. Pentru a nu recurge la explicatii de subsol tin sa precizez ca doar tema este oarecum comuna, proprietarul acestui blog, adica je, nici in visurile sale cele mai atinse de nebunie necdomparandu-se cu genialul si deci inegalabilul Toparceanu:

Dilema
de George Topârceanu

Aţi vãzut prea bine, cã la consultaţii
Doctorii te-ntreabã despre emanaţii
Vor sã ştie tonul, abundenţã, faze,
Unii le zic vânturi, alţii le zic gaze.

Dar sã nu vã mire dacã medicina
Studiazã astãzi foarte mult bãşina
Fiindcã-n biologie pentru toţi e clar:
A bãşi e-un lucru foarte necesar.

Toatã lumea bese. Asta-i axiomã.
Nu intereseazã tonul, sunet sau aromã
În privinţa asta toţi suntem la fel
Bese şi-mpãratul în palat la el,

Floarea nobilimii, preoţi, prinţi, prinţese,
Papa de la Roma, bese şi iar bese.
Încã-o chestiune trebuie-nţeleasã:
Fiecare bese, dar la el acasã!

Fãrã martori, merge, tare sau încet
Nimeni nu-ţi dicteazã ca sã beşi discret.
Vrei rafale scurte, sau prelungi sã sune?
Treaba ta, eşti liber, poţi sã faci şi spume.
…….

…….
Când te-arãţi în public falnic, gras, fãlos
şi-n realitate esti un bãşinos,
Câţi nu sunt dintr-ãştia care bãs de zor
Parcã ştii vreodatã ce-i la curul lor!?

……..
…….

În final tot omul se întreabã trist
Sã-l asculţi pe medic sau pe moralist?
Si mai e un lucru, fãrã vorbã multã:
Ce te faci cu curul dacã nu te-ascultã???

Poezea
de Je (adica marcus)

In tinutu-n care Base-i imparat,
A ajuns basina stratagema-n stat.
Le trage Basila intr-o veselie
Iar poporu’ crede si nu vrea sa stie.

Multe, puturoase, cu efect mortal
Base-i „one-man show-ul” cu al sau regal.
Chiar moartea natiunii de vrea sa ascunda,
Basescu ne minte c-o ghiulea imunda.

In atari conditii romanu-i prostit
Mirosind basina se lasa mintit.
Derutat de zgomot si de ceata deasa
El gogoasa-nghite chit ca-i puturoasa.

De la vreme, insa, s-a deschis un geam
Si-aerul de-afara a trezit un neam,
Ce buimac priveste si se-ntreaba tamp
Cam ce judecat-a cand dadu vot stramb,

Si-acceptat basina lucru garantat
Pentru-o realitate cu iz de cacat?
Ar fi urgent cazul pentru vidanjare
Cu Base-n catuse, pus la izolare.

Casa Multumeste Armatei Romane Trecuta In Civilie De Chiombila Si Izmana

Pă cuvânt de informator?

Mă fraţilor, de la o vreme, să-ntâmplă ceva cu mine. Nu ştiu ce, da să-ntâmplă. Casc ochii la tilivizor, câtu-i zâua de mare şi noaptea de lungă, da nu pricep nimic. Unde-or fi stat ascunşi, pân-acu, mă fraţilor, analiştii ăştia ai lu’ peşte? Care mai de care îşi dă cu presupusu despre pensiile noastre care, iote, ca să să sâmţească Boc şi ai lui bine, da mai cu samă chiriaşul de la Cotroceni, nu mai sunt aşa nesâmţite. P-a mea, cel puţin, aproape că nu o mai sâmţesc de loc, aşa să făcu de mică şi la locul ei.
Şi nu ştiu cum să face, da toţi analiştii ăştia sunt de la partidu lu domnu Băsescu. Mai vine câte unu şi de la partidu lu înstelatu, cum ar fi Pitulicea ăla sau Gâgâlicea sau cum dracu i-o mai zâcea, că şi ăştia începură să să dăştepte acu, şi dă-i, şi luptă, şi iar dă-i şi iar luptă… Cei mai mulţi, cum vă zâsei, sunt din ăia portocalii. Alde Vişan, alde Bălmăjean, sau cum i-o mai spune, alde Popoviciu, alde Măscăriciu, alde (cre)Tinel… Da, cel mai des se bagă în faţă unu Găoaz…, Găoaj…, ceva cu jdea la urmă. Mă fraţilor, bag sama că p-ăsta îl fugări fomeia d-acasă şi stă sireacu pă scările tiliviziunilor. Când îşi face careva milă de el, îl bagă înăuntru, îi dă un scaun şi o bărdacă cu apă, ca să-ş’ mai vie în sâmţiri după tremuriciu’ d-afară şi-l lasă în plata lui. Da el, nărodu’, în loc să şază acolo unde-l puseră ăia de-şi făcură milă de el şi să-şi înghiţă mucii în linişte, să nu-i deranjeze p-ăilalţi, să bagă sângur în samă, cu tot felul de nărozii.
N-o să mă credeţi, da-ntr-o sară, îmi plăcu ce zâse nărodu. Când unul dintre camarazii noştri aflaţi în platou bălmăjî ceva despre goarna care sună şi ofiţerii care sar primii la răzbel, să trăzi ăsta din moţăială şi zâse, citez după mintea mea, că la răzbel mor mai mulţi soldaţi decât ofiţeri. Ezemplu ăsta îmi plăcu, ce mai, că nu mă putui ţâne şi-i zâsei muierii. „Dăştept, nărodu’ dracului!” Păi, aşa este, mă fraţilor! Ştiu asta de la un unchi d-al meu care făcu frontu de două ori. O dată dus ş-o dată întors. Descurcăreţ unchiu ăsta! Alţi doi unchi din partea lu’ a bătrână, nu prea. Că ăştia nu să descurcară. Făcură frontu numa dus. De întors nu prea se mai întoarseră. Acu, ori că le plăcu p-acolo, pă unde ajunseră, şi să-mpământeniră prin cele străinătăţuri, ori că pierdură trinu la înapoiere, că acasă nu mai ajunseră. Degeaba-i tot aşteptară fomeile şi copchii…
Cum vă zâsei, unchiu ăsta mă dumiri, cînd eram mic, cum stă chestia cu soldaţii care mor la război. Că, zâcea el, glonţu sau obuzu nu prea făcea osebire între soldaţi şi galonaţi. Nu făcea şi gata. Îi lua pă toţi d-a valma. Da, dacă generalii dupe vremea aia nu erau la fel de dăştepţi ca Oprea şi puneau într-un ploton numa un ofiţer şi fro douazăci de soldaţi, ce vină să-i caut eu nărodului dă … jdea? Mai zâcea unchiu ăsta că, odată, când veni de la companie, unde îl trimisăse suptlocotinentu cu treburi, nu mai găsi pă niciunu din ploton cu care să şază de vorbă, că erau toţi făcuţi mici fărâme. Dacă în plotonu ăla a lu unchiu ar fi fost douazăci de locotinenţi şi doar un soldat, adică unchiu, că doar el scăpă, altfel stătea treaba acu şi aveam şi noi cu ce să-l contrăm pă domnu ăla cu… jdea. Pă când aşa, îi dădui dreptate nărodului şi, bag sama, îi deteră dreptate şi camarazii noştri din platou, că la ezemplu ăsta al nărodului tăcură toţi ca mortu-n păpuşoi.
Acu, dacă- i dădui dreptate în privinţa asta, musai să-l crez şi când zâce el că pensiile noastre au fost tăiate, pă ici, pă colo, dintr-o eroare făcută din greşală, pă care o s-o repereze acuş-acuş domnu Oprea cu specialiştii lui. Şi cum să nu crez eu că pensiile noastre sunt mai mici dintr-o eroare şi, mai cu samă, din lipsă de comunicare, dacă spune acest lucru chiar preşedintele în persoană. Acu, nu că m-aş îndoi de spusele preşedintelui, da dacă îşi dă şi cuvântul de informator, nu mai scot o vorbă. Am zâs…

Fane Sucitu
Pentru conformitate,
Colonel (r.) Ilie Bâtcă

De La D-l (Inca) Colonel In Rezerva Citire

OVAŢIE

Îţi mulţumesc, preacinstite?! Băsescu Traian!
Încercasem să mă las de fumat, dar în van,
Nici „Nicorette”-ul, nici alte tehnici rapide
N-au ajutat, reclamele-acelea stupide
Nu m-au convins că ţigara-i curată otravă,
Un viciu ce face din om o simplă epavă,
Aşa că-mi luam zilnic porţioara de drog
Sau ce o mai fi această ţigară, mă rog!
De astăzi am pus punct şi, încă o dată, mulţam!
Din pensie, bani de mahoarcă, îţi spun, nu mai am,
Puţinul pe care te-nduri, acum, drept răsplată,
Să mi-l laşi pentru anii de slujbă-n Armată,
E mult prea puţin, să-mi poată ajunge, măcar
Să am, ca tot omul, în casă, un strict necesar,
Aşa că, pe ţigări, bani nu mai am, zău, să arunc,
Başca, plămânii îmi vor fi curaţi, ca de prunc.
N-a reuşit „Nicorette”-ul să-mi ia de la gură
Ţigara-otravă, dar, cu a ta semnătură,
Ai reuşit azi o adevărată minune,
Tu, Binefăcătorule. Aşa îţi voi spune,
De-acum, toată viaţa, cât mă mai laşi să trăiesc,
Dar eu, optimistul, mai sper (un lucru firesc!)
Să înţeleagă omul, să-nţeleagă ŢARA
Că tu eşti otrava mai rea decât ţigara.
Cât timp antidotul încă-i face faţă,
Folosiţi-l, oameni, de ţineţi la viaţă!

