Mizerabilii Flotei Comerciale Romane Post-Decembriste

Poate că unii dintre cititori vor considera cele afirmate de mine în continuare drept o dramatizare ieftină şi cabotin interpretată în scopul obţinerii unor efecte dubioase, fapt pentru care ţin să asigur pe toată lumea de buna mea credinţă în această privinţă.
Dacă pînă la relatarea facută de soţia mea referitoare la întîlnirea dintre aceasta şi Manager-ul General al Navrom Constanţa, la acea dată, Manea Ghiocel, pe drumul de întoarcere spre casă la Constanţa, judecata mea era incapabilă să înţeleagă mecanismul aparent haotic care genera inevitabilul colaps şi faliment al economiei naţionale moştenire a regimului comunist, relatarea acelei întîlniri a avut efectul unei revelaţii asupra modului meu de a privi şi înţelege lucrurile şi desfăşurarea evenimentelor, în care fără voia mea fusesem angrenat, ca de altfel milioane de români pe ale căror naivitate şi credulitate mizau aşa-zişii politicieni, puşi pe o căpătuială rapidă şi nesupusă niciunui control sau încadrări legale, jefuind fără ruşine un bun naţional la producerea căruia participasem toţi timp de jumătate de veac.
Această mişcare browniană, aparent haotică, al cărui zgomot de fond era estompat de o media abil dirijată şi asmuţită împotriva celor care îndrăzneau cu slabe şanse de reuşită să se opună, acuzîndu-i pe fondul unei isterii generale a maselor manipulate fără pic de jenă, de comunism, cripto-comunism, împotrivire la reforme, etc. şi stigmatizîndu-i totodată public pe cei care nu vroiau revenirea comunismului cînd spuneau „nu ne vindem ţara”, ci încercau să tragă un semnal de alarmă în această privinţă, nu era în realitate decît cea mai organizată formă de devalizare a bunului colectiv, minuţios orchestrată din umbră de factorul politic, care se exonera de responsabilitate prin aruncarea pisicii în curtea FPS, „uitînd” pe moment că din punct de vedere juridico-administrativ economia naţională se afla sub directa conducere şi control al ministerelor de resort, conduse de politicieni aduşi de roata sistemului electiv democratic la putere, la fiecare patru ani.
Din cele spuse de soţia mea am înteles ca d-l Ghiocel, în timpul audienţei acordate acesteia, a aruncat pur şi simplu la întîmplare raportul întocmit de mine, motivaţia acordării acestei audienţe constînd de fapt în încercarea prin intimidare de determinare a soţiei mele de a face tot ceea ce era posibil pentru a mă convinge să părăsesc nava.
În acest sens, ticăloşia comisă de Sissanis în privinţa biletului de avion putea fi catalogată drept o farsă copilărească nevinovată pe lîngă mijloacele de persuasiune folosite de onorabilul manager şi general pe deasupra.
Acesta pe un ton poruncitor şi arogant, lipsit de cel mai elementar bun simţ datorat unui interolcurtor de gen feminin (măcar atît), i-a spus unei soţii deja înfricoşate de atitudinea justiţiară adoptată de o piticanie (să-mi fie scuzată expresia!) şi la propriu şi la figurat, că deţine toate probele necesare prin care să dovedească faptul că soţul ei a „subminat economia natională (sic!)”, şi că dacă nu mă va fi convins în cel mai scurt timp (în sensul acesta i-a sugerat şi ce să-mi scrie în radiogramă) să părăsesc nava, se va deplasa personal la Cape Town, de unde mă va aduce „în lanţuri” pentru a mă baga la închisoare şi a-mi anula brevetul de C.L.C. (în imbecilitatea sa omiţînd intenţionat să-i spună soţiei, că nu era abilitat pentru o asemenea sancţiune şi că aceeaşi comisie de examinare care-mi dăduse respectivul brevet i-l dăduse şi lui).
Normal că astfel şantajată şi înfricoşată, soţia mea crezînd că am înnebunit, mi-a trimis radiograma respectivă, în care doar informaţia referitoare la decesul tatălui meu era adevarată (oricum nu mai aveam ce face, el petrecîndu-se cu aproape o lună mai înainte), mama în schimb, nefiind nici mai bolnavă, nici mai sănătoasă, ci doar mai bătrînă cu şase luni de zile.
Tot de la soţie am mai aflat că, în nemernicia lui, acest aşa-zis om şi director pe deasupra mai comisese o netrebnicie: soţiilor membrilor din echipajul navei, care veniseră în final la Navrom pentru revendicarea salariilor, după ce în prealabil, timp de aproape şase luni de zile îşi consumaseră nervii şi speranţele, tocind zilnic pragurile firmei „Euroship” cu acelaşi motiv dar fără niciun rezultat, d-l Ghiocel le spusese că nu avea cum să le dea salariile, deoarece Comandantul navei (adică eu), primise suma respectivă de la Armator şi că părăsise nava, însuşindu-şi-o şi rămînînd în străinătate.
Datorită acestui fapt, de circa o săptămînă, blestemele şi ameninţările cu moartea la adresa familiei mele, proferate pe bună dreptate de soţiile de marinari, lăsate timp de şase luni cu speranţa primirii unor salarii muncite cinstit de soţii lor, inundaseră pur şi simplu linia telefonică personală, înroşind totodată aparatul, familia mea fiind terorizată şi nemaiîndrăznind să iasă din casă.
Cum am ajuns acasă, primul lucru pe care l-am facut a fost (echipajul la plecare venise în întîmpinarea acestui demers, rugîndu-mă să telefonez familiilor îngrijorate, pentru a le linişti) să dau aceste telefoane şi să lamuresc situaţia.
Neconvinse la telefon (putea fi oricine altcineva în afară de mine), am aranjat o întîlnire pentru a doua zi cu cîteva dintre soţii, cărora le-am aratat documentele aduse de la navă şi au recunoscut semnăturile soţilor lor, prin care aceştia certificau primirea salariilor în Dakar şi în Guineea Bissau. Cu acest prilej le-am întrebat dacă ar fi dispuse să fie martore într-un eventual proces, însă din şovaiala şi indecizia lor am înţeles că nu trebuia să mă bazez prea mult pe acceptul lor formal.
Aveau săracele dreptate, dacă mie – Comandantul navei – îndrăzniseră să-mi pună în cîrcă o asemenea ticăloşie, atunci soţilor lor, simpli marinari rămaşi încă pe navă, ce viaţă le-ar fi făcut, ştiind că soţiile lor mă sprijineau pe mine?!
Liniştind totuşi apele din acest punct de vedere şi lămurit pe deplin asupra cîrdăşiei vespasianice care exista între Navrom şi Sissanis, am pornit pe de-o parte atacul juridic pentru recuperarea banilor, iar pe de altă parte, ajutat de liderul de sindicat care mi-a făcut cunoştiinţă cu un jurnalist de renume pe plan local, atacul media împotriva acestor javre (din nou îmi cer scuze pentru limbaj!) pe mîna cărora fusese lăsat destinul flotei comerciale române.
În urma acestei acţiuni, într-un ziar local de mare tiraj au fost date episodic în vileag, documentat, toate mizeriile înfăptuite de aceşti domni, mai puţin cea cu „însuşirea ilegală” (furtul) salariilor echipajului comis de mine.
Ştiind că nu mă pot baza pe depoziţiile soţiilor respective, m-am sfătuit cu ziaristul care publicase foiletonul inspirat de relatările mele şi acesta a fost de acord să-l intervieveze pe Manea Ghiocel în legatură cu acest aspect.
Acesta, plin de sine şi crezîndu-se intangibil, ca un adevărat stăpîn pe moşie, în esenţă însă un prostovan infatuat, i-a confirmat în cadrul intreviului înregistrat pe reportofon şi de faţă şi cu alţi martori, într-un cadru oficial, faptul că furasem banii respectivi şi că „subminasem economia natională”.
A doua zi cu articolul în mînă, m-am prezentat la avocat şi am iniţiat actiunea de chemare în instanţă pe motiv de calomnie (la acea dată faptă incriminată penal) a numitului Manea Ghiocel, cerînd în acelaşi timp şi despăgubiri pecuniare.
În ziua următoare, surpriză: în ziar a apărut un nou articol cu mine protagonist de această dată, demontînd piesă cu piesă acuzaţiile aduse, probîndu-mi afirmaţiile cu documente publicate în facsimil.
Din acest moment evenimentele au început să capete o dinamică mai susţinută, mai ales că între timp, fusesem sunat din Sud-Africa de către un domn avocat Fitzmorris, care mă întreba dacă doream să mă reprezinte şi pe mine în procesul deschis de echipaj versus Navrom, la Cape Town, mai ales că avea nevoie urgentă de documentele aflate în posesia mea.
Am căzut imediat la pace, a doua zi am produs prin notariat o împuternicire pe care însoţită de declaraţia mea în engleză şi tradusă oficial le-am trimis via air mail, în Cape Town.
Totodată, prin fax i-am trimis toate documentele solicitate de el pe perioada procesului (din mai pînă în noiembrie), menţinînd în permanenţă contactul telefonic cu el.
Nemulţumit numai cu minciunile referitoare la mine, Ghiocel a mai găsit o cale de atac împotriva mea, aceea a unei reclamaţii la Poliţia TF Constanţa Port.
Nu degeaba se spune „ai grijă de ce-ţi doreşti!”.
Aici politistul anchetator, după ce m-a ascultat şi a frunzărit documentele, mi-a spus că de fapt poliţia intenţiona să-i înfunde pe Sissanis şi pe Ghiocel, întrebîndu-mă totodată dacă aş fi fost de acord să susţin prin declaraţii scrise cele relatate în cadrul acelei întîlniri. Unde dai şi unde crapă!
Şi a început Sarabanda!
Sissanis a fost arestat (pe lîngă declaraţia mea, minoră totuşi ca importanţă, Poliţia deţinea probe concludente de implicare a sa într-o fraudă de asigurare, în urma căreia încasase 1,5 milioane de dolari), iar lîngă el în arest preventiv pentru 30 de zile a fost adus şi amicul Ghiocel, care la al doilea termen al procesului pentru calomnie intentat de mine a fost adus sub escortă, încătuşat pentru a le povesti judecătorilor cum am furat eu banii echipajului.
Depozitia lui practic a fost o probă jenantă de tăcere auto-acuzatoare dublată de uimirea sa de a mă vedea (pentru prima dată în carne şi oase), liber şi „neîmbrăţărat”, acuzîndu-l pe el, exemplu de cinste şi probitate profesională.
Inutil să mai spun că din acest proces d-l Manea Ghiocel a ieşit cu o amenda penală de 2,5 milioane lei şi obligaţia la plată despăgubiri în valoare de 20 milioane lei (la nivelul anului 1997).
În acest timp, Navrom-ul mai făcuse o tîmpenie, trimiţînd şi echipaj de schimb la Cape Town, echipaj pe care-l ţinea la hotel (în loc să plătească fostului echipaj salariile restante), fost echipaj care prin hotărîre judecătorească devenise locatar al navei pînă la terminarea procesului.
Aşa cum am mai precizat, acesta a fost finalizat în luna noiembrie prin sentinţă definitivă prin care echipajului i s-a dat cîştig de cauză, la sosirea în ţară a Şefului Mecanic, primindu-mi prin intermediul ascestuia o tranşă substanţială din suma revendicată, diferenţa fiindu-mi remisă în cont de către avocat, după ce acesta şi-a dedus cheltuielile şi onorariul.
Ironia a constat în faptul că, după alte şase luni, am cîştigat şi procesul pe aceeaşi temă în ţară, avocatul Navrom-ului habar neavînd că eu deja poate şi cheltuisem banii.
Oricum, ca şi mii de alţi navigatori români nu ne-am încasat aceşti bani, deoarece Navrom-ul a intrat între timp în lichidare, aceste sume nefiind pe lista creditorilor privilegiaţi conform noii Legi a Falimentului şi deci nemairămînînd bani, nu am mai avut de unde să fim plătiţi, avînd doar satisfacţia palidă de a fi cîştigat procesul.
Epilog: datorită calităţilor manageriale „deosebite” ale Ghiocelului scăpat ca prin minune de condamnare în cazul Sissanis, acesta, peste ceva timp a fost găsit potrivit pentru a fi uns Manager la Agroexport Constanţa Port, unitate pe care după un timp relativ scurt, a adus-o la faliment (are mînă bună băiatul, aviz amatorilor!).

