Rupeti Pisica in Doua, Coane Mirceo!

Si n-o mai trageti de coada, Coane, ca va face chiombu’ din vorbe mai ceva ca sutii la portofel in tramvai, de o sa ajungeti sa nu stiti cum va numiti cu Cartea de Identitate in mana!

Este deja prea tarziu sa mai jucati piesa de teatru absurd cu chiombu’ in rolul mediatorului solomonic, chiar nu va ajunge cat v-a tras-o la gioale si v-a umilit in ultimul hal de mai bine de noua luni de zile, pentru ca macar in ceasul al doisprezecelea sa va ridicati din pozitia de taratoare si sa le aratati celor care v-au votat ca aveti coloana vertebrala?

Lasati-l dracului pe Boc, pe post de tataie decedat, sa rada in geam la Palatul Victoria, mandru de perdelele plescoitei pana la alegeri, iar voi dati-va mana cu liberalii, cu ungurii si cu cei care mai judeca normal in aceasta tara si ganditi-va impreuna cum sa-l debarcati pe antichrist de la Cotroceni.

Coane Geoana, tu chiar ai nevoie de desen pentru a intelege ce are (sau mai bine zis, ce n-are) asimetricu’ in capatana?

Scriam acum cateva zile sa-i dam chiombului un razboi, iete ca n-a fost nevoie, si-a facut singur rost de ditai criza politica majora, pe post de ultim cui la cosciugul unei Romanii, ingropata deja in peste saptezeci de miliarde de Euro, datorie externa, fara nicio perspectiva cat de cat apropiata de iesire din acest marasm generat si sustinut la greu de nebunu’ din capul statului.

Bre, nea Mirceo, pana si un copil isi poate da seama ca nu mai aveti ce sa salvati sau sa reparati, tinand in viata acest guvern, cu toate perfuziile si aparatura ultra-performanta din lume!

Este mort, coane dupa o coma profund de noua luni de zile in care ati bolit langa el si ati adancit si mai mult consecintele crizei care ne-a lovit ca o maciuca in moalele capului.

Orice secunda in plus, petrecuta in compania slugilor chiombului la guvernarea Romaniei, te si va va costa enorm, coane, ca noi , ca romani, platim deja costuri mult prea mari pentru pacatele pe care le avem.

Chiar crezi, coane, ca mai puteti ingrasa scroafa inaintea Ignatului, oferindu-i totodata asimetricului sansa de a se erija in regele Solomon?

Am o veste proasta, nea Mirceo! Daca vei privi mai bine, vei vedea ca scroafa este deja moarta in cotet, de acum noua luni de zile, cand incostient ai si ati acceptat sa bateti palma cu Satan si sa puneti Romania pe chituci.

Dar mai bine mai tarziu, decat niciodata, dati mana cu liberalii si cu fortele Binelui din aceasta tara, lasati dracului orgoliile si ambitiile politicianiste, ca nu tin poporului nici de cald si nici de foame, faceti lucrarea Domnului, dati-l pe Diavol jos din tronul de la Cotroceni si, indiferent care dintre voi va fi ales presedinte, matale sau Crin, apucati-va urgent, dar urgent de tot si cu responsabilitate totala sa reparati ceea ce a stricat chiombu’ timp de cinci ani de zile, readucand Romania pe linia de plutire, in marele port european in care este pe cale sa se scufunde la mal.

Toti romanii cu mintea intreaga din aceasta tara au vazut cine este capul rautatilor, nu mai este nimic, coane, de  demonstrat, ci de reparat grabnic dezastrul lasat mostenire de asimetric.

Eu asta am avut sa te rog, Coane Mirceo, si poate vei intelege ca, daca lasi lucrurile sa-si urmeze cursul de pana acum, atat timpul ramas pana la alegeri cat si circumstantele sunt in favoarea dusmanului acestui neam, rupand insa acum pisica, sunt toate sansele sa scapam de el, indiferent de costurile de moment.

Teapa de la Traienel

Pe cal alb vine Traianul si e tare suparat
Sa isi certe Nanobocul, sluga tampa la Palat:
-Ce ti-am zis eu, scarnavie, cum s-o aperi p’odalisca
Tu mi-o lasi incriminata de ancheta orbanista?

Nu stiu cum, dar pan’diseara, folosind puterea-ti data
Sa mi-o scapi nevatamata de Organul si-a lui ceata!
La bataie de vant aprig, tremurand ca fruza-n crang
Nanobocul ingenunche si raspunde cam natang:

-Inteles-am Imparate si de’ndata eu ma duc
Sa convoc boierii’n graba si pe Nica sa-l arunc!
Cum plecat-a Traienelu’, Nanoboc isi cheama staff-ul
Si cu vocea tunatoare, porunceste ca vataful:

-Dup’adanca chibzuinta si sfat greu de la’mparat,
Am decis ca Nica’al vostru, azi sa plece din Palat!
Ce mai zgomot, ce mai zbucium, blitzuri si reportofoane
Toata media e-n aer, prevestind mari uragane.

In ast’ timp Traianul nostru, dezmierdandu-si sex-odoru’,
Whiskey-ul isi soarbe-n tihna, a prostit din nou boboru’!

„Elita” Lichelelor

Nu de putine ori, in ultima perioada, am incercat sa-i provoc pe pupinbasistii virtuali sa-mi spuna macar o realizare pe care chiombu’ si-o poate trece pe rabojul celor cinci ani de mandat prezidential. In afara de cateva incercari timide si naroade totodata de a mi se aminti drept realizari importante ale acestuia condamnarea comunismului (lol!), desconspirarea dosarelor Securitatii ( sic de sic!) sau Rapirea din Bagdad (huideo!), acestia nu au fost in stare sa clameze vreo alta „mareata fapte de arme asimetrica”, coplesindu-ma in schimb cu invective si injuraturi la greu, scrise intr-o limba romana macelarita din punct de vedere gramatical, sau au incercat sa ma combata prin clonari imbecile, continand copy-paste-uri interminabile avand ca tema cresterea viermilor de matase sau consumul de ceaiuri.
Ma rog, de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere!
Pentru a-mi respecta minimum un statut de obiectivitate in ceea ce-l priveste pe chiombu’ (cu toate ca nu merita nici macar atentia data unei flegme de pe trotuar) si in lipsa de ajutor taliban pupinbasist in aceasta privinta, am purces singur-singurel la identificarea unei realizari cat de cat notabile a acestuia si dupa lungi cazne la care mi-am supus materia cenusie am reusit sa descopar ceva care, chiar daca poate avea o conotatie negativa, aduce intr-o oarercare masura mai mult a infaptuire si decat a demolare.
Societatea romaneasca, urmand modelul oricarei societati civilizate care se respecta, este alcatuita din indivizi posedand caractere diferite si un nivel de pregatire si educational la fel de diferite. Ierarhizand acest fapt, se poate vorbi despre un top reprezentat de elitele acestei societati, urmat de o patura majoritara medie si, la polul opus elitelor, despre mocirla umana existenta in oricare societate, cea a lichelelor. In societatile civilizate, cu conducatori posedand o mansarda neafectata de toanele uni ego tarat de obsesia tiranocratiei si posesori ai unei pregatiri intelectuale acceptabila si ai unui comportament respectand limitele impuse de cel putin statutul celor sapte ani de acasa, categoria lichelelor este tinuta oarecum in frau de canoanele comportamentale impuse de prezenta majoritatii cu scaun la cap, motiv pentru care ea se comporta ca atare, ca o masa anonima si amorfa, urat mirositoare ce-i drept, orice derapaj sau incercare de iesire din anonimat ale acesteia fiind sanctionate prompt de reactia majoritatii.
In Romania insa, ungerea asimetricului in functia suprema din stat a insemnat pentru lichele o adevarata „pleasca”, constituind pocnetul pistolului de start in cursa de iesire a lor din cenusiul anonimatului impus de rigorile societatii si de afirmare a lor in socialul tarii pe post de primadone mioritice. Brusc, acestia s-au regasit din punct de vedere comportamental, in noul lor lider caruia, pe buna dreptate, i-au atribuit calitati de Demiurg lung osanalizate contra cost de lichelele cu staif, sub acoperire, ale neamului, facand totodata front comun in jurul sau, front indreptat impotriva adversarilor majoritari, nemultumiti de „pleasca” aterizata pe testele lichelelor.
Chiombu’, la randul sau, surprins si el de aceasta manifestare de dragoste si devotament neconditionate, uneori cu lacrimi histrionice in ochi, a dat frau liber pornirilor sale instinctuale indreptate spre generarea si mentinerea unui conflict permanent la nivel macro-social, materializat in distrugerea a tot ce s-a realizat din punct de vedere al democratiei in perioada post-decembrista, in locul acestor realizari instaland bunul sau plac in actul decizional politic. Ba mai mult, toata aceasta situatie se deruleaza pe fondul unei prestatii personale, de zi cu zi, care pur si simplu a rasturnat sistemul axilogic al valorilor si preceptelor morale normale, rabatandu-l la 180 de grade. Pentru ca tacamul sa fie complet si-a insusit si asumat lichelele si lichelismul drept bunuri personale reprezentative, identificandu-le cu notiunea de „popor suveran”, de a carui dorinta trebuie tinut cont cu orice pret, trimitand cu aceasta ocazie majoritatea sanatoasa a societatii intr-un derizoriu care in viziunea sa este cel al unei paria ticalosite.
In aceste conditii si pe fondul unei crize economice severe, venita de nicaieri si instalata in Romania ca la ea acasa, este normal ca romanul de rand sa traiasca zilnic un cosmar sinistru caracterizat de haos, fara perspectiva, pe un scenariu de teatru al absurdului, regizat de un om bolnav cu capu’.
Asistam neputiciosi la derularea unui horror de mana a treia, in care decizia politica aberanta, in rolul eroinei posedata de Satan, isi face mendrele nestingherita ducand la acutizarea nepermisa a efectelor unei crize economice devastatoare, finalul apocaliptic al acestui horror putand fi prelungit pentru inca cinci ani, datorita unor spectatori paralizati de spaima, incapabili de a lua decizia sa paraseasca sala de proiectie.
Singura noastra sansa de a nu fi trasnformati in victime sigure ale unui om lipsit de orice scrupule in atingerea scopului sau egoist si malefic, se numeste drept de vot, sta in mainile noastre si putem curma acest cosmar nemeritat prin introducerea lui in urna izbavitoare, moment in care si lichelele, rasarite ca ciupercile dupa ploaie odata cu venirea chiombului la Putere, momentan strans unite in jurul sau, se vor raspandi si vor disparea, exact ca in basmele copilariei, in peisajul nelimitat al celor patru zari, Romania regasindu-si in acest fel sistemul valoric normal si drumul spre devenirea sa europeana.

Mica Publicitate

Administratia Prezidentiala ofera la schimb lighean bagat picioare spre racorire partide politice (marimea XXXL) contra lighean imersat capatina prezidentiala cu defect vedere pentru anihilat prin racorire efecte betii crunte zilnice, urmate de nopti infocate cu bagat picioare in blonda durdulie spre grasa, plus functie consilier prezidential in materie de mahmureala bahica.  Asteptam provincia (haripa caldararilor).

Consilier prezidential

A.Tucal

Chelu’ isi Pune Mana in Cap..

..iar Basescu, prin sluga Boc, il da afara pe ministrul de interne.

Pentru ca tot el, ca un Mos Batran (sic!) si intelept sa vina si sa le recomande partidelor din Coalitie sa-si bage picioarele in apa rece. Si asta in timp ce, de cand au venit la guvernare si-au bagat picioarele si in ea de criza si in destinele romanilor, sub inaltul patronaj si ploaia de indicatii pretioase date de „undercover PM” Basescu, de la Cotroceni.

Lasand la o parte spusele sefului Agiei dambovitene, cum ca autocarele sunt deja angajate pana dupa alegeri, probabil in vederea fraudarii alegerilor (big deal, sau mare noutate!), intervine legitim intrebarea de ce singurii care au sarit de cur in sus la asemenea acuze au fost numai portocaliii? Pesedistul ingrijorat Nica nu a facut referire la niciun partid, ci doar a dat de inteles, pe vechiul model deja traditional, ca: „romani vi se pregateste ceva!”.

Si iaca hop, boc-poloboc, iute cu mana pe chelia chiombului, gata sa apere o onoare care nici macar nu fusese pomenita, daramite atinsa in vreun fel?

O sti nanobocul ceva ce ne scapa noua, puletilor? Ceva putred la portocala? Sau abia acum incepe in Modrogan munca de numarare a voturilor pro-basescu, sub directa supraveghere a interimatului Blaga? Alt motiv nu au gasit sa scape de incomozii pesedisti de la interne decat o prostioara comisa, probabil, electoral de numitul Nica?

Cam multe intrebari fara raspuns pentru ceea ce ni se pregateste in materie de redundanta penal-electorala!

Chavez Canta la ONU, Chiombu’ Canta la Paranghelii „Loco”

Fericit nevoie mare ca a rezolvat problemele crizei in Romania si pentru faptul ca le-a dat boborenilor, cu minte dusa dar iute aducatori de voturi, o tema de gandire si,  fac vorbire aici de Parlamentul Unicameral, care sa le tina ocupati neuronii aflati in vegetatie pana la adanci batraneti, Chiombu’ si-a petrecut ultimele zile in stilu-i caracteristic, fie voiajand cu halicopteru’ avand ca antemergatori garda de calarasi aero, data cadou de regele Cioaba si de presedintele Mondialu’, fie desantand in varii localitati mioritice, unde printre alte manifestari „ne-electorale” si-a probat in public si aptitudinile  vocale la concurenta cu rivalul in ale viziunii dictatoriale asupra rolului conducatorului unui stat, venezueleanul Chavez, care in acest timp s-a „produs”, desfasurat international, pe scena ONU.
Nimic nou sub soare, in privinta sa, si  probabil, nici in a concurentei!
Face ceea ce a facut timp de cinci ani de zile, cu un plus de pitoresc in ale circului, prin etalarea aptitudinilor muzicale, numar pastrat probabil pentru astfel de ocazii.
Doua lucruri sunt totusi de remarcat in evolutia sa, in aceasta ultima perioada: Usurinta cu care, mintind si mizand pe arma tupeului in continuare, a reusit sa-i prosteasca pe conationalii nostri saracuti cu duhul (eufemism pentru prosti de-a binelea), reidentificand ca sursa a necazurilor lor generate de efectele crizei lasata de capul ei de guvernul Basescu, pe parlamentarii ticalositi ce trebuie neaparat starpiti de pe Pamant prin introducerea Parlamentului Unicameral. Formula gandita de marele strateg politic Basescu Traian de a fi aplicata pentru realizarea acestui deziderat national, de-a dreptul stupid, poate fi considerata ca fiind intr-adevar cea mai mare teapa electorala a asimetricului, dupa cele cu plansu’ pe umerii lui „draga Stolo” si cu fraudarea alegerilor trecute. Sansele de reusita electorala a acestei metode se bazeaza tocmai pe prostia aplaudacilor si pupinbasistilor care, efectiv,  habar nu au de legile tarii si de mecanismele elaboararii si punerii lor in aplicare.
Ceea ce propune asimetricu’ este total anticonstitutional, ilogic, iar prin perspectiva europeana  a regionalizarii actualelor state ale Uniunii (musai, parlamente bicamerale), total antieuropean.
Pe cei care citesc aceste randuri si nu cred acest lucru, ii invit, pentru economie de spatiu si timp, sa citeasca Constitutia Romaniei si sa se intereseze in ceea ce priveste intentiile forurilor europene.
Tragedia consta in faptul ca tema a prins la o parte din electorat (cea reprezentata de cei sapte romani care au rapit o pisica in Italia, cerand pentru „retrocedarea” ei douazeci de euroi), determinandu-i astfel pe fidelii pupinbasisti sa strige „capu’ lu’ Motoc vrem!”. Si cum, „prosti, da’ multi, Maria Ta!”, ea are toate sansele de a-i mai aduce ceva voturi chiombului.
Conditia de reusita a acestei diversiuni nerusinate mai consta si in faultarea Opozitiei politice care se vede pusa la zid pe motiv ca, daca incearca sa deschida capul prostimii in aceasta privinta, si sa-i explice acesteia absurditatea noii cucubate basesciene, chiombu’ o va stigmatiza din  nou public, cerand executia sa pe motiv de impotrivire la „reforma”.
Manevra care va determina prostimea (la propriu) sa strige din nou la unison si din toti bojocii „capu’ lu’ Motoc il vrem!”.
Singura speranta in aceasta privinta consta in voia Domnului care, in marinimia sa, s-ar putea sa-si intoarca privirile spre romani si sa le dea mintea cea de pe urma. In caz ca nu, dracu’i al nostru!
Si spunand aceasta ajung la al doilea motiv de ingrijorare acuta care ar trebui sa ne preocupe:
Daca pana acum chiombu’ pica mai invitat sau mai putin invitat in mijlocul unor multimi dezordonate (mai putin a oilor bucovinene), intrunite pentru fel si fel de paranghelii nationale sau locale, generate de bucuria cu care romanii sarbatoresc efectele crizei economice, ca dacii cu ranjetul mortii pe figura, ultima sa vizita de lucru a semanat aproape la indigo cu vizitele mult ciuruitului intru targovisteană plumbuire. Mi s-a intors practic stomacul pe dos si am retrait „live” cosmarul ceausist al anilor optzeci cand am urmarit la televizor relatarea de catre un reporter tv a acesteia. Reporterul, ud efectiv de emotie, aflat in mijlocul strazii principale a urbei respective, strada adusa la aspectul de „luna” de catre edilii portocalii din zona, flancat pe cele dopua trotuare de o multime ordonat etalata si insiruita de aceeasi edili, purtand in manute stegulete si pe umeri copilasii adusi la un moment unic si de neuitat, relata gatuit de trairea evenimentului cum elicopterul tovarasului tocmai a aterizat, iar multimea fremata de nerabdare sa-i zarerasca, fie si pentru o clipa, chipul mesianic, datator de speranta universala, fiind totodata pregatita sa aplaude si sa ovationeze prezenta meteorica a mult Iubitului si Stimatului in mijlocul ei. Gretos, scarbos, dezgustator, „vomitativ” si lamentabil in acelasi timp!
Poate ca daca in multime nu s-ar fi facut remarcate si figuri de cetateni aflati la varsta la care au trait din plin ororile ceasismului in astfel de momente, evenimentul ar fi putut fi inteles macar, daca nu suportabil.
Asa insa, nu!
Avaind in vedere aceasta mizerie morala prezentata de televiziuni drept stire de importanta nationala, imi permit sa sugerez doua modele de lozinci pentru astfel de evenimente: „Ceausescu nu fi trist, Traianel e comunist!” si „Ceausescu nu „plangea”, Base e sosia ta!”

Impetit la Braila, Talmaci la Port Said

Intotdeauna porturile danubiene româneşti, şi mai ales Brăila, au făcut obiectul unor descrieri aparte în literatura şi în folclorul nostru, pe de-o parte datorită poziţiei lor geografice, ca oraşe-porturi la un mare fluviu european, iar pe de altă parte datorită pitorescului oferit de cosmopolitismul şi farmecul lor oriental-balcanic, dat de un anumit libertinaj în ceea ce priveşte atitudinea morală a unei părţi a locuitorilor lor, vis-a-vis de cea mai veche „profesie” cunoscută de civilizaţia umană.

Intr-un astfel de oraş, respectiv Brăila, am descins in primăvara anului 1979, fiind numit de către onor Armatorul Navrom, ca Ofiţer Martim III, membru al unei Comisii de recepţie al unui nou cargou de 87000 tdw, „Frasin”, construit în Şantierul Naval Brăila, oferindu-mi-se totodată ocazia să cunosc mai îndeaproape acest oraş (am stat circa 3 luni), cu locuitorii şi obiceiurile unora dintre ei, cu viaţa de noapte specifică unui oraş-port, care nu de puţine ori se termina în faţa Hotelului-Restaurant „Traian”, în centrul oraşului, cu meciuri ad-hoc, neaoşe de street-fight între găştile rivale de cartier, care nu ezitau să facă uneori şi demonstraţii de scrimă, pe lîngă loviturile de pumni şi picioare oferite cu generozitate adversarilor de moment, fără ca acest lucru să deranjeze prea mult pe eventualii spectatori ocazionali sau organele de ordine.

Tot cu această ocazie, am realizat de ce atît marinarii mai bătrîni în ale meseriei, cît şi locuitorii mai hîtri ai bătrînei urbe dunărene, obişnuiau să spună mai în glumă, mai în serios că în Brăila „doar musca scapă fără să facă sex (un eufemism dictat de buna-cuviinţă datorată cititorilor)”.

Astfel că, după ce am recepţionat nava, am ieşit din şantier şi am acostat după probele de mare, într-o dană operativă, unde am început încărcarea unui „full” de ciment în saci, cu destinaţia Port Said, Egipt.

Cu vreo lună mai înainte cunoscusem o brăileanca, Mioara, fată drăguţă, spălăţică, nepretenţioasă material, iubăreaţă, etc. pe care datorită condiţiilor ideale oferite de autorităţile portuare brăilene în această privinţă, am invitat-o să stea cu mine la navă (după ce în prealabil mă asigurase că nu are reţineri sau alte obligaţii în această privinţă), pîna la plecarea acesteia în voiaj.

Toate bune şi frumoase, idila noastră decurgînd ca în romanele ieftine ale Sandrei Brown, pînă în momentul în care, după vreo patru zile, m-am trezit la uşa cabinei cu o vizită inopinată făcută de una dintre amicele preţioasei mele cuceriri, vizibil marcată de îngrijorare:

-Mioara, hai tu acasă, te caută maică-ta innebunită, ce naiba faci, ai mai lipsit tu de acasă, dar niciodată atîta timp?!

Miorica se uită întrebător la mine, iar eu, un cavaler medieval desăvirşit, am luat responsabilitatea asupra mea şi m-am oferit galant şi spontan:

-Nicio problemă, mergem împreună imediat şi lămurim lucrurile!

Ca urmare, m-am îmbracat la patru ace, cravată, costum, tot dichisu’, am făcut o haltă la Alimentara, de unde la indicaţiile Mioarei nu m-am zgîrcit şi am cumpărat două sticle de lichior de vanilie (ştii, ăsta-i place lu’ maman! –mi-a indicat Miorica-), o cutie mare de bomboane de ciocolată, apoi ne-am oprit la o Florărie, după care astfel înarmaţi ne-am suit într-un taxi, cu destinaţia locuinţei Mioarei.

Aceasta domicilia la etajul doi al unui bloc dintr-un cartier muncitoresc al Brăilei, împreună cu fratele ei mai mic şi cu mama sa (părinţii erau desparţiţi), frate care ne-a şi întîmpinat la uşă, după care ne-a condus în sufragerie.

Aici ne aştepta o mamă furioasă, posesoare a unui vocabular foarte colorat, care nici nu ne-a lăsat să intrăm bine şi a şi pus artileria grea pe progenitura aflată în culpă:

-Unde ai fost fă, atîtea zile, că m-ai înnebunit ? Te-am căutat peste tot, mai aveam puţin şi mergeam la Miliţie !

Genteleman-ul desăvîrşit din mine, nesuportînd o asemenea situaţie ambarasantă, interveni împăciuitor şi explicativ totodată, încercînd să dea o turnură civilizată dialogului:

-Sărut mina Stimată Doamnă, vă rog să mă scuzaţi că intervin, dar fata Dvs. a fost cu mine! Stiţi eu sint ofiţer de marină comercială şi am intenţii serioase în privinţa fetei Dvs.

La aceste cuvinte simţite şi rostite cu patosul „îndrăgostitului”, atenţia mamei se mută spre mine şi, după ce mă cîntări cunoscător din priviri, îmi dădu un răspuns care pe moment mă lăsă peprendicular:

-Păi Domnule, chiar că pari om serios. Păi cu panarama (ea a folosit un termen mai dur, nereprodus din pudoare) asta vrei dumneata să te nenoroceşti? Bine că ştiu că este sănătoasă şi că n-a luat-o Miliţia! Ai adus şi mata ceva de băut?

După momentul de stupoare generat de replica ei, am reuşit şi eu să îndrug un oarece răspuns:

-Am adus tanti, replică dezbrăcată de orice încărcătura formală, am zis, eu înmînîndu-i totodată şi punga de plastic cu produsele abia procurate însoţite de buchetul de flori.

Mai imbunată, maică-sa ne invită să luăm loc şi după o conversaţie însoţită de un păhărel, preţ de un sfert de oră, îşi dădu asentimentul ca fata ei să stea cu mine la navă, pînă la terminarea operaţiunilor şi plecare în voiaj, ştiindu-şi odrasla în siguranţă, pe mîini bune.

Aşa s-a făcut ca, după ce şi-a luat cîteva lucruri, Mioara m-a insoţit din nou la navă, pe care a părăsit-o cu puţin timp înainte de sosirea controlului de plecare al autorităţilor, cu lacrimi în ochi şi jurăminte pe roşu de iubire şi fidelitate veşnică.

Tot legat de această navă şi de acest voiaj s-a mai petrecut şi un alt eveniment, care mi-a demonstrat cît de importantă este cunoaşterea limbii engleze în noua meserie.

Trebuie să precizez că în acea perioadă, în flota comerciala română, din lipsă de personal specializat, încă îşi mai făceau veacul o serie întreagă de ofiţeri, proveniţi din marina militară, unii dintre ei reuşind să ajungă comandanţi, dar avînd cunoştiinţe minime sau deloc de limba engleză sau de exploatare comercială.

Nava pe care fusesem repartizat “beneficia” de un astfel de exemplar, care mai avea săracul şi altele şi mai şi, în afară de faptul că era tamîie la limba engleză.

Ajunşi în Port Said, ne-a întîmpinat Pilotul, care ne-a spus că urma să uşurăm o anumită cantitate din marfă, în ancoră şi legaţi la pupa de nişte geamanduri, motiv pentru care i-a solicitat Comandantului, să anunţe la postul de manevră pupa, că este necesară pregatirea unei parîme dată în dublin (în engleză “slip rope” – o parîmă aparentă, al cărei capăt dat la mal,se întoarce la navă, după ce parîma a fost trecută printr-un sistem fix baba/geamandură, cu scopul de a facilita eliberarea ei, fără ajutor uman-) la plecare.

Comandantul, înţelegînd engleza din unu în zece, ştiind totuşi că la tranzitarea Canalului de Suez, piloţii solicită o cabină pentru a se odihni, se intoarse spre mine, zicîndu-mi:

-Ce dracu’ Treiule, ăsta nici n-a venit bine şi şi vrea cabină ca să se culce (stia el ceva cu “sleep”-a dormi-) ? Du-te imediat şi dă-i ordin ospătarului să-i pregătească cabina !

Cu toate că eram tentat să-l las să gafeze pe motiv de comportament de „căprar” faţă de echipaj, nu mi-am permis să risc ratarea unei manevre cu consecinţe imprevizibile într-un loc atît de aglomerat cum este Port Said-ul, aşa că, folosindu-mă de tot tactul necesar (adică i-am şoptit pentru a nu ne auzi ceilalţi membri din echipaj aflaţi cu treabă pe Comanda de Navigaţie), tălmăcindu-i cerearea perfect îndreptăţită a Pilotului, iar manevra a decurs în siguranţă.

Inutil să mai spun că din acel moment al nostru Domn Comandant mă ţinea tot timpul aproape în relaţiile lui cu străinătatea.

Africa, My Love !

După voiajul de stagiu, care a însemnat contactul meu cu civilizaţia americană la ea acasă şi după susţinerea Examenului de Diplomă, Comandantul sub comanda căruia făcusem acest voiaj şi-a manifestat dorinţa de a mă lua cu el ca Ofiţer Maritim III, pe nava pe care fusese repartizat pentru un nou voiaj, navă ce avea ca itinerar şi destinaţii iniţiale cinci porturi din Africa de West.

Aşa se face că la nici o săptămînă după obţinerea diplomei şi a brevetului de ofiţer maritim, proaspătul, tinerelul şi încă frumuşelul (of, n-am pic de modestie!) ofiţer, îmbrăcat în uniformă şi cu bagajele la purtător, se prezenta la Căpitania Portului Constanţa pentru a ridica actele navei, un cargou de 8700 tdw, navă încărcată deja cu mărfuri generale şi ancorată în rada portului Constanţa „în aşteptare completare echipaj” (adică a mea).

La navă am ajuns la bordul unei şalupe a Armatorului, al cărei conducător la despărţire m-a rugat „să-i dau şi lui o sticlă, două de vin bun”.

Cum eu pentru voiaj mă pregătisem cu vreo 5-6 sticle de coniac albanez, i-am oferit una dintre acestea.

-Nu domnule Ofiţer,noi am dori nişte vin din acela roşu bun, ştiţi dvs. din care!

Neştiind la ce se referea am insistat pentru prima ofertă.

-Lăsaţi domnule, că oricum urc cu dvs. să vă ajut cu bagajul şi mă descurc eu la bordul navei!

OK, am urcat împreună, eu am rămas normal la bord, iar omul meu a coborît la şalupă însoţit de şase „balerine” de Cabernet Sauvignon, obţinute de la un timonier, ocazie cu care am desluşit şi eu misterul cererii sale.

La bordul navei, aproape tot echipajul, mai puţin Comandantul şi echipajul carturilor de serviciu, se afla într-o stare de veselie şi euforie generală.

Timonierul care-mi fusese repartizat ca subordonat şi care mi-a cărat bagajul la cabină, s-a oferit plin de „bucurie” să sărbătorim viitoarea colaborare cu mai multe sortimente de vin sau cu coniac Drobeta la concurenţă cu ţuica bătrînă de prune.

Refuzîndu-l politicos, l-am întrebat totuşi de unde aşa o abundenţă bahică.

Acesta, surprins de întrebarea mea mi-a explicat că, nava este incărcată cu mărfuri generale, printre care şi cu 2 tone de varii sortimente etilice şi că timp de două săptămîni, cît a durat încărcarea, toţi cei care concuraseră la această operaţiune, inclusiv autorităţile portuare, sărbătoriseră într-o veselie plecarea navei în voiaj.

Dumirit în această privinţă, l-am trimis de urgenţă la culcare (peste 6 ore urma să intre în cart, iar eu la primul voiaj pe funcţie nu prea eram sigur în bascheţi) şi, după ce i-am predat actele navei Comandantului şi m-am acomodat cît de cît cu cabina în care urma să-mi petrec următoarele minimum trei luni de zile din viaţă, m-am culcat şi eu.

Un alt motiv de bucurie şi împlinire l-am avut la trecerea Strîmtorii Gibraltar, cînd, în sfîrşit după 8 zile de marş mi-a fost completat cartul cu al doilea om, nea Vania, un marinar în vîrstă, de etnie lipovenească, a cărui primă întrebare la sosirea pe Comandă, văzîndu-se la loc strîmt şi încă mahmur, a fost de ce trecem Bosforul fără pilot ?

I-am răspuns că Bosforul îl trecusem cu o săptămînă în urmă şi că acum intram în Oceanul Atlantic, şi că dacă nu-şi vede de treabă îi voi propune Comandantului să-l debarce în vederea repatrierii pe motive disciplinare în portul Las Palmas, primul port de escală pentru aprovizionare al navei.

Stabilindu-se astfel viitoarele noastre relaţii de serviciu, pe fondul unei treziri bruşte a lui nea Vania din starea euforica în care se aflase pentru mai multe zile, din acel moment pentru restul voiajului nu am mai avut probleme cu el.

După primul port de descărcare Matadi în Zair, unde am luat şi primul contact cu civilizaţia west- africană, a urmat şi al doilea port Tema în Ghana, fostă colonie engleză, port de care sînt legate şi întîmplările următoare şi unde urma să descărcăm grosul mărfii, inclusiv băutura respectivă, care fie vorba între noi se subţiase cantitativ considerabil.

Trebuie să menţionez că am văzut în întreaga mea activitate numeroase foste colonii şi că am remarcat faptul că, funcţie de stăpinii respectivi englezi, francezi, spanioli sau portughezi acestea diferă extraordinar de mult.

In timp ce în fostele colonii franceze sau chiar portugheze, „factorii de civilizaţie şi misionerat europeni” s-au străduit cît de cît să facă ceva şi pentru populatia băştinaşă, englezul, pe unde a trecut a funcţionat precum aspiratorul Buran (la cedarea Indiei, perla coroanei imperiale britanice, şi-au încărcat pe nave pînă şi materialul rulant de cale ferată), lăsînd în urmă doar sărăcie lucie pe fondul unei sălbăticii justificate de lipsurile necesare unei supravieţuiri decente a populaţiei indigene.

Nici Ghana nu făcea excepţie de la această regulă a majestăţii sale britanice.

M-a impresionat teribil gestul watch-man-ului de la navă, căruia văzîndu-l desculţ şi potrivindu-se (după estimarea mea vizuală) la numărul de la pantofi cu mine, i-am dat o pereche de pantofi de-ai mei, aflaţi in stare destul de bună şi pe care cînd i-a primit s-a închinat şi i-a pupat.

A doua zi, deşi nesolicitat, a venit la navă cu un coş enorm de fructe tropicale şi cu sora lui, pe care m-a rugat s-o „găzduiesc” pe perioada descărcării navei.

La protestele mele mi-a zis că nu este cazul să-mi fac probleme, deoarece fructele le adunase pe drumul spre navă, ferindu-se de ele să nu-i cadă în cap, iar soră-sa oricum o va duce pentru circa zece zile ca în Paradis la navă, faţă de Iadul de acasă.

Acestea fiind zise şi termenii unui concubinaj mutual avantajos fiind stabiliţi, viaţa a început să mi se pară un pic mai frumoasă, deorece pînă atunci alte distracţii nu prea înregistrasem la activ.

In oraş, care numai cu numele figura sub acest aspect, nu mergeam deoarece agentul navei (un francez simpatic), ne explicase că este dăunător grav sănătăţii, aşa că distracţia de bază o constituia vizionarea de filme pe care le schimbam periodic cu echipajele celorlalte nave aflate în port.

Plecat într-o seară însoţit de timonier să facem rost de filme noi, ne-am oprit la o navă poloneză abia acostată.

Imprietenindu-ne cu Ofiţerul electrician după cîteva pahare de ţuică de-a noastră stinsă cu bere de-a lui şi după ce conversaţia a decurs in sensul înjurării la greu a comunismului şi a ruşilor care nouă ne luaseră Basarabia iar lor Ucraina, Stanislaw, bine încins, zor-nevoie ne-a invitat în oraş unde ştia el că fiinţeaza o discotecă.

In zadar protestele mele argumentate (pe lingă cele ştiute de la agent, un ofiţer olandez ne povestise un episod în care Comandantul lor, dornic de mişcare, avea un hobby constînd în călărirea unei bicilcete personale în porturile în care nava făcea escală, hobby terminat în Tema după circa o oră de la plecare, moment în care s-a întors la navă, pe jos, „îmbrăcat” într-o frunză de palmier şi fericit că după ce l-au „frăgezit” nu l-au şi mîncat), polacul a ţinut-o una şi bună, aşa că am luat un taxi cu destinaţia faimoasa disotecă.

Odată ajunşi aici, timonierul aflat în stînga mea pe bancheta din spate, a deschis uşa pentru a cobori după care a închis-o imediat şi arătîndu-mi mîna mă întrebă:

-Vedeţi?

-Ce să vad bade, îi replicai eu ?

-Chiar nu vedeţi,a insistat el ?

-Nu,nu văd, am conchis eu.

-Mi-au smuls ceasul de la mînă (era cu brăţară).

Relatîndu-i treaba lui Stanislaw, care era ocupat cu plata cursei, acesta printre „kuuurva şi mother fucker”, mi-a zis să nu ne facem probleme deoarece îi aranjează el pe “negrii ăştia impuţiţi”.

De voie de nevoie, am coborît din taxi într-o imensitate de negri într-o noapte neagră, negrii pe care-i distingeai doar după rînjetele albe ale danturii, la competiţie cu stelele de pe cer, s-au auzit două focuri de armă, Stanislaw s-a întors brusc spre mine după ce incasase rapid doi pumni în plină figură şi mi-a zis:

-Hai repede înapoi la navă, cît mai avem taxiul la dispoziţie!

Ne-am suit de urgenţă maximă în taxi, care a demarat în forţă, după ce capota motorului începuse deja să înregistreze mesajul prin tam-tam, transmis triburilor vecine şi al cărui conţinut menţiona victoria tribului local asupra invadatorului alb.

In maşină, la adăpostul vitezei dată de cauciucurile ce sfîrîiau bucuroase deoarece scăpaseră intacte, Stanislaw ne-a povestit că focurile respective de armă au fost opera lui si că le produsese cu ajutorul unui pistol de intimidare dotat cu gloanţe oarbe, pistol ce zburase peste comitetul de primire odată cu încasarea celor doi pumni veniţi foarte rapid via air-mail.

M-am intors la navă, “home sweet home”, unde „concubina” mă aştepta cuminte în întunericul cabinei, motiv pentru care a trebuit să recurg din nou la artificiul erotic cu „gîdilatul de avarie”, pentru a-i vedea dinţii şi a nu-i confunda din cauză de beznă, şi ea şi cabina, extremităţile si cavităţile anatomice şi să mă trezesc că sărut anapoda.

In zilele următoare s-a prezentat la navă şi destinatarul băuturilor respective, însoţit de Ambasadorul ţării noastre, în onoarea căruia Comandantul a dat o masă festivă şi care Ambasador la plecare, a primit în urma apropourilor sale un sac burduşit cu alimente şi produse de toaletă de bază (orez, fasole, făină, zahăr, sare, săpun, pastă de dinţi, etc.), produse total deficitare pe piaţa liberă ghaneză.

Cu această ocazie am aflat că băutura respectivă repezenta de fapt un comision dat de partenerul român pentru cele trei camioane, două dubiţe TV şi trei tractoare pe care, prietenul personal al tovarăşului Nicolae Ceauşescu, destinatarul şi totodată liderul partidului de orientare marxistă din Ghana, le cumpărase de la statul român.

Noi, pentru a ne descărca de responsabilitatea lipsei mai mult decît vizibile din marfă, le indicasem muncitorilor negri, locul unde aceasta era depozitată, cu mentiunea să nu se atingă de ea.

Atîta le-a trebuit! A urmat o fiesta generalizată în care dumnealor ne pozau fără să ştie, în toate poziţiile (cu precădere dormind în magazie lîngă corpul delict, sticlele goale), poze care însoţite de Scrisori de Protest bine întocmite indicau fără drept de apel vinovatul pentru împuţinarea cantităţii livrabile.

Fericit totuşi că mai rămasese ceva din comision, tovarăşul Negru l-a rugat pe tovarăşul Comandant, în prezenţa tovarăşului Ambasador, să recupereze şi să depoziteze la loc sigur cantitatea ramasă, pe care să i-o livrăm în urmatorul port ghanez, Takoradi, unde el îşi avea reşedinţa.

După terminarea descărcării, a urmat şi „divorţul din concubinajul româno-african”, ocazie cu care concubina a plecat fericită însoţită de fratele ei, recompensată ca o bună gospodină ce s-a arătat a fi (tot timpul cabina şi hainele mele curate) cu două sacoşe consistente pline, aţi ghicit, cu alimente de bază şi haine „second hand” (banii nu prea aveau căutare, deoarece lipsea cu desăvîrşire marfa).

Am părăsit portul Tema, cap compas Takoradi, unde am ajuns după citeva ore de marş în cursul nopţii şi unde după ce am ancorat într-un întuneric şi camuflaj deplin,s-au prezentat şi patru pirogi pîntecoase trimise de tovarăşul pentru a prelua cele 380 de box-uri de băutură ramase intacte în urma „măcelului” la care fusese supusă întreaga cantitate de mîndrie natională viticolă, pentru mai bine de două luni de zile.

Drept mulţumire, după intrarea navei în port, liderul comunist s-a prezentat la navă, conducînd desculţ ultimul tip de Mercedes, pentru a-l invita pe tovarăşul Comandant cu încă doi însoţitori la el acasă.

Domnul Comandant l-a luat pe Şeful Mecanic şi pe subsemnatul şi împreună cu şoferul marxist de lux, în răcoarea aerului condiţionat al Mercedes-ului am purces spre destinaţie, o vilă superbă, dotată cu tot confortul occidental, situată pe ţărmul oceanului.

Aici am făcut cunostinţă cu moştenirea imperiului britanic, o „iapă” roşcată copios şi proporţionat dotată, la vreo 40 de ani, care ne-a fost prezentată drept soţia sa.

Pe lîngă luxul din vilă, pe un perete din living, am putut admira trei tablouri imense reprezentînd portretele lui Lenin, Castro şi Ceauşescu, idolii politici ai gazdei noastre, care în timpul mesei şi a discuţiilor ulterioare purtate pe marginea piscinei, în adierea brizei tropicale, ne-a relatat cît de mult lupta el împotriva capitalismului decadent şi a imperialismului care a adus săracul popor ghanez în starea de mizerie morală şi materială pe care am putut s-o constatam şi noi.

Oricum El Lidero, era decis să cîştige puterea în orice mod şi să instaureze comunismul în ţărişoara sa.

Seara tirziu ne-am luat la revedere de la gazdele noastre şi ne-am intors la navă cu care a doua zi am părăsit frumoasele ţinuturi ghaneze, îndreptîndu-ne spre Coasta de Fildeş.