Colonel (r.) Ilie Bâtcă
Nota autorului: OVAŢIE a se citi O, VAI ŢIE!

Multumim De Vizita

TESTAMENT
(după Tudor Arghezi)

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
decât o casă, fiule, o-mparte
cu fraţii tăi, aşa cum socotiţi,
căci altă casă n-o să mai primiţi!
La anii mei (destui!), eu nu am ştire
ca-n „epoca de tristă amintire”,
hulită ieri, dar astăzi regretată,
să-şi fi făcut atâtea griji un tată
că, după ce va trece-n nefiinţă,
copiii n-or să aibă locuinţă.
Tu, vezi de pune banul peste ban,
balconul să-l închizi cu termopan,
să-l faci o locuinţă potrivită
pentru Getuţa, dacă se mărită,
Gigel, cu-ai lui copii, câţi or să fie,
să locuiască în bucătărie,
sufrageria, de-i compartimentată,
s-o foloseşti tu cu Mioara, tată,
iar dormitorul, de-l închiriaţi,
aveţi şi nişte bani asiguraţi.
Ca să pot, azi, acest apartament
să vi-l asigur printr-un testament,
am fost cu stăpânirea în prigoană
şi-am mers din garnizoană-n garnizoană,
am locuit în câte-o chichineaţă
şi ceaiul mi-am făcut la o zăgneaţă,
sudoarea muncii zecilor de ani
am pus-o-n casa asta, nu în bani,
gândind că voi avea, la bătrâneţe,
un loc în care să îmi daţi bineţe,
când veţi veni la mine, oarecând,
în jur nepoţii să îi văd râzând
şi să dau huţa-huţa pe genunchi
vlăstarele din prea bătrânu-mi trunchi.
Nu crede în programul „Prima casă”,
că asta-i, tată, vorbă mincinoasă
cu care vor, desigur, guvernanţii
să îşi atragă, cât mai mulţi, votanţii
şi nici în Nuţi Udrea să nu rişti
să te încrezi, că nu-s specialişti,
nu zece, dar niciunul pe la sate,
nici de le-ar face dânsa chiar palate!
Durerea strânsă, surdă şi amară,
au pus-o-n geamantan, plecând din ţară,
s-ajungă „căpşunari” prin Danemarca,
văzând c-aicea se scufundă barca.
Să revenim, eu zic, la testament,
la bancă ţi-am trecut, prin virament,
în contul tău deschis acum doi ani,
la sfatul mamei tale, nişte bani,
e suma ce a fost agonisită
din pensia aceasta ”nesimţită”
pe care Boc şi doamna cea bălaie
se dau de ceasul morţii să mi-o taie.
Cu banii ăştia ştii tu ce-o să faci,
sunt bani pentru colivă şi colaci
şi, s-ar putea, din ei să-ţi mai rămâie
şi pentru două boabe de tămâie.
Cu astea, eu închei acest legat
pe care, astăzi, iată, l-am semnat…

Tatăl risipitor
Colonel (r.) Ilie Bâtcă

Ne Mor Titanii

A spune acum vorbe, dupa ce Parintele Lor s-a stins din viata, ar fi o adevarata blasfemie.
Sa Te Ierte Dumnezeu, Nemuritorule, Si Sa Te Odihneasca In Pace Si Tihna In Vesnicie!

Ne mor Titanii tarii, se duc neconsolati,
Ca lasa-n urma haos, adus de scelerati.
Si c-ale lor povete si sfaturi de bun simt
Au fost batjocorite si sfaramate-n dinti.

Ne mor Titanii tarii, ne moare si cultura
Inlocuita azi de kistch, tratata doar cu ura.
De clauni insensibili, lasi, ajunsi stapani pe tara,
Traind prin osanale si în fals votati a doua oara.

De ce va duceti, oameni buni, lasand doar ticalosi,
Mici epigoni de doi arginti, vanduti unor jegosi?
Mai stati cu noi, nu va grabiti, locul in Rai asteapta
Nu ne lasati flamanzi si goi, supusi la o otreapă.

De n-avem paine si nici tol, al vost’ cuvant e hrana
Ce ne mentine pe pamant ca o cereasca mana.
Datori va suntem pentru tot ce vine din cultura
Mai stati cu noi, nu va grabiti, suntem satui de ura.

Ratanu’, Iepurele Si Ursu’

In ograda de la Cornu, un ratan cam batraior
S-a visat dormind in noapte, cum c-ar fi cuceritor
Si ca n-ar scurma-n mocirla si n-ar sta intr-un cotet
Ci-n padure, printre nobili, el ar fi un porc mistret…
Obsedat de-asta idee si cu gand la evadat
Dimineata-si facu planul cum s-ajunga in regat,
Unde fiarele-s stapane si traiesc in libertate
Nu hranite in poiata, doar pentru a fi mancate.
Luandu-si doar o bocceluta ramatorul cel batran
Se-ndrepta tiptil spre poarta ne-ncuiata de stapan.
Tocmai cand vroia sa iasa, o gaina cam purie
Il opri c-o intrebare, unde pleaca vrand sa stie.
– Iaca plec, ma duc in lume, sunt satul de-anonimat
Plec la fratii mei cei nobili in al leului regat.
Dand acest raspuns gainii, doi magari l-au ascultat
Si la unison cu oara, pe ratan l-au implorat:
– Ia-ne si pe noi vecine, ca si noi suntem de soi
Vrem si noi in libertate, nobili, nu sa fim slugoi!
– Haideti, le raspunse porcul si plecara-ncolonati
Spre padurea minunata, stapanita de-ai lor frati.
Dupa drum lung, cu ocoluri si-ascunzis de stapanire
In zavoi ei ajunsera pe la ceas de asfintire
Si pe malul unei ape hotarara sa campeze
Adapost nou sa-si ridice, fericiti sa innopteze.
Pe cand isi ridicau casa, multumiti de-asa salas
Din neant, pe nesimtite aparu un iepuras:
– Ce-i cu voi la ceas de seara, imi pareti cam zabauci,
Dobitoace-n libertate, in crang umbland ca nauci?
Auzind asta insulta spusa de un urecheat
Ratanul, plin de emfaza, ii raspunse suparat:
– Ia vezi-ti de drum amice, ‘au nu stii cui te-adresezi
Si cu vorbe de ocara vrei acum sa ma-nervezi !
Tu nu vezi ca sunt mistretul insotit de-al meu alai,
Prin prezenta noastra-aicea dam noblete astui plai?
– Ba sa fim seriosi, amice, ce vad eu e altceva
Doar trei dobitoace proaste si-un mistret de mucava,
Prada usoara pentru fiare, pentru ursi si conu’ lup
De va vede, va manca, la desert, c-un cantalup.
– Ba, sa-mi fie cu iertare, la puterea-mi de mistret,
Nici de leu nu-mi este frica, iara lupul n-are pret.
Nici nu apuca-ngamfatu’ sa-si termine-al sau discurs
Cand pe ceafa lui cea groasa poposi laba de urs,
Ce mi-l infasca pe data si-n barlog il transporta
Trufanda pentru o cina, el pe loc il prepara.

Morala:
Daca-ti e dat, prin nascare, dobitoc ca tu sa fii,
Ramai, frate, in poiata nu te da cu pedigri.

N.A. Aceasta fabula este dedicata unor forumisti portocaliii care pe un anumit blog incearca sa para ceea ce nu sunt.

Halima (varianta basesciana)

Marturisesc faptul ca nu am stat sa contabilizez numarul de basme, povesti, minciunele, ziceri-deziceri, scenarii etc cu care ne-a delectat si imbrobodit clanul Basescu din momentul in care Il capo di tutti capi, s-a lepadat de politica comunista si a imbracat armura de politician neprihanit post-decembrist.

Totusi, estimand numarul acestora, orice om cu un IQ apropiat de valoare medie poate trage usor concluzia ca cele „O Mie si Una de Nopti” arabesti au fost de mult surclasate de avalansa de tromboane si basme de sorginte prezidentiala, pe care romanii sunt obligati s-o inghita cu polonicul zi de zi si seara de seara.

Nu as fi scris aceasta postare daca nu ma punea ieri „Necuratu” sa urmaresc reactiile unor personaje implicate in dezvaluirile facute de ziaristul Sorin Rosca Stanescu referitoare la implicarea fratiorului prezidential in afaceri care mai de care mai dubioase (dar foarte profitabile) si cu un puternic iz penal.

Nefiind nici jurnalist de investigatie, nici specialist in domeniul comertului cu armament, ma voi referi strict la un domeniul in care, cunostintele mele profesionale atestate de obtinerea unor certificate internationale, in urma absolvirii unor cursuri de specialitate, imi permit sa emit judecati pertinente si argumentate in aceasta privinta.

Domeniul respectiv se numeste Transportul, Depozitarea si Manipularea Marfurilor Periculoase, categorie de marfuri din care face parte si munitia.