Presa Mogulilor, Ciocu’ Mic Si Ia D’Aci!

Agentia de presa Erevan News a intrat in posesia unor documente de-a dreptul incendiare, documente provenite din arhiva Serviciilor Secrete Chineze si confirmate de surse din cadrul Serviciilor Secrete Romane, care pun intr-o lumina cu totul noua prezenta la lansarea brandului de tara din cadrul Expozitiei Internationale de la Shanghai, a unui cetatean chinez pe nume Al Liu Ste Phan imbracat in straiele purtate de domnitorul moldovean Stefan Cel Mare Si Sfant dupa batalia de la Vaslui, straie completate de coroana domneasca.
Conform acestor documente prezenta acestuia la festivitate a fost perfect justificata si nu asa cum au incercat oamenii rai ai mogulilor romani s-o invinovateasca si sa rada la greu de d-na Ministru al Turismului, Elena Udrea, pe motiv ca cine dracu’ a mai vazut chinez imbracat in straie domnesti moldovenesti si purtand pe cap o coroana domneasca ce-i cadea tot timpul pe ochi.
Studiind letopisetul secret al domniei lui Stefan cel Mare pentru veleat 1475 si cronica imperiala chineza pentru aceeasi perioada, agentia noastra a descoperit ca in anul respectiv, uimita de succesele obtinute in comunicatiile militare de Spataria Moldovei si pusa sa aleaga intre sistemul african de comunicatii „tam-tam” si cel moldovenesc cu focuri pe culmi de deal si munte, Casa Imperiala Chineza a optat pentru cel din urma in vederea dotarii posturilor militare de observatie de pe Marele Zid.
Din acest motiv, in vara anului 1475 si prin mijloacirea Inaltului Pontif, un mare admirator al domnitorului roman, la Suceava a fost trimisa pentru schimbul traditional de experienta dintre poporul chinez si cel moldovean, o delegatie de specialisti din care a facut parte, sub acoperire, si o agenta a serviciului imperial de informatii, frumoasa Hai In Gang, care avea misiunea de a-l seduce pe domnitorul roman si a-l atrage in sistemul de aliante chinez.
Tot din delegatie, drept compensatie pentru sistemul de comunicatii moldovenesc, au mai facut parte si cativa ingineri cu experienta dobandita la inaltarea Marelui Zid, cu misiunea de a construi diguri in Moldova in vederea prevenirii inundatiilor. In acea vreme la Dregatoria Mediului, in Moldova se afla la conducere o stra-stra-stra-bunica a doamnei Sulfina Barbu care, dupa ce a luat parandaratul de la firma The Great Wall, a lasat digurile in paragina, motiv de inundatii pana in zilele noastre.
In ceea ce priveste misiunea frumoasei Hai In Gang lucrurile au luat, din cauza cunoscutului apetit al domnitorului Stefan Cel Sfant catre aventuri extraconjugale, o alta intorsatura si, in loc sa-l seduca Hai In Gang pe Stefan, in grajdurile Comisului Manole si ferit de ochii iscoadelor Vrancioaiei si ale Mangopitei, a sedus-o Stefan pe spioana lasand-o insarcinata cu bastard domnesc. La sosirea ei in tara, dupa terminarea misiunii, Casa Imperiala Chineza, cunoscand prevederile testamentare ale domnitorului moldovean care stipulau ca „Moldova nu este a mea si nici a voastra, ci a urmasilor, urmasilor vostri in veac de veac”, au dat o atentie deosebita rodului adulterin si descendentilor acestuia cu scopul ca intr-o buna zi sa poata anexa Moldova pe motiv de mostenire testamentara.
Cum relatiile dintre China si Romania (Moldova) au cunoscut o dezvoltare infloritoare, comunistii chinezi aflati la Putere au renuntat la aceasta intentie si, pentru a adeveri spusele Doamnei Ministru, Elena Udrea, cum ca „poporul chinez se regaseste spiritual in devenirea neamului romanesc”, in aceste zile de glorie pentru turismul romanesc, au decis sa faca publica descendenta lui Al Liu Ste Phan si sa renunte, tot public, la tronul Moldovei.
Motiv pentru care, in semn de multumire si respect fata de asemenea gest Guvernul Romaniei, prin reprezentantul sau la Shanghai, d-na ministru Elena Udrea, l-a invitat pe acesta la ceremonia respectiva si l-a prezentat publicului imbracat in straiele stramosului sau, purtand pe cap coroana domneasca a acestuia (mai putin sabia, aflata in custodia osmanlailor), urmand ca prezentarea oficiala a acestuia drept urmasul lui Stefan cel Mare si Sfant sa se faca la Cotroceni, in prezenta d-lui Presedinte Basescu Traian, care a lipsit de la Shanghai din cauza de masuri de austeritate.
Asa ca gurile rele din media romaneasca, platite de mogulii cei avari si invidiosi, sa-si vada de treaba si sa n-o mai necajeasca si sa rada de d-na Ministru, ca stie dansa ce face.
Mai ales ca datorita acestor noi dovezi de continuitate a traditiei relatiilor romano-chineze, milioane de turisti chinezi vor invada Romania pentru a-si desavarsi spiritualitatea din seva alpina mioritica, incercand totodata sa-si gaseasca jumatatile.

A consemnat pentru Dvs.

Varujan Arachelian

D’ale Bibliei Dupa Elena Si Traian

Sarpele catre Dumnezeu:
– Sefu’ ce ma fac cu Elena si cu Traian, nu mai vor maru’ in ruptu’ capului? Elena zice ca s-a saturat sa si-o puna in Gradina Ta si baiguie ceva despre „explore the Carpathian garden”, iar Traian mi-a zis ca fara o sticla de Chivas, mai bine face lucru manual, ori stii bine ca asta-i treaba pe care i-ai dat-o lui Onan.

Ce-ai Ajuns Tu, Romanie?

Ce-ai ajuns tu, Romanie, candva mandru plai idilic,
Azi argat fara simbrie la o fufa si-un alcoolic?!
Te-ai lasat bajocorita si tarata in mocirla
De netrebnicul de voda si scarnava-i camarila.

Marlanismul si topismul trasaturi sine-qua-non
Intr-o Romanie-n care Basescu e mare Domn.
De la fi-sa la amanta, de la slugi la premier
Toata lumea basesciana e blocata-n marsarier.

Minciuna si neam prostia, lichelismul, impostura
Au schimbat in rau decorul si au intinat natura.
Iar la moda-i nesimtirea si tupeul uns pe paine
Vai de mama voastra, tineri, ce traiti fara un maine!

Pe toti scrie opulenta, foame crunta de avere
Da-o dracu’ de cultura, ce sunt alea maniere?
De bon ton e polonicul in castron cu caviar
Si maneaua lui Basescu, latrata de-un lautar.

Banu-i etalon in toate si uitata a fost scoala
Arivismul face legea, ingropata e morala.
De n-ai bani, dar esti slugarnic, pupator nevertebrat
Ai mari sanse de vreo slujba la Basescu in palat.

Sa te umple de onoruri, decoratii si stelute
Tinichele fara numar, dar surse de paralute.
Si din slujnica la tara, ce-ai muls vaca in poiata
Azi poti fi-n alcov la voda, ibovnica zvapaiata.

N-ai nevoie de-atestate, diplome sau masterat
Doar de-un tata ca Basescu si-n Briusel esti aranjat.
Pe bani multi, munca o gluma, ca din bot siliconat,
Tu sa „editezi” cuvinte dintr-un text prefabricat.

Intr-o tara in ruina si in prag de-ngropaciune
Camarila-i azi o floare si inalta rugaciune
Catre Domnul sa i-l tina pe Basescu la Putere
Lichele trai-vor bine, iar poporul in durere.

Asta ajuns-ai, Romanie, tara de poeti cantata
Astazi scoasa la vanzare de Basescu si-a sa sleahta.
Ieri ai fost mandra fecioara si tinuta ca virgina
La greu siluita astăzi, de-un dement târâtă-n tină.

Damaroaia, The Land Of Choice, Pentru Mujici

Ministreasa cea balaie o facu din nou de oaie
Jinduind la Primarie, mai comise o prostie.
Pe modelul scolaresc, vrea turism muncitoresc!
Nu pe munte, la Sinaia, ci-ntre caini, la Damaroaia.

Pe plebei si saracimea vrea sa-i plimbe cu masina
Pentr-un pret mai de nimic, le vrea voturile-n plic
Si-n campania electorala pentru mandra capitala
Ii plimba prin Baragan si prin colbu’ ilfovean.

La sfarsit de saptamana, saracimea mana-n mana,
Pe model de gradinita va porni spre poienita.
Dar cum poienita nu-i, isi va pune pofta-n cui
Si-nghitind praf cu toptanu’, va strabate Baraganu.

Sa te tii desfrau, mai frate, relaxare ca la carte,
Nu-n Predeal sau la Mamaia, ci-n Fundeni sau Mogoşoaia.
Si in loc de baie-n mare, sauna-n tramvai la soare
Cu slujba duminicala, la doi pasi de Capitala.

Ministreasa mai promite masa calda dinainte
Patru mici si-o bere rece, lu’ votantu’ ce petrece
Weekend-ul muncitoresc in landşaftu’ campenesc.
Si-uite asa cu-n mic si-o bere, vezi pe Nuţi la Putere!

Iaca Unde Ne-a Adus Traian!

Pana ieri, daca ai fi facut un inventar al realizarilor Basescului din momentul preluarii Puterii in Romania, ai fi avut surpriza sa constati ca in cinci ani si mai bine de dublu mandat, in afara de circ, dezbinare totala, nationala si socio-profesionala, vendete politice personale, jaf national cat cuprinde etc., altceva nu se poate contabiliza ca „realizare” in dreptul numelui sau.
Iata insa ca ieri a aparut un sondaj de opinie care schimba radical datele ecuatiei si ni-l prezinta pe Traienel in pozitia de mare arhitect al Restauratiei comuniste pe plaiurile romanesti.
Daca acest sondaj este real, si nu vad de ce n-ar fi, un ingrijorator procent din romanime l-ar vota pe Ceausescu cu tot ce a insemnat acesta pentru neamul nostru, intelegandu-se din aceasta dorinta masochista, faptul ca acestia considera ca pe vremea comunismului se traia mai bine in tara, meritul total pentru aceasta situatie putand sa-i fie atribuit, fara niciun fel de ezitare, prea iubitului nostru presedinte, care pana acum s-a dovedit un executor testamentar de toata nadejdea in ceea ce priveste ultimele dorinte ale predecesorului si mentorului sau, Nicolae Ceausescu.
Si pe undeva aceasta intentie a romanilor poate fi considerata justa. Din tot ce s-a sperat si mai ales realizat, cat de cat in planul democratiei si al standardului de viata al romanilor, sub Basescu voda s-a ales praful, tara putand fi considerata o ruina din toate punctele de vedere: economic, social, politic si mai ales moral. In plan international suntem la fel de izolati ca in ultima perioada a Ceausescului, in apartamente la iarna ne vom putea amenaja partii de saniute, galantarele, desi nu sunt goale ca pe vremea ciuruitului, sunt prohibitive din punct de vedere al preturilor raportate la puterea de cumparare a romanului de rand, medicamentele, desi se gasesc, sunt exponate de muzeu, Serviciile sunt mai active decat defuncta Securitate, vigilente pana la absurd in ceea ce-i priveste pe opozantii Basescului, DNA-ul lucreaza de zor la dosare, nepotismul este practicat la un nivel mult superior celui comunist, pupincuristii si osanalistii sunt neobositi si mult mai prolifici in opera lor de glorificare tembela a Alesului, unele televiziuni au devenit scarbos de asemanatoare cu TVR-ul anilor optzeci, in prezentarea minciunilor si realizarilor prezidentiale, si cate si mai cate, toate aducand a doua picaturi de apa in ceea ce priveste rolul lor in umilirea si batjocorirea acestui neam.
Singurul lucru care face diferenta dintre cele doua epoci este jaful national pe fata, pe care il practica portocaliii, bine cocolositi sub pulpana prezidentiala, operatiune imposibila pe vremea comunismului si adusa la perfectiunea nesimtirii (sic!) de oamenii actualului presedinte.
Ne fura astia si zaharul din ceai, la o adica, numai asa demonstrativ, in asa hal a ajuns „Sa traiti bine-le” basescian.
Si ar mai fi doua lucruri. Cum, necum dupa Ceausescu au ramas o gramada de romani cu un acoperis deasupra capului, in timp ce sub Basescu s-a inmultit populatia canalelor si a celor fara adapost, iar uriasa baza materiala realizata de romanime in anii comunismului, astazi este doar amintire pentru cei care au trait acele vremuri.
In al doilea rand, un Tokes nu si-ar fi permis in rupt de cap sa se traga de bracinari cu seful statului, cerandu-i prin intermediul unui traducator independenta secuilor.
L-ar fi mancat Ceausescu cu fulgi cu tot, Basescu insa s-a hlizit si hahait cu el, dupa ce in prealabil ii decernase cea mai inalta distinctie a statului roman.
Asa ca, iubiti compatrioti, daca unii dintre voi au ajuns sa considere cosmarul comunist drept alternativa la haosul si dementa basescianista, pentru acest lucru trebuie sa-i multumim din suflet conducatorului iubit.

Ardealul? Da-l Dracului, Mie Sa-mi Fie Bine !

Manat de vantul generat de o eventuala mana de ajutor data de ungurime in vederea unei noi suspendari, maidanezo-tomberonezul Basescu a raspuns cu o latratura vesela comenzii „aport” lansata de Tokes, la Tusnad si s-a prezentat mintenas in patru labute si dand fericit din coadă la adunatura, forumul, intrunirea sau ce mama dracu’ o fi fost chestia tinuta de ungurimea lui Tokes in aceasta statiune, pentru a-si prezenta raportul cu privire la genocidul pus de el la cale impotriva propriului sau popor.
Ajuns aici, dupa ce i-a lins mana lui Tokes, in semn de profunda recunostinta pentru faptul ca acesta i-a indemnat pe secui sa iasa, pe model Kossovo, in strada si sa ceara independenta, Basescu a fost dotat cu doua casti pe urechi si asezat la tribuna de unde a ascultat cumintel discursuri in limba maghiara prin care ungurii isi clameaza independenta.
Acum, daca aceasta faza s-ar fi petrecut in pusta maghiara ar fi fost de inteles ca presedintele Romaniei sa asculte desfasurarea lucrarilor cu castile pe urechi, pentru a i se traduce ce se spune.
Numai ca, toata aceasta mascarada acceptata cu hahaituri de un presedinte de-a dreptul iresponsabil fata de viitorul natiunii pe care o conduce, a avut loc in Romania cu participanti cetateni romani, iar discursul principal a fost tinut in limba maghiara de un europaramentar roman, ales si mandatat de romani sa le reprezinte interesele in Parlamentul European. Ori din cate stiu eu, conform Constitutiei (atat cat a mai ramas neterfelit din ea), singura limba oficiala a tarii este inca limba romana si macar dintr-un minim respect pentru seful statului invitat la ei in casa, alde Tokes si ai lui puteau sa utilizeze limba romana.
Dar nu, pentru ca umilinta sa fie totala au ales sa vorbeasca maghiara!
Ca l-au umilit pe Basescu, nici in cur nu ma doare, dupa mine puteau sa-l scuipe si sa-l tavaleasca pe jos (tine baiatu’), dar sa nu uitam ca din nefericire acest ipochimen reprezinta inca poporul roman si palma incasata astfel de chiomb s-a adresat si obrazului nostru.
Pe de alta parte, Basescu si-a tinut alocutiunea in limba romana in fata unui auditoriu care se pare ca nu cunoaste aceasta limba si care, spre deosebire de iubitu’ nostru presedinte, nu fusese dotat cu instalatie audio şi translatori pentru a-i facilita intelegerea spuselor prezidentiale.
Deci, cui si pentru cine a facut Basescu vorbe la intrunirea de la Tusnad, deoarece aceasta desfasurandu-se in aer liber , nici macar peretilor nu le-a putut vorbi?
Dar pentru Basescu acest gen de umilinta nu este nou. Pe la inceputurile primului mandat, cand macar anumiti lideri de pe aiurea, din lumea asta, se mai incumetau sa invite marlanul in vizite oficiale, o dandana asemanatoare a patimit prea-alesu’ la Universitatea din Baku, dandana descrisa cam asa la vremea respectiva:

„Auzind de patania d-lui Presedinte Basescu de la universitatea din Baku,cu ocazia decernarii titlului de Doctor Honoris Causa, in urma careia memorabilul sau discurs, inceput in limba engleza si terminat in limba romana si adresat auditoriului format din studenti si cadre universitare, a ramas fara ecou din motive tehnice (teama conducerii universitatii de a-i dota pe ascultatori cu casti pentru traducere, pentru ca acestea sa nu fie subtilizate de utilizatori), mi-am dat seama ca nici solutia cu folosirea limbii materne la rostirea discursurilor prezidentiale, nu-l pot scoate intotdeauna din impas pe d-l Presedinte.
In orice caz,in aceasta situatie,domnia sa putea sa tina discursul foarte bine si in limba engleza pe care o vorbeste si care cu siguranta ar fi fost pe deplin inteleasa de partenerii azeri de intrunire, vorbitori de limba engleza de bazar arabesc asemanatoare celei vorbite de d-l Presedinte.”

Desi asemanatoare, intamplarile au totusi semnificatii total diferite. Daca la Baku a fost vorba despre decernarea unui titlu aiurea, la Tusnad am avut parte de bataia de joc ungureasca cu adresa la poporul roman si la legile acestei tari.
Dar ce nu face Basescu pentru a se tine cu dintii de jiltul de la Cotroceni?
La o adica, da-l dracului de Ardeal, lui sa-i fie bine!

Cu Dumnezeu Inainte Spre Continentul „Speranta”

O dată cu orientarea drumului navei spre Sud, a început şi odiseea noastră, comparabilă cu cea a vestiţilor navigatori din Epoca Marilor Descoperiri Geografice, care bazîndu-se pe mijloace rudimentare de navigaţie, pe multă experienţă marinărească şi mult fler, dublate de curaj şi sete de necunoscut au reuşit ca, după călătorii îndelungate şi pline de neprevăzut, să unească maritim datorită perseverenţei lor, civilizaţii total diferite reprezentate de Europa, Africa, Asia şi America.
Poate unora li se va părea deplasată această comparaţie la sfîrşit de secol tehnologic XX, însă din punct de vedere al mijloacelor de navigaţie şi al celor de propulsie, lucrurile nu difereau de loc, cu un plus chiar pentru vestiţii călători.
În întreprinderile lor, aceştia beneficiau mai tot timpul de forţa vîntului folosită cu măiestrie în navigaţia cu vele, în timp ce noi depindeam de toanele unui motor aflat în suferinţă acută, care trebuia oprit aproape în fiecare cart pentru a stinge incendiile din baleiaj, existînd tot timpul riscul ca acesta să nu mai pornească şi să lase nava la discreţia stihiilor naturii în plin Ocean Atlantic de Sud, fără niciun mijloc de comunicare (Staţia Radio nu fusese reparată), în afară de un amărît de radiotelefon, care asigura legatura radio pe o distanţă maximă de 30 Mm.
Aceasta în circumstanţele în care nu dispuneam de niciun fel de aparatură de navigaţie (nici măcar astronomică, din lipsă de efemeride), în afară de un compas magnetic necompensat (dădea erori) şi un radar în cîrpe, bun doar la apropierea de coastă, chiar şi navigaţia estimată (funcţie de viteză şi timp) fiind aproape imposibil de ţinut în condiţii de acurateţe, datorită deselor opriri ale navei şi variaţiilor de viteză.
Pe toată durata marşului, care a ţinut o lună, singura metodă de a stabili cu exactitate poziţia navei proprii a fost cea de a întreba prin radiotelefon navele întîlnite, în ce poziţie geografică se aflau. Într-o lună am întîlnit doar trei nave.
Desigur că cititorul va fi tentat, pe bună dreptate, să întrebe de ce ne-am asumat acest risc major?
Răspunsul la această întrebare este simplu: deoarece speram să ajungem cu nava într-un port civilizat, ale cărui autorităţi maritime, chiar şi în urma unei inspecţii sumare a navei, să realizeze că aceasta este de departe inaptă pentru navigaţia în siguranţă şi în felul acesta prin detenţia aplicată navei pînă la remedierea defecţiunilor, să stopeze acţiunea iresponsabilă şi criminală a unui armator veros şi incompetent, care-şi condamna nava şi mai ales echipajul la moarte sigură, trimiţîndu-l să traverseze Oceanul Indian, în condiţiile hidro-meteorologice ale unor musoni în plină perioadă de schimb, caracteristică acestei regiuni geografice în anotimpul respectiv.
După circa douăzeci şi opt de zile de navigaţie în cvasi-necunoscut, am ştiut că am intrat în apele sud-africane, după abundenţa focilor care înotau jucăuşe în jurul navei, iar cu mai bine de o zi înainte de a ajunge la destinaţie am reuşit să luăm legătura radio cu un reprezentant al Armatorului cu care am avut următoarea discuţie:
– Domnule Echim, ţin să vă anunţ că mîine seară, dacă nu se întîmplă nimic deosebit, vom ajunge la Cape Town şi că după cum vă puteţi da seama după durata marşului, am întîmpinat foarte multe greutăţi, mai ales din punct de vedere al funcţionării motorului principal. Sper ca la Cape Town aceste defecţiuni să fie remediate după cum ne-a promis la plecarea din Bissau d-l Sissanis, altfel nava nu este aptă pentru traversadă şi atingerea portului de descărcare Tutticorin.
– Desigur, domnule Comandant, în primul rînd îmi pare bine că aţi ajuns sănătoşi (probabil în ţară o puseseră de pomană de 9 zile) şi fiţi convins că la sosirea în Cape Town se va face totul pentru siguranţa navei şi a echipajului.
– În ceea ce priveşte plata echipajului, la sosirea în Cape Town se vor împlini cele 6 luni contractuale de la plecarea din ţară, echipajul primind banii doar pentru două luni şi douăzeci de zile. Vă rog să perfectaţi plata sumelor restante.
Răspunsul primit ne-a lăsat pe toţi cei aflaţi în Comanda de Navigaţie în acel moment muţi de uimire şi de indignare:
– Domnule Comandant, după calculele noastre, echipajul este plătit la zi, iar la sosirea în port Agentul navei vă va informa referitor la instrucţiunile Armatorului.
Şi cu aceasta discuţia a luat sfîrşit brusc.
Consumînd şi ultimile rămăşiţe din specialităţile piscicole trimise de Comandantul grec (Dumnezeu să-i dea sănătate!), tîrîş-grăpiş am reuşit să ancorăm în rada portului Cape Town.
Văzînd atitudinea Armatorului şi intuindu-i deja intenţiile, am decis împreună cu Şeful Mecanic al navei ca, după începerea manevrei de acostare, acesta să-mi comunice prin telefon că motorul navei nu mai răspundea la comenzi.
Aşa am şi făcut, cînd după cîteva lansări l-am anunţat pe Pilotul sud-african că nava nu mai răspunde la comenzi, manevra de acostare fiind dusă la bun sfîrşit cu ajutorul remorcherelor.
Pilotul a anunţat şi Căpitania Portului despre acest incident, aşa se face că imediat după acostare, Agentul navei şi autorităţile de control au urcat la bord însoţiţi şi de doi Inspectori Navali sosiţi pentru a determina cauzele acestei lipse de reacţie a motorului principal.
Cît timp a durat inspecţia, după obţinerea Liberei Practici, Agentul navei mi-a comunicat şi instructiunile Armatorului: nava urma să fie bunkerată cu combustibil şi apă, aprovizionată cu alimente şi în cel mai scurt timp urma să plece din nou, dar cu noul Comandant şi Sef Mecanic, trimişi de Armator în vederea înlocuirii noastre. Nici vorbă de reparaţii sau plata salariilor. Biletele de avion pentru mine şi Seful Mecanic erau deja cumpărate cu rezervare pentru zborul de a doua zi, cu escala la Roma în vederea schimbării avionului pentru Bucureşti.
Între timp, Inspectorii Harbour Master, terminaseră o inspecţie iniţială în urma căreia m-au anunţat că nava nu va părăsi portul decît după ce va fi aptă pentru acest lucru, crucindu-se în tot timpul discuţiei, ca efect al minunii văzute atît pe Comanda de Navigaţie, în Staţia Radio şi în mod deosebit în Compartimentul Maşini, minune care ne permisese să ajungem teferi la capătul pămîntului, în ciuda stării dezastuoase pe care o constataseră doar la o privire superficială.
Le-am expus motivele care ne-au determinat să navigăm în condiţiile respective, numai din dorinţa de a ajunge într-un port civilizat, ne-au dat pe undeva dreptate, dar au plecat tot crucindu-se şi spunînd că vor reveni a doua zi pentru o inspecţie amănunţită.
A doua zi, după sosirea lor, am plecat însoţit de Şeful Mecanic şi de Căpitanul navei la Agenţie, de unde telefonic l-am anunţat pe Sissanis despre rezultatul inspecţiei iniţiale cît şi despre faptul că atît eu cît şi Şeful Mecanic refuzam să părăsim nava pînă cînd nu am fi fost plătiţi la zi. A urmat o serie întreagă de ameninţări furioase venite din partea lui, cărora le-am pus capăt închizînd telefonul, cerîndu-i totodată permisiunea Agentului de a-i telefona soţiei.
În timpul marşului către Cape Town, împreună cu Şeful mecanic şi Căpitanul navei, întocmisem un raport tehnic detaliat referitor la starea navei, raport pe care intenţionam să-l înaintez Directorului Navrom, Manea Ghiocel, în credinţa mea naivă că acesta nu era la curent cu matrapazlîcurile lui Sissanis şi că citind raportul meu suţinut de documente justificative şi de declaraţii luate de la echipaj, îi va retrage lui Sissanis dreptul de a mai „birjări” navele Navrom doar în folosul lui.
Aşa că i-am trimis prin fax soţiei (pentru a fi sigur că ajunge) acest raport, rugînd-o totodată telefonic să se ducă de urgenţă cu el în audienţă la Director şi să i-l înmîneze personal.
Ne-am întors la navă unde ne aşteptau noul Comandant şi Şef Mecanic, care auzind decizia noastră şi constatînd în ce stare se afla nava, au hotărît pe moment să se întoarcă la hotel.
A doua zi dimineaţă, Agentul a venit de urgenţă la navă, aducîndu-mi o radiogramă personală trimisă de soţie, prin care eram înştiinţat că îmi decedase tatăl (lucru adevărat – fusese deja înmormîntat), şi că şi mama se afla într-o situaţie medicală critică datorită căreia s-ar putea să nu o mai găsesc în viaţă, dacă nu veneam de urgenţă acasă.
Citind radiograma, l-am rugat pe Agent să vină să mă ia pentru zborul de după-amiază, lucru care s-a şi întîmplat.
Între timp, mi-am luat absolut toate documentele şi corespondenţa purtată cu Armatorul în această perioadă şi am stabilit cu Şeful Mecanic şi cu Căpitanul navei ca aceştia să facă tot posibilul pentru acţionarea în judecată a Armatorului la Cape Town, în vederea cîştigării drepturilor băneşti, iar în jurul orelor 17.00, m-am îmbarcat în cursa CapeTown – Bucureşti, cu escală la Roma, anunţîndu-mi telefonic şi soţia să mă aştepte a doua zi la Otopeni.
La Roma aveam însă să aflu cît de ticălos era acest Sissanis, care-mi achitase costul călătoriei doar pînă la Roma, oraş în care dacă nu aş fi avut bani, aş fi rămas al nimănui, fără viză de Italia, locatar fără chirie în aeroport.
Aceasta fiind situaţia, am pierdut cursa Al Italia din acea zi, mi-am cumpărat bilet pentru ziua următoare şi seara i-am dat telefon soţiei, deja înnebunită de îngrijorare cînd constatase că nu m-a găsit în cursa de Roma.
A doua zi, după mai bine de 48 de ore de chin prin avioane şi pe bănci de plastic în aeroport, a dat Bunul Dumnezeu să pot să-mi îmbrăţişez familia venită în întîmpinarea mea la Otopeni, după o absenţă de mai bine de 6 luni de zile.

Afuristeste-l Doamne, Ca Asta Numai Popa Nu-i!

Nici nu au apucat judecatorii de la Haga sa introduca decizia prin care dau dreptate kossovarilor in ceea ce priveste declararea independentei in mapa cazului ca, hop! si Tokes al nostru (sau al lor, ma rog, fie la ei acolo!) cu gura cat sura si cu mancarimi acute in cur, cauzate de oxiurii care nu-i dau pace incepand cu ’89, cu incitari ale populatiei maghiare de a iesi in strada si a cere independenta.
Sincer sa fiu, la un asemenea comportament, nu se poate spune cu precizie cine nu lasa pe cine in pace, oxiurii pe Tokes, sau Tokes pe oxiuri, cert este ca ‘mnealui a gasit de cuviinta sa iasa cu urmatoarea declaratie:
„Trebuie să ieşim în stradă dacă este nevoie. Dacă trebuie, secuimea are nevoie de un model de tip catalan, dar în acel moment nu veţi mai fi la guvernare (UDMR – n.r.), pentru că am manifesta împotriva voastră”.
Sa mori tu popo cu epoleti, ca de asta au nevoie si romanii si ungurimea in momentul de fata, pentru a trece impreuna de efectele crizei?
Acum ca esti ofiter de informatii sub acoperire, stie toata lumea, ca ai ajuns europarlamentar cu ajutorul romanilor, iar stie toata lumea, motivul de nedumerire al multor concetateni de-ai tai, popo, consta in faptul ca desi porti sutana se pare ca habar n-ai de continutul Poruncii a X-a: „”Să nu poftești casa aproapelui tău și nici un lucru ce este al lui.”
De ce vrei, popo, sa luati cu japca un lucru care nu va apartine?
Nu va ajung, popo, tonele de sange varsat ba in razboaie mondiale devastatoare, ba in revolutii, ba in revolte populare, sange care a consfintit actuala configuratie a hartii europene?
De ce nu te tii de treaba pentru care esti platit, popo, si vii la schimb cu incitari la ura si la violenta interetnica. Ati pierdut un tren in ’89, ce dracu vreti din nou? Un nou Targu Mures, un nou Cofariu, pe care sa-l faceti voi ungur, batut pana la damblagire de romani, cand situatia era tocmai invers?
Popo, aveti atatea drepturi (mai multe decat romanii) in secuime de nu stiti nici macar ce dracu sa faceti cu ele, drepturi pe care nicio alta minoritate in lumea asta nu le are si pe care are bunul simt sa nu le revendice.
Mai nou, ca sa-i iasa lui toate marsaviile indreptate impotriva propriului sau popor, Basescu v-a dat apa la moara cat pentru trei generatii de maghiari, insa tu, popo, esti nemultumit pana si impotriva conationalilor tai care, de bine de rau, chit ca au aceeasi independenta in cap, au ales o cale civilizata de a lupta pentru idealul lor.
Cam asta vrea popa de la Bruxelles, in timp ce noi am votat ca reprezentanti care sa ne apere interesele, fata de asemenea cereri aberante, pe tuta buzata a lu’ tatuta si pe alde Macovei si gasca.

Mica Publicitate

Administratia Prezidentiala ofera recompensa substantiala gasitorului suvitei d-lui Presedinte Basescu, suvita pierduta cu ocazia refacerii look-ului prezidential in urma cu circa cinci ani de zile. Mentionam ca respectiva suvita urmeaza a fi depozitata si pastrata la Institutul Medico-Legal Mina Minovici, ca proba ADN, pentru a evita o eventuala dezhumare model Ceausescu, in cazul indepartarii cu sprijin popular a d-lui Presedinte de la Putere.
Aceeasi recompensa se ofera si pentru o mostra dintr-o cosita a Doamnei Ministru Elena Udrea.

Pentru conformitate
Consilier prezidential

A. Tucalaru

Sa-ti Fie Rusine, Elena Udrea!

Prestatia damei Udrea in timpul inundatiilor este deja de domeniul trecutului, respectiva doamna primindu-si cele cuvenite sub forma de suturi in cur si capete in figura, atat de la presa neaosa cat si de la cea internationala. Motivul pentru care revin la el este faptul ca reluarea imaginilor in care tantela impartea ciucalata copiilor patriei, prin geamul de la limuzina, mi-a trezit anumite amintiri atat din copilarie cat si de mai tarziu cand, datorita meseriei am avut ocazia sa vizitez saracia crunta la ea acasa, in tari ca Somalia sau Bangladesh.
In prima situatie, copilaria mi-am petrecut-o avand domiciliul intr-un bloc cu doua etaje, situat in imediata proximitate a portului Constanta, pe o strada pe care toti cei care ieseau din port, trebuia musai sa treaca pentru a ajunge in centru sau aiurea, motiv pentru care marinarii, in marea lor majoritate greci in acea perioada, ne invatasera ce inseamna chewing gum-ul, iar noi prinzandu-i gustul, ori de cate ori aparea un asemenea personaj, in grupuri de cate doi, trei copii ne tineam dupa el si pana nu ne cadorisea cu vreo lama sau pastila de guma, nu conteneam sa-l „apostrofam” cu „da-ne nene, cingo” (mai tarziu ne-am „specializat” si ceream cikles, pe greceste).
Tot legat de aceeasi perioada imi amintesc coabitarea in acelasi imobil cu copii ai familiilor ofiterilor sovietici „eliberatori”, care pana cand i-a dat Dej afara din tara, beneficiau de magazine speciale de unde isi procurau fel si fel de bunuri fata de care noua ne lasa gura apa. Functie de prieteniile cu respectivii copii sovietici, mai primeam si noi uneori o bucata de ciocolata, sau ne lasau sa ne jucam cu jucariile lor „sdelano v CCCP”, multe dintre aceste jucarii ramandu-ne noua dupa ce rusii, din lipsa de spatiu in bagaje, le-au abandonat pur si simplu la momentul plecarii acasa. Tin minte ca dintr-un astfel de morman de gunoaie pe care tronau cateva zeci de exemplare cu Lenin-Opere Alese, m-am pricopsit si eu cu un ditai camionu’ de tabla in care, jucarie-jucarie dar, incapea un copil la 3-4 ani.
Mai tarziu cand ca ofiter al flotei comeciale romane am ajuns cu nava prin porturi somaleze, indiene sau din Bangladesh, carduri intregi de copii ne insoteau cu eterna cerere „no mama, no papa, give me food”, diferenta dintre noi in anii cincizci si acesti copii constand in faptul ca in timp ce noi dupa ce ne omeneau marinarii abordati cu „cikles” dispaream in peisaj, acesti copii, daca faceai imprudenta de a le da bani, nu numai ca nu mai scapai de ei, ci isi chemau si ajutoare.
Ei bine, nu credeam ca in tara europeana in care traiesc la inceput de mileniu III, sa am ocazia sa vad o ditai ministereasa, prea comoda sa coboare din masina, care sa arunce copiiilor amarastenilor loviti de sinistru, ciocolata prin geamul limuzinei. Si asta cu ata mai mult cu cat iubita noastra ispravniceasa cunoaste foarte bine mentalitatea copilului de taran, domnia sa schimband opincile cu pantofi de firma, abia cand a trecut pragul locuintei cocosesti, cu mult timp dupa ce lasase bariera Bucurestiului in urma, la descalctatu’ ei maret in capitala tarii.
Asa ca, desi nu-mi place, voi incheia totusi cu un citat un pic modificat din gandirea inalta a lui Traian Basescu:”Sa-ti fie rusine, Elena Udrea!”

Luati-o Si P’Asta Romani!

Ce mai pumni si cate suturi, palme grele si scatoalce
A-ncasat Traian al nostru sub parsiva-i carapace,
Cand expertii din Uniune au citit al lor Raport
Ce spunea ca-n Romania legislatia-i un moft.

Iar Justitia romana sub el deveni un joc
Functie de mita data, inculpatu-i cu noroc.
Cincinal maret si falnic plus Monica Macovei
Instalara-n Romania dictatura de doi lei.

Tribunalu-i apa chioara, praf in ochi pentru prostime
Legea-i pofta lui Basescu aplicata la pulime.
Demnitarii si nababii au regimul lor aparte
Pot sa fure, sa insele, ei avand mereu dreptate.

Prins cu pantalonii-n vine de Raportul cu pricina
Dur se da astazi Basescu si pe altii-arunca vina.
Pe Senat, pe-Nalta Curte, chiar expertii din Bruxelles
Vinovati sunt pentru toate, inocent e numai el.

Patriotic cu manie-i infiereaza de pe tron
Si-i ameninta cu iadul, ascutindu-se la ton.
Ba ca-i cheama din vacanta prevestindu-le belirea
Ba ca-i face de ocara cu rapoarte scrise-aiurea.

In ast’ timp europenii rad de noi chiar si cu curu’,
Izolandu-ne in lume, condusi de Basescu „duru’ ”
Paria ni-i scris pe frunte in Uniunea Europeana
Lepra-avem pe noi sub chiombu’, noul Ceaşcă si-a lui Leana.

„Bencimarcuri” Fara Numar La Curu’ Lu’ Traianel

Iubitul nostru presedinte este acum pe sticla si dupa ce ne-a coplesit in mai cu termenul „anvelopa salariala” ne-o trage acum cu „bencimarcurile” din Raportul pe Justitie al Comisiei Europene, care Comisie, pe scurt, a tras concluzia ca Romania nu si-a indeplinit angajamentele luate in privinta aderarii la Uniune. Palma mai mare sau sut in cur, numiti cum vreti chestia respectiva, nu putea sa ia un impostor care timp de mai bine de un cincinal ceausist, in vorbe ne-a facut cu lupta anticopruptie, iar in fapte a nasit cel mai scarbos si devastator sistem mafiot care a dus la decridibilizarea pana aproape de disolutie a institutiilor statului de drept si la ruina economica a tarii.
Unde mai pui ca ciumatul presedinte, carantinizat efectiv de liderii europeni ai timpului, se simte lezat in amoru’ propriu si ameninta cu vorbe de ocara si de crunta razbunare Comisia Europeana, care si-a permis ca in raport sa ne „bencimarcheze” de sa nu ne vedem pe motiv de facut mai nimic in materie de justitie la standarde europene.
Putem fi linistiti, Traienel a identificat noi dusmani in lupta sa perpetua cu sine si cu toti din jurul sau, iar acestia sunt Comisia Europeana careia, promite el public, ca-i va arata ce si cum cu ambatu’ lu’ Basescu, Senatul Romaniei, care spre deosebire de Camera Deputatilor, a respins legea ANI si nu in ultimul rand Curtea Constitutionala, toti acestia declarati pur si simplu dusmani ai poporului pe motiv ca nu respecta interesul national.
Nu, Traiane, iar esti in eroare totala. Raportul respectiv consfinteste haosul total in materie de Justitie pe care il suporta Romania dupa un mandat si o litra basist.
Poti tu sa faci spume la gura, sa ameninti pentru urechile votantilor manelisti, cat poti tu de tare Comisia Europeana,sa te infasori cu Tricoloru’ si sa-ti dai din nou in petec incordandu-ti muschii pe motiv de ce le vei face tu europenilor, totul va fi in zadar.
Ba mai mult, acum cand in sfarsit partenerii de coabitare politico-economica europeana te-au citit ce poama putreda esti, nu vei face altceva decat si mai mult rau amarastenilor pe care-i pastoresti.

De N-au Paine, Sa Manance Cozonac!

Geaba o barfira raii pe Elena din parcari
Ca a dat ca ajutoare bicicleta si-ncaltari,
Condurasi facuti de firma potriviti la glezna fina
Insotiti de ciocolata aruncata din masina.

Carcotasi de rea credinta fiind platiti s-o denigreze
Au vazut in gestul doamnei bun motiv s-o infiereze,
Cum ca toace prin noroaie, numai dracu-a mai vazut
Si-n mocirla bicicleta e ca vorba unui mut.

Ce nu stiu insa mogulii si-ai lor scribi bine platiti
Este cum ca toti condurii de Manolea’au fost vrajiti,
Iar la caz de inundatii ei elice au la toace
Incaltati, voinic infrunta si noroaie si baltoace.

Tot asa velocipedu’ dat de Leana unui mos
De e cazul, se transforma in caiac marca Cocos
Si puhoiul il strabate cu viteza lu’ Paţaichin
Pe cand castiga medalii, far’de rama dar cu chin.

Cat priveste ciocolata azvarlita peste geam
Ea facut-a valuri multe peste granita si-n neam
De n-au bani de limuzina, cum are doamna ministru,
Tot romanu’ azi viseaza magic geam pentru sinistru.

Basescu, Noul Mailat Al Presei Internationale

In sfarsit, dupa mai bine de cinci ani de contemplare tampa a fenomenului Basescu, „mogulii” presei internationale au iesit brusc din starea cataleptica care i-a tinut in stare vegetativa in tot acest timp si si-au asmutit jurnalistii impotiva dictatorului de vodevil de la poale de Carpati, a executorului testamentar al dictaturii ceausiste in spatiul democratic al Uniunii Europene.
Asa se face ca jurnale prestigioase ale media europene l-au luat in colimator pe ‘mnealui si pe ciracii sai, in frunte cu slugoiul de Curte Noua, Boc, si dau cu ei de toti peretii, pe motiv de politica interna dezastruoasa care, pe langa faptul ca in loc sa gaseasca solutii viabile de rezolvare a crizei, mai rau o adancesc, avand ca tel final si instaurarea dictaturii personale a lui Stramba Fata, in plin peisaj de democratie europeana.
Ori asa ceva nu se face in Europa Unita a anului 2010, oricat de frumos şi de mesianic l-ar expune in vitrina continentala pupincuristii pe idolul lor de mucava.
Se pare insa ca durerea cea mai mare de ficati si de cap le-o da chiombu’ in planul politicii externe unde, desi izolat mai ceva decat un ciumat de catre toti liderii politicii europene, Basescu si-a gasit o supapa de defulare in relatia cu Republica Moldova in care, pentru a-si plati datoria fata de cetatenii moldoveni care i-au consfintit prin votul lor (desi in tara pierduse alegerile) victoria de la prezidentialele din decembrie trecut, s-a apucat ca, pe langa ajutorul nerambursabil de o suta de milioane de Euro acordat acestora (in timp ce suma clamata de el ca fiind insuficienta pentru plata pensiilor se situeaza undeva la circa cinci sute de milioane de Euro), sa acorde si cetatenie romana in draci si fara niciun discernamant moldovenilor de peste Prut.
Daca aceasta actiune s-ar desfasura in conditii normale in care acestia ar dori cetatenia romana doar pentru a consfinti apartenenta lor istorica la etnia si natiunea romana, atunci acest lucru ar fi mai mult decat firesc si normal, numai ca se pare ca respectivii folosesc aceasta cetatenie pentru a popula nestingheriti de nimeni spatiul Uniunii Europene si asa sufocat de fenomenul imigratiei, in timp ce Republica Moldova se depopuleaza vazand cu ochii, iar elementul majoritar etnic romanesc de pana acum lasa loc pe zi ce trece proliferarii elementului rus ca majoritar in componenta demografica a acestei tari.
Asa ca presa internationala a renuntat pentru moment la alde Mailat si tuciuriii care au facut pana acum subiectele zilei si l-a luat in colimator pe iubitul nostru presedinte drept subiect de instabilitate demografica cu efecte negative asupra prosperitatii si linistii sociale a tarilor din Uniunea Europeana.
In acest timp chiombu’ si clanul sau de mafioti instalati la guvernarea tarii isi vad netulburati de planul de ruinare economica a tarii si de reducere a densitatii de locuitori pe metru patrat din Romania, prin promovarea masurilor de exterminare in masa, pompos denumite de ‘mnealor „masuri de reforma si de austeritate economica”.
Cu o mica exceptie. Ministreasa de la dezvoltare si turism care, dupa ce a dat castig de cauza intr-o licitatie mai mult decat trucata unei firme specializate in trasarea artistica de dungi pe asfaltul capitalei, facand din aceasta firma castigatoarea a milioane de Euro pe motiv de indicatoare rutiere „jmechere” pentru niste drumuri nationale aflate intr-o stare jalnica de intretinere, se jura acum in public ca va actiona in judecata pe jurnalistii straini care indraznesc sa o critice si sa-i stirbeasca prestigiul dobandit cu atata truda erotica in alcovul prezidential.

