Blogu' lu' Marcus

22/11/2009

„Expertiza” ca Expertiza, da’ unde-i Flota, Traiane!

Filed under: Lectura de Duminica — Marcus @ 09:43

Epilogul acestei încercări de a readuce la viaţă întîmplări pe care le-am trăit în timpul unei jumatăţi din viaţa primită în dar de la Dumnezeire, pe imensitatea albastră a Oceanului Planetar, într-o simbioza perfectă cu nava, indiferent de numele sau mărimea ei, şi pe care nu de puţine ori m-am bazat pentru a rămîne în viaţă, nu poate consta decît în nostalgia marinarului faţă de creaţia umană, care i-a oferit posibilitatea de a cunoaşte cele mai îndepărtate colţuri ale mapamondului, departe de casă şi de cei dragi, dar trăind muţumirea cunoaşterii semenilor săi, aflaţi pe diferite coordonate gerografice şi a împlinirii profesionale.

Gramatica limbii engleze nu este dificilă, însă are o regulă specifică, carateristică şi anume, la persoana a III-a singular, este singura gramatică ce face distincţia dintre fiinţe si obiecte neînsufleţite.

Excepţia la această regulă, în care englezul vede în obiectul neutru “nava” un substantiv feminin însufleţit, reprezintă prinosul pe care acest popor temerar îl aduce unui mijloc de transport şi de luptă, care în decursul istoriei l-a ajutat să cucerească şi să stăpînească un imens imperiu colonial, în mare masură, baza prosperităţii britanice din zilele noastre.

Nu trebuie să fii englez, ci doar marinar, pentru a trata nava exact ca pe o fiinţă umană dragă, pe care te poţi baza în momente de cumpănă ale existenţei tale, cu care poţi merge la braţ la sindrofii simandicoase, stîrnid în rindurile participanţilor priviri admirative sau invidioase, sigur întotdeauna că dacă tu o respecţi şi îi oferi dragoste şi întelegere, te vei bucura la rîndul tău de reciprocitate şi sprijin în acţiunile tale.

Poate că pentru unii aceste cuvinte par să alcătuiască o exprimare bombastică, de un patos nejustificat, dar dacă aceştia ar fi vreodată puşi in situatia de a constata că, singura legatură dintre a fi şi a nu fi, o reprezintă modul în care o construcţie de fier însufleţită de un motor, poate face faţă cu succes stihiilor dezlănţuite ale naturii, într-o imensitate cenusie-albastră, în care cerul este unit cu marea, sînt sigur ca aceşti eventuali cîrcotaşi îmi vor da dreptate.

Marinarii au o vorba:”cine a băut apă de tanc, nu va mai renunţa niciodată la viaţa pe mare”, vorbă care conţine, pe lîngă un sentiment inefabil, şi un mare adevăr probat în multimilenara înfrăţire a omului cu marea.

De aceea, pentru adevăraţii marinari pierderea flotei române nu reprezintă doar un eveniment cu implicaţii penale sau un subiect de dispute şi învinuiri politice ci, el reprezintă pierderea unei fiinţe dragi cu care şi-a unit destinul în viaţă, şi a cărei ucidere rămasa cu autor necunoscut, reprezintă o lovitură cu atît mai grea, cu cît el este obligat să respire acelaşi aer cu călăul rămas nepedepsit de justiţia română.

In anii 50, după înfiinţarea Tratatului de la Varşovia, marina română, prin ramura sa militară a primit o lovitură similară, dar nu de asemenea proporţii, în urma deciziei luate de Moscova prin care, pe motiv că din momentul aderării la Tratat nu mai aveam nevoie de nave de luptă deoarece eram apăraţi de flota militară a Tratatului (URSS), au fost tăiate distrugătoarele de luptă, mîndria flotei militare române, după care şi astăzi mai oftează nostalgic marinarii militari şî civili romăni.

Numai că, în cazul flotei comerciale române, călăul nu a fost sovietic, ci fratele şi politician pe deasupra aflat la putere, romăn.

Poporul romăn a avut în mîinile sale pentru un timp relativ scurt, o adevărată mină de aur, graţie eforturilor şi sacrificiilor făcute de o întreagă naţie, datorită căreia numele România s-a făcut cunoscut şi apreciat în toată lumea, dar pe care nişte oameni deţinători vremelnic ai destinelor acestui neam, în nimicnicenia şi setea lor de înavuţire pe căi oneroase, au risipit-o iresponsabil şi nesancţionabil în cele patru zări, îmbogăţindu-se nemeritat, unii dintre ei avînd chiar tupeul ca, din poziţia politică ocupată la un moment dat, să ţină lecţii de etică unui popor furat ca în codru chiar de către moraliştii de serviciu.