Aceste marfuri, in timpul manipularii si transportarii lor internationale si nationale, indiferent de mijlocul de transport folosit, fac obiectul unor masuri speciale rezultate in urma unor acorduri internationale, care au avut ca finalitate emiterea unor legi speciale si stricte in ceea ce priveste precautiile ce trebuie luate de catre partile implicate in momentul derularii evenimentului respectiv, din faza initiala si pana la destinatie.

Ori, a sustine cu nonsalanta si tupeu, pe ecranele televizoarelor, faptul ca d-l Basescu Mircea, macar in calitatea lui de fost Capitan de Cursa Lunga, nu a cunoscut natura marfurilor manipulate de utilajele firmei domniei sale in portul Agigea, asa cum a facut-o ieri D-l Purcarea, nu este altceva decat o forma de manipulare crasa a opiniei publice prin emiterea unor minciuni atat de gogonate, incat toate padurile din lume nu ar fi suficiente pentru necesarul de material solicitat de transformarile fantastice ale nasului lui Pinocchio.

Conform spuselor domniei sale, la sosirea in portul Constanta a unor nave transportand astfel de marfuri periculoase, in niste containere, domnia sa a luat-o agale prin port, intreband in dreapta si’n stanga, daca n-ar fi cineva interesat in descarcarea, manipularea si apoi incarcarea pe mijloace de transport rutier, a unor containere cu nu mai putin de cca 1600 tone de marfa (nedeclarata, din motive de confidentialitate). La un moment dat s-a intalnit cu d-l Basescu Mircea, care supraveghea descarcarea unui lot de tacamuri de pui de Brazilia, destinati fabricii lui de impachetare de umblatoare pasaresti pentru armata americana, care auzindu-l cum se jeluieste i-a zis: „stai coane, nu mai plange ca te ajut eu!” si imediat i-a pus la dispozitie utilajele speciale (macarale portal pentru containere, autostivuitoare, muncitori specializati) , in vederea rezolvarii acestei probleme.

Acum noi trebuie sa credem ca d-l Basescu Mircea, nu a vazut nici actele de insotire a marfii (in care se stipuleaza clar natura si cantitatea sa), nici actele vamale, nici autorizatiile speciale pentru transport de marfuri periculoase, nici inscriptionarile de pe containere, care simbolic descriu perfect marfa transoprtata, pentru a putea lua masurile cuvenite de precautie, nimicuta, nimicuta.

Ba mai mult, avand in vedere toate cele de mai sus, plus faptul ca pentru a manipula astfel de marfuri firma lui Mirciulica trebuia musai sa aiba autorizatie speciala emisa de Autoritate, pretul pentru manipularea unor astfel de marfuri este mult mai mare decat cel perceput pentru marfurile obisnuite si lipsite de risc, insa domnul Basescu Mircea, fost comandant de tanc petrolier, in altruismul si totodata naivitatea sa, a trecut peste acest amanunt minor si a purces cu toata buna sa credinta si utilajele din dotare la transbordarea marfurilor in cauza. Si toate astea pe langa multe alte detalii care tin de operatiuni de acest gen, detalii pe care nu le mai amintesc, pentru a nu plictisi cititorul.

Tot in buna sa credinta d-l Basescu Mircea nu a observat nici masurile speciale de securitate care au fost luate pe timpul derularii operatiuniii. El tot timpul a avut senzatia ca in containere sunt adidasi tailandezi contrafacuti, deci in cel mai rau caz o problema de vama.

Ei ce ziceti, nu-i mai tare decat Ali Baba si Cei Patruzeci de Hoti, toata aceasta tarasenie?

Nu mai spun de reactiile pupinbasistilor la dezvaluirile d-lui Sorin Rosca Stanescu, care isterizati si tembelizati, mai ceva decat  Leana Proasta din Capul Statului, la Targoviste, tipa ca din gura de sarpe: „Dovada, dovada!”.

Pai ce dovada mai buna ca atat Purcarea cat si Basescu Naivu’ mint cu nerusinarte va trebuie, frati romani fara minte, dar iute pupatori de cur prezidential?

Si’am incalecat pe sa, si v-am spus povestea asa!

Spovedania lu’ Boc catre intronatu’ Base

La Base, intronizat ca popa,
Iaca Boc, cu vina, hopa!
– Iarta-ma parinte sfinte
Grav pacat am di’nainte!

– Ai furat? intreaba Base
– Nu, prea sfinte! Fara vrere
Tot gandindu-ma la rele,
In gradina avui muiere!

– Vai de mine, vai de mine…
Greu pacat ai savirsit….
Insa daca-mi spui cu cine,
Poate vei fi mantuit.

– Nu pot, ii raspunse Bocul
Nu vreau sa fortez norocul,
Si din spusa de’ndurare
S’am pacatul si mai mare!