Yeees ! Eu 3 , Sisanis 0 !

Deşi credibilitatea armatorului în faţa mea şi a echipajului se îndrepta de mult către zero, mă aşteptam ca totuşi promisiunile care ţineau de siguranţa navei să şi le respecte.
Portul de destinaţie Bissau, se află undeva în amonte faţă de estuarul de vărsare a fluviului Bome, la circa 10 ore de marş cu nava, venind dinspre ocean.
Astfel, deoarece la intrare pe el nu sînt condiţii pentru înfiinţarera unei staţii de pilotaj obligatoriu pe orice fluviu din lume cu pretenţii de oarece civilizaţie, mă aşteptam după cum fusesem asigurat la plecare din Dakar, să fiu aşteptat de pilot special sosit de la Bissau în întîmpinarea mea în vederea pilotării navei în siguranţă pe fluviu.
Dar, ajunşi la „pomul lăudat”, după ce am făcut timp de vreo două ore vocalize la radiotelefon acestea plimbîndu-se în eter fără ca nimeni să-mi aprecieze calităţile vocale, am decis datorită condiţiilor extreme în care ne aflam, cu apa terminată (pînă şi cea personală, păstrată de fiecare pentru băut în sticle de plastic), să intru şi să ajung la Bissau fără pilot, cu o hartă neactualizată de 10 ani, la o scară neadecvată, pe un fluviu nebalizat, în condiţii de curenţi de maree.
Cu voia lui Dumnezeu, cînd mai aveam circa o jumătate de oră pînă la destinaţie, am reuşit să iau şi legatura radio cu armatorul cu care am avut următorul dialog:
– Bună seara, Domnule Comandant, din păcate o să vă rog să ancoraţi, deoarece piloţii din Bisau nu pilotează noaptea, aşa că am aranjat pilot de fluviu pentru mîine dimineaţa la prima oră.
– Bună seara şi la Dvs., însă nu mai este cazul să vă faceţi probleme, deoarece mai am puţin şi am ajuns. Tot ce vă rog este să acostăm imediat deoarece nu mai avem nici măcar apă de băut.
După circa un sfert de oră mi s-a confirmat intrarea, iar după o oră şi jumătate am acostat în portul Bissau.
Pilotul care m-a asistat la manevra de acostare, mi-a refuzat orice altă mică atenţie de protocol, rugîndu-mă în schimb să vorbesc cu Şeful Mecanic să-i dea „puţină” motorină.
I-am zis OK, şi după acostare cînd mă aflam cu controlul de sosire la mine în cabină, mi-a telefonat Şeful Mecanic şi m-a rugat să vin pînă în Compartimentul Maşini.
Aici mă aştepta cu pilotul, care venise să-şi ia „puţină motorină”, „însoţit” de nu mai puţin de şase canistre de 25 l. Şi noi stăteam foarte prost cu combustibilul, aşa că m-am văzut nevoit să negociez, dar mai jos de două canistre nu s-a lăsat nici mort, smulgînd de la mine şi promisiunea că de îndată ce vom primi combustibil îi voi mai da şi pentru umplerea suratelor, plecate cam golaşe de aceasta dată.
Cu această ocazie, m-am „bucurat” şi de decorul feeric de peşteră, oferit de agregatele din Compartimentul Maşini, toate fiind marcate de stalactitele generate de folosirea apei de mare pentru răcirea lor în timpul marşului, la indicaţiile preţioase ale armatorului.
Cînd m-am întors la cabină, Agentul navei m-a informat că a doua zi urma să sosească şi restul echipajului din ţară, că aveam în program bunkerarea cu combustibil înainte de plecare, că aprovizionarea navei cu alimente se putea face doar în cantităţi mici (cît am stat în Bissau, un angajat al Agenţiei venea de trei ori pe zi la navă cu o motoretă, aducînd cu el mai multe pungi de plastic încărcate cu alimente), că a doua zi trebuia să vină la navă proprietarul mărfii, care era şi navlositor totodată, în vederea începerii încărcării, iar că în ceea ce priveşte plata echipajului nu a primit nicio instrucţiune de la Armator, deoarece transferurile bancare se făceau cu dificultate în Bissau.
Toate s-au petrecut după orar, a doua zi dimineaţă la navă prezentîndu-se navlositorul, care s-a dovedit a fi o doamnă senegaleză M’Baye, foarte simpatică şi cooperantă.
Cînd, după ce am dat drumul la încărcare, i-am povestit la o cafea necazurile noastre, simpatica doamnă mi-a replicat că mă putea ajuta fără rezerve în privinţa banilor pentru salarii, deducîndu-i apoi din plata navlului datorat transportului.

De fapt, m-a mai informat ea, toate cheltuielile legate de încărcarea, staţionarea şi bunkerarea navei, erau suportate de ea din aceeaşi bani, Armatorul nefiind nevoit să trimită niciun ban în Bissau.
Înarmat cu această informaţie, am plecat însoţit de doamna M’Baye la Agenţie, unde am solicitat să vorbesc la telefon cu Sissanis, cu care am avut printre altele şi următorul dialog:
– Domnule Sissanis, referitor la plata salariilor, vă rog frumos să trimiteţi după cum ne-aţi promis, 30.000 $, reprezentînd contra-valoarea acestora pentru două luni de zile.
– Domnule Comandant, vă rog să mă credeţi că am făcut tot posibilul pentru această plată, dar din nefericire transferurile bancare sînt aproape imposibile către Bissau, de aceea vă dau cuvîntul meu de onoare că veţi primi toţi banii la sosirea în vederea bunkerării la Cape Town.
Nu am mai insistat, însă am continuat discuţia cu deja amica mea senegaleză. Aceasta mi-a reconfirmat că-mi poate da orice sumă doresc pentru plata echipajului şi că Sissanis ştia că exista această posibilitate, folosind-o deja pentru celelalte cheltuieli ale navei.
În ziua următoare, hotărît să nu mă mai las prostit şi intuind deja modul de acţiune al acestui Sissanis, în cadrul convorbirii telefonice zilnice cu el referitoare la mersul încărcării şi la alte probleme, spre final am blufat şi de faţă cu madamme M’Baye i-am servit scurt:
– Domnule Sissanis, avînd în vedere problemele reale legate de trasferul bancar, confirmate şi de Agent am găsit o soluţie pentru plata echipajului şi de aceea am şi întîrziat astăzi puţin la întîlnirea telefonică, deoarece am fost cu doamna M’Baye la bancă, unde aceasta mi-a dat suma de 30.000$. Sper că sînteţi bucuros că am venit în întîmpinarea dorinţei dvs. cu această soluţie.
YEEES! Eu – 3, Sissanis – 0!
A urmat un moment de tăcere prelungită, în care se auzeau doar rotiţele creierului lui Sissanis şi scrîşnetul maxilarelor acestuia, telefonul din mîna mea începînd să se înroşească prin inducţie, moment urmat de o voce în plină suferinţă sugrumată de furie şi neputinţă a unui Sissanis care cu ultimile puteri mi-a spus:
– Ne pare rău că nu ne-am gîndit şi noi la soluţia aceasta (ups!), dar dacă tot aţi luat banii, daţi-i la echipaj şi trimiteţi-ne şi nouă prin fax o copie de pe ştatul de plată, semnat de aceştia.
– Vă mulţumesc mult pentru înţelegere şi la revedere, domnule Sissanis!
Însoţit de Căpitanul navei şi împreună cu doamna M’Baye, am mers de urgenţă la bancă, de unde după circa o oră, ne-am întors victorioşi la navă, în uralele unui echipaj hămesit, care după trei luni şi ceva de la plecarea din ţară, urma să-şi primească salariile pentru două luni de zile.
Tensiunea apăsătoare de la bordul navei a dispărut ca prin farmec, fiind loc acum şi pentru rezolvarea unor probleme hormonale ale unui echipaj ţinut prea mult timp în condiţii de izolare şi stres.
Încărcarea însă şchiopăta vizibil, din lipsă de marfă, aşa că dacă în mod normal am fi stat la încărcare cel mult trei zile, în atare condiţii a trebuit să stăm în nişte călduri îngrozitoare, fără aer condiţionat, aproape patruzeci de zile.
În tot acest timp, zi de zi, mai precis decît mersul trenurilor, la navă venea însoţit de „pritenele” sale, canistrele, pilotul navei să mă întrebe dacă nu am primit motorină (mai pretioasă, se pare decît aurul în Bissau) şi tot zi de zi pleca la fel de trist ca după audierea unui discurs ţinut de un politician român.
Cu chiu, cu vai am terminat încărcarea şi cu cîteva ore înainte de plecare am fost aprovizionaţi şi cu combustibil, mai puţin ulei, pe care urma să-l luăm la ieşirea de pe fluviu, de la o navă care se ocupa cu aprovizionarea cu uleiuri a pescadoarelor din zonă.
Pentru a evita o noua întîlnire cu pilotul (mă exasperase deja), i-am zis să fie la navă la ora 16.00, eu la 15.30 cu controlul de plecare terminat, am dat mola şi tocmai mă desprinsesm de cheu, cînd şi-a făcut apariţia şi pilotul acompaniat de „prietene” (le avea în camionetă – la vedere –), pentru un ultim gest de rămas bun facut de la o distanţă de siguranţă.
După circa 8 ore, am ieşit la ocean, unde între-adevăr ne aştepta nava de aprovizionare care ne-a livrat uleiul.
Comandantul navei, un grec, mi-a spus la radiotelefon că mi-a trimis şi un mic cadou, care să-mi facă drumul mai plăcut.
Cînd am deschis pachetele respective, surpriză mare: toate erau pline cu specialităţi de peşte (să mi se facă rău nu alta, după cît peşte mîncasem în cele patru luni de zile), specialităţi care şi-au dovedit totuşi utilitatea la două săptămîni după plecarea din Bissau, cînd provizia cărată cu motoreta a început să se subţieze vizibil.
După terminarea acestei operaţiuni, am luat cap compas Sud, cu destinaţia Cape Town, unde în mod normal ar fi trebuit să ajungem după 12 zile de marş, dar nu a fost să fie aşa.

Un Triunghi Triplu Buzat

Mare jale si mult bocet au cuprins intreaga tara
Cand aflat-am cu stupoare ca Sida nu se insoara,
Cu mandruta lui tatuca, triplu bosumflata acum
C-a pierdut asa un june ce isi vede de-al sau drum.

Nu-i un an de cand tatuca, la Maruta-n emisiune
Anunta intreg poporu’, despre nunta cea minune
Dintre Eba cu succesuri peste cap amorezata
Si iubitul ei, zis Sida, prins in mreje de buzata.

Cauza de despartire si de raca bulversanta
E Ancuta ce chilotii si-a expus sa-i vada tata,
Iar apoi asa probata, de-un tatuc foarte sus pus,
A trecut in pat la Sida, după ce mi l-a sedus.

Hai, Ebuto, nu fi trista si nu sta aşa-mbufnată,
Sapte Sida-ti ia tatucu, să-i mananci cu ciucalată.
Sapte zile-n saptamana vei avea cate un sot
Si vei fi recunoscuta, mandra tatii cea cu mot.

Eu, Spike Si Reflexul Basescu

Am mai povestit, si nu o singura data, despre catelul meu pekinez, Spike, care de-a lungul timpului mi-a dovedit ca are reactii uneori mai inteligente decat semenii nostri bipezi, iubitori de manea, atunci cand vine vorba despre politicienii mioritici.
De la o vreme insa, toate aceste reactii s-au diminuat si dupa alegerile prezidentiale, in mod deosebit, ele au palit de-a dreptul in fata uneia care, sa fiu sincer, ma cam ingrijoreaza, dar in acelasi timp imi da si o stare de multumire, ce-i drept, putin cam perversa.
Despre ce este vorba?
Imediat dupa ce iubitul nostru presedinte a fost reconfirmat pentru un al doilea mandat, Spike al meu reactioneaza doar la aparitiile sale televizate, in sensul ca ori de cate ori il vede si aude vorbind la televizor, incepe sa schelalaie de-a dreptul lugubru, prevestind mari nenorociri, tot timpul cat acesta se adreseaza poporului, iar din aceasta stare nu am pur si simpu cum sa-l scot, orice as face, motiv pentru care m-am certat cu toti vecinii din bloc.
Dupa ce termina Basescu de vorbit, termina si Spike de schelalait, se invarte de cateva ori in jurul masutei pe care este asezat televizorul si apoi se opreste in dreptul piciorului fata/drapta al masutei, isi ridica propriul picior si urineaza scurt, operatiune urmata imediat de treaba mare, tot ritualul terminandu-se cu latraturi vesele si chemari la joaca cu mingiuta personala.
Vazand ca n-am cum sa-l dezvat de acest obicei, m-am gandit ca ar fi bine sa-l intorc in folosul meu asa ca, bazandu-ma pe cunostintele din scoala referitoare la cercetarile lui Pavlov asupra reflexelor conditionate, pentru a nu-l mai scoate la plimbare cand ploua sau cand ninge, i-am facut o tavita ca la pisici si la ora destinata plimbarii dau drumul la televizor.
Necazul consta in faptul ca (spre norocul nostru totusi), Basescu nu vorbeste inca toata ziua la televizor, insa Spike, dovedindu-se din nou un catel extrem de inteligent si adaptabil comite acelasi ritual, fara schelalaieli, de aceasta data, atunci cand dau televizorul pe B 1 Tv si mai nou pe TVR 1.
Partea proasta in toata aceasta afacere este ca de la o vreme, Spike mi-a transmis si mie aceasta stare a lui si ori de cate ori il vad pe Basescu la televizor imi vine sa ridic piciorul drept si ma apuca brusc o durere de stomac insotita de o acuta senzatie de voma.
Ce ziceti, este cazul sa-mi iau si eu o tavita, sau ar fi mai bine sa consult un specialist in psihiatrie?
La cat de scump a ajuns sa fie astazi un consult urmat de un tratament psihiatric in Romania, cred totusi ca imi voi cumpara o olita de noapte, macar pentru treaba mica.

Prima Doamna Si Doctoru’

Doctorul personal dupa ce il consulta pe Presedinte o invita pe Prima Doamna si ii spune:
– Doamna, din pacate la ce boala are sotul Dvs., de acum incolo va trebui ca, in rezerva in care il vom interna, sa se hraneasca doar cu lichide cu ajutorul paiului.
– Da’ ce boala are dom’ doctor, este cumva ceva contagios?
– Nu doamna, dar este singurul mod de a o manca, purtand pe el camasa de forta!

Un Nero De Basarabi

Oare cat de netrebnic, cat de ticalos sau cat de nesimtit poate fi un om care, prin pozitia ocupata in societate la un moment dat, este de presupus ca in momente de cumpana pentru poporul care i-a incredintat prin vot destinul sau, sa aduca incurajare si alinare acestui popor, iar in loc de aceasta el il mahalageste ca la usa cortului sau si mai rau, cu un cinism total iesit din comun, la jelaniile acestuia, ii raspunde cu inasprirea ilegala a conditiilor de viata, trimitandu-l totodata ca pentru supravietuire sa recurga la modul de trai casnic caracteristic feudalismului?
Pentru ca asta a facut iubitul nostru presedinte cu ocazia ultimelor descinderi aeropurtate in zonele calamitate ca raspuns la gravele si dramaticele situatii pe care le traiesc conationalii nostri atinsi de furia apelor revarsate.
Omul acesta, lovit se pare foarte grav la mansarda, in razboiul personal pe care l-a declansat importiva pensionarilor din aceasta tara, drept razbunare pentru ca nu au acceptat masura discretionara si declarat anticonstitutionala de a li se taia pensiile, are o satisfactie morbida de a turna sare pe rana acestei categorii sociale si foloseste orice prilej public pentru a-i umili si a-i aduce la disperare.
Trebuie intr-adevar sa dai dovada de un mare „caracter” si mai ales multa „virilitate” pentru a te razboi in cel mai scabros mod cu putinta cu o batranica, ce dupa un amar de ani de munca la CAP are o pensie de mizerie, pe care tu, in atotputernicia ta, s-o anunti ca musai i-o vei impozita si-i vei diminua un venit si asa sub orice standard de trai la limita supravietuirii.
Problema care se pune insa nu consta in comportamentul acestui scelerat, ci in cine mama dracului se crede dumnealui de isi perimte sa emita astfel de judecati si sa ia, cu ajutorul slugilor sale obediente pana la extremul penibil din guvern, asemenea decizii total catastrofale pentru milioane de romani?
Nici o litera din Constitutia tarii, daramite vreo prevedere, nu-l legitimeaza pe acest dement sa-si verse umorile maladive in capetele romanilor, distrugandu-le orice speranta catre mai bine.
Tragedia consta in faptul ca intreg neamul romanesc, parca am fi supusi unor vraji, sau unei hipnoze colective si in afara de a comenta steril in media elucubratiile nebunului, in rest asistam pasivi cum acest blestem al neamului isi bate joc la greu de noi.
Sa nu mai existe oare picior de roman cu coloana vertebrala sau neatins de aceasta tembelizare colectiva, capabil sa i se opuna altfel decat prin barfa televizata, ci la concret, cerand destituirea circarului din functia de sef al statului pe motiv de nebunie avansata?
Desteptati-va romani si ganditi-va ca in istorie sunt numeroase exemple in care Puterea a ajuns la un moment dat pe mana unor astfel de dementi cu consecinte catastrofale pentru popoarele pe care le-au condus, dar pe care masele au reusit ca intr-un efort comun sa-i descauneze si sa-i trimta unde le este locul, mai precis la ospiciu.