Sa Nu Uitati Marie si Ioane,

Atunci cand presedintele nostru vrea sa ascunda gunoiul sub pres, intrebandu-ne daca vrem sau nu Parlament Unicameral, ca face asta nu de dragul nostru, ci pentru a nu ne mai gandi si pune intrabari referitoare la urmatoarele:

1. Dosarul Flota
2. Dosarul de colaborator al Securitatii ars din motive numai de Basescu si de fosta Securitate stiute
3. Dosarul de nomenclaturist PCR din esalonul II al Basescului
4. Dosarul Mihaileanu
5. Dosarul Casuneanu
6. Ridzi
7. Udrea
8. Afacerile cu armament si munitie Basescu al mic
9. Apartamentul Ioanei Basescu
10.Impostura tutei Elena Basescu ajunsa sa te reprezinte in Parlamentul european
11.Betiile, preacurvitul, minciunile de zi cu zi ale Basescului, patronarea de catre el a unor clanuri organizate de tip mafiot etc.
12.Faptul ca s-a opus sa aveti o pensie decenta
13.Circul si mocirla in care ne-a obligat sa ne scaldam zilnic fara putina de riposta
14.Decredibilizarea si subminarea Puterilor statului de drept(Guvern, Justitie, Parlament)in vederea instaurarii dictaturii sale
15.Decridibilizarea si carantinizarea politica a Romaniei pe plan international
16.Faptul ca te considera un „tampit”
17.Decridibilizarea si batjocorirea Presei si in general mass-media, alta decat cea favorabila lui
18.Incalcarea grava a Constitutiei ori de cate ori a avut ocazia
19.Indatorarea ta si a copiilor tai, fara avizul celor alesi de tine sa te reprezinte, pentru multi ani de aici inainte
20.Ne-exercitarea atributiilor sale constitutionale si transformarea functiei prezidentiale din cea de mediator(neutru politic) in cea de decident partinic
21.Intentia vadita de desfiintare a statului de drept si a democratiei in Romania
22.Risipirea banului public pe Referendum-uri electorale, inutile, in timp ce categorii intregi de romani sunt neplatite sau stau cu sabia somajului si a neplatii salariilor si pensiilor deasupra capului.
23.Diversiunea nerusinata la care v-a facut partasi in cazul Hayssam.
Si lista poate continua

Romani, Dati-i Lu’ Chiombu’ Un Razboi !

In disperarea sa, provocata de posibilitatea tot mai evidenta de a pierde alegerile prezidentiale, ca un caine turbat, Chiombu’ nu stie ce diversiune sulfurosa sa mai lanseze in societatea romaneasca, cu scopul de a focaliza atentia romanilor in orice alta parte, alta decat grava criza economica gestionata dezastruos de guvernul Basescu, sau decat magariile facute de La Famiglia si clanul aflat sub tutela lui Capo di tuti capi, Basescu Traian.

Astfel a ajuns, in total dispret, mai greu de crezut necunoastere fata de Constitutia tarii, sa ceara parerea romanului la coltul strazii  asupra abrogarii legii fundamentale a statului de drept si instaurarea statului totalitar.

Ca ce altceva ar putea fi intrebarea referitoare la modificarea structurii Parlamentului si trecerea sa la sistemul unicameral, decat incercarea de a pune caruta inaintea cailor, adica intai sa se pronunte boboru’ suveran iute votant basescian si apoi sa se modifice Constitutia in sensul dorit de marlanul care habar nu are cu ce se mananca legea fundamentala a statului de drept?

Eu nu inteleg, privind problema din acest unghi, de ce dracu mai are nevoie de Referendum, atata timp cat il are pe Boc, in buzunarul de la ceas?

A trecut Boc prin asumarea raspunderii atatea legi, fara a fi dezbatute, ce-ar mai conta si modificarea Constitutiei fara dezbaterea parlamentara?

Tragic insa, in toata aceasta afacere, este faptul ca s-au gasit deja prostovani de romani care, in totala bezna a ignorantei legislative in Romania si in lume, au pus deja botu’ la aceasta noua sfidare si bajocura cotrocenista la inteligenta romanilor si voteaza ca boii pe forum-uri la anumite televiziuni, bagandu-se in seama si dand apa la moara anumitor jurnalisti din aceste televiziuni pentru dezbateri idioate pe o tema imbecila.

In aceste conditii nu este de mirare ca asimetricu mai este creditat cu intentia de vot la 30% din electoratul carpato-danubian.

Scriam, nu cu mult timp in urma ca, prezidentiabilii sau presedintele in functie ar trebui supusi unui control riguros psihiatric, inainte de a li se incredinta destinele neamului pe maini.

Dupa noua tentativa a chiombului de a abate atentia opiniei publice de la temele reale, majore si dramatice prin care trece societatea romaneasca la ceasta ora, realizez ca n-am exagerat cu nimic in aceasta solicitare a mea.

Ar mai fi o alternativa la boala psihica a Chiombului. Faptul ca in trairea exacerbata a ego-ului prezidential, acest neica nimeni ajuns printr-un accident si capriciu electoral, presedintele tarii, ne considera cu mic si mare niste imbecili, abia invatati cu mersul biped, dispusi sa revina la forma tribala de convietuire sociala.

Sau poate ma insel si ambele supozitii sunt valabile, un nebun care se crede cioban la o turma de oi!

Este clar ca daca si aceasta noua diversiune nu-si va atinge scopul, solutia finala a unui razboi, indiferent cu cine si pentru ce motiv, i se va parea nebunului o cauza justificata in atingerea telului sau suprem, castigarea unui nou mandat.

Romani, dati-i Alesului un razboi, si pentru o perioada ne va lasa in pace!

Poveste Fara Sfarsit (inca)

Dumnezeu, la Facerea Lumii, printre multe alte lucrari savarsite, aflat probabil intr-un moment de respiro, a dat fiecarui popor cate un conducator sau rege, unii mai buni si mai intelepti, altii mai rai si mai saracuti cu duhul, functie de meritele dovedite pana atunci de poporul astfel daruit.
Inca nu se stie de ce (Necunoscute sunt Caile Domnului!), posibil ca stocul de regi si conducatori sa se fi terminat, sau poate doar dintr-o toana  Dumnezeiasca, atunci cand a ajuns la romani, Domnul, probabil pus pe sotii, in loc de rege le-a daruit acestora, pe Nebunul Regelui.

Romanii, popor hatru si chitit pe distractii si circ, vazand initial cu ce i-a daruit Domnul, mai ales ca din punct de vedere fizic, Nebunul ii facea sa se tavaleasca pe jos de ras,  fara a avea nevoie de interventii de specialitate pentru a-i aranja moaca, si-au zis ca l-au apucat pe Dumnezeu de-un picior si ca din acel moment veselia si circul ii vor ajuta sa treaca mai usor peste necazurile zilnice. Acum, daca Nebunul si-ar fi vazut doar de indatoririle prevazute in fisa postului, toate ar fi fost bune si frumoase. Intr-adevar, repertoriul sau era pe gustul (e drept, cam indoielnic) al unei majoritati a supusilor, iubitori de manele, meciuri de fotbal si telenovele, asa ca tumbele, giumbuslucurile, bataile cu frisca cu demnitarii tarii, betiile sale etc faceau deliciul spectatorilor amatori de circ gratis. Numai ca, dupa scurt timp, Nebunului i s-au urcat „succesurile” la cap si sloganul cu „Sa traiti bine!,” cu care a castigat simpatia publicului, a devenit subit „Statul sunt eu!”.
Bref, Nebunul a inceput sa se creada rege cu acte in regula.
Si ca orice rege care se respecta a inceput sa lucreze cu spor la naruirea tuturor dregatoriilor care pana atunci dadusera tarii oarece speranta de democratie.
Tot ca orice rege care se respecta (pe model Louis XIV sau Carol al II-lea), el si-a tras, in vazul intregii adunari a supusilor, si o ibovnica pe care a facut-o mare dregatoreasa. Coconii cu fusta, cu sange presupus albastru, au capatat normalitatea ereditara a regalitatii si au fost trimisi sa-l reprezinte pe rege pe la Inalte Curti Straine.
Famiglia regala, considerand ca totul ii este permis si i se cuvine, bucurandu-se de adapostul pulpanei hlamidei regale a Nebunului, s-a apucat de negoturi care mai de care mai prospere si mai in afara legilor regatului. Dupa indelungi batalii duse impotriva intrigantilor ticalositi de la Curtea Sa, Nebunul nostru a reusit sa aduca pe post de marioneta, ca Sfat Domnesc, pe boierii reprezentand culoarea Casei Regale, „portocalizand” astfel toate dregatoriile regatului, moment in care orice urma de speranta nutrita de supusi intru insanatosirea mintala a Nebunului s-a dus pe Apa Sambetei.

Legile vechi au inceput sa fie calcate in picioare, fara nicio rusine, au fost incropite pe picior si adoptate legi noi, in dispretul oricaror reguli de bun simt, Judecatorii tarii au fost redusi la tacere si pusi la discretia totala a Nebunului si a acolitilor sai, poporenii au fost indatorati in strainataturi pe zeci de ani, fara acordul celor alesi de ei sa-i reprezinte, banul public a ajuns sa fie folsit dupa bunul plac al protejatilor si mai ales protejatelor Nebunului, ibovnica lui i-a transformat pe alesii poporenilor in obiectele ei de batjocura publica etc. Si in tot acest timp, poporenii saraceau si saraceau gandind ca nu mai au mult pana cand li se va amaneta si camasa ramasa sa le acopere goliciunea edenica. Tot in nebunia lui, autonumitul rege s-a gandit ca daca le-ar da poporenilor sex si droguri la liber, acest lucru va completa spectacolul de circ oferit de el si-i va determina pe acestia sa mai uite mizeria in care i-a obligat sa-si duca traiul de zi cu zi. Numai ca in aceste conditii, o din ce in ce mai mare parte dintre supusi s-a trezit brusc din starea de inertie euforica in care vegetase pana atunci si a inceput sa se intrebe, tot mai des si mai vocal, daca nu le-ar fi mult mai bine daca ar sacapa de Nebunul de la carma tarii.

Povestea se incheie aici cu doua variante de final: In prima varianta, poporenii se lasa „anesteziati” de efectele drogurilor promise la liber de Nebun si-l accepta pe acesta in continuare, urmand sa-si duca crucea pe care o merita, in urma unei astfel de alegeri, cu toate nenorocirile ce decurg din aceasta; In cea de-a doua varianta, cea de final fericit, poporenii, satui de circul si matrapazlacurile Nebunului, isi iau din nou soarta in mana si, la sfarsit de an, il trimit pe Nebun si pe gasca lui de neispraviti pusi doar pe capatuiala, taman „unde si-a intarcat Mutu’ iapa”.

Ramane la aprecierea ta, cititorule, ce gen de literatura te satisface, cea cu Realesu’ pe post de erou vesnic, sau cea cu Final Fericit pentru destinul tau de poporean nevolnic.

Tichie de Margaritar (Asta ne mai Lipsea!)

Sex si drog avem de-acum
Pentru tineri, start la drum.
Iarb-or trage azi in draci
Copilasii nostri dragi!

Veseli, detasati de tot
Se vor prezenta la vot,
Sa-l confirme pe Tatuca
Ce le-a pus pe jar mamuca.

Un Tatuca dur si „cool”
C-o durere mare-n cur,
La calvarul ce-i pandeste:
„Scapa cin-se nimereste!”

Fetele de pe trotuar
Stranse sub un felinar,
Cu carnet de sanatate
Vor intra-n „legalitate”.

Soarta buna si ferice
Marinarul le prezice,
Sub un „crucifix” de piatra
Vor avea „contor” la poarta.

Mandre si cu drag de vot
Vor miza pe vechiul pot:
„Papa San-ul Reales
Ca la ultimul Congres!”

Traiane, Lasa-ne Si Te Du, Omule!

Cu ceva timp in urma, imi imaginam un scenariu (cam „bolnav”, ce-i drept!), in care asimetricu’, acest monument de tupeu si falsa autoritate cu iz totalitar, in nesimtirea sa, inregistrata deja ca marca nationala, isi va da jos bracinarii, „live”, la televiziunea no.1, si va ordona poporului sa stea la coada pentru a-l pupa in fund.

Ei bine, chiar pana acolo, nici macar mintea sa, grav atinsa de exacerbarea toanelor unui ego aflat in crunta suferinta, nu a ajuns inca!

La schimb insa, avem parte de o alta gaselnita cotrocenista, lansata pe post de tiribomba si anume dezincriminarea prostitutiei si a consumului de droguri usoare.

Aceasta noua petarda fumigena este aruncata pe piata media damboviteana, pe de-o parte in scopul abaterii atentiei romanilor de la subiectele „fierbinti” in care este implicata La Famiglia dimpreuna cu Duduia Ispravniceasa, in aceste zile grele de campanie pre-electorala si de la o eventuala imposibilitate a Guvernului Basescu de a plati, in viitorul foarte apropiat, pensiile si salariile nevolnicilor de romani, iar pe de alta parte este menita sa-i mai aduca ceva voturi de la o categorie, cea a prostituatelor, la ale caror „intruniri” nu se poate duce in vizita de lucru pentru a le bea palinca, a tunde oaia si berbecu’ si a face poze electorale, pe post de maimuta „talisman”.

Asa ca, stimulat de „succesurile” electorale ale beizadelei cu fusta si buzat-siliconata, ajunsa mare europarlamentareasa cu spuse despre necesitatea legalizarii consumului de droguri usoare, iubitul nostru presedinte ne propune, prin asumarea toatala si publica a unui astfel de demers, nici mai mult decat sex si droguri la liber, in loc de consecintele lui „Sa traiti bine!”.

Ca treaba cu 20% dintre romani homosexuali, folosita in campania trecuta pentru obtinerea voturilor acestei minoritati sexuale si cu dezincriminarea acestei metehne pe motiv de persuasiune europeana, au inghitit-o cum-necum romanii cu frica de Dumnezeu si cu preceptele religiei crestin-ortodoxe in minte si in suflet, este deja istorie.

Dar ca aceeasi romani, saraciti deja si ajunsi la limita suportabilitatii unui guvern si a unui presedinte, incapabili sa le asigure un trai cat de cat decent, in limitele unei Europe unite, ar putea accepta ca viitorul copiilor lor sa depinda de toanele unui om, care aflat in disperarea generata de pierderea sustinerii electorale, le promite acestora „fericirea” mortii albe, numai o minte atinsa de nebunie isi poate imagina ca ar fi posibil.

Nu cunosc prea multe lucruri despre efectele asa-ziselor droguri usoare asupra organismului uman. De doua lucruri sunt insa sigur: de dependenta pe care o da nicotina fumatorilor si de faptul ca aceste droguri sunt primul pas facut de un toxicoman irecurabil pentru sine si societate, in trecerea la nivelul superior consumului de droguri.

Ori, in aceste conditii, imi permit ca deplin legitimat sa-l intreb pe presedintele tarii, daca este sanatos la mansarda, atunci cand isi asuma public o asemenea responsabilitate iresponsabila (sic!), in ceea ce priveste viitorul copiilor nostri?

N-ar vrea, domnu’ presedinte, ca mai iantai, sa-si indoape cele doua odrasle craiesti cu droguri usoare si apoi sa vina si sa ne tina conferinte despre cat de benefic este consumul acestor droguri asupra organismului uman?

In tarile civilizate din lume s-a interzis prin lege fumatul in locuri publice, iar domnu’ presedinte doreste legalizarea consumului de droguri in Romania.

Oare domnu’ presedinte este chiar atat de disperat in incercarea de a obtine un nou mandat, incat este dispus sa sacrifice o generatie intreaga doar pentru a-si satisface el un capriciu de moment?

Chiombu’ a facut o gramada de „nefacubile”, numai de cand este presedinte, insa aceasta ultima nebunie le pune capac si le trece in derizoriu pe celelalte, indiferent de grozavia lor.

Parerea mea este ca domnu’ presedinte este grav bolnav cu capu’, motiv pentru care trebuie sa se interneze si sa se trateze de urgenta.

Asa ca, lasa-ne bre, dom’ presedinte, si du-te in drumul matale deoarece nu mai esti de suportat si de inghitit cu tot importul de lamai al Romaniei!

Durerea de galci

Base’al nostru, cel urat
Are mari probleme’n gat,
Il doare’n „amigdalite”
De cand este presedinte!

Boala grea de te loveste
Si te face de poveste,
Cand ca prostu’ n-o brodesti,
Numele’i schimonesesti!

Nu Ne Mai Duce Cu Presu’, Traiane!

Sincer sa fiu, in aceste zile ma asteptam ca, in urma promisiunilor oficiale, facute de tovarasul presedinte, Basescu Traian, prin vocea consilierului sau personal, d-l presedinte sa lase dracului nuntile, parastasele, cumetriile, festivalurile tiganesti etc si sa dea public de pamant cu adversarii sai politici, care au indraznit sa faca cunoscute intregii suflari romanesti, matrapazlacurile comise de clanul aflat sub aripa sa protectoare.

Si asta deoarece, la momentul respectiv, Alesul ne promitea dezvaluiri incendiare din care sa rezulte ca toate cele spuse despre fiica sa cea mare si despre mezinul Mirciulica si odrasla sa nu sunt altceva decat niste facaturi ordinare menite sa-l discrediteze in prag de alegeri  prezidentiale.
Dar n-a fost sa fie!
Am primit la schimb pe posturi tv si la radio, niste explicatii care mai de care mai jalnice si mai cucubatice a caror baza de credibilitate este constituita doar de juramintele presedintelui pe rosu si pe carnetu’ de partid, cum ca atat el cat si La Famiglia, citat aproximativ de la Radio Romania Actualitati, ” dupa 1989 nu a facut niciun fel de afaceri cu statul roman”, toata prosperitatea de neam prost de care se bucura acestia in momentul de fata fiind datorata doar salariului sau de demnitar si afacerilor derulate de ceilalti membri ai Famigliei in domeniul strict privat.
Traian, ori ne minte de ingheata apele, ori are urgenta nevoie de un consult medical de specialitate deoarece aceasta declaratie denota simptome clare de Alzheimer.
In cele ce urmeaza ii voi aminti, doar asa de antrenament pentru neuronii inca neatinsi de filoxera uitarii convenabile, unele dintrre potlogariile comise de el si de neamul sau de-a lungul acestor ani, potlogarii care au constituit subiecte de presa, iar ca bonus voi detalia o afacere a domniei sale, la care fara voia mea am fost parte directa (in calitate de comandant al navei „Viteazu”).
Voi incepe cronologic (despre Dosarul Flota, deja mi-e scarba sa mai amintesc), cu anii nouazeci cand fratiorul Mirciulica, bazat pe prezenta sa in fruntea Ministerului Transporturilor, a purces la repararea m/t „Crisana” (armator statul roman), intr-un santier din strainatate, pe banii statului, la intoarcerea in tara fiind acuzat cu probe (printre altele, casete video, inregistrate in timpul reparatiilor) ca multe dintre reparatii s-au efectuat doar pe hartie, contravaloarea acestor lucrari fiind insusite, dupa metoda „Traian Reprezentant Navrom la Anvers”, de catre comandantul navei „Crisana”, adicatelea d-l Basescu Mircea. Afacerea a fost repede musamalizata, iar ofiterul II care a produs probele respective a disparut din peisaj.
Se poate continua cu apartamentul din Mihaileanu, auto-atribuit in mod ilegal si cumparat la un pret modic, din zestrea de stat, apartament pe care initial a promis ca-l va returna Primariei, pentru ca dupa interventia plescoitei (timp de zece minute), in calitate de avocat, la Parchet, sa se razgandeasca si sa-l pastreze.
Fiica sa cea mare, pe langa castigurile „fabuloase” dobandite ca avocat si apoi ca notar, castiguri care i-au permis sa-si „cumpere” cu banii jos apartament de aproape un milion de Euro, a pus-o si de-o gainarie de cateva zeci de mii de Euro (bani de buzunar, probabil) cu banii publici gestionati de primarul portocaliu al Craiovei, pentru un album foto executat de un neprofesionist.
Nu mai are rost sa pomenesc afacerile mai recente cu munitie sau cu intentia nedusa la bun sfarsit (datorita dezvaluirilor din presa) de dotare a armatei romane cu echipament militar, dotare mijlocita de mezinul specialist in impachetari tacamuri de pui.
Toate astea pot fi considerate barfe (sic!) sau incercari de manipulare a opiniei publice de catre adversarii politici ai lui Traienel.
In cele ce urmeaza, insa, ma voi referi strict la o afacere in care am fost implicat direct (dupa cum am aratat mai sus), datorita functiei avute la momentul respectiv, semnatura mea certificand reparatiile facute in portul Agigea navei salvator „Viteazul”, de catre o firma de reparatii (printre altele), „Triton”, unde actionari principali erau Branza Paul (cumatru’ lui Traian), Ionescu Dumitru (fost Sef Electrician pe nava „Biruinta”) si nimeni altul decat d-l ministru al transporturilor, la momentul respectiv, d-l  Basescu Traian.

Nava era proprietate a G.I.S.N. (Grup Interventie si Salvare Navala), intreprindere de stat specilizata in salvare maritima, aflata in directa subordine a Ministerului Transporturilor, adica, ati ghicit, a d-lui ministru Basescu Traian.

Povestea se deruleaza in vara anului 1999, cand nava „Viteazul”, desi constructiv si functional era numai buna de fier vechi (an de constructie 1961), este „adjudecata” spre a fi reparata de firma d-lui ministru. Reparatii care mai mult s-au facut cu membrii echipajului (firma cam ducea lipsa de personal calificat) si care odata terminate au avut ca rezultat declasificare navei de catre RNR, acostarea sa in dana detinuta de GISN in portul Constanta si mentinerea ei ca obiect plutitor, la chei, pentru inca 8 ani buni, ani in care ea a figurat ca fiind in exploatare, cu cheltuielile aferente unei asemenea nave, atat pentru mentinerea ei in stare de plutire, cat si pentru plata unui numeros echipaj.

Toate acestea in conditiile in care cu banii investiti in reparatii, intretinere, plata echipaj sau in varianta incasarii pretului ei ca fier vechi (ceea ce s-a si intamplat in final), s-ar fi putut procura un salvator, fie si la mana a doua, insa functional din punct de vedere al criteriilor unei intreprinderi ca GISN.
Oare situatia descrisa mai sus reprezinta un mod legal de a castiga bani in Romania, sau deja clasica metoda de sifonare a banului public?

Raspunsul la aceasta intrebare ni-l da tovarasul presedinte Basescu Traian, in emisiuni radio sau TV, unde ne cere sa credem in cuvantul sau mai ceva ca in Sfintele Scripturi, atunci cand ne garanteaza ca niciun  membru al Famigliei (de el nici nu poate fi macar vorba), nu a facut afaceri cu statul roman, profitand de pozitia sa ba de ministru, ba de primar general, ba de sef de stat.

Am insa o veste proasta pentru tovarasul presedinte:
O parte din ce in ce mai mare din electorat se dovedeste a nu fi tampita, asa cum crede domnia sa c-ar fi, iar in ceea ce priveste textele biblice, partea respectiva foloseste originalele, nu improvizatiile cucubatice fabricate in laboratoarele cotroceniste.

Ghicitoare

Papagal inalt de-o schioapa
Si privire cam mioapa,
Pupand cururi cam bashite
Cu vorbe mestesugite,

Spuse cam peltic pe sticla,
De nu curge, poate pica!
Azi lingand unde-a scuipat
Drept in cur la imparat.

Cine gangavu-mi ghiceste,
Prajitura o primeste!
Iar de ghicitoarea-i grea
De cristoi te-oi intreba..

Chiombu’ Imparat si Oglinda Fermecata

A fost odata ca niciodata, intr-un tinut daruit de la Dumnezeu cu toate cele necesare pentru ca locitorii sai sa poata trai in pace si indestulare, un imparat care, datorita apucaturilor sale, tare mai era hulit de catre marea majoritate a supusilor sai.

Se pare ca la nasterea sa, Mama Natura tocmai era mahmura, dupa o betie crunta, deoarece cam gresi tiparul folosit, incurcand borcanele, iar rezultatul fu ca imparatul nostru primi pentru tot restul zilelor sale, un ochi cu care se uita la slanina si unul cu care privea spre faina.

Din acest motiv, supusii sai il poreclira, Chiombu’ Imparat.

Dar acesta nu era singurul defect al eroului nostru de poveste. De cum fu uns in tron, promitand poporului marea cu sarea, de cum uita monarhul cel chiomb toate promisiunile si, inconjurandu-se numai de dregatori pe cat de corupti si avizi de imbogatire rapida, pe atat de umili si servili fata de el, se puse pe petreceri, pe betii, pe preacurvit, pe hotii care sa-i aduca lui, Famigliei sale si catorva protejati de-ai sai, o prosperitate opulenta, de neam prost.

In acest timp, pe de-o parte amagea supusii cu minciuni ca acestia urmau sa traiasca bine, cu toate ca ei saraceau vazand cu ochii, iar pe de alta parte, principala sa preocupare consta in a-si urmari si a se razbuna pe toti care-i stătuseră impotriva.

Singurele lui legaturi cu poporul erau o taranca parvenita, nurlie, guresa, mahalagioaca si cu o neostoita sete de putere, taranca pe care si-o facu ibovnica, ungand-o totodata mare dregatoreasa la curte si pozele pe care le facea pe la diferitele bairamuri, cumetrii, parastase etc la care de cele mai multe ori se autoinvita, poze de grup in care apareau si supusi de-ai sai, fericiti nevoie mare ca au reusit sa se pozeze alaturi de zurbagiul care le oferea gratis spectacole de circ, mult gustate de un public mai saracut cu duhul.

Toate bune si frumoase pana intr-o zi in care, dupa o vizita facuta la regele tiganilor, primi de la vrajitoarele aripate ale acestuia, in dar, o oglinda fermecata.

Regele tiganilor, stiind cat de vanitos si plin de sine era imparatul, isi instruise balaoachesele sa-i pregateasca si sa-i dea acestuia o oglinda care, intrebata fiind de catre imparat cine-i cel mai frumos si mai destept om din tara, sa-i raspunda ca el este persoana respectiva.

Totul ar fi mers ca pe roate daca imparatul, in prima dimineata in care s-a aflat singur in fata oglinzii fermecate, nu ar fi fost manga de beat si nu ar fi incercat sa curete oglinda, aburind-o cu propria-i rasuflare. De cum sufla spre oglinda, aceasta la inceput se inverzi brusc, pentru ca in secunda urmatoare sa se afle intr-o stare euforica deosebita, generata de aburii emanati de imparat, fapt care o determina sa uite textul pe care il invatase de la vrajitoare si, in schimb, sa spuna adevarul (ca deh, in vino veritas!)

Asa se face ca atunci cand imparatul, vesel nevoie mare, o intreba:
– Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai frumos si destept barbat din tara??!!, oglinda printre sughituri, hacuri si chicoteli sa-i raspunda:
– Auzi amice, las-o jos ca macane! Dupa ce ca esti naspa din punct de vedere fizic, mai esti si betiv, mincinos, hot si curvar! Vezi mai bine ca vreo trei crai, de departe mult mai frumosi si mai destepti decat tine, chiar acum cand te dai mare in fata mea ha, ha, ha! o pun de-o razmerita si cam pe la inceput de decembrie, vor sa devanseze Ignatul si sa ti-o traga cu un parastas politic.

Auzind aceasta, Chiombu’ Imparat se trezi pe data din betie si cu o voce tunatoare, de trezi tot palatul, ii chema la ordin pe Seful Garzilor Personale si pe cel al Iscoadelor Imparatesti.

Acestia navalira in iatacul domnesc, bulucindu-se in genunchi sa-i sarute varfurile imineilor craiesti, de firma, spunand intr-un glas:
– Ordin, Maria Ta!
Catran de suparare la fata si cu vocea aproape sugrumata de grozavia celor aflate de la oglinda, imparatul le spuse:
– Pai bine ba neispravitilor, pentru ce va platesc eu pe voi?! Ca sa aflu de la o oglinda tiganeasca, beata moarta, faptul ca se pregateste un complot si ca dusmanii mei uneltesc sa ma sacrifice politic pe post de ramator, chiar inainte de Craciun?! Aveti douazeci si patru de ore la dispozitie sa aflati ce si cum, ca de nu, unde va stau picioarele, acolo va vor sta si capatanile!

Va Urma

Amintiri Americane

Anul IV de studiu în Institutul de Marină a reprezentat şi ultimul din ciclul respectiv, el terminîndu-se practic în luna februarie a anului 1978, dupa susţinerea sesiunii de examen de iarnă, moment care a marcat şi reintrarea noastră în civilie, prin predarea echipamentului militar primit cu trei ani mai înainte.

Programa de învăţămînt prevedea ca înainte de susţinerea examenului final de Diplomă, să efectuăm un stagiu de şase luni ambarcaţi pe navele marinei comerciale române.

În primul voiaj, ca ofiţer stagiar, am avut şansa unei încărcături pentru USA, mai precis Houston, unde după ce am terminat descărcarea am şi încărcat, fapt ce ne-a permis să stăm mai bine de o lună în portul american.

In urma unui concurs de împrejurări facilitat de existenţa unui american de origine română, am cunoscut în anturajul acestuia o fată, funcţionară la o societate de asigurări pe care, pentru stabilirea unor relaţii mai apropiate am invitat-o la cină într-un restaurant cu specific mexican.

După ce am consumat a venit şi întristarea sub forma notei de plată, pe care gentleman-ul din mine a achitat-o, 20 usd cu tip (bacşiş) cu tot, spre bună impresie la domnisoara.

Savurîndu-ne noi desertul, conversaţia a ajuns la un moment dat şi la fireasca întrebare referitoare la cîştigurile materiale:

– Dar tu cît cîştigi, m-a întrebat nonşalant cetăţeana americană ?

– Păi să vezi, acum fiind cadet cîştig 27 usd, iar cînd voi fi pe funcţie voi cîştiga 45 usd.

– Pe zi, mi se pare destul de rezonabil, îmi răspunse zîmbind şăgalnic aceeaşi cetăţeană capitalistă.

– Vezi tu, eu atît cîştig pe lună nu pe zi, veni şi replica mea plină de mîndrie comunistă.

– OK, din momentul ăsta nu mai plăteşti nimic, cît timp vom fi împreună, conchise reprezentanta Unchiului Sam.

– Păi şi să fi vrut baby, nu prea mai aveam cum, atîta timp cît am lăsat cîştigul pe aproape o lună în frumosul şi cochetul restaurant capitalist.

După această cină de “vedere”, viaţa a început sa fie foarte frumoasă pentru mine, în sensul că în fiecare zi, după terminarea orelor de program, noua mea prietenă americană, venea la navă, de unde mă “împacheta” şi mă lua cu ea şi, după ce făceam oarece activităţi recreative în frumosul oraş texan, ne terminam invariabil plimbările în apartamentul ei, de unde în dimineaţa următoare mă livra viu şi nevătămat la navă. Nefiind prins în vreo activitate specifică la navă, Comandantul navei, un om tare de treabă îmi dăduse încunviinţarea de a petrece week-end-urile împreună cu Sherry.

Aşa că în timpul petrecut împreună am putut să-mi dau seama, că ei erau mai îndoctrinaţi decit noi ideologic, în ceea ce priveşte comunismul versus capitalism, dovedind totodată carenţe şi lacune majore în ceeea ce priveşte nivelul de cultură generală dobîndită în şcoală.

La un moment dat, pe parcursul unei discuţii pornită de la nedumeririle ei în legătură cu faptul că un investitor interesat, nu este lăsat să-şi desfăşoare activitatea în sistemul comunist, în sensul de a face oricît de mulţi bani ar dori, în încercările mele de a-i explica modul cum functionează sistemul comunist am pomenit şi numele lui Marx.

Plăcîndu-i rezonanţa numelui şi neînţelegînd prea bine politichia, întrebarea ei m-a lecuit pe viitor, de a-i mai ţine lecţii de învăţămînt politico-ideologic:

– Şi în ce formaţie rock, ziceai că performează acest Marx?

La această întrebare, după interzicerea de cîteva secunde bune la care am fost supus, i-am replicat că acest Marx la momentul respectiv nu mai compunea ci se descompunea, după care am dat-o pe subiecte mai uşurel de abordat şi de întreţinut.

Inutil să mai spun că mi-a propus să rămînem împreună şi să menţionez starea psihică pe care a avut-o la plecarea navei.

Dar vorba aceea: tot ceea ce este bun, este prea frumos ca să şi dureze mult!

Tot de Houston se leagă şi o amintire referitoare la intrarea noastra triumfală în acest port. Indreptîndu-ne noi, pe Canal, cu pilot la bord spre locul de acostare, la un moment dat, nava noastră a dublat o splendidă navă de razboi americană, „Texas”, navă din clasa căreia dacă România ar fi avut vreo 3-4 unităţi, ar fi îndrăznit să declare razboi URSS-ului.

In astfel de cazuri cutuma marinărească cere ca nava comercială să salute prin coborîrea pavilionului nava militară, iar după ce aceasta îi răspunde să ridice la loc pavilionul.

Avînd în vedere respectivul obicei, Comandantul îmi dădu ordin să procedez la onoruri. Dacă-i ordin cu plăcere, am coborît pavilionul şi am aşteptat să ni se răspundă. Nimic, zero, nada, nicio reacţie din partea americană.

Furios am coborît în Comanda navei şi l-am intrebat, totuşi stăpînindu-mi nervii, pe Pilot:

– Păi bine domnule Pilot, este normal să nu ni se răspundă la salut din partea americană? Doar pentru că sîntem dintr-o ţară comunistă?

– Nu stimabile, nu vi s-a răspuns dintr-un motiv mult mai simplu,nava respectivă este navă muzeu, încastrată în ciment şi nu prea are personal disponibil pentru un asemenea ceremonial.

Luînd-o de nu m-am văzut, mi-am cerut voie de la Ofiţerul de Cart şi am plecat să-mi ling rănile la cabină.

In aceeaşi staţionare la Houston, am putut realiza ce înseamnă umilinţa de nedescris la care eram supuşi ca marinari români aflaţi în serviciu in străinătate. Eu ca ofiţer stagiar eram plătit cu 0,9 usd/zi, iar un timonier sau marinar obişnuit avea 1,2 usd/zi., un ofiţer 1,55 usd/zi, iar Comandantul 2 $/zi.

In acest port, la acea dată, fiinţa (bănuiesc că şi acum) un Seamen’s Club, care beneficia de toate facilităţile ca: piscine, terenuri de sport, sală de proiecţie de filme, un bar, un magazin cu suveniruri etc, unde marinarii îşi puteau petrece orele libere într-un mod foarte plăcut, acest aşezămînt fiind patronat de un cult religios.

Aceştia organizau şi excursii, dintre care cea mai atractivă pentru orice străin ajuns pe teritoriul texan, o constituia vizitarea Centrului Spaţial al NASA.

Ni s-a propus şi nouă o astfel de excursie, la care ne-am înscris doar cinci membri din echipaj, ceilalţi refuzind pe motiv că preţul excursiei respective era prea mare.

Costa 5 USD! Fără comentarii!

Un alt eveniment despre care se poate se spune că definea modul în care România comunistă întelegea să facă comerţ capitalist, s-a consumat la bordul navei, după terminarea descărcării laminatelor pe care le adusesem din ţară pentru cumpărătorul american şi angajarea navei pentru încărcare tot din Houston.

Marfa destinată încărcării era reprezentată de piei neargăsite de vită, pentru industria românească de profil, motiv pentru care înainte de începerea încărcării, încărcătorul american a venit însoţit şi de reprezentantul român al cumpărătorului, din spusele lui, inginer chimist, care teoretic ar fi trebuit să supravegheze respectarea condiţiilor contractuale de încărcare a mărfii (pieile trebuiau conservate prin sărare în timpul încărcării).

Toate bune şi frumoase, numai că onor reprezentantul român nu ştia o boabă de limba engleză, motiv pentru care ne ruga pe noi să-l asistăm in relaţiile cu partenerul american, pe post de translatori.

Intr-o zi n-am mai rezistat şi l-am întrebat:

– Domnu’ Ionescu, nu vă supăraţi că vă întreb, dar dacă dvs. nu stiţi limba engleză, de ce fabrica respectivă nu a trimis pe cineva care să vorbească această limbă?

– Ah nu, stiţi eu de fapt lucrez în minister şi la momentul plecării eram singurul cu dosarul gata pentru a primi avizul Securităţii.

Astfel lamurit de modul în care partidul în înţelepciunea sa înţelegea să facă comerţ capitalist, nu m-a mai surprins cînd am auzit povestea cu geamurile româneşti, ambalate în lemn de nuc, pentru care un compărător englez dădea un preţ bun, el cumpărînd munţi de geamuri, pînă cind un comunist mai isteţ din minister şi-a dat seama că geamurile ajungeau la gunoi, în timp ce ambalajul artistic prelucrat ajungea în gospodăriile englezilor înstăriti, sub formă de mobilă de lux.

L-am ajutat în continuare pînă la terminarea încărcării, fără a-l mai sîcîi cu întrebări “tendenţioase”.

Pot spune fără niciun fel de exagerare că, avînd in vedere lipsa responsabilităţilor pe perioada de stagiu, aceasta mi-a oferit posibilitatea petrecerii unei minivacanţe într-un oraş american, alături de o texană simpatică şi iubăreaţă (mă căsătorisem deja şi ea tot imi mai trimtea cite-o felicitare, ba odată, eu fiind plecat în voiaj, s-a conversat la telefon cu soţia mea), fapt ce m-a marcat emoţional si ideologic pentru totdeauna.

La terminarea operaţiunilor, nava a luat drum spre Constanţa, nu înainte de a face escală pentru aprovizionare in minunatul port Las Palmas, eu revăzînd ţara după trei luni de la plecare.

Va Mai Candida Sau Nu Tovarasul Presedinte ?

Nori negri si grei plutesc pe cerul unei Romanii aflata la ceas de mare cumpana istorica, in devenirea ei milenara, provocand populatiei o stare de tensiune apasatoare, care isi gaseste descarcarea nervoasa in bataie.

Toata lumea bate pe toata lumea !

Mamele isi bat pruncii, tatii, abrutizati de bautura si amenintati de spectrul somajului, le bat pe mame, Politia bate si ea dar, spre deosebire de Militie, mai mult este ea batuta de infractori, primarii isi bat consilierii, elevii isi bat profesorii, care profesori impreuna cu medicii, magistratii etc bat drumurile spre Guvern si spatiul din fata Parlamentului, petrecaretii se bat intre ei, stiristii si analistii politici (mai putin Cristoiu, care se bate singur) isi bat gura de pomana, FMI-ul ne bate la cap cu fel si fel de reforme, pana si echipele romanesti de fotbal au inceput sa bata in meciurile europene.

Dar cel mai tare si mai tare, mai ceva decat Crivatul in plina iarna sau decat Katrina la New Orleans, bate, pe banii nostri, tovarasul presedinte Traian Basescu cararile patriei, prin cele mai indepartate coclauri pierdute in peisajul mioritic, pentru a se bate pe burta cu regi tiganesti, cu Mondiali sau cu Magari, in cautare de capital „ne-electoral”.

Paradoxal insa, aceasta bataie generala nu este generata de disconfortul social produs de efectele crizei economice si de actiunile iresponsabile si samavolnice ale unui Guvern impotent de marionete si slugi basesciene, ci de statul pe ganduri intru ezitare a tovarasului presedinte Basescu Traian in ceea ce priveste eventuala sa candidatura pentru un nou mandat.

Tara pur si simplu fierbe, cotele la bursele de pariuri au spart orice plafon rezonabil, o insomnie generala macina nervii romanasilor, chinuiti de intrebarea majora din punctul de vedere al existentei pe mai departe a natiunii romane si anume: va mai candida sau nu tovarasul presedinte?

Si asta mai ales acum cand, in urma discursului fulminant si triumfalist tinut de domnia sa in fata Parlamentului, discurs cu idei reluate si intarite pe la radiouri si teveuri, tot romanul, cu mic cu mare, a aflat nemijlocit, direct de la sursa, cat de bine a dus-o el fara sa stie si sa simta si ce enorma Pleasca si Plescoi i-au luminat traiul de zi cu zi, in toti acesti ani de mandat basescian marcat de marete realizari in toate domeniile de activitate, datorita prezentei la timona tarii a Carmaciului atestat profesional international.

Acesta este motivul pentru care astazi, romanii, mai uniti si mai solidari in cuget si-n simtiri ca niciodata de la formarea lor ca popor, in spatiul carpato-danubian, vin si in genunchi isi implora pe mult iubitul si stimatul Conducator sa nu renunte la fotoliul de la Cotroceni si sa-şi mai depuna inca o data CV-ul pentru un nou mandat, aducator de liniste si prosperitate in saracan de tarisoara, aflata la cheremul ticalositilor si a mogulilor din presa.

Este musai nevoie de acest anunt pentru a putea rasufla si noi usurati, eliberati de spectrul sabiei intrebarii sustinuta de un fir de par deasupra capetelor noastre nevolnice, intrebare avand ca „text”: va mai candida sau nu tovarasul presedinte?

Concurs SPP

Purtatorul de cuvant al SPP, maior Stancutu Vasile, este imputernicit sa duca la cunostinta publicului urmatorul anunt:

Pe data de 06.12.2009, ceva (putin) dupa orele 21.00 , ora Romaniei, SPP scoate la concurs a 12 (douasprezece) posturi de motociclisti antemergatori aeropurtati avion prezidential.

La baza infiintarii acestor posturi sta declaratia tovarasului presedinte Traian Basescu, sustinuta de atestarea internationala a  starii lamentabile a carosabilului din Romania si de imposibilitatea actualului Guvern de a-l vedea pe Mircea Badea defiland in curul gol si cu pene lipite de dansul (curul) pe strazile capitalei patriei (vezi pariu Boc&Berceanu versus Mircea Badea), declaratie care consfiinteste superioritatea dictata de necesitatea deplasarii tuturor romanilor cu mijloace aero.

Desi nu se fac discriminari la inscrierea in concurs, sunt de preferat supusii regelui Cioaba, care la o adica pot renunta la motociclete, fara periclitarea misiunii de escorta a avionului prezidential.

Purtator de Cuvant SPP,

Maior

Stancutu Vasile