……Era’nalta si frumoasa,
Parul blond si ochi de jar,
Gura dulce,voluptoasa,
Dintii de margaritar.. .

– Nu cumva ai fost cu Nutzi
Din Plescoi, de peste drum?
-Nu pot s-o divulg ca Domnul
Ma trazneste chiar acum!

…..Si-avea flori la cingatoare,
Trup de crin imbobocit,
Mijlocel de fata mare,
Numai buna de iubit…

– Poate-ai fost cu’a Boagii
Cea usoara ca un fulg?
– Iarta-ma, chiar mort de-as fi
Eu tot nu pot sa o divulg!

… Durdulie, ‘mbujorata,
Numai cantec, numai joc,
Cind te-a strins in brate-odata,
Ai simtit in vine foc!

-Mai Emile, e Sulfina
Care sade pe Neptun?
-Oh! Degeaba-mi zgindari vina,
Fiindca tot nu pot sa spun!

…..O comoara tainuita,
Fruct in dragoste scaldat,
Toata plina de ispita,
Toata plina de pacat!

– Bine, du-te, mediteaza,
Si vii miine mai dispus,
Domnul sa te aibe-n paza!
-Sarut dreapta! Si s-a dus.

Ajungand in colt, la Vintu’
Iaca’l si intervievat
Cu’ntrebarea: – Ei, Prea Sfintul
De pacat te-a dezlegat?

-Inca nu! raspunse-Bocul
Foarte vesel si vioi,
Dar aflai de la Basescu
Inca trei adrese noi!

N.A. : Incercare de parodie dupa Ion Minulescu , „Spovedanie”.

Oda Conducatorilor Iubiti, Sfintii Imparati Traian si Elena

Intaia zi din vara, e-a noastra sarbatoare,
Copii din toata tara vom strange cate-o floare.
Buchet imens vom face, pentru tatuc iubit
Cantat azi in balade, de neam fiind premarit.

Ne-om strange-n Bucovina, sui-vom drept pe culme,
Vom alunga ciobanii, mioarele din turme
Si stransi uniti in cuget, simtire si in fapta
Din trupuri noi vom scrie “BASESCU NE E TATA!”

Iar pe Elena, Doamna, turista-ntre turiste
O vom canta in versuri, de barzi celebri scrise.
Traiane si Elena, iubiti conducatori
Va multumim din suflet, sa fiti nemuritori!

Si tu, mai Niciolaie, in veci sa nu fii trist,
Nu ai murit degeaba, Basescu-i comunist!
Gasit-a testamentu-ti lasat pentru popor
Si il respecta-ntocmai, dar intr-un alt décor.

Iar pe model bazilic, crestin si preotesc
Sfintiti vor fi la Athos de cin calugaresc
Traianul si Elena, modele de urmat
Ea sacra intre sacre, el, mare Imparat!

Constanta Dorurilor Mele

Constanta, orasul etern de la malul Marii Negre, oras care-si cauta radacinile in minunile colonialismului elen, pe al carui tipar au venit apoi romanii sa desavarseasca opera predecesorilor lor, oras uitat apoi, dupa pomenirea lui in mostenirea lasata de Mircea, ale carui posesiuni se intindeau pina la Marea cea Mare, uitat asadar,  in nepasarea edilitara a Evului Mediu Otoman si redescoperit de Romania Moderna a lui Carol I, se intinde lenes in bataia brizei marine, povestindu-si oricui vrea sa-l asculte istoria sa milenara.

Aceasta isi gaseste, conform legendei, originile in dorinta unui armator grec, care in calitate de parinte cu onoarea patata de fapta fiicei lui, comisa intr-o iubire interzisa, a decis sa o taie in mii de bucati si sa imprastie aceste bucati in apele unui golfulet al Pontului Euxin , unde apoi a pus bazele unei noi colonii grecesti, din salba de bijuterii infiintate de greci in expansiunea lor, dincolo de hotarele Marii Egee, oras care a primit numele de Tomis (ἄτομος-cea mai mica parte din materie).
Constanta si-a trait gloria milenara, contribuind din plin la schimburile comerciale care asigurau prosperitatea stapanilor lumii antice, mai intii grecii, apoi romanii, romani care prin exilarea rebelului poet Publius Ovidius Naso in acest colt de lume, l-au facut nemuritor.

Opere sculpturale precum Sarpele Glycon (unicat in lume) sau diverse zeitati elene modelate in marmura de cea mai pura calitate, Edificiul Roman cu Mozaic, ruinele descoperite, restaurate si conservate ale unuia dintre cele mai vechi porturi din lume si mai ales numeroase pietre funerare inscriptionate fie in greaca veche fie in latina si amintind oamenilor ca pe lume doar moartea este o certitudine, vorbesc peste ani despre maretia unui oras, care a contribuit din plin la dezvoltarea valorilor lumii antice.
Si apoi, acest oras a cunoscut si uitarea, ca urmare in incorporarii lui in vastul Imperiu Otoman, el contand pentru osmanlii doar ca loc de acostare pentru caicurile turcesti ce carau spre Inalta Poarta bogatiile insusite din teritoriile ocupate.
A fost nevoie de un Razboi de Independenta si de geniul ingineresc al marelui roman Anghel Saligny, pentru a reda Constantei (revenita la denumirea crestina dupa ce secole de-a rindul s-a numit Kustendje), rolul sau bine-meritat de poarta maritima a Romaniei Moderne, prin construirea unui port la cele mai inalte standarde ale timpului in materie de constructii de acest gen si nu in ultimul rind, prin unirea Dobrogei cu Patria Mama, prin materializarea magnificului pod de la Cernavoda.
Odata aceste minuni ingineresti realizate, a venit in mod firesc si timpul unor constructii de referinta pentru orasul port, destinate unei burghezii romanesti in plina formare si dezvoltare generatoare si de o protipendada pe masura, a venit timpul aparitiei unui splendid Cazino, care in ciuda arhitecturii sale (unii are zice morbide-are aspectul unui car mortuar-), se integreaza perfect in arhitectura epocii, reprezentata de cladiri ca fostul hotel Palace sau Casa cu Lei, pentru a pomeni doar doua dintre aceste bijuterii arhitecturale.
Calatorul romantic ce ar dori sa admire un superb rasarit de Soare de pe faleza Constantei, va avea obligatoriu drept companie, statuia vesnicului Eminescu insotit de interzisa in iubire Veronica, martori in timpurile ce au fost si care vor fi ai nuntii perpetuue dintre cer si mare, ca o recompensa pentru dorurile eminesciene doinite in opera sa nemuritoare.
Dar Constanta nu este doar orasul aducerilor noastre aminte, ci si orasul devenirilor noastre europene, prin mosteniri care desi acum hulite, au devenit punti inevitabile intre aceasta parte a Europei si lumea Occidentala, mosteniri materializate in Canalul Dunarea-Marea Neagra si infrastructura noului port Constanta, care-l situeaza printe cele mai mari porturi din lume.
Daca la toate aceste trasaturi distincte ale portii maritime romanesti, adaugam si cosmopolitismul locuitorilor sai, care pot constitui oricind un model de convietuire mutual avantajoasa, pentru cea mai larga paleta etnica existenta in granitele Romaniei contemporane, ne putem face o imagine clara asupra acestei bijuterii din patrimonial edilitar-urbanistic al tarii noastre.
A trai in Constanta, inseamna putin a trai in nemurirea data de maretia si frumusetea unui oras fara limite de timp.

Istanbul pentru Eternitate

Istanbulul, exceptie acceptata de gramatica limbii romane, carte de istorie dispusa tridemensional in minunate trepte de bijuterii arhitectonice, incepind de la nivelul zero al apelor unei stramtori ce desparte doua continente si culminand cu cotele maxime ale inaltimilor pe care se intinde acest exponat architectural unic; Istanbulul, oras aducand mereu aminte de stralucirea capitalei fostului Imperiu Roman de Rasarit, Constantinopole, cetate considerata inexpugnabila de vanitoasa nobilime aflata in decadere a fostului imperiu roman, trezita la realitate de geniul de strateg militar al Cuceritorului mahomedan, care a reusit sa traverseze o flota peste uscatul unui istm cu ajutorul bustenilor si forta a zeci de mii de osmanlai si, care, ajutat de minunile tunului construit de transilvaneanul Orban, a perforat zidurile cetatii, pentru ca in final, inspirat de divinitatea islamica sa gaseasca Kerkaporte, uitata deschisa de aparatorii crestini ai capitalei; Istanbulul, din visul de marire al cavalerilor cruciati si al lui Petru cel Mare, care l-a lasat prin testament ca obiectiv de cucerit pentru urmasii sai; Istabulul zilelor noastre, unit prin legatura magnifica de doua minunatii ingineresti in domeniul megastructurilor; Istanbulul lui Kapali Bazar, in care strazi intregi sint sufocate de tonele de aur platit ca tribut secole de-a rindul de tarile din cadrul Imperiului si care aur este astazi etalat sub forma de bijuterii pe tarabe de negustori nostalgici dupa Gloria Inaltei Porti; Istanbulul “balik-ului” prins dimineata in apele repezi ale Bosforului, fript pe gratare stradale si servit la concurenta cu produsele americanizate fast-food; Istabulul cafenelor traditionale in competitie cu night-cluburile occidentalizate; Istanbulul pentru ai carui locuitori Soarele rasare din apele cenusiu-verzui ale Marii Negre, pentru a merge sa se odihneasca in asternuturile de un indigo superb al Marii Marmara; Istanbulul, orasul in care rezidentii care si-au construit casele chiar in buza apelor Bosforului, pot avea surpriza sa se trezeasca noaptea cu vreo prova de nava intrata acccidental in domiciliul lor conjugal; Istanbulul, care odata descoperit iti ramine intiparit pe vecie in memorie; Istanbulul….
Numai cine nu a vazut acest oras, de fapt aceasta minune a civilizatiei umane, nu poate aprecia la justa valoare maretia in unicitate a acestei pagini de istorie vie a devenirii umanitatii.
Am admirat de sute de ori, in trecere la bordul navei, spectacolul oferit de acest superb oras, scaldat fie de razele solare, aflate in diferite faze ale parcursului diurn al astrului, fie de incandescenta inefabila a luminilor nocturne ale orasului si intodeauna, ca intr-un exercitiu ludic impresionist, l-am descoperit si redescoperit, determinat de noi dimensiuni si valori care-i confera acestui oras, dreptul de Imparat intre imparati.
Istanbulul nu poate fi descris, Istanbulul trebuie trait cu speranta ca odata s’odata ar putea fi si inteles.

De la vulpi argintii la 4×4

Urmarind zilele trecute, la televizor, un reportaj in care se descria modul de operare al hotilor de autoturisme din actuala Romanie capitalista, cand practic ti se fura masina de sub nas, gandul m-a purtat spre rememorarea vremurilor de altadata, de „trista amintire”, cand gainarii mioritici socialisti, in lipsa de Jeep-uri, se orientasera in a-ti fura caciula de blana de pe cap.

Pe scurt, daca familia ta era proprietara unui asemenea obiect „de lux”, te expuneai riscului ca, mergand pe strada, sa te trezesti la un moment dat, cu un individ langa tine care, dupa ce iti smulgea caciula din cap, baga viteza de raliu, lasandu-te sa reflectezi la zicala „hotul cu un pacat, pagubasul cu o mie!”.

In aceste conditii, aveam in subordine, pe nava pe care o comandam, un mineralier de 65.000 tdw, un electrician de bord, machedon, cam saracut cu duhul, dar de o zgarcenie care l-ar fi facut si pe Hagi Tudose sa paleasca de invidie.

Relatiile comerciale, in cadrul carora performam voiaje in acele timpuri, erau de regula orientate spre tari ca Brazilia sau India, de unde aduceam minereu de fier si de unde, ca marinar, puteai cumpara, la preturi rezonabile, marfuri „rare” pentru Romania ceausista, cu precadere cafea, care vandute in tara iti aduceau un profit bunicel.

Numai ca, uneori mai trageam si cate un septar si ne pricopseam cu cate un voiaj de Polonia, de unde aduceam carbune cocsificabil destinat aceluiasi combinat siderurgic din tara.

Jale mare pentru noi, ca marinari, deoarece din Polonia lui Jaruszelsky, aflata in conditii de lege martiala, nu prea aveai ce cumpara pentru a-ti mai rotunji veniturile bugetare ale familiei.

In schimb, se gaseau la preturi relativ accesibile, caciuli si gulere confectionate din blana de vulpe argintie, care purtate de sotii bagau in boala vecinele si rudele de sex feminin.

Dintr-un astfel de voiaj, machedonul nostru ii adusese sotiei o caciula, cu care o „facea gigea” ori de cate ori se duceau in vizita la nasii de cununie, cu intentia nedeclarata de a o face pe nasa sa crape de invidie.

Stiindu-l cat este de avar si ca ideea de taxi era privita de el drept o „blasfemie”, stand intr-o zi la o cafeluta si o sueta cu mai multi membrii de echipaj, printre care se numara si el, l-am intrebat:

– Mai Gigele,cum te descurci tu cand te duci in vizita la nasi, cu actualii hoti de caciuli, te duci cu taxiul?

– Doamne Fereste, Domnu’ Comandant, mergem pe jos!

– Bine mai, da’ daca-i fura cineva caciula sotiei si fuge cu ea, tu ce faci, alergi dupa hot?

– Nu, Domnu’ Comandant, am alta solutie. Atunci cand mergem in vizita la nasi, in momentul plecarii de acasa, ii pun sotiei un fes pe cap, fes, pe care  cand ajungem in scara blocului la nasi, si-l da jos si-l schimba cu caciula. La plecare procedam invers.

– Pai sa ne traiesti Gigele, ca la asa ceva nu m-ar fi dus capul!

Nu stiu ce invatatura ar putea trage pagubitii de automobile de astazi din aceasta metoda de auto-aparare, insa pentru acele timpuri consider „gaselnita” respectiva, drept „geniala”.