In luna septembrie a anului de graţie 2007, toate infracţiunile presupus a fi înfăptuite şi avînd ca rezultat devalizarea şi risipirea pe “apa simbetei” a flotei comerciale române, se vor prescrie din punct de vedere juridic, românii ramînînd doar cu amintirile legate de acest subiect, şi cu un rechizitoriu în arhivele tribunalelor, mai stufos decît o bibliotecă particulară, nedus însă pînă la capăt de justiţie din motive politice, astfel încît, presupuşii autori ai acestui jaf naţional de proporţii, ce ţin de Cartea Recordurilor, îşi vor trăi liniştiţi bătrînetile, avînd doar grija şi regretul unei vieţi prea scurte, în care să nu-şi poată cheltui agoniseala provenită din furt.

Nu sînt o fire răzbunătoare, am fost educat în spirit creştin, de respectare a valorilor şi cerinţelor morale exprimate în Decalog, şi de aceea consider că, în condiţiile în care Justiţia romăna s-a dovedit într-adevăr oarbă, dar nu în înţelesul bun al expresiei, lăsînd nepedepsiţi pe Mizerabilii flotei comerciale române, există totuşi Justiţia Divină, care nu are termene de plată la avans şi lichidare, ci pedepseşte atunci cînd ţi-e lumea mai dragă, lovind de regulă indirect, dar unde te doare mai tare.

Este evident ca odată cu prescrierea faptelor comise, acestea nu vor mai putea fi folosite drept motive de şantaje politice, aşa cum au fost timp de 18 ani, praful se va depune încet, încet pe tona de dosare penale întocmite de procuratură şi nejudecate în instanţă, generaţia celor care au fost contemporani cu naşterea, dezvoltarea şi dispariţia flotei maritime comerciale române, se va stinge în timp, acest subiect căpătînd curînd rezonanţa acelui „a fost odată ca niciodată” care ne-a încîntat anii copilariei.

Din nefericire, spre deosebire de poveştile aducătoare de somn pe genele copiilor, poveşti care se termină întotdeauna cu triumful Binelui asupra Răului, în povestea „Flota” avem de-a face cu un final “horror”, în care Răul reprezentat de lăcomie, iresponsabilitate, dorinţa de îmbogăţire pe căi necinstite, etc. învinge, lăsîndu-ne totodată cu un gust amar şi cu o scîrbă imensă.

Dacă noi, generaţia care am trăit aceste evenimente, nu vom putea avea satisfacţia pedepsirii de către Justiţie a acestor borfaşi de doi lei, sînt convins totuşi că, atunci cînd unii dintre aceştia nu vor mai constitui subiecte de patimi politice, românii vor afla întreg adevărul referitor la acest jaf naţional, care a lăsat pe drumuri mii de marinari români, siliţi să se „prostitueze”, vînzîndu-şi munca pe nimic unor armatori străini, în timp ce conaţionali de-ai lor cu nimic mai deştepţi, mai frumoşi sau mai îndreptăţiţi moral, huzuresc într-o opulenţă de neam prost, bazată pe furt, minciună şi înşelăciune, făcînd în acelaşi timp politica neamului, într-un dispreţ total faţă de acesta.

Cu speranţa că cei care au avut răbdarea să citească povestirile mele marinăreşti, şi-au format o părere proprie despre mecanismele care au făcut să meargă această mega-escrocherie naţională şi convins fiind că aceste povestiri nu reprezintă decît o picătură din oceanul de fapte reprobabile care au dus la dispariţia flotei române, închei aici acest periplu marinăresc, mulţumindu-vă totodată pentru răbdarea şi poate interesul de care aţi dat dovadă.

3 comentarii »

  1. Ce o fi avut în cap canalia de Băsescu, cel care nu a semnat nimic ?
    Nemernicu o să plângâ în faţa plutonului de execuţie din care voi face şi eu parte.Am să-l ţintesc în tiroidă… după citirea sentinţei.
    Sau să joce ţintarul cu soldatul Stănculescu v’o 20 de ani? Da, aşa e mai potrivit.

    Comentariu de Otgon — 22/11/2009 @ 16:45 | Răspunde

  2. Apreciez că trebuie să se declanşeze un proces al “avuţiei naţionale” existente la 31.12.1989, care să se încheie cu recuperări şi condamnări. Datoria de cca 100 miliarde euro să fie ştearsă pentru România de acele ţări care ne-au adus aici.. Cei ca Petre Roman, care propovăduiau vinderea pe 1$ a fabricilor şi uzinelor, să fie judecaţi şi condamnaţi, iar după caz, îndepărtaţi de neamul românesc. Aparent utopic, acest demers naţional trebuie asumat de o clasă politică demnă şi hotărâtă. Ne aşteaptă un examen istoric al existenţei noastre naţionale, pe care suntem obligaţi să îl trecem,
    neapărat prin muncă titanică.

    Comentariu de Otgon — 22/11/2009 @ 18:07 | Răspunde

  3. Ne-a ramas revansa in turul II. Nu parasim baricadele.

    Comentariu de Sictireli — 22/11/2009 @ 22:46 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: